– Cod procedură penală: art. 264
Rechizitoriul constituie actul de sesizare al instanţei de judecată.
Verificarea rechizitoriului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei se efectuează obligatoriu de către prim-procurorul parchetului cu ierarhia stabilită pentru nivelul parchetelor superioare.
Ea se face printr-o menţiune expresă fie pe adresa de înaintare a rechizitoriului la instanţă, fără nicio relevanţă că nu este cuprins în însuşi actul de sesizare.
(Decizia nr. 19/A din 26.01.2009, Secţia a Il-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie)
Prin sentinţa penală nr. 1258/23.10.2008, pronunţată în dosarul nr. 9634/3/2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a ll-a penală, a dispus următoarele:
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. p. p., a achitat pe inculpatul I.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. 1 C. p. cu aplic. art. 37 lit. b) C. p. (parte vătămată B.F.G.).
în baza art. 174 C. p. cu aplic. art. 37 lit. b) C. p., a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 11 ani închisoare.
A făcut aplic. art. 71 şi a art. 64 lit. a), b) şi d) C. p.
în baza art. 65 C. p., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) şi
d) C. p. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
A înlăturat aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. p.
în baza art. 350 C. p. p., a menţinut starea de arest a inculpatului.
în baza art. 88 C. p., a dedus reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 30.10.2007 la zi.
în baza art. 14 şi art. 346 C. p. p., a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor de spitalizare cu victima în cuantum de 17.918,60 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Calea Floreasca, nr. 3, Sector 1.
A respins ca neîntemeiată cererea părţilor civile de acordare a daunelor materiale.
A obligat inculpatul la plata către minorii părţi civile B.F.G., B.L.M., B.R., B.M.V. şi B.A.N. a sumei de 30.000 lei reprezentând daune morale.
în baza art. 191 C. p. p., a obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către
stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în seara de
19.10.2007, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul I M. a intrat în locuinţa victimei pentru a cere un aparat DVD, fiind refuzat de fiul victimei, B.M.V. Nemulţumit de refuz, inculpatul i-a dat o palmă fiului victimei şi acesta, la rândul lui, l-a lovit pe inculpat cu pumnul în gură.
în acel moment al incidentului a intrat în cameră victima, care a încercat să-l
oprească pe inculpat să-i mai lovească fiul, însă inculpatul a scos un briceag, l-a
deschis şi l-a înjunghiat de mai multe ori pe B.G.
Susţinerea inculpatului, că l-a lovit cu cuţitul doar o dată pe inculpat, nu are
suport probator, rezultând atât din declaraţiile martorilor, cât şi din actele medicale şi raportul de autopsie că victima a suferit mai multe plăgi înjunghiate, între leziuni şi decesul acesteia existând o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.
în ajutorul victimei, în timpul agresiunii, au intervenit mai multe persoane din familie încercând să îi ia cuţitul din mână inculpatului; în aceste împrejurări minora
B.F.G., a fost tăiată la degetele de la mână.
Din coroborarea tuturor declaraţiilor date de părţile civile şi de martori, tribunalul a constatat că nu a existat intenţia inculpatului de a o tăia la mână pe minoră, aceasta întâmplându-se doar datorită intervenţiei ei pentru a trage cuţitul din mâna inculpatului. Chiar minora B.F.G. a declarat constant că a intervenit pe lângă două persoane adulte (I. şi P.) să ia cuţitul din mâna inculpatului, ocazie cu care s-a tăiat la mână.
Victima B.G. a fost internată la Spitalul de Urgenţă Bucureşti Floreasca cu diagnosticul „agresiune; plagă înjunghiată flanc stâng cu exteriorizarea epiplon; plagă înjunghiată infrascapular drept; plagă înjunghiată braţ drept” şi diagnostic post-operator, „agresiune; plagă abdominală flanc stâng penetrantă (15 cm) cu secţiune transfixiantă de colon stâng, unghi splenic cu secţiune de vase colice cu hematom mare retroperitonel (2 litri); şoc hemoragie; ciroză hepatică; halenă alcoolică.” Victima a decedat în data de 02.11.2007 în spital.
