Amânarea executării pedepsei în temeiul art. 453 alin. 1 lit. b Cod procedură penală. Condiţii


Petentul Herea Petre, condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, a solicitat amânarea executării pedepsei în temeiul art. 453 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, cu motivarea că are un copil minor de întreţinut, care i-a fost încredinţat printr-o sentinţă civilă.

Judecătoria Urziceni, prin sentinţa penală nr. 360/2000, a admis cererea condamnatului şi a dispus amânarea executării pedepsei pe o durată de 6 luni, avându-se în vedere că acesta are în întreţinere un copil minor.

Soluţia a fost confirmată de Tribunalul Ialomiţa, care prin decizia penală nr. 434/2000, a respins apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, cu motivarea că minorul este îndreptăţit să se bucure de ocrotirea tatălui său, fiind incidente dispoziţiile art. 453 lit. b Cod procedură penală.

Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia penală nr. 453/2001, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, a casat în totalitate hotărârile atacate şi a respins cererea de amânare a executării pedepsei. Instanţa de fond şi tribunalul au apreciat în mod greşit că în speţă se poate acorda amânarea executării pedepsei în baza art. 453 lit. b Cod procedură penală, deoarece, potrivit acestui text de lege, amânarea se acordă condamnatei care este gravidă sau are un copil mai mic de 1 an.

De asemenea, au fost încălcate dispoziţiile imperative ale acestui text de lege privitoare la termenul de amânare, stabilindu-se un termen “sui generis” de 6 luni, prin raportare la art. 2 din Legea nr. 120/1997, în vreme ce art. 453 lit. b Cod procedură penală prevede că executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea.

Chiar dacă mama minorului nu îi acordă îngrijire, există posibilitatea ca, pe parcursul executării pedepsei de către tată, să fie luate măsurile legale de ocrotire, de către autorităţile competente.

în situaţia dată, condamnatul avea posibilitatea să solicite amânarea executării pedepsei în condiţiile art. 453 lit. c Cod procedură penală.

Decizia penală nr.453/2001 a Curţii de Apel Bucureşti