ADMITERE PLÂNGERE ART. 278/1 CPP. SCHIMBARE ÎNCADRARE JURIDICĂ- TEMEIUL ACHITĂRII DE CĂTRE INSTANŢĂ Infracţiuni


Prin cererea înregistrată sub nr. … din … la această instanţă, petentul MCP s-a plâns împotriva Ordonanţei nr. … a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău din data de … şi menţinută prin ordonanţa nr. … a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Prin cererea înregistrată sub nr. … din … la această instanţă, petenta BL s-a plâns împotriva Ordonanţei nr. … a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău din data de … şi menţinută prin ordonanţa nr. … a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. Prin încheierea din data de 7 iulie 2009, pronunţată în acest dosar s-a dispus conexarea acestuia la dosarul nr. ….

Prin cererea înregistrată sub nr. … din … la această instanţă, petentul AG s-a plâns împotriva Ordonanţei nr. … a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău din data de … şi menţinută prin ordonanţa nr. … a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. Prin încheierea din data de …, pronunţată în acest dosar s-a dispus conexarea acestuia la dosarul nr. ….

Prin cererea înregistrată sub nr. … din … la această instanţă, petentul SN s-a plâns împotriva Ordonanţei nr. … a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău din data de … şi menţinută prin ordonanţa nr. … a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. Prin încheierea din data de …, pronunţată în acest dosar s-a dispus conexarea acestuia la dosarul nr. ….

În dosarul nr. …, preşedintele completului a formulat cerere de abţinere şi după soluţionarea acesteia, cauza a fost reînregistrată sub nr. … din data de ….

În motivarea plângerii petentul MCP arată că, în calitatea sa de mandatar al numitului EM, după pronunţarea Sentinţei civile prin care s-a dispus punerea în posesie a acestuia pe vechiul amplasament potrivit expertizei ce făcea parte din cuprinsul sentinţei a formulat cerere la comisia locală pentru punerea în posesie cu terenul respectiv. Astfel, în data de 23.01.2008 a fost convocat la sediul Primăriei Verneşti pentru punerea în posesie. S-au deplasat la faţa locului şi pe baza raportului de expertiză care identifica în mod clar şi pe baza unor limite naturale, nemodificate în timp au delimitat în teren prin identificarea limitelor proprietăţii, terenul ce era atribuit prin sentinţa civilă. După acest moment au mers la primărie, unde urma să se întocmească în scris, procesul-verbal de punere în posesie, conform hotărârii judecătoreşti menţionată mai sus, unde, după ce a aşteptat mai mult timp, ing. PM i-a prezentat un înscris olograf pe care în partea de sus scria „punere la dispoziţie amplasamentului”, document pe care petentul l-a refuzat întrucât un astfel de înscris nu este prevăzut de lege iar în conformitate cu H.G. 890/2005, pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, documentul care trebuia întocmit era proces verbal de punere în posesie. Faţă de documentul furnizat, petentul a formulat, în scris, o cerere prin care am solicitat să fie executată sentinţa civilă nr. …, să îi fie eliberat procesul verbal de punere în posesie, solicitând, de asemenea, un formular tipizat de proces-verbal de punere în posesie şi a completat formularul conform hotărârii judecătoreşti şi a depus notificarea şi acest formular la Primăria Verneşti, comunicând membrilor comisiei că, nerespectarea dispozitivului sentinţei civile reprezintă o faptă penală, după care a anunţat că se va adresa instanţei judecătoreşti competente în vederea obligării membrilor acestei comisii la respectarea hotărârii judecătoreşti. După aceasta membrii comisiei au mers în biroul primarului iar după aproximativ 20 de minute i-a fost înmânat procesul-verbal de punere în posesie care era semnat şi ştampilat de membrii comisiei, având numărul de înregistrare …., însoţit de schiţa cadastrală semnată şi ştampilată, a dovadă a delimitării în concret a amplasamentului şi a punerii în posesie.

