Analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma termenului rezonabil al detenţiei preventive


– Codul de procedură penală: art. 1602

Caracteml nerezonabil al duratei detenţiei preventive justifică liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului în lipsa unor noi temeiuri care să menţină privarea de libertate.

(Decizia penală nr. 627/R din 8 octombrie 2010)

Contestarea duratei arestării apare, mai degrabă, în procedura revocării ori înlocuirii acestei măsuri, pentru că, în cazul instituţiei liberării sub control judiciar, situaţia premisă o constituie acceptarea subzistenţei temeiurilor ce au justificat detenţia preventivă.

(Opinia separată)

Prin încheierea de şedinţă din 30 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate, arătând că cererea sa îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi admisă.

Prin decizia penală nr. 627/din 8 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, cu majoritate, a fost admis recursul inculpatului, casată în întregime încheierea atacată şi, pe fond, admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, cu toate consecinţele ce decurg din dispoziţiile art. 1602 şi urm. C. pr. pen.

Pentru a pronunţa această decizie, în opinia majoritară, se reţine că, având în vedere complexitatea cauzei, cât şi stadiul procedurilor judiciare, destul de avansate de altfel, totuşi, durata de 18 luni de când inculpatul se află în detenţie preventivă a depăşit limita rezonabilităţii, impunând, astfel privarea de libertate a acestuia.

Curtea a apreciat în acest context că prelungirea prevenţiei dincolo de limita celor 18 luni, în condiţiile în care probele administrate în cauză nu relevă temeiuri noi care să justifice în continuare lipsirea de libertate a inculpatului, poate conduce la pericolul de a înfrânge prezumţia de nevinovăţie.

Liberarea inculpatului este încă o dată posibilă, ţinând seama de garanţiile pe care le conferă dispoziţiile art. 1602 alin. (3) C. pr. pen., ce vor asigura prezenţa acestuia la judecată.

Opinia separată se întemeiază pe următoarea argumentaţie:

Instituţia liberării provizorii trebuie analizată şi raportată în speţa de faţă la instituţia arestării preventive.

Cu alte cuvinte, examinarea cererii presupune analizarea tangenţială a dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. pr. pen., pe lângă verificarea cerinţelor impuse prin dispoziţiile art. 1602

C. pr. pen.

Din această perspectivă, în acord cu opinia judecătorului fondului, pericolul social ridicat, gravitatea faptelor imputate inculpatului, climatul de neîncredere în rândul comunităţii oamenilor de afaceri generat de o eventuală punere în libertate a inculpatului, sunt argumente în favoarea detenţiei preventive.

în fine, în opinia separată, în analizarea instituţiei liberării provizorii, nu trebuie să primeze examinarea temeiurilor arestării preventive, întrucât, în această procedură, se impune că inculpatul care formulează cererea acceptă menţinerea temeiurilor ce au justificat arestarea.

Or, contestarea duratei arestării, apare, mai degrabă, în procedura revocării ori înlocuirii acestei măsuri, când se poate critica subzistenţa temeiurilor ce au justificat-o.