Acţiunea civilă. Modul de rezolvare a acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal în situaţia în care există o hotărâre civilă ce se bucură de autoritate de lucru judecat şi care are impact direct în cauză

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin.(2) C.pr.pen., hotărârea definitivă a instanţei civile prin care s-au menţionat dispoziţii ce au legătură cu cauza penală nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei de judecată cu privire la aspecte ce ţin de modul de rezolvare a laturii penale, însă instanţa penală trebuie să ia în considerare cele dispuse, cu impact direct asupra modului de soluţionare a acţiunii civile.

Secţia penală şi de minori, decizia nr. 550/R din 24 septembrie 2007

Prin sentinţa civilă nr.370 din 8 martie 2007, Judecătoria Baia Mare a condamnat pe inculpaţii:

1. G.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 al. 1,3 C.penal la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 85 C.penal a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1264/04.11.2003 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 99/A/08.04.2004 a Tribunalului Maramureş şi a descontopit pedeapsa în componentele de 1 an şi 6 luni închisoare, 2 luni închisoare şi 2 ani închisoare ca urmare a anulării suspendării condiţionate a executării acestei pedepse aplicată prin Decizia penală nr. 229/A/09.05.2001 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin Decizia penală nr. 495/09.08.2001 a Curţii de Apel Cluj.

În temeiul art. 36 al. 1, a t. 85 C.penal a contopit componentele de mai sus cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

Cu consecinţele prev. de art. 71, 64 lit. a-c C.penal.

2. J.I.(fosta G.) pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 al. 1,3 C.penal la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 81,82 C.penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 C.penal.

În baza art. 71 C.penal a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c C.penal şi a dispus pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, suspendarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 14 c.pr.penală raportat la art. 998 şi 1003 C. civil a obligat inculpaţii în solidar la despăgubiri civile către partea civilă M.G. în sumă de 35.960 Euro sau contravaloarea în lei la data executării a acestei sume, reprezentând daune materiale, din care 960 Euro – daune materiale globale, reprezentând chirie.

A respins restul pretenţiilor civile formulate în cauză de aceeaşi parte civilă.

În baza art. 193 c.pr.penală a obligat inculpaţii la cheltuieli judiciare către partea civilă în sumă de câte 500 RON

În temeiul art. 191 c.pr.penală a obligat inculpaţii la cheltuieli judiciare statului în sumă de câte 200 lei.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reţinut că la finele lunii noiembrie 2000 având nevoie de suma de 200 DM (aproximativ 4.200.000 lei – ROL la cursul de schimb din acea perioadă), partea vătămată i-a cunoscut pe inculpaţii G.I. şi J.I., prin intermediul unui anunţ publicitar dintr-un ziar local. În concret, inculpaţii ofereau diverse sume de bani cu titlu de împrumut, indicând pentru contact un număr de telefon. Ulterior, întâlnindu-se, părţile au realizat că se cunosc din vedere locuind in acelaşi cartier.

Cu ocazia discuţiilor purtate, părţile au convenit asupra acordării unui împrumut de

5.000.000 lei (ROL) pe o durată de 4 luni, cu o dobândă de 20% pe lună. S-a convenit de asemenea ca in perioada imediat următoare (în decurs de o săptămână), părţile să se deplaseze la pentru a încheia “nişte acte doveditoare”. Având în vedere convenţia reală dintre părţi – împrumut – partea vătămată a avut reprezentarea că se va încheia un contract cu acest obiect.

În acea perioadă partea vătămată M.G. (văduvă) deţinea cu titlu de proprietate apartamentul situat in Baia Mare, str. P. compus din 3 camere şi dependinţe, în care locuia cu familia (6 copii din care 3 minori) şi concubinul său – martorul F.A., imobilul nefiind înscris în CF.

La data de 30 noiembrie 2000, inculpaţii s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate unde se mai aflau concubinul său F.A. şi martorii L.F. şi P.D.. Martorii susmenţionaţi oferiseră anterior părţii vătămate suma de 200 DM cu titlu de împrumut şi se aflau în locuinţa acesteia în vederea restituirii datoriei.

Astfel, la data susmenţionată, inculpatul G.I. a remis martorilor arătaţi suma de 4.200.000 lei (ROL) (echivalentul a 200 DM) iar părţii vătămate, diferenţa de 800.000 lei (ROL). Cu aceeaşi ocazie, partea vătămată a primit de la cei doi martori paşaportul său şi al concubinului, de asemenea contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului arătat, documente lăsate anterior garanţie pentru împrumutul de 200 DM. Acestea au fost imediat predate inculpaţilor, ca o garanţie a împrumutului de 5.000.000 lei (ROL).

După câteva zile, la începutul lunii decembrie 2000, partea vătămată a fost solicitată de inculpaţi să se deplaseze pentru întocmirea actelor privind împrumutul. Astfel, cu autoturismul inculpatului G.I., părţile s-au deplasat la Palatul de Justiţie unde funcţiona şi Biroul de Carte Funciară.

În timp ce partea vătămată şi inculpata J.I. aşteptau în autoturism inculpatul G.I. a intrat în instituţia arătată revenind în scurt timp, afirmând că este necesară obţinerea unui extras CF al apartamentului şi că asta presupune achitarea unei taxe la Trezorerie. Întrucât partea vătămată îngrijea în acea perioadă o persoană în vârstă la domiciliul acesteia din Baia Mare, a motivat că nu are timp să se ocupe de aceste probleme, acceptând propunerea inculpatului G.I. de a îndeplini el aceste formalităţi, predându-i în acest sens buletinul său de identitate.

Având asupra sa buletinul părţii vătămate, inculpatul G.I. a solicitat la data de 4.12.2000, în numele acesteia, înscrierea în CF a apartamentului din Baia Mare, str. P. şi un extras cu aceste menţiuni. Apoi, în baza acestor documente (buletinul părţii vătămate şi extrasul CF, pe care l-a obţinut în termen de două zile) la un Birou de copiat acte, inculpaţii au solicitat redactarea unei “procuri speciale”, existentă în copie la fila 11 dosar.

Potrivit conţinutului acestei procuri, partea vătămată împuternicea pe numita G.I. ca “în numele meu şi pentru mine să vândă cui va crede de cuviinţă şi la preţul de circulaţie imobilul apartament situat în Baia Mare, str. P.”.

În dimineaţa de 6.12.2000, inculpaţii au transportat-o pe partea vătămată, cu acelaşi autoturism, la Biroul Notarial C.S. pentru autentificarea procurii susmenţionate, redactată în două exemplare, acestea aflându-se în permanentă asupra inculpatei J.I..

În cursul urmăririi penale, prin declaraţiile date partea vătămată a motivat că nu i s-a citit conţinutul procurii, recunoscând că nici nu a solicitat notarului acest lucru, motivând că a avut încredere în inculpaţi iar pe de altă parte, că se grăbea pentru a ajunge la bătrâna pe care o îngrijea; a arătat de asemenea că a aflat doar după câteva luni, despre conţinutul actului pe care l-a semnat, întrucât la biroul notarial ea nu a primit nici un exemplar.

Acest aspect a fost confirmat de probatoriul administrat, respectiv declaraţia notarului C.S. care a arătat că procura s-a întocmit în două exemplare, unul rămânând la biroul notarial pentru arhivare, iar cealaltă la una din părţi respectiv la inculpata J.I., care ulterior, în temeiul acesteia, a vândut ap artam entul.

În preajma sărbătorilor de iarnă (luna decembrie 2000) martorul P.I.C. – o cunoştinţă a inculpaţilor – a fost solicitat de aceştia să-i însoţească la locuinţa părţii vătămate.

Potrivit declaraţiei martorului, motivul a fost acela de a i se arăta un apartament despre care G.I. a mărturisit că “l-a cumpărat sau că urmează să-l cumpere” fără ca martorul să-şi amintească exact. Împrejurarea a fost confirmată de partea vătămată care şi-a amintit că în acea perioadă, martorul i-a însoţit pe inculpaţi la locuinţa sa, aceştia din urmă cerându-i permisiunea ca martorul să folosească baia; prezenţa martorului în apartament a fost foarte scurtă (2 – 3 minute).

La finele lunii decembrie 2000, partea vătămată s-a deplasat la locuinţa inculpaţilor comunicându-le că nu deţine suma de 1.000.000 lei reprezentând dobânda aferentă împrumutului acordat, aceştia asigurând-o că nu este nici o problemă, urmând să o achite în perioada următoare, până la scadenţa împrumutului.

La data de 12.01.2001, în considerarea procurii pe care o deţin ea, inculpata J.I. a vândut apartamentul părţii vătămate, martorului P.I., potrivit contractului existent la dosar, preţul achitat fiind de 50.000.000 lei (ROL). Aşa cum rezultă din conţinutul contractului, apartamentul urma a fi eliberat şi pus la dispoziţia cumpărătorului la data de 11 aprilie 2001, în caz contrar urmând a se dispune evacuarea.

Cumpărătorul P.I. a fost pus în legătură cu inculpaţii de fostul său coleg de serviciu -martorul P.I.C.. Cu ocazia audierii de către organele de cercetare penală, martorul a recunoscut că a cumpărat apartamentul fără să-l vadă în prealabil, părându-i-se convenabil preţul şi a convenit cu inculpaţii să-i fie predat la data de 11.04.2001 termen care ulterior a fost prelungit, tot în urma discuţiilor cu inculpaţii. A mai precizat că preţul real al vânzării a fost de 50.000.000 lei (ROL), aşa cum apare menţionat în contract, sumă care a fost predată inculpaţilor.

La finele lunii ianuarie 2001, partea vătămată însoţită de martorul F.A. s-au deplasat la locuinţa inculpaţilor pentru a rambursa anticipat împrumutul având asupra lor suma de 7.000.000 lei (ROL) (5.000.000 rol împrumutul şi 2.000.000 ROL dobânda pe două luni). Potrivit declaraţiei părţii vătămate şi martorului, inculpaţii au refuzat primirea banilor motivând că îi vor încasa doar la scadenţă, conform înţelegerii iniţiale. Totodată, inculpaţii i-au sugerat părţii vătămate să depună suma de bani la CEC, pentru a nu-i cheltui.

Procedând în consecinţă, partea vătămată s-a deplasat la data de 2.02.2001 la o Agenţie CEC din municipiul Baia Mare unde a depus suma de 5.000.000 lei, depozit care a fost lichidat la data de

2.04.2001, aşa cum rezultă din adresa nr. 4032/2002.

La finele lunii martie – începutul lunii aprilie 2001, partea vătămată i-a contactat din nou pe inculpaţi pentru restituirea datoriei însă aceştia i-au solicitat să mai aştepte o săptămână, motivând că au predat contractul pe apartament unor persoane ca o garanţie la un împrumut contractat de ei. În perioada următoare inculpaţii i-au propus părţii vătămate să le remită doar suma de 5.000.000 lei (ROL) iar dobânda ulterior, la momentul predării contractului pe apartament. În aceste împrejurări partea vătămată nu a fost de acord să achite vreo sumă, fără a i se restitui documentele lăsate cu titlu de garanţie, aşa încât paşapoartele şi contractul apartamentului au rămas în continuare în posesia inculpaţilor.

În cursul lunii mai 2001 martorul P.I. a contactat-o pe partea vătămată la domiciliu iar în lipsa acesteia a discutat cu una din fiice, comunicându-i că a cumpărat apartamentul şi că trebuie să-l elibereze în viitorul apropiat.

Aflând despre acestea, partea vătămată s-a deplasat în ziua următoare la locuinţa inculpaţilor, aceştia negând că au vândut apartamentul. Luând legătura cu martorul P.I. acesta a prezentat părţii vătămate contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu inculpata J.I..

