Alegerea pedepsei. Închisoare. Alcoolemie 2‰.. Jurisprudență Infracţiuni


Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 377 din data de 24.03.2015

Inculpatul a condus pe drumurile publice din municipiul Galați autoturismul cu o alcoolemie de 2,00 g/l alcool pur în sânge, cu mult peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, la doar câteva ore după ce susținuse examenul auto, fiind implicat și într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, condiții în care fapta acestuia prezintă un pericol real pentru participanții la trafic.

Având în vedere împrejurările comiterii faptei și gravitatea acesteia se impunea o sancționare corespunzătoare a inculpatului, prin aplicarea unei pedepse cu închisoare și nu cu amendă penală.

Având în vedere împrejurările comiterii faptei și gravitatea acesteia se impunea o sancționare corespunzătoare a inculpatului, prin aplicarea unei pedepse cu închisoare și nu cu amendă penală.

Decizia penală nr. 377/A/24.03.2015 a Curții de Apel Galați

Prin sentința penală nr. 2597/04.12.2014 a Judecătoriei Galați, în temeiul art. 396 alin. 2 și alin. 10 N.C.p.p., cu aplicarea art. 61 alin. 4 lit. c) noul C.pen., a fost condamnat inculpatul S.G. la pedeapsa amenzii în cuantum de 135 zile-amendă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 N.C.pen. (faptă din data de 26.02.2014).

S-a stabilit suma corespunzătoare unei zile-amendă ca fiind în cuantum de 25 lei.

S-a atras atenția condamnatul de a depune recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în caz de neexecutare cu rea credință a plății amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În temeiul art. 274 alin. 1 noul Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul S.G. la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea hotărârii s-a arătat că prin rechizitoriul nr.1679/P/2014 din 28.07.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată in stare de libertate a inculpatului S.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 N.C.pen..

În cursul urmăririi penale s-au efectuat acte de urmărire penală specifice, concretizate în următoarele mijloace materiale de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rezultat aparat Drager, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 212/27.02.2014, declarații suspect/inculpat S.G., declarații martori, înscrisuri.

În fața instanței, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul S.G. a solicitat aplicarea dispozițiilor privind recunoașterea învinuirii reglementată de art. 374 alin.4 Cod procedură penală, declarând în fața instanței că, recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește. Instanța, având în vedere poziția procesuală a inculpatului prin declarația dată și după formularea concluziilor procurorului pe această cerere, dar și probele administrate în cursul urmăririi penale, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor privind recunoașterea învinuirii, în final fiind admisă cererea.

Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța a reținut că la data de 26.02.2014 în jurul orei 21.30, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Mun. Galați – Biroul Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza mun. Galați au fost sesizați despre producerea unui accident în trafic pe b-dul Marea Unire și din care au rezultat numai pagube materiale. La fața locului au fost identificate autoturismele implicate în incident și anume un autoturism marca Ford cu nr. de înmatriculare GL … și autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare GL …

În prezența martorului asistent, a fost identificat și conducătorul auto al autoturismului marca Ford cu nr. de înmatriculare GL … în persoana inculpatului S.G. și întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu alcooltestul marca Drager rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Urmare a acestei situații, inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei din sânge, aici fiindu-i recoltată o probă la ora 22.15, cea de-a doua fiind refuzată.

Așa cum reiese din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie, nivelul de alcoolemie stabilit în urma analizei a fost de 2 g %o alcool pur în sânge la singura probă recoltată (ora 2215).

Audiat cu respectarea garanțiilor procesuale, în cursul urmării penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, arătând că in data de 26.02.2014 în jurul orei 11.00 a susținut proba practică a examenului de permis și ulterior, ca urmare a declarării sale ca admis, pe parcursul zilei a consumat mai multe feluri de băuturi alcoolice, iar în jurul orei 21.30 s-a urcat la volanul autoturismului Ford, conducându-l pe drumurile publice din mun. Galați fiind în cele din urmă depistat în trafic de organele de poliție.