Faţă de această situaţie consideră că, este evident că nu există niciuna din faptele pentru care este cercetat iar prin modalitatea de instrumentare a acestui caz consideră că, împotriva sa s-au săvârşit grave abuzuri chiar de către cei desemnaţi să apere legea. Apreciază că, este inadmisibil ca el să fie cercetat sau să primească sancţiuni în măsura în care exercită drepturile mandantului meu, respectiv dreptul de proprietate, cu toate atributele sale, cunoscute încă din dreptul roman, „usus, fructus şi abusus”, respectiv dreptul de a uza de bun (care presupune şi exercitarea posesiei), dreptul de a-i culege fructele şi dreptul de a dispune de acesta, prin acte de dispoziţie, conform legii. Petentul nu poate accepta să i se aducă o astfel de pată la adresa onoarei şi reputaţiei sale.

În concluzie petentul solicită admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţelor atacate şi să se dispună scoaterea sa de sub urmărire penală, conform art. 11, pct.1, lit.b cu referire la art. 10, lit.a, Cod procedură penală, deoarece fapta nu există.

În motivarea plângerii sale petenta BL arată că, solicită desfiinţarea ordonanţelor atacate, reţinerea cauza spre judecare, urmând să se dispună scoaterea de sub urmărire penală a ei, conform art. 11, pct. 2, lit. a, C.P.P. rap. la art. 10, al. 1, lit. a, C.P.P., pentru motivul că fapta nu există.

În fapt, petenta arată că, este angajata Primăriei Verneşti, jud. Buzău, în calitate de referent şi în funcţia pe care o îndeplineşte, printre alte obligaţii pe care le are, este şi aceea de a înregistra atât cererile care se formulează de către cetăţeni, sau de a înregistra documentele emise de Primăria Verneşti sau de către Comisia Locală.

În data de … numitul MP a fost convocat la Primăria Verneşti în vederea punerii în a sentinţei civile Sentinţa Civilă nr. …, pronunţată în dosarul nr. … al Judecătoriei Buzău. În ziua respectivă petentul s-a prezentat la Primărie, după care, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Locale, s-au deplasat la faţa locului în vederea punerii în posesie a petentului, conform hotărârii judecătoreşti. După aceasta s-au întors la Primărie, iar MP a solicitat eliberarea procesului verbal de punere în posesie.

Comisia Locală a analizat această cerere şi constatând-o îndreptăţită a alcătuit documentul respectiv, au aplicat semnăturile membrilor acesteia şi au ştampilat documentul, cu atât mai mult cu cât şi schiţa cadastrală prin care fusese identificat terenul fusese semnată şi ştampilată de membrii Comisiei, cât şi de către specialistul Primăriei în acest domeniu, dl. ing. PM. Procesul verbal de punere în posesie i-a fost înaintat petentei spre înregistrare şi, după ce aceasta a verificat faptul că acesta era semnat şi ştampilat şi conţinea toate menţiunile legale, a înregistrat documentul sub nr. … după care a fost înmânat petentului MIP. În această situaţie, este evident că nu există nici una din faptele pentru care a fost cercetată şi sancţionată administrativ.

În motivarea plângerii sale petentul SN arată că în fapt, este secretarul Primăriei Verneşti, jud. Buzău şi că, între numitul EM şi Comisia Locală de Fond Funciar a corn. Verneşti, jud. Buzău s-au purtat mai multe litigii referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 14 ha, situată în extravilanul corn. Verneşti, sat Zoreşti, jud. Buzău, tarlaua 70.

În anul 2005 a fost reconstituit dreptul de proprietate al acestuia prin sentinţa civilă nr. … pronunţată de Judecătoria Buzău, definitivă şi irevocabilă.

După apariţia Legii nr. 247/2005, numitul EM a formulat o cerere prin care a solicitat punerea în posesie pe vechiul amplasament şi anularea, totală sau parţială, a titlurilor de proprietate eliberate către alte persoane, pe vechiul amplasament al acestuia. Cererea a fost admisă prin Sentinţa Civilă nr. …, pronunţată în dosarul nr. … al Judecătoriei Buzău şi a obligat Comisia Locală Verneşti să procedeze la punerea în posesie a proprietarului conform raportului de expertiză CS care face parte integrantă din dispozitivul acestei sentinţe, constatând de asemenea nulitatea absolută totală sau parţială a titlurilor de proprietate care au fost eliberate către persoane terţe pe amplasamentul proprietarului EM.