Realizând cele întâmplate, la indicaţia unui avocat partea vătămată a solicitat de la biroul notarial o copie a procurii semnată la data de 6.12.2000, ocazie cu care a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia. În continuare, partea vătămată a formulat o acţiune civilă împotriva pârâţilor G.I. şi P.I. prin care a solicitat anularea procurii specia le, a contractului de vânzare-cumpărare precum şi restabilirea situaţiei anterioare încheierii celor două acte juridice.

Prin sentinţa civilă nr. 3068/7.05.2002 instanţa a anulat procura specială reţinând că aceasta s-a întocmit în contextul unui împrumut iar pârâta G.I. dând dovadă de rea credinţă a înstrăinat imobilul înainte de a se împlini data scadenţei restituirii împrumutului. Nu s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare motivându-se că nu s-a probat reaua credinţă a cumpărătorului P.I..

Concomitent, pârâta G.I. a fost obligată să-i restituie părţii vătămate suma de 50.000.000 lei (ROL) cu titlu de despăgubiri, sumă ce se va reactualiza în funcţie de indicele de inflaţie.

Hotărârea instanţei de fond a fost desfiinţată prin decizia nr. 662/A/26.09.2002 a Tribunalului Maramureş, în contextul căreia s-a motivat că actul “procură specială” este un contract de mandat a cărui valabilitate a durat până la împlinirea scopului (vânzarea apartamentului şi încasarea preţului). S-a admis în parte apelul pârâtei G.I. în sensul respingerii cererii reclamantei M.G. pentru anularea procurii speciale; întrucât apelanta nu a timbrat apelul pentru cererea privind restituirea sumei de 50.000.000 lei (ROL) despăgubiri, s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei (deci, inclusiv obligarea pârâtei G.I. la plata sumei de 50.000.000 lei (ROL) către partea vătămată.

Imediat după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti s-a dispus evacuarea părţii vătămate iar la scurt timp – 18.11.2002 – martorul P.I., a vândut apartamentul numiţilor I.M. şi I.A.

Inculpaţii nu au recunoscut comiterea faptei, formulându-şi pe parcursul procesului penal apărări de circumstanţe pentru a justifica vânzarea apartamentului părţii vătămate şi însuşirea sumei obţinute.

Au recunoscut însă acordarea sumei de 5.000.000 lei (ROL) cu titlu de împrumut părţii vătămate M.G. la finele lunii noiembrie 2000, împrumut în considerarea căruia partea vătămată a acceptat să semneze acea procură, ca garanţie.

Deşi au susţinut că atât anterior cât şi ulterior semnării procurii, i-au remis părţii vătămate şi alte sume de bani, în aceleaşi condiţii (cu o dobândă de 20%/lună), care după aprecierea lor au totalizat la finele lunii decembrie 2000, circa 40.000.000 lei (ROL), această susţinere nu a fost probată.

Inculpaţii au recunoscut de asemenea că înţelegerea iniţială a fost de a se încheia un contract de împrumut, insă ulterior s-a redactat procura specială cu motivarea că partea vătămată nu dispunea de sumele de bani necesare achitării taxelor notariale. Nici această susţinere a inculpaţilor nu este reală, întrucât taxele de timbru şi notariale aferente unui contract de împrumut, erau la acea vreme modice. Astfel, potrivit adresei nr. 842/2005 a Camerei Notarilor Publici Cluj, taxele aferente unui contract de împrumut fără garanţie erau de 25.000 lei (ROL), iar cele ale unui contract de împrumut cu ipotecă de 75.000 lei (ROL).

Intenţia frauduloasă a inculpaţilor în obţinerea de foloase materiale injuste, pe seama părţii vătămate rezultă şi din modalitatea în care au acţionat după obţinerea procurii. Astfel în preajma sărbătorilor de iarnă 2000, inculpaţii l-au contactat pe martorul P.I. pentru a le arăta apartamentul, ca mai apoi să-i ceară acestuia să le găsească cumpărător pentru acesta. La acea dată inculpaţii nu aveau de unde să ştie dacă partea vătămată le va restitui sau nu împrumutul.

Apoi au vândut apartamentul părţii vătămate în condiţii de maximă discreţie. Martorul P.I., cel care a cumpărat apartamentul, a arătat că a văzut apartamentul” doar de la uşa de la intrare “iar preţul i s-a părut foarte bun, mult sub alte preţuri”. Şi nu avea cum să nu-i pară bun preţul in condiţiile în care acesta (dacă a fost real!) era sub preţul de circulaţie de la acea dată, întrucât un astfel de apartament valora între 147.000.000 lei (ROL) -150.000.000 lei (ROL), conform adresei emise de SC A.H. S.R.L. Baia Mare – Agenţie Imobiliară.

De asemenea, conform procesului verbal din dosarul de urmărire penală, suma de

50.000.000 lei (ROL) reprezenta un preţ minim, corespunzător unei valori de barem sub care părţile unui contract de vânzare-cumpărare nu puteau cobori, întrucât martorul nu ar fi încheiat actul.

Inculpaţii, convenind cu martorul P.I., au stabilit ca spaţiul să fie eliberat doar în luna aprilie 2001, scopul vădit fiind acela ca partea vătămată să ia la cunoştinţă cât mai târziu despre vânzare. În acest sens inculpaţii nu i-au comunicat părţii vătămate intenţia de vânzare a apartamentului, nu au pus-o in legătură cu cumpărătorul şi nici nu au discutat cu partea vătămată preţul convenit, toate aceste tratative fiind purtate de inculpaţi cu martorul P.I.

Reaua-credinţă a inculpaţilor rezultă şi din faptul că nu i-au remis părţii vătămate diferenţa dintre preţ şi suma datorată respectiv 10.000.000 lei (ROL), aceştia motivând că nu au avut o înţelegere cu partea vătămată in sensul de a-i restitui eventuala diferenţă.

În considerarea aceleiaşi intenţii frauduloase i-au ascuns părţii vătămate natura şi conţinutul actului semnat – şi nu i-au dat nici un exemplar al acesteia, cunoscând că aceasta poate revoca în orice moment un asemenea act.

Faţă de probele administrate în cauză şi poziţia constantă a părţii vătămate în sensul că a avut reprezentarea semnării unui contract de împrumut, această percepţie având-o şi martorii: L.F. care a arătat că partea vătămată i-a spus că a fost solicitată de inculpat să meargă la notar pentru a-i da “un act pt. împrumut” şi M.G. (fiica părţii vătămate) căreia partea vătămată i-a spus că urmează “să plece la notar pentru încheierea contractului de împrumut”, instanţa a apreciat că inculpaţii au indus-o în eroare pe partea vătămată doar cu privire la efectele procurii speciale (autentificată sub nr. 2033/6.12.2000) şi nu cu privire la actul juridic care s-a motivat (conform Deciziei nr. 662/A/26.09.2002 a Tribunalului Maramureş) a fi un contract de mandat valabil până la împlinirea

scopului (vânzarea apartamentului şi încasarea preţului). Apărarea inculpaţilor – prin apărător, în sensul că hotărârea definitivă a instanţei civile, respectiv Decizia civilă nr. 662/A/2002 a Tribunalului Maramureş a statuat asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal şi are autoritate de lucru judecat, solicitând în acest sens încetarea procesului penal (art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. j C. pr. pen.) nu poate fi acceptată, întrucât neanularea procurii speciale nu poate influenta elementele componente ale infracţiunii de înşelăciune.

În drept, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpaţilor G.I. şi J.I. care în perioada noiembrie 2000 – ianuarie 2001, în contextul încheierii unei convenţii de împrumut privind suma de 5.000.000 lei (ROL) şi pe parcursul executării acesteia, au indus-o, respectiv menţinut-o în eroare pe partea vătămată M.G. cu privire la efectele procurii speciale, determinând-o să semneze o procură specială de vânzare-cumpărare a apartamentului proprietatea acesteia, în considerarea căreia la data de

12.01.2003, inculpata J.I. a vândut efectiv imobilul, însuşind suma obţinută cu titlu de preţ, constituie infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 al. 1, 3 C. pen., faptă pentru care instanţa l-a condamnat pe inculpatul G.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare iar pe inculpata J.I. la pedeapsa de 1 an închisoare. Având în vedere că inculpatul G.I. a mai fost condamnat de 2 ori la pedepse cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prin sentinţa penală nr. 1264/04.11.2003 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 99/A/08.04.2004 a Tribunalului Maramureş şi respectiv Decizia penală nr. 229/A/09.05.2001 a Tribunalului Maramureş definitivă prin Dec.pen. nr. 495/09.08.2001 a Curţii de Apel Cluj şi constatând că fapta cercetată în prezentul dosar a fost comisă înainte de pronunţarea celor două executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1264/2003 a Judecătoriei Baia Mare definitivă prin Decizia penală nr.99/A/2004 a Tribunalului Maramureş, pe care a descontopit-o în componentele corespunzătoare.

Astfel, repuse in individualitatea lor, instanţa în temeiul art. 36 al. 1, art. 85 C. pen. a contopit componentele celor două sentinţe penale cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul G.I. urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

Cu consecinţele prev. de art. 71, 64 lit. a – c C. pen.

Modul concret de săvârşire a faptei, împrejurările comiterii acesteia, scopul urmărit, urmările produse, gradul de pericol social sporit rezultând şi din valoare prejudiciului creat precum şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului respectiv atitudinea nesinceră pe parcursul procesului penal şi faptul că nu este pentru prima dată în conflict cu legea penală, fiind condamnat anterior pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea la autoritatea vamală de acte falsificate (Sentinţa penală nr. 1264/2003 a Judecătoriei Baia Mare) şi înşelăciune (Decizia penală nr. 229/A/2001 a Tribunalului Maramureş), justifică aprecierea că executarea pedepsei în regim de detenţie a pedepsei de 2 ani închisoare este de natură să asigure scopul preventiv enunţat de legiuitor.

Criteriile generale de individualizare prevăzute de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) au fost avute în vedere şi la stabilirea şi aplicarea pedepsei aplicate inculpatei J.I., în privinţa căreia, ţinând cont de faptul că nu are antecedente penale şi fiind îndeplinite condiţiile prev. de C. pen., instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără în regim de detenţie.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a constatat că restabilirea situaţiei anterioare în sensul redobândirii apartamentului de către partea vătămată nu este posibilă întrucât nu s-a dovedit reaua credinţă a dobânditorilor subsecvenţi şi nici o altă implicare în activitatea infracţională a inculpaţilor, care să ducă la anularea contractelor de vânzare-cumpărare între J.I. şi P.I. şi între acesta din urmă şi numiţii I.M. şi I.A., astfel că în temeiul art. 14 C. pr. pen. rap. la art. 998 şi 1003 C. civ. i-a obligat pe inculpaţi in solidar la despăgubiri civile către partea civilă M.G. in sumă de

35.000 Euro sau contravaloarea în lei la data executării a acestei sume, reprezentând valoarea de piaţă a unui imobil similar celui pierdut de partea civilă.

