Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal.


Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată. Achitarea inculpatului prin reţinerea a două cazuri ce se exclud reciproc. Nelegalitate. Nepronunţarea instanţei de judecată asupra acţiunii civile. Nelegalitate. Consecinţe: casare cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe

– Codul de procedură penală: art. 10 lit. b) şi d), art. 11 pct. 2 lit. a), art. 14, art. 346

Achitarea inculpatului nu poate fi dispusă în baza a două temeiuri de drept procesual penal, respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală – lit. b) a art. 10 C. pr. pen. şi că faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii – lit. d) a art. 10 C. pr. pen., un temei de drept procesual penal al achitării excluzându-l pe celălalt.

Pe de altă parte, sentinţa penală este nelegală şi cu privire la latura civilă, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. (1) C. pr. pen., „în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanţa se pronunţă prin sentinţă şi asupra laturii civile”.

în situaţia în care temeiul achitării îl constituiau dispoziţiile art. 10 lit. b) C. pr. pen. cele două instanţe aveau obligaţia să reţină în considerentele şi dispozitivul hotărârilor pronunţate „lasă nesoluţionată latura civilă”, respectiv „admite” sau „respinge acţiunea civilă”, în cazul în care temeiul achitării îl constituiau dispoziţiile art. 10 lit. d) C. pr. pen., înşelăciunea fiind infracţiune de rezultat.

(Decizia penală nr. 1208 din 25 noiembrie 2010, Secţia penală, dr. M.B.)

Prin sentinţa penală nr. 438 din 3 decembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 20/208/2009, Judecătoria Caransebeş, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pr. pen., a achitat inculpatul V.P. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Din analiza întregului material probator, instanţa de fond a apreciat ca dovedit şi necontestat de nimeni faptul că partea vătămată a împrumutat suma din litigiu inculpatului, însă este vorba de un contract strict civil, lucru de care a fost conştientă şi partea vătămată atunci când l-a acţionat pe inculpat la instanţa civilă în vederea recuperării debitului şi nu există nicio dovadă că inculpatul ar fi acţionat cu viclenie, deci cu intenţie, de a înşela pe partea vătămată care evident putea să-şi dea seama că fila CEC oferită drept garanţie nu are nicio valoare datorită viciilor de care suferea şi că inculpatul nu putea să gireze cu acel imobil împrumutul în condiţiile în care el nu era proprietar tabular (şi cunoştea acest lucru), altfel nu i-ar fi propus martorei V.C. -asociatul societăţii SC T.l. SRL al cărei proprietar era, imobilul ca să preia ea acest împrumut şi să se îndrepte ulterior împotriva inculpatului.

De altfel, partea vătămată avea posibilitatea recuperării debitului pe cale civilă, lucru pe care l-a şi făcut de altminteri, însă nu s-a putut finaliza se pare – datorită insolvabilităţii inculpatului.

Cert este că fapta inculpatului nu constituie o faptă de natură penală lipsindu-i unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia, cauza fiind strict de natură civilă, astfel că instanţa de fond, aplicând dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pr. pen., a dispus achitarea inculpatului V.P. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )

împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel partea civilă B.A. în motivarea apelului său, partea civilă B.A. arată că instanţa de fond în mod eronat l-a achitat pe inculpatul V.P. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pr. pen., reţinând că fapta inculpatului nu constituie o faptă de natură penală, deoarece îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia; consideră că sunt întrunite toate elementele infracţiunii de înşelăciune, fapta săvârşită de inculpat fiind foarte clară; se susţine că inculpatul V.P. a prezentat cu ocazia contractării împrumutului un extras de CF şi filă CEC, cu intenţia de a garanta împrumutul, care nu erau valide, în sensul că imobilul din C.F. aparţinea SC T.l. SRL, societate la care inculpatul şi-a cesionat părţile sociale, iar fila CEC era completată defectuos, nu avea disponibil în bancă şi aparţinea SC T.l. SRL, societate la care inculpatul nu avea nicio parte socială sau vreun drept; se mai arată că dacă părţii vătămate nu i-ar fi fost prezentat extrasul CF şi fila CEC, acesta nu ar fi acordat împrumutul inculpatului; se mai susţine că transmiterea imobilului din CF nr. 15 O.B. către SC T.l. SRL după ce a constituit garantarea împrumutului, este intenţia clară din partea inculpatului de a înşela partea vătămată.

Tribunalul Caraş-Severin, prin decizia penală nr. 123 din 26 august 2010, pronunţată în dosar nr. 20/208/2009, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. pr. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta parte civilă B.A., în contradictoriu cu intimatul inculpat V.P. şi împotriva sentinţei penale nr. 438 din 3 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 20/208/2009.

împotriva ambelor hotărâri judecătoreşti a declarat recurs partea civilă, reiterând motivele de apel.

Recursul este fondat şi a fost admis pentru motivele care vor fi analizate în continuare, în considerentele sentinţei penale nr. 438 din 3 decembrie 2009, Judecătoria Caransebeş reţine „cert este că fapta inculpatului nu constituie o faptă de natură penală lipsindu-i unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia, cauza fiind strict de natură civilă, astfel că instanţa făcând aplicarea dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. pr. pen. a dispus achitarea inculpatului V.P, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )”, sentinţă evident nelegală.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) C. pr. pen., „acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă in mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: b) „fapta nu este prevăzută de legea penală; (…) d) faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii”.

Achitarea inculpatului nu poate fi dispusă în baza a două temeiuri de drept procesual penal, respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală – lit. b) a art. 10 C. pr. pen. şi că faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii – lit. d) a art. 10 C. pr. pen., un temei de drept procesual penal al achitării, excluzându-l pe celălalt.

Pe de altă parte, sentinţa penală este nelegală şi cu privire la latura civilă, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. (1) C. pr. pen., „în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanţa se pronunţă prin sentinţă şi asupra laturii civile”, iar potrivit alin. (4) al aceleiaşi sentinţe penale, „instanţa penală nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă achitarea pentru cazul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b), ori cu privire la pretenţiile civile în sumă de 80.000 lei şi 8.000 euro (a se avea în vedere în acest sens plângerea părţii civile, existentă la dosarul nr. 2103/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş, precum şi motivele de apel formulate de partea civilă în dosarul nr. 20/208/2007 al Tribunalului Caraş-Severin), cele două instanţe – de fond şi apel, nu s-au pronunţat în niciun fel.

în situaţia în care temeiul achitării îl constituiau dispoziţiile art. 10 lit. b) C. pr. pen. cele două instanţe aveau obligaţia să reţină în considerentele şi dispozitivul hotărârilor pronunţate „lasă nesoluţionată latura civilă” respectiv „admite” sau „respinge acţiunea civilă”, în cazul în care temeiul achitării îl constituiau dispoziţiile art. 10 lit. d) C. pr. pen., înşelăciunea fiind infracţiune de rezultat.

Aşa fiind, în temeiul prevederilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. pr. pen., recursul a fost admis, ambele hotărâri au fost casate, cauza a fost trimisă la prima instanţă pentru a pronunţa o hotărâre temeinică şi legală, în sensul celor mai sus analizate.

Cu prilejul rejudecării fondului, prima instanţă va analiza şi celelalte critici formulate de partea civilă, respectiv dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prin file CEC, prevăzută de Legea CEC-ului nr. 59/1934.