Terenul a fost identificat prin expertiza efectuată de expertul CS, acesta alcătuind schiţa cadastrală a terenului, identificând în concret toate suprafeţele de teren ale proprietarului, care fac parte din această tarla, raportându-se la repere fixe, care reprezintă limitele de proprietate.

Cu ocazia alcătuirii raportului de expertiză au fost efectuate delimitări şi demarcări în teren prin identificarea limitelor acestei proprietăţi şi demarcarea acestei proprietăţi faţă de terenurile învecinate. Împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs, formându-se dosarul nr. … al Tribunalului Buzău, judecata recursului a fost suspendată la data de …, întrucât una din părţile din proces a încetat din viaţă, iar moştenitorii acesteia nu au putut fi identificaţi până la termenul din …, intervenind suspendarea de drept a judecării pricinii. După acest moment, mandatarul proprietarului, numitul MP, a formulat o notificare către Comisia Locală Verneşti privind executarea întocmai a sentinţei civile … şi a solicitat să fie convocat la Primăria Verneşti în vederea executării hotărârii, depunând şi sentinţa civilă definitivă şi învestită cu formulă executorie. Pe data de 23.01.2008 acesta a fost convocat la Primăria Verneşti de către primarul OŞ, pentru ora 10 dimineaţa, pentru a se proceda la punerea în executare a sentinţei menţionată mai sus. În ziua respectivă acesta s-a prezentat la primărie şi împreună cu viceprimarul, în calitate de membru al Comisiei Locale de Fond Funciar al comunei Verneşti şi ing. PM, angajat al primăriei, în calitate de specialist pe probleme de al Primăriei şi Comisiei Locale, fiind însoţiţi de trei lucrători de poliţie, pentru asigurarea ordinii, au mers la faţa locului în vederea punerii în executare a hotărârii. La faţa locului s-a făcut identificarea terenului conform sentinţei civile nr. … şi raportului de expertiză CS prin delimitarea efectivă a acestei suprafeţe de celelalte suprafeţe, moment la care petentul a fost pus în posesie, de la acel moment acesta a început să folosească terenul.

După acest moment aceştia s-au întors la Primărie, urmând ca dl. ing. PM să alcătuiască procesul verbal de punere în posesie, însă acesta a alcătuit un înscris olograf intitulat „punere la dispoziţie amplasamentului”, document pe care MP 1-a refuzat şi a solicitat să i se elibereze documentul cerut, apoi a formulat o cerere în scris în acest sens, solicitând, de asemenea, un formular tipizat de proces-verbal de punere în posesie, pe care l-a completat conform hotărârii judecătoreşti.

Comisia Locală a analizat această cerere şi constatând-o îndreptăţită a alcătuit documentul respectiv, constatând că, datele completate de MP sunt identice cu acelea din hotărârea judecătorească, au completat celelalte rubrici şi au aplicat semnăturile membrilor acesteia şi au ştampilat documentul, cu atât mai mult cu cât şi schiţa cadastrală fusese semnată ştampilată de membrii Comisiei, cât şi de către specialistul Primăriei în acest domeniu, ing. PM. Procesul verbal de punere în posesie a fost înregistrat sub nr. …. şi a fost înmânat petentului MP.

În concluzie, solicită admiterea plângerii aşa cum a fost formulată, desfiinţarea ordonanţelor atacate, reţinerea cauzei spre judecare, urmând ca după reanalizarea materialul probator, să se facă o aplicare corectă şi temeinică a legii şi să se dispună scoaterea de sub urmărire penală a petentului, conform art. 11, pct. 2, lit. a, C.P.P. rap. la art. 10, al. 1, lit. a, C.P.P., pentru motivul că fapta nu există.

În motivarea plângerii sale petentul AG arată că, la momentul respectiv era viceprimarul comunei Verneşti şi că, în data de … numitul MCP a fost convocat la Primăria Verneşti pentru a se proceda la punerea în executare a sentinţei civile nr. …. După prezentarea acestuia la primărie s-au deplasat în teren, petentul, inginerul PM, numitul MCP şi doi poliţişti, în vederea punerii în posesie conform hotărârii judecătoreşti. Au revenit la primărie şi numitul MCP a solicitat eliberarea procesului verbal de punere în posesie. Comisia Locală a analizat această cerere şi constatând-o îndreptăţită a alcătuit documentul respectiv, constatând că datele completate de MP sunt identice cu acelea din hotărârea judecătorească, au completat celelalte rubrici şi au aplicat semnăturile membrilor acesteia şi au ştampilat documentul, cu atât mai mult cu cât şi schiţa cadastrală fusese semnată ştampilată de membrii comisiei. Procesul verbal a fost semnat şi de petentul AG, alături de ceilalţi membri ai comisiei.