Cu privire la daunele materiale reprezentând contravaloare chirie achitată de la data evacuării şi până în prezent, instanţa a constatat că partea civilă a depus la dosar doar un singur

contract de închiriere pentru perioada 01.09.2005 – 01.09.2006 în care s-a stabilit o chirie de 80 Euro/lună, pentru celelalte perioade solicitate nefăcând dovada cu înscrisuri sau martori, astfel că le-a respins cu excepţia sumei de 960 Euro – cu titlu daune materiale globale reprezentând chiria pentru perioada 01.09.2005 – 01.09.2006.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii G.I. şi J.I. (fostă G.) care au solicitat încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de înşelăciune prev. de art.215 al. 1 şi 3 C.penal, fiind incidente dispoziţiile art.11 pct.2 lit.b, art.l0 lit. j C.pr.penală. În motivare au arătat că prin decizia civilă nr.662/2002 a Tribunalului Maramureş s-a respins cererea părţii civile M.G. de anulare a procurorii speciale autentificată sub nr.2033/6 decembrie 2000, împrejurare care constituie o chestiune prealabilă. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.44 al.3 c.pr.penaIă, hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fata instanţei penale, impunându-se şi lăsarea nesoluţionată a laturii civile a cauzei.

În subsidiar, inculpatul G.I. a solicitat ca, urmare a aplicării dispoziţiilor art.85 C.penal, să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, dispoziţiile art.81 C.penal şi conduita inculpatului justificând o astfel de individualizare a modalităţii de executare a pedepsei.

Prin decizia penală nr.157 din 24 mai 2007 a Tribunalului Maramureş, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii G.I. şi J.I. (fostă G.).

În temeiul art. 192 al. 2 c.pr.penaIă inculpaţii au fost obligaţi să plătească statului câte 20 lei cheltuieli judiciare în apel.

În temeiul art. 193 c.pr.penaIă inculpaţii au fost obligaţi să plătească părţii civile M.G. câte 250 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a constatat că prima instanţă a reţinut întemeiat vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 al. 1 şi 3 C.penal, stabilind că în contextul încheierii unei convenţii de împrumut bănesc şi pe parcursul executării acesteia, inculpaţii au indus-o şi au menţinut-o în eroare pe partea vătămată cu privire ta efectele procurii speciale, determinând-o să semneze o procură de vânzare-cumpărare a apartamentului, şi pricinuindu-i o pagubă prin vânzarea apartamentului.

Intenţia inculpaţilor de inducere şi menţinere în eroare a părţii vătămate rezultă din împrejurările în care s-a încheiat şi derulat convenţia de împrumut. S-a dovedit şi inculpaţii au recunoscut că înţelegerea iniţială cu partea vătămată a fost de a se încheia un contract de împrumut. Cu toate acestea şi fără a aduce la cunoştinţa părţii vătămate, inculpaţii au redactat o procură specială conform căreia partea vătămată mandata pe inculpata J.I. (fostă G.) să-i vândă apartamentul cui va crede de cuviinţă şi la preţul de circulaţie. Inculpaţii au ascuns părţii vătămate conţinutul actului, aceasta având reprezentarea că încheie un contract de împrumut, şi nici după semnare nu au remis părţii vătămate un exemplar al actului.

Susţinerile părţii vătămate cu privire la necitirea procurii semnate sunt credibile şi prin prisma discrepanţei dintre împrumutul modic (5.000.000 lei ROL) şi valoarea apartamentului, fiind evident că partea vătămată nu ar fi acceptat vânzarea imobilului pentru acoperirea unui împrumut redus şi deci nu ar fi încheiat sau executat în aceste condiţii convenţia de împrumut.

Pe de altă parte, afirmaţiile inculpaţilor, în sensul că au schimbat natura actului încheiat datorită cuantumului ridicat al taxelor notariale, sunt neadevărate, aceste taxe fiind modice în cazul unui contract de împrumut.

Menţinând-o în continuare în eroare pe partea vătămată, inculpaţii au vândut apartamentul acesteia înainte de expirarea termenului pentru restituirea împrumutului. Nici la scadenţă, când partea vătămată a vrut să ramburseze împrumutul, inculpaţii nu i-au adus la cunoştinţă vânzarea apartamentului, refuzând însă primirea banilor cu explicaţia că nu s-a împlinit termenul.

Toate aceste aspecte dovedesc intenţia frauduloasă a inculpaţilor de a obţine foloase materiale injuste prin inducerea şi menţinerea în eroare a părţii vătămate, atât înainte, cât şi după încheierea procurii speciale.

Cererea inculpaţilor de a se dispune încetarea procesului penal în baza art.11 pct.2 lit.b, art.10 lit.j c.pr.penaIă, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art.44 al.3 c.pr.penaIă în sensul că prin decizia civilă nr.662/2002 a Tribunalului Maramureş s-a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, nu poate fi primită.

Hotărârea instanţei civile s-a limitat la a constata valabilitatea contractului de mandat (procura specială) sub aspectul civil, examinându-se condiţiile de formă necesare pentru încheierea acestuia şi nu sunt aspectul intenţiei inculpaţilor de a induce şi menţine în eroare partea vătămată pe parcursul executării împrumutului. Prin urmare, intenţia frauduloasă a inculpaţilor şi toate acţiunile întreprinse pentru inducerea în eroare a părţii vătămate au rezultat din cele ce preced şi exced împrejurării statuate prin hotărârea civilă. În consecinţă, dispoziţiile civile şi neanularea procurii speciale nu au relevanţă cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii.

Condamnarea inculpaţilor în baza dispoziţiilor art.215 al.1 şi 3 C.penal este temeinică şi legală, iar la individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C.penal privind modul de săvârşire a faptei, împrejurările comiterii şi pericolul social concret al acesteia, ca şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor.

Privitor la inculpatul G.I., în mod corect s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.85 C.penal şi s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepselor anterioare, aplicate pentru infracţiuni concurente cu cea dedusă judecăţii. Având in vedere multitudinea de condamnări suferite de acest inculpat, printre care şi pentru o altă infracţiune de înşelăciune, se impune executarea pedepsei în regim de detenţie în vederea reeducării inculpatului şi formării unei atitudini pro-sociale. Altfel, s-ar ajunge practic la nesancţionarea inculpatului şi nerealizarea scopului şi finalităţii pedepsei.

Sub aspect civil, în mod corect s-a reţinut răspunderea civilă a ambilor inculpaţi şi s-a dispus obligarea solidară a acestora la despăgubiri către partea civilă, în vederea reparării integrale a pagubei cauzate prin infracţiune.

Împotriva hotărârii în termen legal s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpaţii G.I. şi J.I., solicitându-se următoarele :

În latură penală se impune casarea hotărârilor atacate şi promovarea unei soluţii de încetare a procesului penal de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de înşelăciune, fiind incidente disp art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.j C.pr.pen.

Astfel, raportul juridic ce a stat la baza demarării procedurii de urmărire penală are la bază un raport juridic de drept civil între părţi ,existând un contract de împrumut prin care inculpaţii au predat părţii vătămate diverse sume de bani, cuantumul total fiind de circa 4800 lei ,sumă ce nu a fost restituită la termenul prestabilit.

În consecinţă, părţile s-au prezentat de bună voie la notarul public unde au încheiat o procură prin care partea civilă autoriza inculpata să-i vândă apartamentul în cazul în care la scadenţă nu i se va restitui împrumutul, aspect ce s-a şi realizat.

Problemele civile au şi fost rezolvate în cadrul dosarului nr.9213/2001 a Judecătoriei Baia Mare, când partea civilă a solicitat anularea acelei procuri speciale însă prin decizia nr.662/A/2002 a Tribunalului Maramureş s-a respins această solicitare din partea lui M.G. – pentru anularea procurii speciale, hotărârea definitivă şi intrând în puterea lucrului judecat.

Mai mult, hotărârea definitivă a instanţei civile asupra unei împrejurări ce constituie o „chestiune prealabilă” în procesul penal are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.

Astfel, doctrina a statuat ferm că o chestiune prealabilă întemeiată pe disp.art.44 alin.3 C.pr.pen. se identifică cu excepţiile de procedură şi produce aceleaşi efecte ,respectiv autoritatea de lucru judecat iar în cazul în care chestiunea prealabilă a fost rezolvată anterior de instanţa civilă, hotărârea definitivă a instanţei civile are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.

Procură notarială, adică înscrisul prin care s-a realizat pretinsa inducere în eroare, este un fapt ce reprezintă o chestiune prealabilă în sensul disp.art.44 al.3 C.pr.pen., aceasta a fost atestată ca fiind valabilă şi astfel este dovedit un fapt pe care inculpaţii îl opun ca apărare de excepţie în contra acţiunii publice exercitate de Ministerul Public, situaţie în care singura soluţie legală este aceea a încetării procesului penal iar sub aspectul laturii civile lăsarea nesoluţionată a cauzei.

S-au depus concluzii şi în subsidiar, în sensul că în latură penală ,ca urmare a anulării suspendării existau toate elementele de a se dispune executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare în aceleaşi condiţii de suspendare condiţionată şi nu în regim de detenţie, care apare ca fiind un evident exces din partea judecătorilor.

Faptele respective sunt concurente, de la data comiterii primei infracţiuni au trecut peste 7 ani de zile, timp în care apelantul nu a mai săvârşit nici o altă infracţiune, ceea ce presupune că scopul pedepsei poate să fie atins şi fără executare efectivă.

Sub aspectul soluţionării laturii civile, şi aici s-ar impune corective, instanţa penală fiind ţinută la modul obligatoriu de hotărârile judecătoreşti pronunţate pe calea rezolvării acţiunii civile promovate în acelaşi sens de M.G. faţă de inculpaţi.

În acest sens vin dispoziţiile art.22 al. 1 C.pr.pen., în care se arată că acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale exclusiv cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

Or, este lesne de observat că efectele hotărârii civile sunt limitate, decizia civilă are autoritate de lucru judecat privind valabilitatea procurii ,despăgubirea şi cuantumul stabilit, iar orice dispoziţie contrară prin care instanţa fondului în penal ar dispune într-un alt sens este nelegală.

Astfel, se impune respingerea acţiunii civile promovate în cadrul procesului penal (în funcţie şi de precizările orale ale motivelor de recurs) şi implicit admiterea recursului inculpaţilor şi pentru acest motiv.

Curtea, examinând recursurile formulate, persoanele declarante, motivele pertinente invocate, susţinute oral şi în scris, cu trimitere la lucrări de specialitate cu impact asupra speţei, cazurile de casare prev. de art.385/9 C.pr.pen., reţine următoarele :

Sub aspectul stării de fapt ,celor consemnate de instanţele inferioare nu li se pot aduce corective, aspectele esenţiale, materiale sunt neechivoce – nici nu s-au formulat obiecţiuni concrete şi probate de către recurenţi, contextul faptic fiind pe deplin elucidat şi atestat pe baza mijloacelor de probă administrate, fiind de consemnat următoarele :

La finele lunii noiembrie 2000 având nevoie de suma de 200 DM (aproximativ 4.200.000 lei – ROL la cursul de schimb din acea perioadă), partea vătămată i-a cunoscut pe inculpaţii G.I. şi J.I., prin intermediul unui anunţ publicitar dintr-un ziar local. În concret, inculpaţii ofereau diverse sume de bani cu titlu de împrumut, indicând pentru contact un număr de telefon. Ulterior, întâlnindu-se, părţile au realizat că se cunosc din vedere locuind în acelaşi cartier.

5.000.000 lei (ROL) pe o durată de 4 luni, cu o dobândă de 20% pe lună. S-a convenit de asemenea ca în perioada imediat următoare (în decurs de o săptămână), părţile să se deplaseze la notar pentru a încheia “nişte acte doveditoare”. Având in vedere convenţia reală dintre părţi – împrumut – partea vătămată a avut reprezentarea că se va încheia un contract cu acest obiect.

În acea perioadă partea vătămată M.G. (văduvă) deţinea cu titlu de proprietate apartamentul situat în Baia Mare, str. P. compus din 3 camere şi dependinţe, în care locuia cu familia (6 copii din care 3 minori) şi concubinul său – martorul F.A., imobilul nefiind înscris în CF.

