Pronunţând prin ordonanţă o soluţie în sensul aplicării art. 10 lit. b1) din Codul de procedură penală şi art. 181 alin. 3 din Codul penal şi stabilind astfel răspunderea minorei, procurorul se pronunţă şi asupra celorlalte aspecte în legătură cu fapta şi urmările ei, respectiv anularea înscrisurilor falsificate. Instanţa nu poate să anuleze actele falsificate printr-o hotărâre penală atâta timp cât nu a fost învestită legal cu judecarea pe fond a faptei penale.
(Decizia nr. 940 din 26 iunie 2001 – Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 442 din 18.12.2000, Judecătoria Olteniţa a respins cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, prin care s-a solicitat anularea a 10 file cec false, urmare a ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei minore M.M.M.
A reţinut judecătoria că, nefiind învestită a se pronunţa asupra săvârşirii infracţiunii de fals printr-o hotărâre penală, nu poate face aplicarea art. 445 din Codul de procedură penală, astfel că parchetul avea competenţa de a anula înscrisurile falsificate.
Prin Decizia penală nr. 72/A din 4.04.2001, Tribunalul Călăraşi a respins ca nefondat apelul parchetului, reţinându-se că dispoziţiile art. 170 din Codul de procedură penală sunt fără echivoc, în cauză procurorul, prin restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii, putându-se pronunţa şi cu privire la actele false, în sensul anulării lor.
împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a declarat recurs pentru motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 din Codul de procedură penală, invocând nerespectarea dispoziţiilor art. 264 alin. 1 lit. a), b) şi c) din Codul de procedură penală, în sensul că, în materie procesuală penală, aplicarea unor texte de lege şi în faza de urmărire penală este prevăzută în mod expres de legiuitor.
Astfel, art. 445 din Codul de procedură penală nu conţine o dispoziţie cu privire la aplicarea sa şi în faza de urmărire penală, aşa încât numai instanţa de judecată poate anula actele false.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin Ordonanţa din 10.11.2000 (Dosar nr. 230/P/2000), Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei minore M.M.M. pentru faptele prevăzute de art. 208 alin. 1 din Codul penal, art. 291 din Codul penal şi art. 215 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 99 din Codul penal, aplicându-i o sancţiune cu caracter administrativ – 1.000.000 lei amendă, şi a sesizat Judecătoria Olteniţa pentru anularea actelor falsificate.
Curtea a apreciat că, din moment ce procurorul se poate pronunţa cu privire la vinovăţia unei persoane cercetate, se poate pronunţa şi cu privire la anularea actelor false.
Art. 262 pct. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală reglementează rezolvarea cauzelor de către procuror, în speţă pronunţând o soluţie, în sensul textului legal, prin ordonanţă aplicând art. 10 lit. b1) din Codul de procedură penală cu referire la art. 181 din Codul penal.
Stabilind astfel răspunderea minorei (aplicarea unei amenzi administrative), procurorul se pronunţă şi asupra celorlalte aspecte în legătură cu fapta şi urmările ei, respectiv anularea actelor falsificate, deci nu trebuia să sesizeze instanţa, care, atâta timp cât nu a fost învestită legal cu judecarea pe fond a faptei penale, nu poate face aplicarea prevederilor art. 445 din Codul de procedură penală.
Prin urmare, hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, urmând ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea să respingă recursul parchetului, ca nefondat.
NOTĂ:
Soluţia ni se pare corectă în raport de prevederile art. 249 din Codul de procedură penală care face trimitere în alin. 2 şi la dispoziţiile art. 242 – 246 şi 248 din Codul de procedură penală.
Or, potrivit art. 245 din Codul de procedură penală la care se face trimitere, ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală trebuie să dispună şi asupra restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
Iar, în art. 170 din Codul de procedură penală se arată expres că atât organul de cercetare penală, cu aprobarea procurorului, cât şi instanţa de judecată pot lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.
întrucât declararea unui înscris ca fiind fals reprezintă un aspect al laturii civile, procurorul, în momentul când rezolvă latura penală, stabilind o sancţiune administrativă, trebuie să rezolve şi latura civilă a cauzei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 14 din Codul de procedură penală.
în raport de faza procesului penal în care procurorul are competenţe să rezolve cauza potrivit art. 262 din Codul de procedură penală, dispoziţiile art. 445 din Codul de procedură penală sunt inaplicabile, acestea privind activitatea instanţei de judecată învestită cu soluţionarea în fond a infracţiunii.
Practica nu este unitară pe acest aspect şi în acest sens, pentru soluţii contrare, menţionăm deciziile nr. 2070/2000 şi nr. 165/2000 ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a ll-a penală (nepublicate).
Soluţiile contrare ni se par restrictive cu privire la reţinerea împrejurării că desfiinţarea unui înscris nu este similară cu restabilirea situaţiei anterioare, deşi aceasta este practic consecinţa declarării ca fiind fals a unui înscris.
Faptul că art. 348 din Codul de procedură penală enumeră distinct aceste două modalităţi de reparare a pagubei nu îngrădeşte posibilitatea celor care aplică legea să interpreteze care a fost voinţa legiuitorului, legea trebuind să fie aplicată în litera şi spiritul ei, iar nu restrictiv. Totodată, faptul că desfiinţarea unui înscris poate fi interpretată ca fiind o restabilire a situaţiei anterioare nu ni se pare nici o adăugare la lege, ci, dimpotrivă, printr-o asemenea interpretare, parchetul ar avea posibilitatea să rezolve operativ şi un aspect al laturii civile, cel nemulţumit putându-se adresa instanţei, potrivit prevederilor art. 278 din Codul de procedură penală.