Din raportul de autopsie nr. A3/1692/2007 rezultă că „moartea numitului B.G. a fost violentă. Ea s-a datorat şocului toxico, septic survenit în evoluţia unei plăgi înjunghiate flanc abdominal stâng cu perforaţie de colon şi peritonită fecaloidă operată. Leziunile traumatice s-au putut produce la data de 19.10.2007 prin lovire cu corp tăietor, înţepător, posibil cuţit, între leziuni şi deces existând o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată”.
Briceagul folosit de inculpat a fost predat organelor de poliţie de martora B.F.G. Hainele victimei au fost ridicate de la spital. Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică nr. 266741/2007 al D.G.P.M.B., Serviciul de Criminalistică rezultă că „bluza cu glugă pusă la dispoziţie prezintă pe partea anterioară în regiunea laterală stângă a abdomenului (corespondent anatomic) şi pe partea posterioară în regiunea interscapulară (corespondent anatomic), câte un orificiu tăiat înţepat, ce au fost create de un obiect tăietor înţepător; tricoul supus examinării prezintă pe partea posterioară, în regiunea interscapulară (corespondent anatomic) un orificiu tăiat înţepat creat de un obiect tăietor înţepător, iar în regiunea laterală a abdomenului (corespondent anatomic) trei orificii ce au fost create prin acţiunea unică (simultană) a unui obiect tăietor înţepător; orificiile constatate pe obiectele de vestimentaţie au fost create probabil de cuţitul predat de familia victimei.
Având în vedere probele administrate şi coroborându-le, tribunalul a constatat dovedită vinovăţia inculpatului în săvârşirea cu intenţie indirectă a infracţiunii de
omor, poziţia subiectivă a acestuia rezultând din împrejurările de fapt ale cauzei; astfel, inculpatul a ripostat violent în urma încercării victimei de a-l separa de fiul său pe care acesta îl lovea, folosind un obiect vulnerant apt să cauzeze moartea, loviturile au fost mai multe, aplicate cu o intensitate deosebită în zona abdominală, toracică şi la braţ, ceea ce înseamnă că a avut reprezentarea morţii victimei ca rezultat posibil al actelor sale de violenţă şi a manifestat indiferenţă faţă de un atare rezultat.
în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 1 C. p. p., tribunalul a constatat că partea vătămată s-a accidentat la mână singură, în timp ce încerca să-i ia inculpatului cuţitul din mână, ţinându-l de lamă, fără să existe intenţia acestuia de a o vătăma.
Prin urmare, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului doar pentru săvârşirea infracţiunii de omor în stare de recidivă postexecutorie, la individualizarea pedepsei avându-se în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, datele personale ale inculpatului şi toate celelalte criterii generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. p.
Tribunalul s-a orientat spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de omor, dată fiind şi atitudinea inculpatului imediat după comiterea faptei (care a mers cu victima la spital), dar şi conduita cooperantă avută pe parcursul procesului penal.
însă faţă de circumstanţele reale în care s-a comis infracţiunea, tribunalul a constatat că nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante, o pedeapsă sub minimul special nefiind în măsură să-şi atingă scopul preventiv şi educativ.
S-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi d) C. p. p. pe o durată determinată după executarea pedepsei principale, iar pe durata executării pedepsei se face aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi ale art. 64 lit. a), b) şi d) C. p.
Faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de scopul urmărit sau acceptat prin săvârşirea infracţiunii, de urmarea produsă, dar şi de persoana inculpatului (recidivist), tribunalul a apreciat că, în baza art. 71 C. p. p. (dar şi ca pedeapsă complementară, pentru aceleaşi considerente), se impune interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a drepturilor părinteşti (o atmosferă violentă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, nefiind benefică dezvoltării fizice şi morale a unor copii).
Subzistând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, tribunalul a menţinut starea de arest preventiv şi a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 30.10.2007 la zi.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. p. p., tribunalul a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 1 C. p. cu aplic. art. 37 lit. b) C. p. (parte vătămată B.F.G.), nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni (respectiv lipseşte intenţia de a vătăma).
în consecinţă, tribunalul a înlăturat dispoziţiile art. 33 lit. a) C. p. referitoare la concursul de infracţiuni.
Cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat dovedite cu actele depuse la dosar a cheltuielilor de spitalizare, urmând a-l obliga pe inculpat la plata sumei de 17.918,60 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti.