La data de 30 noiembrie 2000, inculpaţii s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate unde se mai aflau concubinul său F.A. şi martorii L.F. şi P.D.. Martorii susmenţionaţi oferiseră anterior părţii vătămate suma de 200 DM cu titlu de împrumut şi se aflau in locuinţa acesteia în vederea restituirii datoriei.

Astfel, la data susmenţionată, inculpatul G.I. a remis martorilor arătaţi suma de 4.200.000 lei (ROL) (echivalentul a 200 DM) iar părţii vătămate, diferenţa de 800.000 lei (ROL). Cu aceeaşi

ocazie, partea vătămată a primit de la cei doi martori paşaportul său şi al concubinului, de asemenea contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului arătat, documente lăsate anterior garanţie pentru împrumutul de 200 DM. Acestea au fost imediat predate inculpaţilor, ca o garanţie a împrumutului de 5.000.000 lei (ROL).

În timp ce partea vătămată şi inculpata J.I. aşteptau în autoturism inculpatul G.I. a intrat în instituţia arătată revenind în scurt timp, afirmând că este necesară obţinerea unui extras CF al apartamentului şi că asta presupune achitarea unei taxe la Trezorerie. Întrucât partea vătămată îngrijea în acea perioadă o persoană în vârstă la domiciliul acesteia din urmă de pe strada Pictorilor din Baia Mare, a motivat că nu are timp să se ocupe de aceste probleme, acceptând propunerea inculpatului G.I. de a îndeplini el aceste formalităţi, predându-i în acest sens buletinul său de identitate.

În biroul arătat, faţă de susţinerea părţii vătămate în sensul că este văduvă, notarul a făcut menţiunea “necăsătorită” în conţinutul procurii. Ambele exemplare ale procurii au fost semnate de partea vătămată aceasta având convingerea că semnează un contract de împrumut. Inculpaţii au contestat acest din urmă fapt, învederându-se organelor judiciare că partea vătămată a ştiut că încheie la modul concret acea procură de autorizare a vânzării apartamentului său. În cursul urmăririi penale, prin declaraţiile date ,partea vătămată a motivat că nu i s-a citit conţinutul procurii, recunoscând că nici nu a solicitat notarului acest lucru, motivând că a avut încredere în inculpaţi iar pe de altă parte, că se grăbea pentru a ajunge la bătrâna pe care o îngrijea; a arătat de asemenea că a aflat doar după câteva luni, despre conţinutul actului pe care l-a semnat, întrucât la biroul notarial, ea nu a primit nici un exemplar. Acest aspect a fost confirmat de probatoriul administrat, respectiv declaraţia notarului C.S. care a arătat că procura s-a întocmit în două exemplare, unul rămânând la biroul notarial pentru arhivare, iar celălalt la una din părţi, respectiv la inculpata J.I., care ulterior, în temeiul procurii, a şi vândut apartamentul.

Potrivit declaraţiei martorului, motivul a fost acela de a i se arăta un apartament despre care

G.I. a mărturisit că “l-a cumpărat sau că urmează să-l cumpere” fără ca martorul să-şi amintească exact. Împrejurarea a fost confirmată de partea vătămată care şi-a amintit că în acea perioadă, martorul i-a însoţit pe inculpaţi la locuinţa sa, aceştia din urmă cerându-i permisiunea ca martorul să folosească baia; prezenţa martorului în apartament a fost foarte scurtă (2 – 3 minute).

La data de 12.01.2001, în considerarea procurii pe care o deţin ea, inculpata J.I. a vândut apartamentul părţii vătămate martorului P.I., potrivit contractului existent la dosar, preţul achitat fiind de 50.000.000 lei (ROL). Aşa cum rezultă din conţinutul contractului, apartamentul urma a fi eliberat şi pus la dispoziţia cumpărătorului la data de 11 aprilie 2001, în caz contrar urmând a se dispune evacuarea.

La finele lunii martie – începutul lunii aprilie 2001, partea vătămată i-a contactat din nou pe inculpaţi pentru restituirea datoriei însă aceştia i-au solicitat să mai aştepte o săptămână, motivând că au predat contractul pe apartament unor persoane ca o garanţie la un împrumut contractat de ei. În perioada următoare inculpaţii i-au propus părţii vătămate să le remită doar suma de 5.000.000 lei (ROL) iar dobânda ulterior, la momentul predării contractului pe apartament (filele 40, 41 dosar urmărire penală). În aceste împrejurări partea vătămată nu a fost de acord să achite vreo sumă, fără a i se restitui documentele lăsate cu titlu de garanţie, aşa încât paşapoartele şi contractul apartamentului au rămas în continuare în posesia inculpaţilor.

In cursul lunii mai 2001 martorul P.I. a contactat-o pe partea vătămată la domiciliu iar în lipsa acesteia a discutat cu una din fiice, comunicându-i că a cumpărat apartamentul şi că trebuie să-l elibereze în viitorul apropiat.

În continuare, partea vătămată a formulat o acţiune civilă împotriva pârâţilor G.I. şi P.I. prin care a solicitat anularea procurii speciale, a contractului de vânzare-cumpărare precum şi restabilirea situaţiei anterioare încheierii celor două acte juridice.

Hotărârea instanţei de fond a fost desfiinţată prin decizia nr. 662/A/26.09.2002 a Tribunalului Maramureş, în contextul căreia s-a motivat că actul “procură specială” este un contract

de mandat a cărui valabilitate a durat până la împlinirea scopului (vânzarea apartamentului şi încasarea preţului). S-a admis în parte apelul pârâtei G.I. în sensul respingerii cererii reclamantei M.G. pentru anularea procurii speciale; întrucât apelanta nu a timbrat apelul pentru cererea privind restituirea sumei de 50.000.000 lei (ROL) despăgubiri, s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei (deci, inclusiv obligarea pârâtei G.I. la plata sumei de 50.000.000 lei (ROL) către partea vătămată.

Inculpaţii au recunoscut acordarea sumei de 5.000.000 lei (ROL) cu titlu de împrumut părţii vătămate M.G. la finele lunii noiembrie 2000, împrumut în considerarea căruia, partea vătămată a acceptat să semneze acea procură, ca garanţie.

Inculpaţii, au recunoscut de asemenea că înţelegerea iniţială a fost de a se încheia un contract de împrumut, însă ulterior s-a redactat procura specială cu motivarea că partea vătămată nu dispunea de sumele de bani necesare achitării taxelor notariale. Nici această susţinere a inculpaţilor nu este reală, întrucât taxele de timbru şi notariale aferente unui contract de împrumut, erau la acea vreme modice. Astfel, potrivit adresei nr. 842/2005 a Camerei Notarilor Publici Cluj, taxele aferente unui contract de împrumut fără garanţie erau de 25.000 lei (ROL), iar cele ale unui contract de împrumut cu ipotecă de 75.000 lei (ROL).

Intenţia frauduloasă a inculpaţilor în obţinerea de foloase materiale injuste, pe seama părţii vătămate rezultă şi din modalitatea în care au acţionat după obţinerea procurii. Astfel în preajma sărbătorilor de iarnă 2000, inculpaţii l-au contactat pe martorul P.I. pentru a le arăta apartamentul, ca mai apoi să-i ceară acestuia să le găsească cumpărător pentru acesta (filele 53 – 54 dosar urmărire penală). La acea dată inculpaţii nu aveau de unde să ştie dacă partea vătămată le va restitui sau nu împrumutul.

147.000.000 lei (ROL) -150.000.000 lei (ROL), conform adresei emise de SC A.H. S.R.L. Baia Mare – Agenţie Imobiliară.

Inculpaţii, convenind cu martorul P.I., au stabilit ca spaţiul să fie eliberat doar în luna aprilie 2001, scopul vădit fiind acela ca partea vătămată să ia la cunoştinţă cât mai târziu despre vânzare. În acest sens inculpaţii nu i-au comunicat părţii vătămate intenţia de vânzare a apartamentului, nu au pus-o în legătură cu cumpărătorul şi nici nu au discutat cu partea vătămată preţul convenit, toate aceste tratative fiind purtate de inculpaţi cu martorul P.I.

Reaua-credinţă a inculpaţilor rezultă şi din faptul că nu i-au remis părţii vătămate diferenţa dintre preţ şi suma datorată ,respectiv 10.000.000 lei (ROL), aceştia motivând că nu au avut o înţelegere cu partea vătămată în sensul de a-i restitui eventuala diferenţă.

În considerarea aceleiaşi intenţii frauduloase i-au ascuns părţii vătămate natura şi conţinutul actului semnat – procură şi nu i-au dat nici un exemplar al acesteia, cunoscând că aceasta poate revoca în orice moment un asemenea act.

Ca şi prim aspect ,raportat la cele ce se critică faţă de Decizia nr. 157/A/2007 a Tribunalului Maramureş ,este de văzut în ce măsură solicitarea principală a recurenţilor de a se dispune o soluţie de încetare a procesului penal faţă de acuzaţiile aduse, fiind incidente dispoziţiile vizând autoritatea de lucru judecat, în funcţie de decizia civilă nr.662/a/2002 a Tribunalului Maramureş ,sunt de făcut următoarele precizări :

Dispoziţiile procedural penale incidente în materie sunt neechivoce în sensul că, conform art.22 al.2 C.pr.pen., hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă

nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

Opunerea în faţa instanţei penale a împrejurării ca acea procură notarială a fost considerată „validă” de către instanţa civilă nu produce consecinţele juridice învederate în recursurile promovate.

Hotărârea instanţei civile s-a limitat exclusiv la constatarea valabilităţii aparente, sub aspect strict civil, a aspectelor de formă necesare pentru încheierea unuia astfel de document . În nici un caz simpla valabilitate sub aspect formal a înscrisului nu poate conduce la înlăturarea manifestărilor concrete ale inculpaţilor de a induce şi menţine în eroare partea vătămată cu ocazia derulării acelui contract de împrumut.

Intenţia frauduloasă a inculpaţilor derivă din complexul faptic întreprins de aceştia ce au avut rezultatul dezastruos asupra părţii vătămate şi anume înstrăinarea fără voinţa sa a propriului apartament.

Mai mult, activitatea de inducere în eroare sau menţinere în eroare a părţii vătămate specifică infracţiunii de înşelăciune, aşa cum este ea înscrisă în ipoteza normei incriminatoare de la art.215 al. 1 şi 3 C.pr.pen., s-a realizat în mai multe etape succesive printre care şi aceea a momentului în care s-a întocmit procura specială , înscris care după cum s-a menţionat nici nu prezintă relevanţă cu privire strict la aspectele ce ţin de întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii .

Indubitabil că inculpaţii au avut reprezentarea încă de la început că vor vinde fraudulos acel apartament , dovadă fiind şi aspectul că ,deşi s-a făcut vorbire şi este de necontestat aspectul ca la baza relaţiei stă un contract de împrumut, părţile nu au încheiat nici un moment vreo dovadă scrisă în acest sens, cu înserarea expresă a vreunui termen de scadenţă şi a vreunor sancţiuni în caz de nerespectare a acestui termen.

Aşadar motivele susţinute în latură penală ,în principal, nu pot fi primite pentru motivele mai sus menţionate ,cu sublinierea că aşa zisele „chestiuni prealabile” în sensul disp.art.44 al.3 C.pr.pen. sunt excesiv interpretate în favoarea inculpaţilor.

Corespund însă realităţii cele invocate de recurentul G.I. în subsidiar, legate de modul de individualizare a executării sancţiunii rezultante de 2 ani închisoare.

Poziţia instanţei de fond în sensul că se impune un regim de detenţie efectiv în cauză pentru inculpatul G.I. apare ca fiind o interpretare excesivă întrucât nu se reclamă o astfel de necesitate.