În concluzie, solicită admiterea plângerii aşa cum a fost formulată, desfiinţarea ordonanţelor atacate şi să se dispună scoaterea de sub urmărire penală a petentului, conform art. 11, pct. 2, lit. a, C.P.P. rap. la art. 10, al. 1, lit. a, C.P.P., pentru motivul că fapta nu există.

Instanţa a dispus ataşarea dosarului nr. … al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Din analiza actelor şi lucrărilor prezentului dosar şi a dosarului ataşat, prin prisma motivelor invocate de petenţi, instanţa reţine următoarele:

Numiţii ŞG, GMA, ŢE şi ŢM au formulat plângere penală pentru infracţiunea de tulburare de posesie împotriva reprezentanţilor Primăriei Verneşti, poliţiei şi numitului EM, motivate de faptul că acesta din urmă a fost pus în posesie prin procesul verbal nr. … pe terenul pe care erau ei puţi în posesie, fără să se anuleze titlul lor de proprietate.

Prin Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ nr. … din data de … pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor: OŞ, SN, AG sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prev. de art.289 Cp, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului MCP sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals intelectual prevăzută de art.25 Cp. raportat la art.289 Cp. Şi scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei BL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 Cp şi aplicarea unor amenzi cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 lei pentru învinuitul OŞ, 1.000 lei pentru învinuitul SN, 1.000 lei pentru învinuitul AG, 1.000 lei pentru învinuitul MCP şi 500 lei pentru învinuita BL.

Împotriva acestei Ordonanţe petenţii AG, BL, SN şi MCP au formulat plângeri, care au fost respinse prin Ordonanaţa nr. …, …., …, …..

Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin sentinţa civilă nr. … pronunţată de Judecătoria Buzău, numitului EM din mun. Bucureşti i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 14 ha de teren pe raza comunei Verneşti, judeţul Buzău, instanţa de judecată constatând totodată nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr…. pentru suprafaţa de 22.173 m.p. teren categoria de folosinţă vie situat în T … din com. Verneşti, jud. Buzău, pe numele defunctului ŞG cu moştenitori ŞG, GMA, ŢE şi ŢM.

Totodată, instanţa de judecată obliga Comisia Locală Verneşti pentru aplicarea legilor fondului funciar să execute punerea în posesie a reclamantului EM pe vechiul amplasament, identificat prin raportul de expertiza întocmit de expert CS, în dosarul nr…. al Judecătoriei Buzău, ce face parte integrantă din sentinţa respectivă.

Sentinţă civilă nr…. a fost investită cu formulă la data de …, sentinţa fiind definitivă, dar nu şi irevocabilă cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Ulterior, proprietarii sau moştenitorii terenurilor ale căror titluri de proprietate urmau a fi anulate parţial sau total, printre care şi moştenitori ŞG, GMA, ŢE şi ŢM din prezenta plângere, au formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. …, iar prin încheierea din data de … (dosarul civil nr…..) pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia Civilă, instanţa de recurs a dispus suspendarea cauzei în vederea stabilirii datelor de stare civilă şi a adreselor moştenitorilor părţilor decedate pe parcursul procesului .

Pe tot parcursul judecăţii dosarului de fond dar şi pe parcursul recursului, numitul EM a fost reprezentat de către numitul MCP din mun. Bucureşti, acesta din urmă fiind împuternicit prin procura judiciară autentificată sub nr….

La data de …, numitul MCP, în calitate de mandatar, s-a prezentat la Primăria comunei Verneşti, solicitând punerea în posesie a numitului EM conform dispoziţiilor sentinţei civile nr. …, respectiv cu cele 14 ha de teren pe raza comunei Verneşti.

Astfel, la data de …, numiţii AG – viceprimar la data respectivă şi PM – inspector specialist în cadrul Primăriei com. Verneşti, împreună cu numitul MCP s-au deplasat în zona tarlalei 70 cu viţă de vie, fiind însoţiţi şi de doi lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Comunale Verneşti.