Deşi minorii pentru care s-a exercitat din oficiu acţiunea civilă au solicitat atât daune materiale, cât şi morale, tribunalul a constatat nedovedite despăgubirile materiale solicitate, cu atât mai mult cu cât concubina victimei, care s-a ocupat de înmormântare, nu s-a constituit parte civilă şi a declarat că în acest sens a fost ajutată de familia inculpatului.
Prin urmare, s-a respins ca neîntemeiată cererea părţilor civile de acordare a daunelor materiale.
Tribunalul a constatat însă existenţa certă a unui prejudiciu moral, produs prin fapta ilicită a inculpatului, copiii victimei suferind un prejudiciu psihic prin moartea tatălui lor.
Instanţa a apreciat că suma de 30.000 lei este suficientă şi reparatorie pentru acest prejudiciu moral şi nu reprezintă o îmbogăţire fără just temei a părţilor civile, urmând să îl oblige pe inculpat la plata acesteia.
împotriva acestei hotărâri au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul I.M., care au criticat soluţia instanţei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul a invocat greşita achitare a inculpatului I.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire asupra părţii vătămate minore B.F.G., în condiţiile în care din coroborarea tuturor declaraţiilor martorilor oculari şi ale părţii vătămate rezultă că, subsecvent înjunghierii victimei în modalitatea reţinută de instanţă, minora a fost tăiată la mâna dreaptă ca urmare a intenţiei neechivoce a inculpatului de a o agresa, iar nu ca urmare a propriei accidentări cu ocazia încercării de deposedare a inculpatului de briceag.
Invocându-se împrejurările de fapt ce rezultă din probele administrate, Parchetul a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţie faţă de minora – parte vătămată, neavând relevanţă dacă a urmărit rezultatul faptei sale sau a avut o atitudine indiferentă, de acceptare a eventualităţii producerii lui.
Un al doilea aspect invocat în apelul Parchetului vizează neaplicarea ca pedeapsă accesorie şi complementară a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator, conform art. 64 lit. e C. p., având în vedere că argumentele tribunalului cu privire la necesitatea interzicerii drepturilor părinteşti impuneau şi interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator.
O ultimă critică a Parchetului a vizat greşita soluţionare a laturii civile sub aspectul neobligării inculpatului la plata daunelor materiale suferite de minorii – părţi civile şi al acordării nelegale a daunelor morale în solidar tuturor minorilor. Astfel, în privinţa daunelor materiale, s-a arătat că victima avea 6 copii minori în întreţinere, iar din probele administrate a rezultat că acesta era singurul întreţinător al familiei. Fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, s-a solicitat obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului material cauzat minorilor, constând în lipsa întreţinerii.
Sub aspectul daunelor morale, s-a arătat că în mod nelegal instanţa de fond le-a acordat în solidar tuturor minorilor, impunându-se stabilirea în concret a sumei ce se cuvine fiecărui minor pentru suferinţa cauzată prin uciderea părintelui său.
Apelantul-inculpat I.M. a criticat hotărârea instanţei de fond sub următoarele aspecte:
– nerespectarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei; în acest sens, inculpatul a arătat că rechizitoriul întocmit în cauză nu a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către prim-procurorul parchetului, conform art. 264 alin. 3 C. p. p. Or, prevederile art. 300 C. p. p. impun instanţei obligaţia de a verifica, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, urmând ca, în cazul în care constată că sesizarea
nu este făcută potrivit legii şi neregularitatea nu poate fi înlăturată, dosarul să fie restituit organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare. Invocând şi prevederile art. 197 alin. 2 C. p. p., care sancţionează cu nulitatea absolută dispoziţiile relative la sesizarea instanţei, inculpatul a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare.
– greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. p.; sub acest aspect, inculpatul a susţinut că probele administrate demonstrează că nu a avut intenţia, directă sau indirectă, de a suprima viaţa victimei. în acest sens, raporturile normale avute anterior cu victima, atitudinea în conflict a victimei, comportamentul inculpatului faţă de acesta din urmă, concretizat în însoţirea sa la spital, precum şi starea de sănătate precară a victimei, alături de faptul survenirii decesului la aproximativ 2 săptămâni de la data incidentului, demonstrează că inculpatul nu a prevăzut moartea victimei ca urmare a loviturii aplicate, deşi trebuia şi putea să prevadă acest rezultat. în consecinţă, apelantul-inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. p.
– nereţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. p. Apelantul-inculpat a arătat că hotărârea de a agresa victima a fost luată în condiţiile în care s-a simţit în inferioritate faţă de acţiunile acesteia din urmă şi ale fiului său, fiind îndeplinite condiţiile provocării. Totodată, s-a solicitat a se avea în vedere şi conduita cooperantă manifestată pe parcursul procesului penal şi atitudinea avută după comiterea faptei, ca circumstanţe atenuante judiciare.
în vederea soluţionării cauzei, în şedinţa publică din data de 26.01.2009, Curtea a procedat la ascultarea inculpatului I.M., a părţilor civile-minore B.F.G. şi B.M.V., precum şi a reprezentantului legal S.M.
Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu disp. art. 371 C. p. p., Curtea apreciază că ambele apeluri sunt fondate, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
Sub aspectul infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. 1 C. p., reţinută a fi comisă de către inculpat asupra părţii vătămate minore B.F.G., Curtea apreciază necesar a examina prioritar critica Parchetului, având în vedere poziţia exprimată de către părţi în sensul că se împacă.
Astfel, constată că analiza coroborată a declaraţiilor minorei, ale martorilor
B.M.V., I.M., I.I., N.P. evidenţiază că, la data de 19.10.2007, subsecvent înjunghierii victimei B.G. cu un briceag, pe fondul încercării părţii vătămate minore de a-l deposeda de briceag, inculpatul a manifestat o reacţie de opunere violentă la deposedarea sa de corpul tăietor, fapt ce a determinat tăierea superficială a minorei la degetele mâinii drepte.
în acest context, Curtea apreciază că atitudinea subiectivă a inculpatului sub acest aspect ar fi putut fi caracterizată ca specifică intenţiei indirecte, formă de vinovăţie suficientă pentru se reţine săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
însă, având însă în vedere că la termenul din data de 26.01.2009, reprezentantul legal al părţii vătămate minore, numita S.M. şi inculpatul I.M., personal, au declarat că se împacă, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. 1) şi 2) C. p., Curtea constată că împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor pedepsite la plângerea prealabilă, cum este şi cazul infracţiunii de lovire dedusă judecăţii.
O atare cauză de înlăturare a răspunderii penale îşi produce pe deplin efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) C. p. p. rap. la art. 10 lit. h) C. p. p., se va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 1 cu aplic. art. 37 lit. b) C. p.
Sub aspectul celorlalte critici formulate în apel cu privire la infracţiunea de omor reţinută în sarcina inculpatului, Curtea apreciază că instanţa de fond a analizat judicios probele administrate în cauză şi a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică a infracţiunii.
Din coroborarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului, a raportului medico-legal de necropsie, a declaraţiilor părţilor civile B.M.V., B.F.G., a declaraţiilor martorilor I.M., I.I., N.P., S.M. rezultă că, la data de 19.10.2007, în locuinţa victimei
B.G., pe fondul consumului de alcool şi al refuzului fiului victimei de a-i remite un aparat DVD, inculpatul I M. a avut un conflict cu minorul B.M.V., în cursul căruia şi-au aplicat lovituri reciproce.
Victima B.G. a intervenit în ajutorul fiului său şi a încercat să îl oprească pe inculpat să îi mai lovească fiul, însă a fost înjunghiat de către acesta din urmă cu un briceag, în mod repetat, în zona abdomenului, a braţului drept şi în regiunea infrascapular dreaptă.
Agresiunea exercitată de inculpat a fost stopată prin intervenţia mai multor persoane, respectiv B.M.V., B.F.G., copii minori ai victimei şi martorii I.M., I.I., N.P., S.M., care au reuşit în final deposedarea inculpatului de briceagul folosit la săvârşirea faptei, briceag ce a fost predat ulterior organelor de poliţie.
