Actiunea prin care se solicită să se constate nulitatea absolută a unei cereri de chemare în judecată ce a stat la baza pronuntării unei sentinte civile, pe motiv că acesta a fost falsificată, aspect ce rezultă din ordonanta procurorului, ordonantă prin care s-a retinut incidenta art. 10 lit. g din Cod de procedură penală – prescriptia răspunderii penale fată de autorul folosului, reprezintă un reflex în plano. Un reflex în plan procesual civil al dispozitiilor din procedura penală, respectiv al celor prevăzute de art. 14 alin. 3 lit. a – potrivit cu care, în procesul penal, în cadrul actiunii civile, repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile în natură prin […] restabilirea situatiei anterioare săvârsirii infractiunii, prin desfiintarea totală ori partială a unui înscris si prin orice alt mijloc de reparare, al celor prevăzute de art.348 – potrivit cu care, în caz de condamnare, instanta trebuie să se pronunte prin hotărâre si cu privire la restituirea lucrului, desfiintarea totală sau partială a unui înscris si restabilirea situatiei anterioare săvârsirii infractiunii, dar mai ales al celor prevăzute de art.245 alin.1 lit.c1 – potrivit cu care, prin ordonanta de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra sesizării instantei civile competente cu privire la desfiintarea totală sau partială a unui înscris. Deoarece, incontestabil, cererea de chemare în judecată constituie un înscris sub semnătură privată, susceptibil de a fi alterat prin săvârsirea unei infractiuni de fals, ceea ce s-a si săvârsit în cazul de fată, după cum s-a retinut în mod definitiv prin Ordonanta nr.707/II-2/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucuresti, si întrucât nici o măsură complementară în legătură cu acest înscris nu mai poate fi dispusă în cadrul procesului penal de procuror ori de instanta de judecată, ca urmare a intervenirii prescriptiei răspunderii penale a făptuitorului, actiunea de fată, având ca obiect desfiintarea acestui înscris prin constatarea nulitătii sale absolute în nici un caz nu poate fi considerată inadmisibilă, ci ei îi sunt deplin aplicabile decizia nr. XV din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, ca si dispozitiile de drept substantial ale în materie de nulităti.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECtIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.12069/300/2009 (nr. vechi 2083/2011) – DECIZIA CIVILĂ NR.1219/11.10.2011)
Prin cererea înregistrată la data de 15.07.2009, pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucuresti sub nr. 12069/300/2009, reclamantii C.I. si C.L.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtii S.A.N., S.M.O.A. si B.A.M., ca prin hotărârea care se va pronunta să se constate nulitatea absolută a cererii de chemare în judecată formulată de B.R. si S.D.D.D., în calitate de mostenitori ai defunctei B.P., ca urmare a săvârsirii infractiunii prev.de art.290 Cod penal de către avocatul T.D. prin semnarea cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucuresti la 18.02.1994; să se constate nulitatea absolută a actelor următoare, anterioare sau concomitente, ca urmare a unui nex causal între actul viciat si celelalte acte de procedură, conform art. 106 Cod de procedură civilă, iar ca urmarea a anulării acestor acte, să se dispună repunerea părtilor în situatia anterioară; cu obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată în esentă faptul că, prin cererea de chemare în judecată care face obiectul acestei cauze, semnată de avocat T. care ar fi falsificat semnăturile numitilor B.R. si S.D.D., înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti, sub nr. 1944/1994, s-a solicitat constatarea nulitătii măsurii de trecere în patrimoniul statului prin Decretul nr.92/1950, a ap. nr. 203 si 215 din imobilul situat în Bucuresti, str.V.C., nr. 7-9, sector 2.
Actiunea a fost admisă, fiind obligat Consiliul General al Municipiului Bucuresti, prin sentinta civilă nr. 999/8.02.1995, să lase în deplină proprietate si posesie reclamantilor cele două apartamente.
La 14.04.2005, reclamantul C.I. a adresat un memoriu Consiliului General al Municipiului Bucuresti, aducându-i la cunostintă faptul că, prin Ordonanta nr. 70/II/-2/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 Bucuresti, s-ar fi stabilit faptul că semnătura de pe cererea de chemare în judecată a fost executată de avocat T. În urma acestui demers, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 4 Cod de procedură civilă, împotriva hotărârii de fond.