Întreg contextul sancţionator aplicabil inculpatului a fost analizat în cadrul dosarului de faţă , faptele pentru care a fost sancţionat penal sunt concurente astfel că nu se poate vorbi de un trecut penal al inculpatului în afara cadrului speţei (la dosar se află 2 extrase de judiciar pentru inculpat cu conţinuturi relativ diferite, fiind de luat în considerare cel mai nou, în funcţie de cele redate şi în cuprinsul rechizitoriului şi de vechea hotărâre de condamnare în care se menţionează că „nu are antecedente penale” , vechiul extras făcând trimitere la anumite infracţiuni amnistiate). Mai mult, de la data comiterii anterioarelor infracţiuni până la momentul de faţă a trecut un interval de peste 7 ani de zile timp în care inculpatul nu a mai săvârşit alte infracţiuni.

Astfel ,scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără o executare efectivă – de altfel, numai în această modalitate se poate spera ca inculpatul să facă şi demersuri concrete, financiare de „împăcare” cu partea vătămată, însă instanţa de recurs, în funcţie de sancţiunile ce i-au fost anterior aplicate ,chiar pentru fapte concurente ,în măsura în care acestea vizează aceeaşi infracţiune de înşelăciune, trebuie a manifesta o anumită atenţie deosebită faţă de acest inculpat recurent, şi în consecinţă apreciază că prevederile art.86/1 C.pen. sunt mai apropiate de realizarea scopului sancţiunii şi va face incidenţa acestora, cu fixarea unui termen de încercare de 5 ani şi cu trimitere la art.86/3 C.pen., inculpatul fiind supus măsurilor de supraveghere.

Evident că pe durata termenelor de încercare ,pentru fiecare dinte inculpaţii recurenţi, pedepsele accesorii vizând art.64 lit.a,b C.pen., vor fi suspendate.

Sunt de adus corective dispoziţiilor instanţei de fond în latura civilă întrucât, fără putinţă de tăgadă ,cele învederate în recursul promovat ,cu trimitere la art.22 al.2 C.pr.pen., sunt pertinente. Instanţa penală trebuie să ia în considerare cele dispuse pe calea hotărârilor civile – cu impact direct asupra modului de soluţionare a acţiunii civile în prezenta speţă.

Astfel, se va constata că sentinţa civilă nr.3068/2002 a Judecătoriei Baia Mare prin care în final inculpata a fost obligată la plata către partea civilă M.G. a sumei de 50.000.000 lei reprezentând tocmai contravaloarea apartamentului înstrăinat în cauză atâta vreme cât restituirea sa în natură nu a fost posibilă, prezintă autoritate de lucru judecat.

Celelalte pretenţii promovate strict pe calea acţiunii civile din cadrul procesului penal vizând chiria, dovedite în cuantum de 960 euro, evident că se impun a fi menţinute.

Se impun a se aduce însă corective dispoziţiei în latură civilă vizând suma de 35.000 euro, adică tocmai contravaloarea pe piaţă a unui imobil similar celui pierdut de partea civilă, sumă apreciată corect de către instanţa de fond din care însă se impune a se scădea cuantumul de

50.000.000 lei pentru care există deja titlu executoriu, cu trimitere la instituţia autorităţii de lucru judecat, după cum s-a menţionat.

Soluţionarea în această modalitate a acţiunii civile promovate în cadrul procesului penal se grefează pe instituţia juridică a răspunderii civile delictuale inserată la art.998 998 C.civ., infracţiunea de înşelăciune este o infracţiune de rezultat şi promovarea unei acţiuni civile într-un astfel de proces este pe deplin justificată. Se impune a se face trimitere la temeiurile de echitate inserate în materia civilă ,cu trimitere la dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului -art. 6 sub aspectul necesităţii reparaţiei integrale de care trebuie să beneficieze cei în drept şi în termen rezonabil, şi în final instanţa de recurs consideră că suma de 35.000 euro este o sumă mai apropiată de paguba efectiv cauzată, în acest sens fiind inclusiv adresa expresă din partea unei agenţii imobiliare ,cu trimitere la preţul pentru un astfel de apartament, repunerea părţii vătămate în situaţia anterioară prin restituirea în natură a apartamentului fiind evident imposibilă.

Nu se poate trece însă peste aspectul stric juridic a autorităţii de lucru judecat pe care-l prezintă hotărârea civilă distinctă a Judecătoriei Baia Mare despre care s-a făcut vorbire, suma evidenţiată va fi scăzută din cuantumul indicat mai sus, cu atât mai mult cu cât în caz contrar s-ar ajunge la existenţa unor hotărâri contradictorii ,la subzistenţa mai multor titluri executorii pentru aceeaşi pagubă în favoarea părţii civile.

Procesual, în condiţiile mai sus descrise ,se vor admite recursurile declarate de cei doi inculpaţi, se va casa decizia împreună cu sentinţa atacată în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei de 2 ani pentru G.I., conţinutul pedepselor accesorii şi modalitatea de rezolvare a acţiunii civile.

Rejudecând în aceste limite se va dispune în sensul celor motivate mai sus, restul dispoziţiilor hotărârilor atacate fiind de menţinut.

Cererea părţii civile de obligare a inculpaţilor la plata unor cheltuieli judiciare în recurs este de respins în contextul soluţiei procesuale alese. (Judecător Macavei Săndel)

Parte responsabilă civilmente. Părinte. Obligare în solidar. Condiţii.

Art. 1000 alin2. C.civ.

Art. 14. 346 C.p.p.

Potrivit art. 1000 alin 2 Cod civil, părinţii răspund pentru faptele cauzatoare de prejudiciu ale copiilor minori numai dacă aceştia locuiesc împreună cu părinţii.

In ipoteza în care părinţii sunt divorţaţi sau nu au fost căsătoriţi, dar nu locuiesc împreună, răspunderea reglementată de art. 1000 alin 2 revine doar părintelui cu care locuieşte minorul şi care poate supraveghea şi poate îndeplini direct îndatorirea de a-l educa, celălalt

părinte fiind lipsit de posibilitatea de a urmări şi supraveghea direct conduita minorului şi deci nu poate răspunde pentru pagubele cauzate de acesta.

Ca atare trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii – să aibă calitatea de părinte şi să locuiască cu minorul.

Secţia penală şi de minori, decizia nr.271/R/ 10 mai 2007

Prin sentinţa penală nr. 1419 din 17 octombrie 2004 a Tribunalului Cluj s-a dispus condamnarea inculpatei L. FL., la pedepsele de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, 209 alin.1, lit. a şi al. 2 lit. b C. pen. cu art. 41 al. 2 C. pen., art. 99 şi următoarele C. pen. şi art. 74 lit.c şi art. 76 lit. e C. pen. şi art.40 C. pen., şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit.e C. pen., cu art. 99 şi urm. C. pen. şi art.74 lit.c şi 761it e C. pen. şi art. 40 C. pen.

S-a constatat că infracţiunea de furt prev. de art.208 al. 1 C. pen cu art. 41 al.2 C. pen. şi art.99 C.pen. (comisă la 13.04. 2004) pentru care a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 270 din 23.02.2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca definitivă la 8.03.2005 la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare şi infracţiunile de furt prev. de art. 208 alin.1 C. pen cu art. 99 şi urm. C. pen. ( comisă la 23.02 2004) şi furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al 1 lit. e C. pen. cu art. 99 şi următoarele C.pen. (comisă la 9.03.2004) pentru care a fost condamnată prin sentinţa penala nr. 978 din 23.06 2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la 5.07.2005 la pedepsele de 4 (patru) luni şi 6 (şase) luni închisoare sunt concurente cu infracţiunea de furt prev. de art. 208 al. 1 C. pen. (comisă la 13.05.2003) pentru care a fost condamnată la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare prin sentinţa penală nr. 122 din 20.04 2004 a Judecătoriei Huedin definitivă la 17.05.2004.

În baza art.85 C. pen s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 978 din 23.06 2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

S-a descontopit în elementele sale componente pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin această hotărâre, astfel: 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.270 din 23.02.2005; 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.978 din 23.06.2005; 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 978 din 23.06.2005; 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 122 din

20.04.2004.

În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b C.pen. s-a dispus contopirea acestor pedepse, inculpata executând pedeapsa cea mai grea de: 6 luni închisoare.

În baza art. 81 şi 110 C.pen. s-a menţinut suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse pe durata unui termen de încercare de 1 an şi 6 luni, care curge de la 17.05.2004.

În baza art. 359 C.pr.pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 C, pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

S-a constatat că prezentele infracţiuni au fost comise în condiţiile pluralităţii intermediare de infracţiuni prev. de art.40 C.pen. faţă de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 122 din 20.04.2004 a Judecătoriei Huedin.

S-a constatat că prezentele infracţiuni sunt concurente între ele şi cu infracţiunea de complicitate la furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi a1.2 lit.b C pen. rap. la C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) cu art.99 şi următoarele C. pen. şi art.40 C. pen. (comisă la 28 10.2004) pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 978 din 23.06.2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pedeapsă ce a fost adăugată pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.122 din 20.04.2004 a Judecătoriei Huedin în urma revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, inculpata executând pedeapsa de 1 (un) an şi 2(două) luni închisoare.

În baza art.83 C.pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.122 din 20.04.2004 a Judecătoriei Huedin, care se va executa alături de pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată la punctul 1 din prezenta hotărâre, în total: 1 (un) an şi 6(şase) luni închisoare.

În baza art.83 C.pen. s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 122 din 20.04.2004 a Judecătoriei Huedin, care se va executa alături de pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare aplicată – la punctul 2 din prezenta hotărâre, în total: 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33, 34 lit.b şi 36 al. 1 C.pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiunile concurente, inculpata executând pedeapsa cea mai grea, de: 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 978 din 23.06.2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi emiterea unui nou mandat.

În baza art. 14, 346 C.pr.pen. şi art.998 C.civ. a fost obligată inculpata în solidar cu părţile responsabile civilmente L M. şi R. C.C. să plătească părţii civile P.C. despăgubiri civile în sumă. de 5000 lei.

S-a constatat că părţile vătămate R. V. şi B.S. N. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 189 C.pr.pen s-a avansat din FMJ onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei^

În baza art. 191 C.pr.pen. a fost obligată inculpata în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească cheltuieli judiciare statului în sumă de 400 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în data de 15.09.2004, inculpata L.F. a pătruns în curtea imobilului cu nr.16 de pe str. M. din mun. Cluj-Napoca şi constatând că uşa apartamentului cu nr.3 din imobil nu era asigurată cu chei a pătruns în acesta iar de pe un scaun din holul locuinţei a sustras geanta părţii vătămate P.C. în care se aflau 1500 USD, paşaportul, cartea de identitate, un pachet de ţigări Pall Mall, telefonul mobil marca Siemens C60, precum şi alte bunuri.

Inculpata şi-a însuşit suma de 1500 USD şi telefonul mobil, abandonând geanta în faţa apartamentului cu nr.4 din imobilul cu nr.1 de pe str. V. Martora A. L, proprietara acestui apartament a găsit respectiva geantă, sesizând în acest sens organele de poliţie. Cu această ocazie pe pachetul de ţigări aflat în geanta părţii vătămate au fost descoperite şi ridicate trei urme papilare, dintre care una a fost creată de degetul arătător de la mâna dreaptă a inculpatei, aşa cum reiese din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică.

Partea vătămată P C s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 55.000.000 lei.

