Prin încheierea din data de 20.08.2010, Judecătoria Bolintin Vale, în baza art. 3002 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 160b Cod procedură penală, a dispus menţinerea arestării preventive a inculpatului N. M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 8/07.04.2010 emis de Judecătoria Bolintin Vale, cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 208-209 alin. 1 lit. e, g Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c Cod penal, art. 192 alin. 1 Cod penal şi art. 180 alin. 1 Cod penal, toate infracţiunile cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Relativ la temeiurile de drept, care au stat la baza dispunerii măsurii, instanţa a constatat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prealabile luării acesteia, respectiv săvârşirea de către inculpat a unor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi existenţa probelor că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
S-a arătat că necesitatea menţinerii stării de arest preventiv a inculpatului subzistă şi în prezent, pentru aceleaşi considerente, temeiurile care au stat la baza luării măsurii nefiind modificate. De asemenea, s-a motivat că această măsură se impune, cu atât mai mult cu cât, după comiterea faptelor, inculpatul a fost victima violenţei publice (fiind lovit de două persoane cu o rangă), cetăţenii din localitatea N. reacţionând faţă de faptele inculpatului, ca răspuns la lipsa de reacţie a autorităţii, în speţă, organele de poliţie competente, care a procedat la reţinerea inculpatului, după ce acesta comisese 9 fapte şi crease imaginea unei persoane care aplică legea în societate.
S-a apreciat că punerea în libertate, la un interval scurt, după luarea măsurii arestării preventive, ar duce, din nou, cu o probabilitate foarte ridicată, la o reacţie violentă din partea comunităţii, faţă de inculpat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul N. M., susţinând că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică punerea sa în libertate.
Tribunalul, verificând cauza, atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt şi de drept, apreciază recursul declarat de recurentul-inculpat ca fiind fondat, pentru existenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 4 Cod procedură penală, având în vedere, în acest sens, următoarele considerente:
Astfel, din practicaua încheierii examinate, rezultă că la termenul din data de 20.08.2010, când au avut loc dezbaterile asupra stării de arest a inculpatului N. M., şedinţa de judecată a avut loc în camera de consiliu, deşi în speţă nu erau incidente dispoziţiile art. 3001 Cod procedură penală şi nici cele ale art. 485 Cod procedură penală.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 3001 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa este obligată să verifice, din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest.
De asemenea, conform art. 485 alin. 2 Cod procedură penală, judecarea inculpatului minor are loc în şedinţă nepublică.
În speţă, se constată că, deşi, la termenul de judecată din data de 20.08.2010, instanţa de fond s-a pronunţat asupra menţinerii arestării preventive a inculpatului, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3002 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 160b Cod procedură penală, în practica, se arată că s-a verificat legalitatea şi temeinicia arestării preventive, potrivit dispoziţiilor art. 3001 alin. 1 Cod procedură penală, ori aceasta se făcuse prin încheierea din data de 30.04.2010, nemaifiind aplicabile dispoziţiile art. 3001 alin. 1 Cod procedură penală, ci cele privitoare la şedinţei de judecată, prevăzute de art. 290 alin. 1 Cod procedură penală.
Reţinând şi că în cauză instanţa de fond nu a declarat şedinţă secretă, pentru vreunul din cazurile arătate în art. 290 alin. 2 Cod procedură penală, şi nici nu erau aplicabile dispoziţiile art. 3001 Cod procedură penală sau cele ale art. 485 Cod procedură penală, tribunalul constată că au fost încălcate prevederile legale referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, încălcare ce atrage nulitatea absolută a încheierii pronunţate, în conformitate cu dispoziţiile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.
