exercitarea acţiunii civile. Cazuri speciale de
rezolvare a acţiunii civile. Uciderea din culpă.
Societate de de răspundere civilă.
art. 14, art. 20 Cod proc. pen.
art. 41 al. 1 şi art. 42 al. 1 şi 2 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările şi reasigurările de răspundere civilă
Decizia nr. 1 / 2005 adoptată de ÎCCJ – Secţiile Unite
dată în interesul legii
Acţiunea civilă exercitată în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, în principal, iar în subsidiar şi a altor persoane care, prin efectul legii ori convenţional sunt chemate să contribuie solidar, după caz alături sau în subsidiar, pentru acoperirea pagubelor produse prin infracţiunile deduse judecăţii instanţei penale şi a căror repararea este guvernată exclusiv de legea civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 41 al. 1 şi art. 42 al. 1 şi 2 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările de răspundere civilă, astfel cum au fost interpretate inclusiv prin decizia nr. 1 / 2005 adoptată de ÎCCJ – Secţiile Unite – în interesul legii, în situaţia producerii unui accident de circulaţie, răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie coexistă cu răspunderea civilă delictuală bazată pe dispoziţiile art.998 din Codul civil, deci alături de inculpatul ce a condus autovehiculul asigurat şi care prin fapta sa a cauzat efectele prejudiciabile materiale sau morale.
Decizia penală nr.1246, din 06.12. 2010
Prin sentinţa penală nr. 485/25.05.2010 pronunţată de Judecătoria Buzău s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare a cărei a fost suspendată condiţionat în condiţiile art.81-82 din acelaşi cod..
În latură civilă, s-a constatat că persoana fizică, unica moştenitoare a victimei decedate, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului.
Cererea privind acordarea de despăgubiri morale şi materiale formulată de aceasta împotriva societăţii – asigurător de răspundere civilă pentru autovehiculul implicat în evenimentul rutier, s-a respins ca inadmisibilă.
Sentinţa primei instanţe s-a menţinut prin decizia penală nr. 176 din 23 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Buzău, apreciindu-se că apelurile exercitate de inculpat şi partea civilă, ambele vizând obligarea asigurătorului de răspundere civilă la acoperirea despăgubirilor civile solicitate de secunda, nu sunt fondate.
Verificând hotărârile atacate,în raport de motivele de reformare invocate, ce constituie cazul de recurs înscris sub art. 3859 al. 1 pct. 18 Cod proc. penală, precum şi din oficiu în limitele aliniatului 2 şi 3 ale aceluiaşi text de lege, rezultă că fapta, împrejurările săvârşirii acesteia şi vinovăţia inculpatului s-au stabilit corect, fiind în deplină concordanţă cu probele administrate ce au fost corect analizate şi just apreciate.
S-a dovedit astfel, că deplasându-se cu un autoturism pe drumul european 85 la data de 18 august 2008, în jurul orelor 12.00, pe raza localităţii Zărneşti, judeţul Buzău, acesta s-a angajat neregulamentar în depăşirea autovehiculului care circula în faţa sa, pe sensul de mers Botoşani – Bucureşti.
Deoarece la momentul efectuării manevrei se deplasa cu o viteză de cca 138 km/oră şi depăşise linia continuă, intrând pe contrasens, pentru evitarea coliziunii, inculpatul a acţionat sistemul de frânare şi virare la dreapta, fapt ce a determinat părăsirea carosabilului, răsturnarea autoturismului pilotat de mai multe ori pe terenul agricol din apropiere şi revenirea pe acelaşi drum naţional.
S-a probat de asemenea, că din culpă exclusivă, pasagerii transportaţi în habitaclu, inclusiv, tatăl părţii civile au suferit grave leziuni traumatice, în cazul secundului, intervenind rezultatul letal după circa o lună de zile de la data producerii evenimentului rutier.
Prin urmare, condamnarea recurentului Anuşca Radu Ştefan pentru infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 2 Cod penal, este legală.
Şi latura civilă a procesului penal s-a rezolvat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 136/1995 privind asigurarea de răspundere civilă obligatorie, inclusiv sub aspectul acţiunii civile exercitate de partea civilă, persoană fizică.
Este ştiut că acţiunea civilă exercitată în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, în principal iar în subsidiar şi a altor persoane care, prin efectul legii ori convenţional sunt chemate să contribuie solidar, după caz alături sau în subsidiar, pentru acoperirea pagubelor produse prin infracţiunile deduse judecăţii instanţei penale şi a căror repararea este guvernată exclusiv de legea civilă.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 41 al. 1 şi art. 42 al. 1 şi 2 din acest act normativ, astfel cum au fost interpretate inclusiv prin decizia nr. 1 / 2005 adoptată de ÎCCJ – Secţiile Unite – în interesul legii, în situaţia producerii unui accident de circulaţie, răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie coexistă cu răspunderea civilă delictuală bazată pe dispoziţiile art.998 din Codul civil, deci alături de inculpatul ce a condus autovehiculul asigurat şi care prin fapta sa a cauzat efectele prejudiciabile materiale sau morale.
Prin declaraţiile date în cursul prezentului proces penal, în calitate de terţ păgubit recurenta-parte civilă a înţeles să restrângă acţiunea civilă având ca obiect recuperarea daunelor materiale şi morale suferite prin decesul tatălui său, exclusiv faţă de societatea asigurător de răspundere civilă, parte contractantă a poliţei de asigurare pentru autovehiculul implicat în evenimentul rutier din18 august 2008.
Cum dispoziţiile procedurale detaliate în precedente sunt de strictă interpretare iar potrivit art. 14 Cod proc. penală rezolvarea acţiunii civile în procesul penal urmează regimul legii civile, inclusiv principiul disponibilităţii, neexistând acţiune civilă împotriva persoanei inculpate pentru infracţiunea de ucidere din culpă comisă prin folosirea autovehiculului asigurat, în mod legal instanţele anterioare au refuzat soluţionarea unei atari cereri, bazată numai pe răspunderea o civilă contractuală şi care evident se situează în afara acţiunii penale, pendinte.
Manifestarea de voinţă echivalează cu o renunţare la procedura deschisă în faţa instanţei penale şi atrage competenţa exclusivă a instanţei civile, grefată pe executarea obligaţiilor contractuale asumate de societatea de asigurări –intimată, astfel cum au fost determinate în poliţa de asigurare încheiată pentru un autoturism implicat într-un eveniment rutier şi a cărui folosire contrară legislaţiei în vigoare ce protejează siguranţa participanţilor în trafic, a condus la decesul autorului succesibilului- parte civilă şi respectiv, producerea daunelor materiale şi morale reclamate.
Faţă de cele ce preced, rezultă că hotărârile adoptate în gradele de jurisdicţie anterioare sunt temeinice iar soluţia de respingere a cererii de constituire ca parte civilă formulată de respectiva persoană fizică, ca inadmisibilă, este conformă dispoziţiilor procedurale incidente în materie.