În data de 4.11.2004, inculpata însoţită de sora sa L.T se aflau pe str. M. din mun. Cluj-Napoca, pentru a cerşi. Cele două s-au înţeles să sustragă bunuri din locuinţe, sens în care au pătruns în curtea imobilului cu nr.27 iar inculpata a rămas să asigure paza, timp în care făptuitoarea L.T, profitând de faptul că uşa apartamentului cu nr.6 era închisă dar neasigurată a pătruns în interior şi a sustras o geantă.

Partea vătămată R.V. se afla în bucătăria locuinţei când atenţia i-a fost atrasă de prezenţa şi comportamentul inculpatei, care se afla în curtea imobilului, motiv pentru care a ieşit din apartament, ocazie cu care a observat-o pe făptuitoare având geanta sustrasă asupra sa. Partea vătămată a solicitat sprijinul martorei S.A.M. pentru reţinerea celor două şi a sesizat organele de poliţie.

Deoarece prejudiciul a fost recuperat, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În cursul zilei de 12.01.2005, cele două sus-amintite au intrat în localul Samus, situat pe str. R., din Cluj-Napoca, inculpata îndreptându-se înspre masa la care se aflau partea vătămată B.S.N. şi martora P. A. C. solicitându-le să îi dea bani. În timp ce partea vătămată căuta bani, inculpata a aşezat un carton pe care îl avea în mână peste telefonul mobil marca Nokia 3310 al părţii vătămate aflat pe masă, pentru ca la plecare să şi-i însuşească.

Inculpata s-a deplasat în zona Pieţei M. Viteazu unde a încercat să valorifice acel telefon, martorului B.N.A., contra sumei de 700.000 lei, fiind însă depistată de organele de poliţie în momentul efectuării tranzacţiei. Bunul sustras a fost restituit părţii vătămate care nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea responsabilă civilmente L. M., solicitând admiterea acestuia cu exonerarea de a fi obligat în solidar cu inculpata la plata despăgubiri lor civile în sumă de 5000 lei în favoarea părţii civile P. C., arătând în motivare că este tatăl vitreg al inculpatei, iar tatăl biologic are acelaşi nume cu al său şi domiciliază în loc.

Prin sentinţa penală nr. 61/26 februarie 2007 a Tribunalului Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea responsabilă civilmente L.M. împotriva sentinţei penale nr. 1419/17 octombrie 2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

În considerentele deciziei tribunalului s-a reţinut că din actul de naştere al inculpatei rezultă că tatăl acesteia este L. M., iar mama L., actualmente R. (aşa cum rezultă şi din certificatul de naştere al acesteia) C.C., fără a fi menţionaţi şi părinţii acestora din urmă.

Partea responsabilă civilmente L.M. a învederat instanţei de apel faptul că mama inculpatei este concubina sa numita R C.C ; nu a fost în întreţinerea lor, ci a bunicii; nu cunoaşte adresa de domiciliu a tatălui biologic al inculpatei.

Inculpata a declarat că a aflat de la mama sa R. C. C. că sus-numitul nu este tatăl său biologic ci un alt bărbat, pe care nu l-a cunoscut niciodată.

Adresa de domiciliu a inculpatei aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar este comuna Aghireşu jud. Cluj, cu aceeaşi adresă figurând şi sora sa minora L.Ţ. fiica părţilor responsabile civilmente; totodată, din anchetele sociale ale susnumiţilor, rezultă că părinţii acestora sunt părţile responsabile civilmente, având adresa de domiciliu comuna Aghireşu, sat Aghireşu jud. Cluj, că inculpata a locuit efectiv la bunica maternă, în acelaşi sat, deoarece tatăl nu o recunoaşte ca fiică.

Partea responsabilă civilmente L.M. nu a formulat acţiune în justiţie prin care să conteste menţiunile cuprinse în actul de naştere la rubrica privind tatăl minorei, astfel că până la obţinerea unei asemenea hotărâri judecătoreşti irevocabile se prezumă că aceste menţiuni fac dovada deplină a filiaţiei faţă de tată.

Pe de altă parte şi în cazul în care ar fi dovedit că nu este tatăl inculpatei, aceasta din urmă ar fi fost obligată potrivit art. 14, 346 Cod procedură penală, combinat cu art. 998-999 şi 1000 alin 2 Cod penal tot în solidar, doar cu mama sa – filiaţie necontestată în cauză, aceasta din urmă având calitate de parte responsabilă civilmente.

Faţă de cele arătate, tribunalul, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins ca nefondat apelul declarat de partea responsabilă civilmente L.M., împotriva sentinţei penale nr. 1419/17 octombrie 2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal partea responsabilă civilmente L M. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în urma rejudecării cauzei, să se dispună înlăturarea obligării acestuia în solidar cu inculpata L.F. la plata despăgubirilor civile deoarece nu este tatăl natural al inculpatei.

Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este fondat.

Atât instanţa de fond cât şi cea de apel, ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente şi concludente a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, iar încadrarea juridică a faptei se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin.1, 209 lit. a şi alin.2 lit. b Cod penal cu aplicarea art.41 alin 2 Cod penal art. 40 , art.99 şi următoarele Cod penal şi a infracţiunii de furt calificat prevăzut şi pedepsit de art. 208 alin 1, art. 209 alin.1 lit. e Cod penal, art. 40, art. 99 şi următoarele Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Cu ocazia individualizarea pedepsei aplicate inculpatei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzut de art. 72 Cod penal, pedeapsa fiind just dozată, de altfel inculpata nu a atacat hotărârea primei instanţe.

Latura civilă a cauzei a fost soluţionată în concordanţă cu probele de la dosar.

Ca părţi responsabile civilmente, inculpata fiind minoră la data săvârşirii faptelor – au fost introduse L.C.- mama inculpatei şi L. M. domiciliat în com. Aghireş, sat Aghireş.

L. M. a promovat atât apel cât şi prezentul recurs invocând că în mod eronat a fost obligat în solidar cu inculpata L. F. şi partea responsabilă civilmente L.C. la plata despăgubirilor civile, deoarece nu este tatăl natural al inculpatei, nu locuieşte împreună cu aceasta ci numai cu mama inculpatei.

Potrivit art. 1000 alin 2 Cod civil , părinţii răspund pentru faptele cauzatoare de prejudiciu ale copiilor minori numai dacă aceştia locuiesc împreună cu părinţii.

În ipoteza în care părinţii sunt divorţaţi sau nu au fost căsătoriţi, dar nu locuiesc împreună, răspunderea reglementată de art. 1000 alin 2 Cod civil revine doar părintelui cu care locuieşte minorul şi care poate supraveghea şi poate îndeplini direct îndatorirea de a-l educa, celălalt părinte fiind lipsit de posibilitatea de a urmări şi supraveghea direct conduita minorului şi deci nu poate răspunde pentru pagubele cauzate de acesta.

Din copia după extrasul din registrul de naştere rezultă că tatăl inculpatei este L M. născut la

02.12.1970 în Câmpia Turzii, iar mama R. C. C. născută la 12.08.1968 în Copşa Mică, iar din procesul-verbal încheiat de organele de poliţie ale com. Apahida rezultă că numitul L. M. născut la

02.12.1970 în C. Turzii locuieşte în sat Sânnicoara, şi a avut o relaţie de concubinaj cu R.C. C. însă neagă că ar fi tatăl inculpatei deşi din registrul stării civile rezultă acest aspect.

În contextul celor expuse mai sus, evident că atât instanţa de fond cât şi cea de apel în mod eronat l-au obligat pe numitul L.M. domiciliat în Aghireş; în solidar la plata despăgubirilor civile, deoarece nu are calitatea de tată al inculpatei fiind o coincidenţă de nume cu cel al tatălui natural care este L. M. domiciliat în Sânnicoara, astfel că se va admite recursul declarat de partea responsabilă civilmente L.M. împotriva deciziei penale nr. 61 din 26.02.2007 a Tribunalului Cluj, care va fi casată împreună cu sentinţa penală nr. 1419 din 17 octombrie 2006, a Judecătoriei Cluj Napoca, numai cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei şi acordării cheltuielilor judiciare către stat şi rejudecând cauza în aceste limite:

Se va dispune înlăturarea obligării în solidar a părţii responsabile civilmente L.M. cu partea responsabilă civilmente L.C.C. şi cu inculpata L.F. la plata despăgubirilor civile în sumă de 5.000 lei în favoarea părţii civile P.C şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în sumă de 400 lei si 190 lei, stabilite de instanţa de fond si de apel.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

În baza art.189 C.proc.civ. se va stabili în favoarea Baroului de avocaţi Cluj Napoca suma de 100 lei, onorariu pentru apărătorul din oficiu, ce se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art.192 alin.3 C.proc.civ. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. (Judecător Ioana-Cristina Morar)

Infracţiune de fals în declaraţii prev. de art. 292 c.pen. Acţiune civilă. Rezolvare

Infracţiunea prevăzută de art.292 C.pen. este o infracţiune de pericol, dar aceasta nu exclude existenţa unei părţi vătămate, având în vedere dispoziţiile art. 24 C.proc.pen. care stabilesc că persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, are calitatea de parte vătămată.

Potrivit art. 348 C.proc.pen. instanţa rezolvă din oficiu acţiunea civilă în cazurile prevăzute de art. 17 C.proc.pen., dar şi în cazurile în care acţiunea civilă are ca obiect restituirea lucrului, desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Secţia penală şi de minori, decizia nr. 409/R/2007

Prin sentinţa penală nr.147 din 20 februarie 2007 a Judecătoriei Zalău s-a dispus condamnarea inculpatului C.I.I. la pedeapsa de 2000 lei amendă penală. pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C.pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63¹ C.pen. În baza art. 346 C.pr.pen., sa respins acţiunea civilă.

A fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că inculpatul se află în relaţii de rudenie cu numitului R.I.G. fiind ginerele acestuia. În cursul lunii septembrie 2003, inculpatul a asistat la încheierea unui de vânzare cumpărare sub semnătură privată între R.I.G şi A.I., administratorul SC O.I. SRL Rida, contract care avea ca obiect vânzarea unui teren intravilan în suprafaţă de 3.400 m.p. situat în loc. Rida. Cu această ocazie a fost virată şi suma de 90.000.000 rol de către cumpărător vânzătorului. La încheierea respectivului înscris au participat pe lângă inculpat, şi soţia administratorului se O.I. SRL Rida, numita A.C., în calitate de martor.

În urma încheierii acestui înscris, R.I.G s-a obligat să încheie şi un contract autentic, după intabularea în CF a imobilului.

După modificarea Titlului de Proprietate, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru respectivul teren în favoarea lui R.I.G. pentru jumătate din suprafaţă, iar cealaltă jumătate în favoarea moştenitorilor, R.A., R.T., R. E., R. A.A..

La o dată ulterioară, R.I.G. , întrucât i s-a făcut o ofertă mai bună cu privire la acelaşi teren din loc. Rida, care a făcut obiectul antecontractului încheiat iniţial, i-a propus inculpatului să facă demersurile necesare să rezilieze respectivul înscris, astfel că C.I.I. a expediat prin poştă suma de bani care a fost achitată iniţial la încheierea înscrisului, dar A.I. a refuzat, întrucât nu a fost de acord cu rezilierea. Astfel că inculpatul a încercat restituirea sumei de bani prin intermediul unui judecătoresc, dar beneficiarul antecontractului a refuzat primirea în mod categoric, dorind ca înscrisul să fie respectat.