Reclamantii arată, de asemenea, faptul că nu sunt întrunite conditiile prevăzute de art. 112 Cod de procedură civilă si art. 133 Cod de procedură civilă, astfel că, în lipsa semnăturii reclamantilor de pe actiune, aceasta ar trebui declarată nulă.
În drept, actiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 969, 1171-1186 si urm., art. 1191, art. 1294 Cod civil.
Prin cerere modificatoare formulată de reclamanti la 24.07.2009, acestia au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, si scoaterea din cauză a pârâtei S.M.O.
La termenul de judecată din 21.10.2009 instanta a admis exceptia lipsei capacitătii procesuale de folosintă a pârâtei S.A.M.O.
La 25.11.2009 reclamantii au renuntat la toate capetele de cerere formulate cu exceptia cererii prin care se solicită constatarea nulitătii absolute a cererii de chemare în judecată.
Prin sentinta civilă nr.9619/09.12.2009, pronuntată de Judecătoria Sector 2 Bucuresti – Sectia Civilă în dosarul nr. 12069/300/2009, s-a admis exceptia netimbrării cererii de repunere a părtilor în situatia anterioară; s-a luat act de renuntarea reclamantilor la cererile accesorii prin care s-a solicitat constatarea nulitătii absolute a actelor următoare, anterioare sau concomitente si de repunere a părtilor în situatia anterioară; s-a admis exceptia inadmisibilitătii actiunii în constatarea nulitătii absolute a cererii de chemare în judecată formulată de B.R. si S.D.D.; s-au respins exceptiile lipsei calitătii procesuale active, a lipsei de interes a reclamantilor si a prescriptiei dreptului la actiune al acestora, ca rămase fără obiect; s-a anulat cererea de repunere a părtilor în situatia anterioară ca netimbrată; s-a respins actiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S.A.M.O., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosintă; s-a respins actiunea în constatarea nulitătii absolute a cererii de chemare în judecată formulată de B.R. si S.D.D., ca inadmisibilă si s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâti.
Pentru a pronunta această hotărâre, prima instantă a retinut, cu privire la exceptia inadmisibilitătii actiunii în constatarea nulitătii absolute a cererii de chemare în judecată întemeiată pe dispozitiile art.112 si 133 Cod de procedură civilă, că o cerere de chemare în judecată reprezintă o formă concretă de manifestare a actiunii civile, cea prin care se pune în miscare actiunea civilă, fiind deci un act de procedură care generează un litigiu, că aceasta nu reprezintă un act juridic civil, astfel cum este acesta definit potrivit Codului civil, respectiv manifestarea de vointă făcută cu intentia de a produce efecte juridice, adică de a naste, modifica sau stinge un raport juridic civil.
Pentru acest motiv, instanta a arătat că o actiune în constatarea nulitătii absolute a unui act de procedură întocmit într-o cauză solutionată de o altă instantă, după rămânerea definitivă si irevocabilă a hotărârii, este inadmisibilă.
S-a mai apreciat că reclamantii nu sunt vătămati prin hotărârea pronuntată în cauza respectivă atâta vreme cât nu produce efecte în privinta acestora, fiindu-le doar opozabilă, si nici nu se încalcă prin această solutie principiul accesului liber la instantă, precum si că actul de procedură poate fi analizat în litigiul având ca obiect o cerere de revizuire formulată de CGMB, care a fost parte în cauza respectivă.
Astfel, instanta a apreciat întemeiată si, pe cale de consecintă, a admis exceptia inadmisibilitătii cererii principale, astfel că a respins actiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinte au declarat apel, nemotivat în drept, reclamantii C.I. si C.M., apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a V-a Civilă, sub nr. 12069/300/2009.
Prin decizia civilă nr.161/21.02.2011, pronuntată de Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantii reclamanti împotriva sentintei instantei de fond.
