Admisibilitatea recursului declarat de o parte care nu a folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă. (Art.385/


Admisibilitatea recursului declarat de o parte care nu a folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel afost modificată soluţia din sentinţă. (art.385/1 alin.4 Cod procedură penală).

Persoanele prevăzute în art.362 pot declara recurs

împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu a

fost folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel

a fost modificată soluţia prin sentinţă şi numai cu

privire la această modificare.

(Curtea de Apel Piteşti – decizia penală

nr.528/R din 27 septembrie 2007)

Prin sentinţa penală nr.651 din 23 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, inculpata a fostcondamnată pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente, săvârşite în formă continuată, şi achitată pentru săvârşireaunei a treia infracţiuni.

Pe latură civilă, printre altele, a fost admisă acţiunea civilă a părţii civile Statul Român – Agenţia Naţională deAdministrare Fiscală, inculpata fiind obligată, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 162.762 lei şi adobânzilor şi penalităţilor aferente.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpata Aldea Eugenia în calitate de administrator al SC”GENA PROD” SRL Corbi a ridicat în mod repetat din patrimoniul acestei societăţi, în perioada iunie 2000 – decembrie2004, diferite sume de bani sub formă de avansuri în valoare totală de 301.496,68 lei. Aceste sume nu au fost justificate cudocumente legale şi au fost folosite în scopuri contrare intereselor societăţii. De asemenea, inculpata a reţinut de lasalariaţi şi nu a virat în termen de 30 de zile de la scadenţă sumele de bani reprezentând contribuţii cu reţinere la sursărespectiv: şomaj, CAS şi impozite pe salarii iar în perioada martie 2003 – decembrie 2004 s-a sustras de la obligaţiaprivind plata contribuţiei asigurătorului la fondul de şomaj în valoare totală de 3.312,45 lei.

Cu privire la infracţiunea prev. de art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990 s-a apreciat că nu sunt întruniteelementele constitutive ale acesteia, astfel încât în baza art.11 pct.2 lit. “a” rap. la art.10 lit. d” c.proc.pen. s-a dispusachitarea.

În legătură cu latura civilă a cauzei s-a reţinut că pretenţiile părţii civile Agenţia Naţională de AdministrareFiscală sunt fondate pentru suma de 162.762 lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi inculpata,criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr.75 din 05 aprilie 2007, Tribunalul Argeş a admis apelul declarat de PARCHETUL DEPE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşiinstanţa de fond.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că au fost încălcate principiul unicităţii răspunderiipenale şi autoritatea de lucru judecat, pronunţându-se două soluţii de condamnare pentru aceleaşi fapte.

Astfel fiind, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate absolută în contextul dispoziţiilor art.197alin.2 c.proc.pen. În mod similar, instanţa de fond a soluţionat greşit latura civilă a cauzei obligând pe inculpată ladespăgubiri civile reprezentând contravaloarea prejudiciuluiprodus în perioada martie 2002 – februarie 2003, deşi pentru această sumă mai exista un titlu executoriu.

Având în vedere că Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi inculpata au criticat împreunăaspectele reţinute mai sus, în baza art.379 pct.2 lit. “b” c.proc.pen. şi art.197 alin.1 şi 2 c.proc.pen. au fost admise ambeleapeluri, desfiinţată în întregime sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

S-a recomandat ca instanţa de fond să procedeze conform art.335 alin.2 c.proc.pen. dispunând reunirea cauzeide faţă cu cea în care a fost pronunţată sentinţa penală nr.306/2003 a Judecătoriei Curtea de Argeş, desfiinţând parţialaceasta din urmă sentinţă şi pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele materiale care intră în conţinutulinfracţiunii continuate.

Impotriva acestei decizii, au declarat recurs Direcţia generală a Finanţelor Publice Argeş şi Agenţia Naţionalăde Administrare Fiscală – reprezentantă a Statului Român, citate în cauză de către tribunal, ca părţi civile, acesteaneindicând criticile pe care le aduc hotărârii atacate.

Prin decizia penală nr.528/R din 27 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, au fost admiserecursurile declarate de părţile civile Direcţia generală a Finanţelor Publice Argeş şi Statul Român, prin Agenţia Naţionalăde Administrare Fiscală şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

In privinţa admisibilităţii recursurilor declarate, curtea a apreciat că, deşi părţile vătămate Agenţia Naţională deAdministrare Fiscală – ca reprezentant al Statului Român şi Direcţia generală a Finanţelor Publice Argeş, constituite părţicivile, nu au declarat apel împotriva sentinţei penale nr.651 din 23 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Curtea deArgeş, recursurile declarate de acestea împotriva deciziei penale nr.75/2007, pronunţată de Tribunalul Argeş, suntadmisibile.

Aceasta, deoarece, prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă, prin trimiterea cauzeispre rejudecare la prima instanţă.

In concret, părţile din proces, inclusiv părţile civile, exercită recursul în legătură cu situaţia lor personală şi învederea înlăturării acelor dispoziţii care le-ar afecta interesele lor legitime, dând astfel, recursului un caracter personal.

Ca urmare, dreptul la recurs este recunoscut părţilor civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – careprezentant al Statului Român, chiar dacă nu au folosit apelul, întrucât, de principiu, părţile sunt egale în drepturiprocesuale, iar acestea au un interes legitim pe care îl apără, acela de a se menţine soluţia de condamnare pronunţată deprima instanţă în prima etapă procesuală şi de obligare la plata despăgubirilor.