La data de 02.06.2004, R.I.G. l-a împuternicit pe inculpat prin procuri speciale să procedeze la rezilierea contractului cu S.C”O.I.” SRL Rida şi să vândă cota parte care îi aparţinea. Astfel, la data de 07.06.2004, C.I.I. împreună cu ceilalţi proprietari, a vândut terenul numiţilor C.F. şi C.I., cu suma de 150.000.000 rol, contract încheiat în formă autentică în faţa notarului, inculpatul semnând înscrisul în calitate de mandatar al lui R.I.G

Conform prevederilor contractuale inculpatul, în calitate de mandata,r a declarat sub sancţiunea prevederilor art. 292 C.pen., că nu a mai vândut, donat sau ipotecat terenul care a făcut obiectul vânzării în favoarea unei alte persoane fizice sau juridice printr-un antecontract sau contract sub semnătură privată.

Fiind audiat inculpatul în cursul procesului penal, acesta a recunoscut că nu a specificat în faţa notarului că privitor la terenul care a făcut obiectul vânzării a mai fost încheiat un antecontract cu SC O.I. SRL Hida, întrucât a apreciat că, în urma încunoştinţării ultimilor doi cumpărători de existenţa înscrisului anterior şi făcând toate demersurile necesare, din punctul său de vedere pentru a fi reziliat contractul, nu mai considera ca fiind necesară menţionarea acestui aspect şi în faţa notarului public.

În cursul procesului penal, SC O.I. SRL Rida s-a constituit parte civilă, iar prin încheierea din data de 29.11.2006 s-a pus în discuţie lipsa calităţii de parte vătămată şi implicit de parte civilă a societăţii, întrucât infracţiunea de fals în înscrisuri este o infracţiune de pericol, iar cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare nu a produs consecinţe juridice directe societăţii, astfel că s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 24 C.pr.pen. şi s-a omis citarea SC O.I. SRL Rida în calitate de parte vătămată.

Datorită faptului că în cursul cercetării judecătoreşti s-a constatat că SC O.I. SRL Rida nu are calitate de parte vătămată, conform dispoziţiilor art. 14 C.pr.pen., funcţia reparatorie urmează a

se rezolva potrivit dispoziţiilor regulilor legii civile şi se realizează conform dispoziţiilor alin.3 lit. a aceluiaşi articol.

Astfel, din economia prevederilor legale din articolul mai sus menţionat, este evident că desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris este o modalitate de reparare a pagubei în natură, aparţinând acţiunii civile în procesul penal, fiind supusă dispoziţiilor legii civile, astfel că, datorită celor afirmate anterior, SC O.I. SRL prin administrator are posibilitatea de a se îndrepta instanţei civile.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel partea civilă SC O.I. SRL Hida şi inculpatul C.I.

Tribunalul Sălaj prin decizia penală nr.67 din 9 mai 2007, a admis apelul declarat de partea civilă SC O.I. SRL împotriva sentinţei penale nr.147 din 20.02.2007 a Judecătoriei Zalău şi s-a dispus anularea declaraţiei false făcută de inculpat în calitate de mandatar, referitoare la înstrăinarea terenului care face obiectul vânzării consemnate în contractul de vânzare cumpărare autentificat la data de 07.06.2004 de notarul C.A.

A respins apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Inculpatul a fost obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

Împotriva deciziei tribunalului şi implicit a sentinţei instanţei de fond a declarat recurs SC O.I. SRL şi inculpatul C.I.I.

Prin motivele scrise de recurs SC O.I. a solicitat casarea în întregime a hotărârilor şi rejudecându-se dosarul, să se dispună conform art.348 C.proc.pen. desfiinţarea totală a contractului de vânzare-cumpărare autentificat încheiat la 7 iunie 2004, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Prin recursul său, inculpatul a solicitat casarea hotărârilor instanţelor de fond şi pe cale de excepţie a se constata lipsa calităţii procesuale de parte vătămată a SC O.I. SRL, deoarece infracţiunea în fals în declaraţii este una de pericol şi nu de rezultat, iar pe fond a se dispune achitarea sa în baza art.10 lit.c şi art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen. întrucât fapta nu a fost comisă de către el, el fiind mandatat de către socrul său să-l reprezinte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Curtea examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

La data de 1 septembrie 2003 s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare între SC O.I. SRL Hida şi H.I.G. având ca obiect suprafaţa de 3400 mp teren intravilan în localitatea Hida cu suma de 30.000.000 lei, sumă ce a fost achitată de SC O.I. vânzătorului. La semnarea acestui contract a participat în calitate de martor, inculpatul C.I.I.

Ulterior, la data de 2 iunie 2004 vânzătorul îl împuterniceşte pe inculpat, care ştia de existenţa antecontractului, prin două procuri speciale, să rezilieze contractul cu SC O.I. şi să vândă cota sa de proprietate oricui va crede de cuviinţă.

La 7 iunie 2004 inculpatul C.I. vinde alături de alţi coproprietari, terenul ce fusese vândut anterior de socrul său, numiţilor C.I. şi F. cu suma de 150.000.000 lei, acest contract fiind încheiat în formă autentică.

La semnarea contractului autentic, inculpatul s-a prezentat ca mandatar al numitului H.I. declarând sub sancţiunea prevederilor art.292 C.pen. că nu a mai vândut, donat sau ipotecat terenul ce face obiectul acestei vânzări, în favoarea altei persoane fizice sau juridice printr-un antecontract sub semnătură privată sau autentic, deşi avea cunoştinţă de antecontractul încheiat cu SC O.I. SRL Hida, intenţia inculpatului fiind în afara oricărui dubiu în săvârşirea infracţiunii dedusă judecăţii.

Instanţa de fond a reţinut că infracţiunea de fals în declaraţii este o infracţiune de pericol şi pentru că cel de-al doilea contract nu a produs consecinţe juridice directe părţii vătămate, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.24 C.proc.pen. şi s-a omis citarea ei în calitate de parte vătămată. Cu toate acestea, în soluţionarea pe fond a cauzei a respins în baza art.346 C.proc.pen. acţiunea civilă.

Tribunalul, ca instanţă de apel a reţinut că infracţiunea vizată de art.292 C.pen. este o infracţiune de pericol dar aceasta nu exclude existenţa unei părţi vătămate, având în vedere că dispoziţiile art.24 C.proc.pen. care stabilesc că persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal au calitatea de parte vătămată.

Instanţa de apel învederează că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentic din 7 iunie 2004, partea vătămată a suferit un prejudiciu material ce constă în pierderea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3400 mp şi a sumei de bani achitată pentru acesta.

Tribunalul Sălaj reţinând că din moment ce instanţa penală a fost corect sesizată cu judecarea infracţiunii prev. de art.292 C.pen. şi stabilind vinovăţia inculpatului, ea avea obligaţia să soluţioneze şi latura civilă a cauzei, astfel că în mod judicios a procedat la anularea declaraţiei false făcută de inculpat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 7 iunie 2004 de către notarul C.A.

Recursul SC O.I. SRL Hida este fondat deoarece din economia dispoziţiilor legale rezultă că acţiunea civilă capătă caracter oficial şi în alte situaţii decât cele prevăzute în art.17 C.proc.pen.

Astfel, în art.348 C.proc.pen.se arată că instanţa rezolvă din oficiu acţiunea civilă în cazurile prevăzute de art.17 C.proc.pen., dar şi în cazurile în care acţiunea civilă are ca obiect restituirea lucrului, desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, punct de vedere împărtăşit de practica judiciară constantă a instanţei supreme.

Aşa fiind, curtea va admite ca fondat în baza art.385¹⁵ pct.2 lit.d C.proc.pen. recursul declarat de SC O.I. SRL împotriva dec.pen.nr.67 din 9 mai 2007 a Tribunalului Sălaj, pe care o va casa împreună cu sentinţa penală 147 din 20 februarie 2007 a Judecătoriei Zalău sub aspectul laturii civile a cauzei şi rejudecând în această limită:

În baza art.348 C.proc.pen. va dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii şi desfiinţarea totală a contractului de vânzare-cumpărare autentificat, încheiat la data de 7 iunie 2004 sub nr. 4674 de către Biroul Notarilor Publici Asociaţi C., ca efect al stabilirii vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunii prev. de art.292 C.pen.

Soluţia de mai sus s-a impus datorită faptului că atât acţiunea penală cât şi cea civilă au fost exercitate concomitent în cadrul procesului penal, condiţii în care instanţa are obligaţia să se pronunţe prin aceeaşi hotărâre şi asupra acţiunii civile.

Este evident că fiind stabilită răspunderea penală a inculpatului, trebuia antrenată şi răspunderea civilă a acestuia, care se află în raport direct de cauzalitate cu infracţiunea comisă. Restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii şi anularea contractului autentic de vânzare-cumpărare, se impune pentru faptul, că atâta vreme cât conţine declaraţii neconforme cu realitatea, nu poate fi menţinut în fiinţă un asemenea act, date fiind consecinţele pe care le poate produce pe plan juridic părţilor contractante.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale a SC O.I. SRL Hida, curtea reţine că aceasta nu este fondată deoarece aceasta a suferit o vătămare ca efect al activităţii infracţionale a inculpatului dar pe de altă parte, conform art.348 C.proc.pen. instanţa de judecată este obligată să rezolve din oficiu acţiunea civilă când aceasta are ca obiect desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris precum şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Ca atare, nu prezintă importanţă dacă în speţă este vorba de o infracţiune de pericol sau de rezultat, câtă vreme instanţa potrivit dispoziţiilor legale este obligată să soluţioneze din oficiu latura civilă în cazul falsificării totale sau parţiale a unor înscrisuri.

Potrivit art.62 din Codul de procedură penală, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească speţa sub toate aspectele, pe bază de probe.

Ca atare, săvârşirea cu vinovăţie a unei fapte prevăzute de legea penală şi care prezintă pericol social, trebuie să fie stabilită pe bază de probe, convingerea de vinovăţie trebuind a fi certă, aşa încât să fie trasă la răspundere, potrivit vinovăţiei, doar acea persoană care a comis o infracţiune.

În consecinţă, în raport de textul menţionat, cu referire la art.17 alin.2 şi art.52 din Codul penal, precum şi art.1 din C.proc.pen., scopul procesului penal trebuie realizat în aşa fel încât să armonizeze interesul apărării sociale cu interesele individului.

În cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cadrul cercetării judecătoreşti au fost administrate probe, în raport de care instanţa a reţinut corect starea de fapt, conformă cu realitatea şi care dovedesc cert vinovăţia inculpatului.

Cum probele administrate susţin învinuirea nu se poate vorbi de o discordanţă dintre probele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce ilustrează nevinovăţia inculpatului şi care a avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea impusă de materialul probator administrat, ipoteză ce nu se constată în cauză.

Pe de altă parte, încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat este cea corectă în raport de următoarele aspecte, corect valorizate de către instanţa de fond.

Latura obiectivă a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută în art.292 C.pen., presupune o declaraţie necorespunzătoare, în total sau în parte, adevărului,făcută unei unităţi din cele la care se referă art.145 C.pen., care era competentă să ia act de acea declaraţie.

Declaraţia trebuie să fie dintre acelea care, potrivit legii sau împrejurărilor, serveşte la producerea unei consecinţe juridice.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se comite cu intenţie directă şi în vederea unui anumit scop (producerea unei consecinţe juridice), urmărit de făptuitor, fără însă a fi necesar ca acesta să fie efectiv realizat. Nu interesează dacă făptuitorul a urmărit acel scop pentru sine sau pentru altul. Este de reţinut astfel poziţia inculpatului care se apără că a acţionat în calitate de mandatar al socrului său.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care declaraţia mincinoasă este primită ori consemnată de organul competent.

Dacă, despre declaraţia neadevărată s-a luat act în cuprinsul unui act autentic, instanţa de judecată, pronunţând condamnarea, urmează a dispune anularea acelui act ce conţine declaraţii neconforme cu realitatea.