Pentru a pronunta această decizie, tribunalul a arătat că, asa cum corect a retinut prima instantă, nici părtile unui litigiu si nici tertii nu au la dispozitie calea actiunii în constatarea nulitătii unui act de procedură îndeplinit într-o anumită cauză. Aceasta întrucât regimul nulitătii actelor de procedură este strict reglementat de dispozitiile art.105 Cod de procedură civilă, iar nulitatea cererii de chemare în judecată, de dispozitiile art.133 Cod de procedură civilă, putând fi declarată exclusiv în cursul judecătii de către instanta învestită în temeiul acesteia sau în căile de atac prevăzute de lege.
S-a arătat că aprecierea primei instante asupra naturii cererii de chemare în judecată, care nu poate fi asimilată unui act juridic civil, este corectă, distinctia constând în aceea că prima este expresia manifestării de vointă în plan procesual, iar cel de-al doilea expresia de vointă a părtilor în planul dreptului substantial.
Apreciind că prima instantă a dat o dezlegare corectă, cauzei cu a cărei solutionare a fost învestită, sub toate aspectele ce au fost dezlegate prin dispozitivul sentintei apelate, tribunalul a respins apelul ca fiind nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs apelantii reclamanti, solicitând admiterea lui si casarea cu trimitere la instanta de apel pentru a se judeca pe fond apelul, ori casarea cu retinere în vederea judecării apelului de către instanta de recurs.
În motivarea recursului declarat, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, recurentii au sustinut următoarele critici:
– instanta de apel a încălcat dreptul la apărare al apelantilor si dispozitiile art.156 Cod de procedură civilă, punându-i pe acestia în imposibilitate de a depune motivele de apel, de a le proba si sustine ulterior. Totodată, instanta de apel a încălcat principiul disponibilitătii părtilor în proces, ea neputând proceda la o judecată de fond a cauzei în apel, în conditiile în care nu existau depuse motivele de apel.
– în mod gresit a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, în conditiile în care Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucuresti a solicitat el însusi printr-o cerere de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria sectorului 2 Bucuresti, desfiintarea în întregime a cererii de chemare în judecată din dosarul nr.1944/1994, ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2. Sesizarea procurorului a fost admisă prin sentinta civilă nr.3732/18.03.2011 a Judecătoriei sectorului 2 dată în dosarul nr.19515/300/2010 si s-a constatat nulitatea absolută a aceluiasi înscris pentru care în prezenta judecată s-a apreciat că este inadmisibilă sesizarea instantelor cu o cerere având ca obiect desfiintarea lui.
Instantele au nesocotit faptul că prin Ordonanta Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucuresti nr.707/II-2/2005 s-a retinut că făptuitorul t.D. a săvârsit fapta de fals în înscrisul sub semnătură privată prevăzută de art.290 C.pen. în legătură cu înscrisul a cărui nulitate absolută s-a cerut a fi declarată de către instantele civile. Această ordonantă a rămas definitivă prin respingerea plângerii formulată împotriva ei de intimatii din prezentul dosar, prin sentinta penală nr.646/5.11.2009.
Recurentii au atasat motivelor de recurs copii ale sentintei penale nr.646/5.11.2009 pronuntată de Judecătoria sectorului 2 Bucuresti în dosarul nr.15891/300/2009, Ordonantei nr.988/III-5/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucuresti si a sentintei civile nr.3732/18.03.2011 pronuntată de Judecătoria sectorului 2 Bucuresti în dosarul nr.19515/300/2010.
Intimatii pârâti S.A.N. si B.M.A. au depus la dosar note scrise.
Analizând actele si lucrările dosarului în raport de criticile formulate, Curtea a apreciat că recursul declarat este întemeiat în limitele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Cea dintâi critică a recursului, privitoare la încălcarea de către instanta de apel a dispozitiilor art.156 Cod de procedură civilă, a dreptului la apărare al recurentilor în faza judecătii de apel ori a principiului disponibilitătii părtilor în proces, prin aceea că le-a respins cererea de amânare a cauzei si a procedat la judecarea apelului lor în lipsa motivelor de apel, este nefondată.
Potrivit dispozitiilor art.156 Cod de procedură civilă, instanta va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Văzând continutul cererii depusă în apel de recurentii de astăzi, prin care solicitau tribunalului acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, Curtea a observat că solicitarea lor nu este motivată în nici un fel si, cu atât mai putin „temeinic motivată”, cum cere textul legal a cărui încălcare ei o invocă. În alte cuvinte, asa cum o arată si instanta de apel atunci când se pronuntă asupra cererii în cauză, recurentii nu au arătat nici un motiv obiectiv si rezonabil pentru care din luna noiembrie a anului 2010 – când au primit citatia pentru judecata în apel emisă de tribunal – si până la termenul de judecată din 21.02.2011, ei s-au aflat în imposibilitate de a-si angaja un apărător care să le reprezinte interesele în cauză.