Victima a fost transportată de urgenţă la spital unde, la data de 02.11.2007, a decedat, raportul medico-legal de necropsie stabilind că moartea a fost violentă şi s-a datorat şocului toxico-septic survenit în evoluţia unei plăgi înjunghiate în flancul stâng abdominal, cu perforaţie de colon şi peritonită fecaloidă operată. Acelaşi mijloc de probă a stabilit existenţa unei legături directe şi necondiţionate între leziunile traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător şi decesul victimei.
Reţinând astfel situaţia de fapt, Curtea constată, sub un prim aspect, că solicitarea apelantului-inculpat I M. de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare este nefondată.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 264 alin. 3 C. p. p., verificarea rechizitoriului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei este obligatoriu de a fi efectuată de către prim-procurorul parchetului. Aşa cum s-a statuat şi prin decizia de recurs în interesul Legii nr. 9 din 18.02.2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inexistenţa menţiunii „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei” este de natură a atrage neregularitatea actului de sesizare, însă, în condiţiile art. 300 alin. 2 C. p. p., putând fi înlăturată fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop.
Din examinarea considerentelor ce au stat la baza pronunţării acestei decizii rezultă că efectuarea unei atare verificări nu poate fi prezumată din simpla semnătură aplicată de către conducătorul parchetului pe adresa de înaintare a dosarului la instanţă, ci este obligatorie existenţa unei menţiuni exprese inserate în cuprinsul rechizitoriului.
în cauză de faţă, Curtea constată că menţiunea expresă a verificării legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului a fost făcută în cuprinsul adresei de înaintare a dosarului la instanţă, adresă semnată de către primul procuror. O atare menţiune satisface exigenţele art. 264 alin. 3 C. p. p., precum şi pe cele ale deciziei de recurs în interesul legii enunţate, neputându-se admite că inserarea menţiunii exprese de verificare a
rechizitoriului în cuprinsul adresei de înaintare, iar nu al actului de sesizare însuşi, echivalează cu lipsa acestei menţiuni.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că argumentele avute în vedere de către instanţa supremă la pronunţarea deciziei sale de recurs în interesul legii conduc la concluzia că nerespectarea dispoziţiilor art. 264 alin. 3 C. p. p. atrage doar sancţiunea nulităţii relative a actului de sesizare, iar nu a nulităţii absolute. Aceasta deoarece, de esenţa nulităţii absolute prevăzute de art. 197 alin. 2 C. p. p., este imposibilitatea înlăturării ei în orice mod, numai nulitatea relativă fiind susceptibilă de a fi înlăturată şi numai în cazul în care a fost invocată în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. 4 C. p. p.
Or, cum în cauza de faţă inculpatul I.M. nu a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 264 alin. 3 C. p. p. la prima înfăţişare, deşi a fost prezent, rezultă că nulitatea relativă ce ar decurge din această împrejurare a fost acoperită prin neinvocare, critica inculpatului fiind neîntemeiată.
în privinţa încadrării juridice a faptei, Curtea apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului de a aplica victimei lovituri repetate cu un cuţit în zona abdominală, toracică şi la braţ întruneşte atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. p.
Astfel, împrejurările în care inculpatul a agresat victima (respectiv încercarea acesteia din urmă de a stopa lovirea fiului său), folosirea unui instrument apt de a produce moartea, respectiv briceag cu lama de aproximativ 15 cm., numărul repetat al loviturilor aplicate, intensitatea acestora şi zonele vitale vizate conduc în mod neîndoielnic la concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul letal al acţiunii sale şi, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Aceste elemente de fapt caracterizează poziţia psihică a inculpatului la săvârşirea faptei ca fiind specifică intenţiei indirecte de a ucide victima, fiind întrunite sub aspect subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de omor.
împrejurările la care apelantul-inculpat a făcut referire, respectiv raporturile normale avute anterior cu victima, atitudinea în conflict a victimei, comportamentul inculpatului după săvârşirea faptei, concretizat în însoţirea victimei la spital, sunt lipsite de concludenţă asupra stabilirii poziţiei sale psihice, ele neputând fi analizate izolat de celelalte elemente ale cauzei şi nefiind de natură să înlăture împrejurările obiective şi concludente relative la materialitatea faptei, din care rezultă neîndoielnic că inculpatul a intenţionat să ucidă victima, nu doar să o lovească.
