Admiterea probei cu expertiză medico-legală, în cauza care are ca obiect o cerere de amânare a executării pedepsei închisorii, nu împiedică instanţa să revină asupra acestei probe obligatorii, în situaţia în care condamnatul se sustrage cu rea-credinţă de la efectuarea acestei expertize.
Prin sentinţa penală nr.34/27 martie 2000 a Tribunalului Giurgiu s-a respins cererea formulată de condamnatul B.L. de amânare a executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru tentativă la infracţiunea de omor, reţinându-se că, deşi s-au acordat mai multe termene în vederea prezentării condamnatului la I.M.L., acesta nu s-a prezentat în mod nejustificat şi din această cauză nu s-a putut stabili, pe baza expertizei medico-legale, dacă sunt întrunite condiţiile prev.de art.453 lit.a C.pr.pen.
împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel condamnatul B.L., pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe motiv că prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei fără a se efectua expertiza medico-legală, probă obligatorie în acest gen de cauze, care fusese admisă, şi pentru efectuarea căreia nu s-au depus diligentele necesare.
Apelul condamnatului B.L. este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili maladiile de care suferă condamnatul B.L. şi dacă acestea îl pun în imposibilitate de a executa pedeapsa închisorii, în sensul prevederilor art.453 lit.a C.pr.pen.
Pentru aceasta, pe parcursul a zece luni (iulie 1999 – martie 2000), prima instanţă a amânat cauza de 11 ori, iar la termenele stabilite de I.M.L., pentru prezentarea condamnatului, acesta, deşi a fost înştiinţat în termen util, nu s-a prezentat pentru efectuarea consultaţiilor de specialitate, fără a-şi motiva în vreun fel absenţele.
Prin urmare, instanţa de fond a ajuns la concluzia corectă că petentul-condamnat se sustrage de la efectuarea expertizei medico-legale, cu rea-credinţă, având drept scop tergiversarea punerii în a hotărârii de condamnare şi în mod just a revenit asupra dispoziţiei de admitere a acestei probe şi a soluţionat cauza pe fond, respingând cererea de amânare a executării pedepsei închisorii, ca neîntemeiată.
(Secţia I penală, decizia nr.242/2000)
NOTĂ: Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform
deciziei nr.3431/2000 a Curţii Supreme de Justiţie – secţia penală. (Judecator Stan Mustata)