Pentru a conchide, fapta unei persoane de a declara şi a autentifica în faţa notarului o declaraţie sau un contract în care afirmă împrejurări nereale constituie infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art.292 C.pen.

Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul a avut cunoştinţă de acel antecontract încheiat de socrul său în calitate de vânzător cu SC O.I. Hida, în care el a avut calitatea de martor. Apoi, în mod judicios se reţine că la 7 iunie 2004, a vândut acest teren ce fusese anterior înstrăinat SC O.I., numiţilor C. I. şi F. cu o sumă mult mai mare decât cea anterioară, din antecontract, declarând sub sancţiunea prevederilor art.292 C.pen. că acel teren nu a mai fost vândut, donat sau ipotecat în favoarea unei alte persoane fizice sau juridice printr-un antecontract sau contract autentic, deşi aşa cum am învederat avea cunoştinţă de antecontractul încheiat de socrul său cu SC O.I. Hida, intenţia sa fiind directă în comiterea infracţiunii.

Inculpatul s-a apărat cu împrejurarea că el a acţionat în calitate de mandatar, astfel că nu poate să se facă vinovat de infracţiunea imputată.

Conform dispoziţiilor legale şi a practicii judiciare în materie a instanţei supreme “nu interesează dacă făptuitorul a urmărit acel scop pentru sine sau pentru altul, respectiv producerea unei consecinţe juridice. Mai mult, potrivit legii civile, mandatarul răspunde pentru dol, el având cunoştinţă la încheierea contractului autentic din 7 iunie 2004, ca acel teren fusese anterior înstrăinat SC O.I., act la care a participat în calitate de martor.

Prin întreaga sa atitudine inculpatul a săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 292 C.pen., fapta fiind comisă cu intenţie directă. Declaraţia falsă făcută în faţa notarului a avut ca şi scop perfectarea contractului cu noii cumpărători şi încasarea preţului de 150.000.000 lei, în caz contrar, contractul nu ar fi putut fi încheiat şi perfectat.

Pentru aceste motive, s-a respins ca nefondat recursul inculpatului în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen. (Judecător Delia Purice)

Măsuri preventive. Revocarea măsurii arestării preventive. Recurs inadmisibil

Potrivit art. 140 ³ alin 1 Cod procedură penală împotriva încheierii prin care judecătorul dispune în timpul urmăririi penale, printre altele înlocuirea unei măsuri preventive, inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore.

Per a contrario, împotriva încheierii prin care se dispune respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, ca şi în speţă, nu poate fi atacată separat cu recurs, de altfel atât în minută cât şi în dispozitivul hotărârii atacate de către recurent se menţionează că aceasta este definitivă.

Secţia penală şi de minori, decizia nr. 733 din 6 decembrie 2007

Prin Încheierea penală nr. 695/22 noiembrie 2007 a Tribunalului Cluj a fost respinsă în baza art. 140 ³ raportat la art. 139 Cod procedură penală cererea de revocare a măsurii arestării preventiv a inculpatului S.G.D..

În considerentele încheierii se arată că prin încheierea penală nr. 95/C/19 octombrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 4577/117/2007 al Tribunalului Cluj în temeiul art. 149 ¹ Cod procedură penală raportat la art. 148 alin 1 lit. b, e şi f Cod procedură penală s-a admis propunerea formulată DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM-SERVICIUL TERITORIAL CLUJ şi, în consecinţă s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.G.D. pe o perioadă de 29 zile, cu începere din data de 19 octombrie 2007 până la data de 16 noiembrie 2007.

Ulterior, prin încheierea penală nr. 97/C/2007, a fost admisă propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de DIICOT-SERVICIUL TERITORIAL CLUJ, şi în temeiul art. 155, art. 156 şi art. 159 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 21 de zile, cu începere de la data de 17 noiembrie 2007 până la data de 7 decembrie 2007, fiind respinsă cererea acestuia de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Inculpatul este cercetat în dosarul nr. 99D/P al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor trafic de persoane şi de minori, prev şi ped de art. 12 alin 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, art. 13 alin 1,2,3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal cu art. 37 lit. b Cod penal, reţinându-se în sarcina sa că, începând cu anul 2004, precum şi în cursul anului 2006, împreună cu alte persoane, prin violenţă, ameninţare, inducere în eroare şi abuz de autoritate a recrutat, transportat şi găzduit mai multe persoane, din care o parte minore, printre care părţile vătămate D.A., S.D. (minoră), T.I.R. şi T.A.M., în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii arestării preventive sunt cele prevăzute de art. 143 şi 148 lit. b, e şi f Cod procedură penală.

Instanţa a examinat cererea de revocare a măsurii arestării preventive prin prisma subzistenţei sau nu a acestor temeiuri la acest moment, întrucât motivele de ordin familial pe care le-a indicat inculpatul în cererea introductivă nu pot sta singure sau prin ele însele la baza revocării măsurii preventive dispuse în cauză.

Examinând dosarul de urmărire penală tribunalul a constatat că în cauză există probe şi indicii temeinice în sensul art. 143 Cod procedură penală, din care rezultă că faptele pentru care este cercetat inculpatul au fost comise de acesta; astfel, rezultă din procesele-verbale de investigaţii, actele premergătoare efectuate în cauză, rezultatele interogării bazelor de date ale poliţiei de

frontieră, copii ale unor acte depuse la dosar de către părţile vătămate, declaraţiile părţilor vătămate T.I.R., S.D. (minoră), D.A., declaraţiile martorilor T.A.M., L.A., R.O., I.I., interceptări ale unor convorbiri telefonice, proces-verbal de perchiziţie corporală indicii temeinice ce converg la acest moment în sprijinul ideii că inculpatul a comis faptele de care este acuzat.

Există indicii în sensul că inculpatul a obligat-o pe numita T.A.M., prin violenţă şi ameninţare, să practice prostituţia în parcările situate la ieşirea din municipiul Turda spre municipiul Alba-Iulia, la unele scene de violenţă asistând şi copilul minor al părţilor; totodată, el este cel care l-a prezentat pe inculpatul G. (cercetat în stare de arest preventiv în acelaşi dosar) părţii vătămate T.I.R. – sora concubinei sale, spunându-i că acesta din urmă ar fi proprietarul unui mare hotel de pe litoral, calitate în care o va angaja pe post de cameristă, partea vătămată acceptând, având mare nevoie de bani la acea dată, întrucât fiul său era grav bolnav şi avea nevoie de tratament. În realitate, există date că pe litoral, cei doi inculpaţi, prin violenţă ş ameninţare au obligat-o să practice prostituţia în beneficiul lor.

Tot din actele dosarului de urmărire penală reiese că acelaşi tratament le-ar fi fost aplicat şi părţilor vătămate D.A. şi S.D. (minoră), inculpatul obligându-le să se prostitueze alături de concubina sa, însuşindu-şi toate încasările.

De asemenea, chiar în conţinutul hotărârii prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive s-a reţinut, pe baza actelor din dosarul de urmărire penală, că după acostarea părţii vătămate D.A., în august 2006 de către inculpatul S.G.D., acesta a obligat-o să se prostitueze alături de concubina sa, iar la refuzul părţii vătămate, aceasta a fost bătută de către inculpat.

Există de asemenea date că, tot cu ajutorul concubinei sale, inculpatul S.G.D. a determinat-o şi pe partea vătămată S.D. să practice prostituţia pentru el, iar după cca. 2-3 săptămâni partea vătămată a reuşit să fugă de la inculpat fiind ajutată de nişte martori.

Nu se poate aprecia la acest moment că temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b şi e Cod procedură penală nu ar fi incidente în cauză, deoarece acestea sunt dovedite prin declaraţiile părţii vătămate T.I.R., din care a reieşit că, după ce a depus plângeri penale la poliţie împotriva inculpaţilor G.C. şi M.S., inculpatul S.G.D. i-a transmis mesaje de ameninţare pe telefonul mobil, cât şi direct, din cauza cărora se pare că partea vătămată a plecat în Spania. De altfel, inculpatul S.G.D. a şi fost ulterior arestat, această conduită a sa determinând , printre alte motive, luarea măsurii preventive.

Ulterior, după arestarea inculpatului G., s-a întors în ţară, inculpatul S. contactând-o şi cerându-i să-l însoţească la poliţie pentru a-şi schimba declaraţiile date, respectiv să dea altele, contrare adevărului.

Totodată, din procesul-verbal de percheziţie corporală întocmit de organele de urmărire penală în data de 18 octombrie 2007, efectuat cu ocazia audierii sale în calitate de învinuit reiese că, verificându-se lista mesajelor expediate chiar în acea zi la ora 11,54 de pe celularul personal, inculpatul a trimis un mesaj numitei R., cu următorul conţinut: „R., dacă zici că ai fost cu mine la mare mă arestează, mai bine zi că eu nu am fost cu tine, că îmi dă drumu’, aşa te rog !”.

Sunt îndeplinite în cauză şi subzistă în continuare şi cerinţele temeiului prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, având în vedere infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul şi pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din gravitatea faptelor, concretizată în modul de săvârşire şi urmările produse; persoana inculpatului care este recidivist, dând dovadă de perseverenţă în câmpul infracţional; totodată, acest pericol este perceput şi ca o stare de insecuritate în rândul comunităţii în care a acţionat inculpatul, în cazul în care autorităţile nu iau măsuri ferme împotriva celor care comit astfel de fapte.

Tribunalul a apreciat că exista la acel moment date mai mult decât suficiente în sensul că, ajuns în libertate, exista posibilitatea reală ca inculpatul să continue să exercite presiuni asupra părţilor vătămate şi a martorilor.

În ceea ce priveşte certificarea convorbirilor telefonice, chiar în cererea de prelungire a măsurii arestării preventive soluţionată de Tribunalul Cluj prin încheierea penală nr. 97/C/2007 s-a arătat că unul din motivele de prelungire a măsurii arestării este tocmai certificarea unor convorbiri telefonice referitoare la inculpatul S., ultimul arestat în cauză, şi traducerea actelor efectuate prin comisii rogatorii în Olanda şi Austria. Acelaşi lucru se poate afirma şi cu privire la cererile în probaţiune formulate de apărătorul inculpatului în faţa procurorului, organul de urmărire penală urmând a aprecia în această fază procesuală dacă aceste cereri sunt utile şi necesare aflării adevărului în cauză.

Din aceste considerente, apreciind că temeiurile arestării subzistă şi nici nu s-au modificat, tribunalul a dispus respingerea cererii de revocare (şi implicit cererea subsidiară de înlocuire a măsurii arestării preventive) formulată de inculpat, urmând a-l obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 50 lei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.G.D. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi în urma rejudecării cauzei să se dispună revocarea măsurii arestării sale preventive.

Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este inadmisibil.

În contextul celor expuse mai sus, Curtea în baza art. 385 ¹⁵ pct. 1 lit. a Cod procedură penală va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul S.G.D. împotriva încheierii nr. 695/22 noiembrie 2007 a Tribunalului Cluj. (Judecător Ioana Cristina Morar)

Luni - Sambata: 7:00 - 17:00

[email protected]

Str. Plugarilor 5, București

074 322 6016

Penal

What we do and what can you expect from us

Acţiunea civilă. Modul de rezolvare a acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal în situaţia în care există o hotărâre civilă ce se bucură de autoritate de lucru judecat şi care are impact direct în cauză

Monitorizează persoane

Află informaţii suplimentare despre orice dosar GRATIS!

Baroul București

Jooble

Jobsora

Caută orice Dosar în timp real în toate instanţele din România.

Categories

Etichete

Media - Trafic de droguri