Nici starea de sănătate a victimei anterior incidentului şi plasarea în timp a decesului la un interval de 2 săptămâni de la data agresiunii nu sunt concludente asupra poziţiei psihice a inculpatului, cât timp raportul de necropsie a stabilit cu certitudine cauza decesului şi legătura necondiţionată existentă între leziunile cauzate prin lovirea cu un cuţit şi moartea victimei.
Apreciind corectă încadrarea juridică a faptei, astfel cum a fost stabilită de către instanţa de fond, Curtea apreciază nefondată şi critica inculpatului referitoare la incidenţa circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. p.
Reţinerea provocării implică săvârşirea, în prealabil, a unei acţiuni de provocare din partea victimei, acţiune care trebuie să prezinte o anumită gravitate, suficientă pentru a determina o puternică tulburare sau emoţie infractorului.
Or, din declaraţiile coroborate ale minorului B.M.V. şi ale inculpatului rezultă că singura activitate desfăşurată de victimă anterior înjunghierii sale a fost aceea de a-l prinde de mână pe inculpat, afirmând „Ce faci, mă? Dai în băiatul meu?”. O atare
atitudine, neavând conotaţiile unui act de violenţă fizică sau verbală, este lipsită de aptitudinea de a produce inculpatului o stare de puternică tulburare sau emoţie şi nu se subsumează noţiunii de „provocare”, în înţelesul art. 73 lit. b) C. p.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, Curtea apreciază că instanţa de fond a făcut o justă aplicare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. p. şi nu se justifică reţinerea în beneficiul inculpatului a circumstanţelor atenuante judiciare.
Astfel, împrejurările în care a fost comisă fapta (pe fondul unui conflict minor cu fiul victimei), modalitatea concretă în care inculpatul a înţeles să suprime viaţa victimei (prin aplicarea unor lovituri repetate cu un briceag), gradul deosebit de ridicat de pericol social ce caracterizează infracţiunile îndreptate contra vieţii persoanei şi urmarea iremediabilă produsă relevă o gravitate a faptei şi a inculpatului cărora trebuie să le corespundă, în plan sancţionator, o pedeapsă cu închisoarea superioară cuantumului minim prevăzut de lege.
Ansamblul datelor care caracterizează persoana şi conduita inculpatului nu justifică reţinerea în beneficiul acestuia a circumstanţelor atenuante, cât timp din datele cauzei rezultă că inculpatul a săvârşit fapta în stare de recidivă postexecutorie (după executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1035/2001 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 484/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, fiind arestat la 13.06.2001 şi liberat condiţionat la 25.02.2004, cu un rest de 473 zile închisoare), iar după săvârşirea faptei a fugit în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală.
în acest context, conduita inculpatului după săvârşirea faptei şi atitudinea sa procesuală apar ca justificate de o temere imediată faţă de consecinţele faptei, respectiv de probele certe de vinovăţie, nefiind urmarea unei căinţe active şi a conştientizării pe deplin a gravităţii infracţiunii, care să justifice aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus. De altfel, aceste elemente au fost avute în vedere de către instanţa de fond la stabilirea pedepsei într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, Curtea apreciind că nu se impune a se da o eficienţă sporită acestor date izolate.
în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, apreciază că natura şi gravitatea faptei, urmările produse şi persoana inculpatului, chiar dacă sunt concludente pentru stabilirea cuantumului pedepsei, nu relevă totuşi, în circumstanţele concrete ale cauzei, nedemnitatea inculpatului de a-şi exercita dreptul de a alege sau drepturile părinteşti. Infracţiunea comisă de inculpat nu evidenţiază un comportament deviant al acestuia, care să afecteze în mod negativ dezvoltarea normală fizică şi psihică a copilului său minor şi nu justifică interzicerea drepturilor părinteşti sau a dreptului de fi tutore sau curator, astfel cum s-a solicitat de către procuror.
Pentru aceleaşi considerente, apreciază că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, lit. d) şi e) C. p. nu se justifică nici ca pedeapsă complementară, a cărei durată de 5 ani apare ca disproporţionată faţă de cuantumul pedepsei principale, orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Apreciind fondat apelul inculpatului sub acest aspect, Curtea va interzice acestuia doar exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. p., atât ca pedeapsă accesorie, cât şi ca pedeapsă complementară, limitând durata acesteia din urmă la 3 ani.