Instanța a reținut că, din ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declarațiile de recunoaștere a faptei date în fața instanței, reiese fără putință de tăgadă că, la data de 26.02.2014, inculpatul S.G. a condus pe drumurile publice autoturismul marca Ford, cu numărul de înmatriculare GL …, în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică de 2 g %o alcool pur în sânge la singura probă recoltată (ora 2215).

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art.336 alin.1 N.C.pen.

S-a arătat că fapta săvârșită de inculpat a adus o atingere importantă valorilor apărate de lege și prin conținutul ei concret a pus în pericol viața și integritatea fizică a persoanelor și a celorlalte autovehiculele aflate în trafic.

S-a precizat că la individualizarea și dozarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pentru fapta din prezenta cauză, în conformitate cu prevederile art. 74 C. pen., instanța va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății (limite ce vor fi reduse conform disp. art. 96 alin.10 C.pr.penală), gravitatea infracțiunii comise și periculozitatea inculpatului, precum și ținând cont de criteriile prev. de la lit. a – g din aceeași dispoziție legală, precum ar fi: atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal (atitudine sinceră, de recunoaștere a săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa și de colaborare cu organele de anchetă), persoana inculpatului (vârsta acestuia, nivelul de instruire, lipsa antecedentelor penale), cât și de modul concret de săvârșire al faptei reținute în sarcina sa și care a fost descris mai sus, motivul și scopul urmărit prin săvârșirea faptei, starea de pericol creată, natura și gravitatea rezultatului produs și nu în cele din urmă, așa cum reiese și din fișa de judiciar, lipsa antecedentelor penale.

Instanța a apreciat că aplicarea unei amenzi penale inculpatului S.G. va fi în măsură să conducă la atingerea scopului apărării interesului public și preventiv al pedepsei aceasta deoarece având în vedere împrejurările în care s-a comis fapta, dar și circumstanțele referitoare la persoana inculpatului și anume vârsta acestuia, fiind la primul contact cu legea penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați arătând că față de împrejurările comiterii faptei, respectiv gradul ridicat al alcoolemiei și urmările produse, se impunea aplicarea unei pedepse cu închisoare în modalitatea suspendării executării sub supraveghere.

Apelul este fondat.

Examinând cauza prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 al .2 C.pr.pen., Curtea a constatat că situația de fapt și vinovăția inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății, au fost corect stabilite de prima instanță, prin probele administrate în cauză, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise.

Însă, hotărârea este netemeinică cu privire la alegerea pedepsei aplicate inculpatului, respectiv amenda penală.

Este bine cunoscut faptul că, consumul de alcool diminuează semnificativ capacitatea de percepție a persoanei asupra condițiilor de desfășurare a traficului, precum și capacitatea de reacție în cazul unor evenimente ivite intempestiv în timpul conducerii vehiculului.

În cauză, inculpatul a condus pe drumurile publice din municipiul Galați autoturismul cu o alcoolemie de 2,00 g/l alcool pur în sânge, cu mult peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, la doar câteva ore după ce susținuse examenul auto, fiind implicat și într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, condiții în care fapta acestuia prezintă un pericol real pentru participanții la trafic.

Împrejurările legate de persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, vârsta tânără a acestuia, prezentarea sa în fața organelor judiciare, se impuneau a fi valorificate la momentul stabilirii cuantumului pedepsei și a modalității de executare.

În consecință, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și s-a desființat, în parte, sentința penală apelată.

În rejudecare, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal, orientată spre minimul special, redus ca urmare a aplicării art. 396 alin.10 Cod procedură penală, în raport de împrejurările comiterii faptei, gravitatea și urmările acesteia.

Ținând cont că inculpatul este o persoană tânără, a recunoscut și regretat fapta comisă, nu are antecedente penale, a avut o comportare bună în societate înainte de comiterea faptei, a fost de acord cu prestarea unei munci în folosul comunității, Curtea a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, astfel că a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cu respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art.93 alin.1 Cod penal, și obligațiile prevăzute de art.93 alin.2 lit.b și alin.3 Cod penal.