În aceste circumstante si fiind tinută să asigure si celeritatea în solutionarea cauzelor, în mod corect instanta de apel a respins cererea de amânare a cauzei iar, în lipsa altor impedimente, a trecut la cercetarea acesteia pe fond în conditiile art.292 alin.2 Cod de procedură civilă în lipsă de motive de apel formulate de apelanti, asadar pe baza sustinerilor, mijloacelor de apărare si a dovezilor administrate în fata primei instante.
Nu exista nici un motiv legal pentru instantă de a amâna cauza în speranta depunerii motivelor de apel de către apelanti, aceasta constituind doar o eventualitate, de neluat în seamă în prezenta unui text legal ce autoriză instanta de a judeca apelul pe fond si în ipoteza neîndeplinirii obligatiilor procesuale constând în depunerea motivelor de apel.
Prin modul în care instanta de apel a procedat nu s-ar putea retine nici o încălcare a principiului disponibilitătii părtilor întrucât, cum s-a arătat si după cum rezultă din considerentele deciziei recurate, judecarea apelului s-a realizat pe baza sustinerilor, mijloacelor de apărare si probelor administrate în fata primei instante, procedură în care apelantii reclamanti s-au implicat mai mult si activ, prin exercitarea deplină a dreptului lor la apărare.
Curtea a apreciat însă că fiind întemeiată cea de-a doua critică a recursului, îndreptată împotriva modului de solutionare a cauzei de către instantele de fond, prin respingerea cererii ca fiind inadmisibilă, critică prin care s-a sustinut că hotărârea pronuntată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea gresită a legii (art.304 pct.9 Cod de procedură civilă).
În acest sens, Curtea a retinut că reclamantii au învestit instantele judecătoresti cu solutionarea unei cauze având ca obiect (în urma restrângerii cererii initiale) constatarea nulitătii absolute a unei cereri de chemare în judecată ce a stat la baza formării dosarului nr.1944/1994 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucuresti si pronuntării sentintei civile nr.999/1995 prin care actiunea în revendicarea apartamentelor nr.203 si 215 din imobilul situat în Bucuresti, str.V.C. nr.7-9 sector 2, a fost admisă, fiind obligat pârâtul C.G.M.B. să lase reclamantilor B.R. si S.D.D. în deplină proprietate aceste apartamente.
Cauza actiunii reclamantilor a fost dată de constatarea falsului săvârsit în legătură cu acest înscris, în privinta semnăturilor titularilor cererii, despre care s-a stabilit în dosarul penal nr.9282/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2, pe baza concluziilor raportului de expertiză criminalistică, faptul că nu apartin celor indicati ca reclamanti, ci că au fost executate prin falsificare de numitul t.D., ce a figurat ca avocat al acestora în dosar. Acest fals a fost constatat prin Ordonanta nr.707/II/30.03.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucuresti, retinându-se totodată incidenta art.10 lit.g C.proc.pen. – prescriptia răspunderii penale – fată de autorul falsului, învinuitul t.D.
Întrucât au dorit să înlăture consecintele civile ce au decurs din săvârsirea acestei infractiuni de fals si cum aceste consecinte nu au putut fi înlăturate în cadrul procesului penal, ca urmare a intervenirii unei cauze ce a înlăturat răspunderea penală a autorului falsului, reclamantii au solicitat instantelor civile constatarea nulitătii înscrisului falsificat, constând în cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 la 18.02.1994 sub nr.1944/1994.
Solutionând cauza, prima instantă a apreciat că prezenta actiune este inadmisibilă, dat fiind că cererea de chemare în judecată nu reprezintă un act juridic civil în sensul Codului civil, respectiv acea manifestare de vointă făcută cu intentia de a produce efecte juridice, pentru a-i fi aplicabile regulile ori regimul juridic al nulitătilor absolute.
