întrucât anularea înscrisurilor falsificate se dispune în baza unei norme procesual penale, respectiv art.445 C.pr.pen., instanţa de judecată se va pronunţa printr-o sentinţă penală.
Prin sentinţa penală nr.129/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară şi a dispus anularea înscrisului falsificat, întocmit de numitul I.A., înscris intitulat „declaraţie”.
Instanţa de fond a reţinut că prin ordonanţa nr.323/P/1999 Parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului I.A. pentru infracţiunea prev.de art.292 C.pen., aplicându-i o amendă administrativă de 250.000 lei.
Pentru a lua această măsură, Parchetul a stabilit că învinuitul a declarat, pentru stabilirea impozitului, că avea în îngrijire 313 capete ovine, primind pentru acestea suma de 10.000 lei şi 30 kg.cereale pe cap de animal, declaraţie care nu a corespuns realităţii.
împotriva sentinţei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară a declarat apel, sub aspectul pronunţării în mod greşit a unei hotărâri penale, însă Tribunalul Călăraşi a respins, ca nefondat, apelul declarat, apreciind că anularea înscrisului falsificat se putea dispune prin ordonanţă, dar chiar dacă nu s-a dispus şi a fost sesizată judecătoria, nu se putea pronunţa o sentinţă civilă, natura de cauză penală fiind evidentă.
Declarând recurs, Parchetul a arătat că, întrucât instanţa penală nu poate fi sesizată decât prin rechizitoriu sau plângere prealabilă, toate celelalte sesizări, adrese sau cereri învestesc instanţa civilă, care soluţionează fondul pricinii prin sentinţă civilă.
Examinând legalitatea deciziei, Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchet.
în cauză, procesul penal a fost început, derulându-se faza procesuală a urmăririi penale şi în cadrul acesteia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prev.de art.292 C.pen.
Atât restabilirea situaţiei anterioare, prev.de art.170 C.pr.pen., cât şi anularea înscrisului falsificat, prev.de art.445 C.pr.pen., reprezintă latura penală a procesului penal.
De altfel, anularea înscrisului falsificat se dispune conform unei norme procesual penale, respectiv art.445 C.pr.pen., şi nu civile.
(Secţia I penală, decizia nr.42/2000) NOTĂ: Apreciem că susţinerile Parchetului, în speţa enunţată, pornesc de la aprecierea corectă că declararea unui înscris ca fiind fals, reprezintă, într-adevăr un aspect al acţiunii civile.
Art.14 C.pr.pen. prevede expres modalităţile în care scopul acţiunii civile, respectiv repararea prejudiciului produs prin infracţiune, în natură, este atins, precizând că acesta se face prin: a) restituirea lucrului; b) restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii; c) desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.
în raport de aceste dispoziţii, motivarea Curţii, în sensul că, atât restabilirea situaţiei anterioare, cât şi anularea înscrisului falsificat reprezintă latura penală a procesului penal, este inexactă.
Totuşi, soluţiile instanţelor sunt corecte, dacă ne raportăm la împrejurarea că, întrucât acţiunea civilă în speţă nu se desfăşoară de sine stătător, ci este strâns legată de o soluţie penală, ambele acţiuni făcând obiectul unui proces penal, care, în speţă, s-a finalizat prin aplicarea unei sancţiuni administrative, în latura penală, şi cu omisiunea rezolvării acţiunii civile.
Urmare acestei situaţii, Parchetul a solicitat, în speţa dedusă judecăţii, pronunţarea instanţei civile, raportându-se, în mod greşit, la prevederile art.20 alin.1 C.pr.pen., care se referă la lăsarea nerezolvată a acţiunii civile şi la posibilitatea persoanei vătămate, constituită parte civilă, de a porni acţiunea în faţa instanţei civile.
Totuşi, printr-o examinare atentă a prevederilor art.20 alin.1 C.pr.pen. se observă că acest text reglementează situaţia când hotărârea penală definitivă a lăsat nerezolvată acţiunea civilă, or, în speţă, nu s-a pronunţat nici o hotărâre judecătorească, întrucât Parchetul, prin ordonanţă, a dispus scoaterea învinuitului de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative.
Cum dispoziţiile de procedură sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate prin analogie, apreciem că, în situaţia dată, Parchetul nu putea sesiza decât instanţa penală, instanţă pe care, de altfel, ar fi sesizat-o, dacă nu s-ar fi dispus scoaterea de sub urmărire penală, ci trimiterea în judecată.
Mai mult, nici un text de lege reglementat în capitolul „Acţiunea civilă” din Codul de procedură penală nu prevede expres situaţia creată prin acţiunea Parchetului, în raport de temeiul juridic al acesteia, ceea ce înseamnă că, în cauză, nu poate fi aplicabilă decât regula generală, care priveşte sesizarea instantei penale, si pronunţarea de către aceasta a unei hotărâri penale. (Judecator Antoaneta Nedelcu)