Din oficiu, Curtea constată că instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. 1 lit. b) C. p., omiţând să dispună confiscarea briceagului folosit de inculpat la săvârşirea faptei şi ridicat de organele de poliţie în baza procesului-verbal aflat la fila 6, dosar urmărire penală. Drept urmare, în vederea unei juste soluţionări a cauzei, va dispune şi luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale în acest sens.
în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, apreciază fondată critica Parchetului atât în ceea ce priveşte neacordarea daunelor materiale către copiii minori ai victimei, cât şi sub aspectul stabilirii solidare a daunelor morale.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 C. p. p., instanţa de fond a exercitat în mod corect acţiunea civilă din oficiu, constatând că cinci din cei şase copii ai victimei sunt minori.
Chiar dacă prejudiciul material constând în cheltuielile de înmormântare a victimei nu a fost dovedit, instanţa de fond a omis însă să analizeze existenţa prejudiciului cauzat celor cinci minori prin lipsa întreţinerii ca urmare a decesului tatălui lor.
Din ansamblul probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, dar şi în apel, rezultă că victima B.G. era singurul întreţinător al familiei, prestând activităţi ocazionale, din care obţinea venituri lunare de 300-400 lei (declaraţia numitei S.M.). în acest context, reţinând şi dispoziţiile art. 86 C. fam., rezultă că victima contribuia în mod efectiv la întreţinerea celor cinci copii minori, sumele alocate pentru întreţinerea acestora ridicându-se, conform dispoziţiilor legale în vigoare, la maxim 1/2 din veniturile obţinute.
Or, în condiţiile în care uciderea victimei B.G. a avut ca urmare lipsirea minorilor de întreţinerea acordată de tatăl lor, rezultă că sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale, iar o justă şi integrală reparare a prejudiciului impune obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice către fiecare minor, de la data decesului victimei, respectiv 02.11.2007 şi până la majoratul acestora.
în stabilirea cuantumului prestaţiei periodice, Curtea se va raporta la un de 400 lei obţinut lunar de către victimă, urmând ca fiecărui minor să îi fie acordată suma de 40 lei, rezultată din împărţirea a 1/2 din venitul lunar la numărul total al minorilor.
în privinţa daunelor morale, apreciază întemeiate susţinerile Ministerului Public, dispoziţiile legii civile neconsacrând solidaritatea activă şi nejustificând stabilirea unui prejudiciu global pentru cei cinci minori. Reţinând şi caracterul esenţialmente personal al prejudiciului de ordin nepatrimonial, Curtea va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de câte 6.000 lei cu titlu de daune morale către fiecare minor, apreciind că pot fi compensate astfel suferinţele psihice inerente cauzate acestora prin pierderea tatălui lor.
Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. p. p., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, şi inculpatul I.M. împotriva sentinţei penale nr. 1258/23.10.2008 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a ll-a penală.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:
în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. p. p. rap. la art. 10 lit. h) C. p. p., a încetat procesul penal faţă de inculpatul I.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 1 C. p. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. p. (parte vătămată B.F.G.) ca urmare a împăcării părţilor.
în baza art. 192 pct. 2 lit. b) C. p. p., a obligat inculpatul şi partea vătămată, prin reprezentant legal S.M., la câte 20 lei fiecarexu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
în baza art. 71 C. p., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. p.
în baza art. 65 C. p., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. p. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
în baza art. 17 C. p. p. rap. la art. 346 C. p. p. şi a art. 998-999 C. civ., a obligat inculpatul la plata a câte 6.000 lei cu titlu de daune morale către fiecare dintre minorii părţi civile B.F.G., B.L.M., B.R.Ş., B A N. şi B.M.V. şi ia plata a câte 40 lei către fiecare minor – parte civilă cu titlu de prestaţie periodică, de la data decesului victimei, respectiv 02.11.2007 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani de către fiecare minor.
în baza art. 118 lit. b) C. p., a confiscat de la inculpat briceagul folosit la săvârşirea infracţiunii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Constatând că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului se menţin neschimbate, s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului I.M. şi s-a dedus prevenţia de la data de 30.10.2007 la zi.
în baza art. 192 alin. 3 C. p. p., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.