La rândul său, instanta de apel a retinut că cererea de chemare în judecată, ca act de procedură, este strict supusă regimului nulitătilor actelor de procedură, reglementat de dispozitiile art.105 Cod de procedură civilă, iar cu referire la cererile de chemare în judecată, de dispozitiile art.133 Cod de procedură civilă, nulitatea sa putându-se declara exclusiv în cursul judecătii de instanta învestită pe baza ei ori în căile de atac prevăzute de lege.
Judecând astfel cauza, ambele instante au nesocotit faptul că actiunea de fată nu constituie altceva decât un reflex în plan procesual civil al dispozitiilor din procedura penală, respectiv al celor prevăzute de art.14 alin.3 lit.a – potrivit cu care, în procesul penal, în cadrul actiunii civile, repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile în natură prin […] restabilirea situatiei anterioare săvârsirii infractiunii, prin desfiintarea totală ori partială a unui înscris si prin orice alt mijloc de reparare, al celor prevăzute de art.348 – potrivit cu care, în caz de condamnare, instanta trebuie să se pronunte prin hotărâre si cu privire la restituirea lucrului, desfiintarea totală sau partială a unui înscris si restabilirea situatiei anterioare săvârsirii infractiunii, dar mai ales al celor prevăzute de art.245 alin.1 lit.c1 – potrivit cu care, prin ordonanta de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra sesizării instantei civile competente cu privire la desfiintarea totală sau partială a unui înscris.
Curtea a mai retinut că, în legătură cu legitimarea procesuală activă a procurorului de a formula actiunea civilă pentru desfiintarea totală sau partială a unui înscris falsificat atunci când actiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o solutie de netrimitere în judecată,au fost pronuntate două recursuri în interesul legii de către Înalta Curte de Casatie si Justitie, respectiv decizia XV/21.11.2005 si decizia nr.2/17.01.2011.
Astfel, prin decizia nr.XV din 21.11.2005 privind recursul în interesul legii referitor la organul judiciar competent să dispună desfiintarea totală sau partială a unui înscris falsificat în cauzele în care actiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o solutie de netrimitere în judecată adoptată de procuror (M.Of.nr.119/8.02.2006), Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite, în aplicarea dispozitiilor art.14 alin.3 lit.a din Codul de procedură penală si a dispozitiilor art.184 din Codul de procedură civilă, a stabilit: 1. în cauzele în care actiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o solutie de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fata instantei civile actiunea pentru desfiintarea totală sau partială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art.45 alin.1 din Codul de procedură civilă; 2. în celelalte cazuri, aceeasi actiune apartine părtilor.
De asemenea, prin decizia nr.2/17.01.2011 (publicată în M.Of. nr.372/27.05.2011), aceeasi Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie în legătură cu interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.45 alin.1 teza finală din combinat cu dispozitiile art.245 alin.1 lit.c1 Cod de procedură penală si a stabilit că „Procurorul are legitimare procesuală activă de a formula actiunea civilă pentru desfiintarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când actiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o solutie de netrimitere în judecată.
Chiar dacă, potrivit dispozitivelor acestor două decizii, scopul pronuntării lor a fost acela de a statua, cu titlu obligatoriu si exclusiv – prin decizia nr.2/2011 si cu titlu principal – prin decizia nr.XV/2005 (întrucât prin această din urmă decizie, la punctul 2 al dispozitivului se arată că, pentru celelalte cazuri, adică altele decât cele prevăzute de art.45 alin.1 Cod de procedură civilă,când legitimarea procesuală activă a fost recunoscută procurorului, aceeasi actiune apartine părtilor) asupra legitimării procesuale active a procurorului de a exercita în fata instantei civile actiunea pentru desfiintarea înscrisului falsificat, pentru ipotezele în care actiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o solutie de netrimitere în judecată adoptată de procuror, Curtea a apreciat că implicit, prin acestea , s-a statuat asupra admisibilitătii acestui gen de actiune, fără nici o distinctie după natura înscrisului asupra căruia s-a săvârsit falsul (de altfel, în opozitie cu dispozitivul pronuntat, totusi titlul si considerentele deciziei XV/21.11.2005 îsi propun să transeze problema organului judiciar competent să dispună desfiintarea totală sau partială a unui înscris falsificat în cauzele în care actiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală , printr-o solutie de netrimitere în judecată adoptată de procuror, stabilindu-se că acest organ ar trebui să fie instanta civilă ).