Din declaraţiile numiţilor PM şi AG rezultă că în momentul când au ajuns la tarlaua 70 cu viţă de vie, pe mai multe parcele au găsit cetăţeni la „tăiat de vie” care au arătat că au fost trimişi de către numitul LC administratorul S.C. Casa de Vinuri Verneşti, unul din cumpărătorii terenurilor în litigiu, astfel că nu s-a efectuat nici identificarea terenurilor ce urmau a fi retrocedate lui EM conform sentinţei civile nr. …..

Tot din declaraţiile acestora rezultă că nu s-a efectuat punerea în posesie a numitului EM, deoarece nu s-au efectuat măsurători ori bornarea limitelor de hectar pentru fiecare teren ce urma a fi retrocedat, fiind de fapt o recunoaştere în teren şi nu o punere în posesie şi nu s-a întocmit vreun document la faţa locului ori la sediul Primăriei Comunei Verneşti.

Totuşi, în aceeaşi zi, după întoarcerea din zona terenurilor cu viţă de vie, tarlaua 70, învinuitul MCP s-a prezentat la sediul Primăriei comunei Verneşti având asupra sa un document cu denumirea „proces-verbal de punere în posesie” , în care a completat personal parcelele ce urmau a fi retrocedate numitului EM, în suprafaţă totală de 14 ha , pe raza comunei Verneşti, sat Zoreşti, solicitând semnarea acestui act de către reprezentanţii Primăriei comunei Verneşti şi înregistrarea acestuia.

Astfel, învinuitul OŞ – primarul corn. Verneşti la data respectivă, a semnat acest document şi 1-a ştampilat, consemnând personal menţinerea „Azi data de 23.01.2008 s-a procedat la punerea în aplicare a sentinţei judecătoreşti”, iar ulterior învinuita BL – referent în cadrul Primăriei a înregistrat acest document în registrul de lucrări generale la nr. …, un exemplar fiindu-i înmânat mandatarului MCP.

Astfel pe baza situaţiei de fapt reţinută mai sus s-a concluzionat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.10 lit.b1 C.p.p., cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, neglijenţă în serviciu şi instigare la fals intelectual, deoarece faţă de modul şi mijloacele concrete de săvârşire a faptelor, de faptul că procesul-verbal respectiv nu a produs efecte juridice, precum şi faţă de circumstanţele personale ale celor cinci învinuiţi care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale învinuitul AG are 75 de ani, are studii superioare, este pensionar, învinuitul SN are studii superioare şi este secretarul Primăriei com. Verneşti, învinuitul MCP are studii superioare, este de profesie inginer, iar învinuita BLM este referent în cadrul Primăriei com. Verneşti s-a apreciat că faptele săvârşite nu prezintă, în concret, gradul de pericol social al unor infracţiuni, iar cei cinci învinuiţi se pot îndrepta prin aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.

Instanţa reţine că, potrivit art. 34 alin.1 din Regulamentul de aplicare a legilor fondului funciar aprobat prin HG 890/2005, „Punerea în posesie cu terenuri agricole a persoanelor îndreptăţite, pe bază de măsurători topografice, se va efectua în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către specialişti în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea teritoriului, îmbunătăţiri funciare şi cadastru general. În situaţia în care volumul lucrărilor depăşeşte posibilităţile de lucru ale comisiei, acestea se pot executa prin prestări de servicii de către specialişti în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea teritoriului, îmbunătăţiri funciare şi cadastru general ai agenţilor economici. Persoanele care au formulat plângeri la judecătorie vor fi puse de către comisii, în posesie, provizoriu, cu suprafeţele stabilite pe baza hotărârii comisiei judeţene, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

    După pronunţarea hotărârii judecătoreşti, punerea în posesie se va face ţinându-se seama de dispoziţiile acesteia.”.

Faţă de dispoziţia legală arătată mai sus şi de împrejurările concrete ale cauzei arătate mai sus, rezultă că membrii comisiei locale de fond funciar, primarul OŞ, viceprimarul AG şi secretarul comunei SN, au procedat în mod ilegal prin emiterea procesului verbal de punere în posesie definitivă, în condiţiile în care sentinţa civilă la care făceau referire nu era irevocabilă. În situaţia dată, comisia locală trebuia să procedeze la punerea în posesie provizorie până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar după acest moment se proceda la punerea în posesie definitivă.