În alte cuvinte, de vreme ce, prin două recursuri în interesul legii, Înalta Curte de Casatie si Justitie a manifestat o preocupare de unificare a practicii instantelor asupra problemei organului competent să dispună desfiintarea înscrisului falsificat atunci când actiunea penală s-a stins, retinându-se o cauză de nerăspundere penală, si asupra celei privind legitimarea procesuală activă a subiectelor de drept ce pot cere instantelor civile desfiintarea înscrisului falsificat, nu s-ar mai putea pune în discutie o problemă de inadmisibilitate a unei actiuni având un obiect identic, respectiv constatarea nulitătii absolute a unui înscris falsificat, si a cărei introducere a avut aceeasi cauză juridică.
Mai mult, judecând cererea de fată prin ruperea sa din contextul cauzal ce a stat la baza promovării ei – respectiv falsul săvârsit asupra înscrisului a cărui desfiintare s-a cerut – si prin analiza pur formală raportată la dispozitiile de ordin substantial aplicabile actelor juridice civile ori a celor de ordin procedural aplicabile actelor de procedură îndeplinite în cursul judecătii civile, instantele de fond au pronuntat o solutie cu încălcarea implicită a deciziei nr.XV/21.11.2005 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie – ce recunoaste în acelasi timp, competentă instantelor civile de a dispune desfiintarea înscrisurilor falsificate pentru cazurile în care actiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o solutie de netrimitere în judecată adoptată de procuror, legitimare procesuală părtilor din procesul penal, de a sesiza instanta civilă cu o actiune având un asemenea obiect si, indirect, admisibilitate unei astfel de actiuni, indiferent care ar fi natura înscrisului falsificat (reclamantii C. fiind părti vătămate în procesul penal solutionat prin Ordonanta nr.707/II-2/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucuresti) – si cu încălcarea explicită a art.6 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului ce consacră si garantează dreptul de acces la instante (reclamantii din prezenta cauză neavând acces la procedura extraordinară a revizuirii sentintei civile pronuntată pe baza cererii de chemare în judecată falsificate, ei nefiind părti în acel proces).
Deoarece, incontestabil, cererea de chemare în judecată constituie un înscris sub semnătură privată, susceptibil de a fi alterat prin săvârsirea unei infractiuni de fals, ceea ce s-a si săvârsit în cazul de fată, după cum s-a retinut în mod definitiv prin Ordonanta nr.707/II-2/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucuresti, si întrucât nici o măsură complementară în legătură cu acest înscris nu mai poate fi dispusă în cadrul procesului penal de procuror ori de instanta de judecată, ca urmare a intervenirii prescriptiei răspunderii penale a făptuitorului, actiunea de fată, având ca obiect desfiintarea acestui înscris prin constatarea nulitătii sale absolute în nici un caz nu poate fi considerată inadmisibilă, ci ei îi sunt deplin aplicabile decizia nr.XV/21.11.2005 a Î.C.C.J., ca si dispozitiile de drept substantial ale Codului civil în materie de nulităti.
Întrucât prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de recurentii reclamanti, instantele au solutionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art.304 pct.9 si art.312 alin.3 si alin.5 Cod de procedură civilă, a admis recursul si a casat decizia recurată si sentinta apelată, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare primei instante – Judecătoria sectorului 2 Bucuresti.
Cu ocazia rejudecării, instanta de trimitere urmează să aibă în vedere si aspectele decurgând din emiterea Ordonantei nr.988/III-5/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucuresti si din pronuntarea sentintei civile nr.3732/18.03.2011 a Judecătoriei sectorului 2 Bucuresti dată în dosarul nr.19515/300/2010 (înscrisuri noi depuse în recurs) prin care, la sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucuresti, s-a constatat deja nulitatea absolută a înscrisului – cerere de chemare în judecată formulată de B.R. si S.D.D. introdusă la data de 8.02.1994 si înregistrată sub nr.1944/1994 la Judecătoria sectorului 2 Bucuresti, solutie nedefinitivă însă la data judecării prezentului recurs.