În concluzie se poate reţine că, ordonanţa procurorului cu privire la faptele acestora, cât şi cu privire la individualizarea sancţiunii este temeinică şi legală şi în consecinţă, instanţa va respinge plângerea formulată de petenţii AG şi SN, ca nefondată şi va menţine ca temeinică şi legală Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ nr…. din data de … pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău numai cu privire la învinuiţii OŞ, SN şi AG.

Cât priveşte fapta reţinută în sarcina petentului MCP, aceea de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 Cod penal, raportat la art. 289, Cod penal, instanţa reţine că, activitatea sa concretă de a solicita punerea în posesie pe baza unei sentinţe definitive, completarea procesului verbal cu datele din sentinţa civilă, conform dispozitivului acesteia şi notificarea primăriei cu privire la posibilitatea acţionării în judecată pentru daune interese nu întruneşte condiţiile legale pentru existenţa participaţiei penale sub forma instigării, deoarece acesta acţiona pentru realizarea unui drept al celui pe care îl reprezenta, folosind mijloacele puse la dispoziţie de lege (cerere, punere în posesie provizorie şi notificare) şi nu mijloacele specifice activităţii de instigare. Chiar în condiţiile în care acesta a completat formularul de proces verbal, acest formular, în lipsa semnăturilor autorizate şi prevăzute de lege nu producea nici un efect juridic.

În aceste condiţii instanţa a reţinut că, nu există fapta de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 Cod penal, raportat la art. 289, Cod penal.

În ceea ce priveşte fapta petentei BL, aceea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249, Cod penal, reţinerea parchetului potrivit căreia aceasta se face vinovată de faptul că a înregistrat în registrul de intrare-ieşire procesul verbal fără să verifice este netemeinică în condiţiile în care petenta, în calitate de funcţionar cu atribuţii în domeniul înregistrărilor în registrul de intrare ieşire, avea obligaţia să înregistreze documentele care erau emise de instituţia sa şi care purtau semnăturile autorizate (primar, viceprimar şi secretar) şi stampila instituţiei. În aceste condiţii, în care, procesul verbal purta semnătura persoanelor autorizate şi ştampila instituţiei, aceasta nu avea nici o obligaţie să verifice ceva, ci doar sarcina de a înregistra întocmai în registrul de intrare-ieşire documentul respectiv şi să înainteze o copie persoanei interesate, fapt realizat de către petentă.

Şi în aceste condiţii se poate reţine că petenta BL nu a efectuat nici o acţiune care să atragă răspunderea sa penală, în consecinţă fapta de neglijenţă în serviciu nu există.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa va admite plângerea formulată de petentul MCP şi petenta BL şi în baza art. 2781, alin. 8, lit. b, Cod procedură penală va desfiinţa în parte Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ nr. … din data de … pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău numai cu privire la învinuiţii MCP şi BL.

Instanţa, constată că potrivit prevederilor Deciziei nr. …pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanţă în condiţiile art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cazul plângerii formulate în baza art. 2781 din Codul de procedură penală de către persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată, dacă acea persoană solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori al dispoziţiei cuprinse în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanţa poate dispune schimbarea acestui temei în condiţiile reglementate în art. 2781 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală.

În aceste condiţii, faţă de cele reţinute cu privire la faptele petenţilor MCP şi BL şi a dispoziţiilor deciziei de mai sus, instanţa va schimba temeiul de drept al soluţiei dispuse prin ordonanţa desfiinţată în parte, faţă de învinuiţii MCP şi BL din art. 11, pct.1, lit.b şi art. 10, lit.b1, Cod procedură penală cu referire la art. 181, Cod penal în art. 11, pct.1, lit.b cu referire la art. 10, lit.a, Cod procedură penală, deoarece faptele de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25, Cod penal raportat la art. 289, Cod penal şi neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249, Cod penal nu există şi va exonera petenţii MCP şi BL de plata amenzii administrative aplicată prin Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ nr. … din data de …..

Faţă de culpa procesuală a petenţilor AG şi SN, instanţa în baza art. 192, alin.2, Cod procedură penală îi va obliga pe aceştia la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.