În condiţiile în care nu este definitivă hotărârea prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa nu poate dispune anularea acestei măsuri de individualizare a executării pedepsei.
Potrivit art. 260 alin. (2) C.pen., mărturia mincinoasă nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia.
Pentru a opera cauza de nepedepsire, se cere astfel ca retragerea mărturiei să fie făcută de martor. Nu mai poate opera cauza de nepedepsire, dacă retragerea mărturiei mincinoase a intervenit după începerea urmăririi penale împotriva martorului care a făcut afirmaţiile mincinoase, întrucât retragerea mărturiei trebuie să aibă loc atâta vreme cât martorul are această calitate şi nu devine învinuit sau inculpat.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 347 din 26 mai 2011
Prin sentința penală nr. 473/08.07.2010 pronunțată de Judecătoria Reghin, s-a dispus următoarele:
în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost condamnat inculpatul C.A.I., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării de probe biologice.
S-a constatat că prin sentința penală nr. 1395/23.10.2007 a Judecătoriei Tg. Mureș definitivă prin decizia penală nr. 46/A/07.03.2008 a Tribunalului Mureș inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare pentru comiterea unei fapte concurente cu cea dedusă judecății în prezenta cauză.
în baza art. 85 alin. (2) C.pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1395/23.10.2007 a Judecătoriei Tg. Mureș, definitivă prin decizia penală nr. 46/A/07.03.2008 a Tribunalului Mureș și s-a dispus contopirea celor două pedepse potrivit dispozițiilor art. 34 C.pen. inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
în baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C.pen. au fost interzise inculpatului pe durat prevăzută de acest text drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen.
în baza art. 260 alin. (1) C.pen. a fost condamnată inculpata C.T.M., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
în baza art. 81 alin. (1) C.pen. a fost suspendat condiționat executarea pedepsei.
în baza art. 82 alin. (1) C.pen. s-a stabilit termenul de încercare de 3 ani.
în baza art. 359 C.proc.pen. a fost atrasă atenția inculpatei asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și a consecințelor acestei revocări.
în baza art. 191 alin. (2) C.pen. au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat de câte 525 lei fiecare, în total 1050 lei din care suma de 150 lei provine din faza de urmărire penală.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim grad a reținut în esență, că în noaptea de 3/4.01.2008 în jurul orelor 3:30 a avut loc un accident rutier constând în faptul că autovehiculul Ford Tranzit cu nr. MS… a părăsit carosabilul și a izbit consola unui indicator rutier, iar apoi, zidul imobilului cu nr. 48 de pe str. M.V. din Reghin. în urma accidentului rutier au fost sesizate telefonic de martorul audiat sub altă identitate C.F., agenții de poliție rutieră deplasându-se la fața locului unde au găsit pe inculpatul C.A.I. culcat la pământ iar autovehiculul tamponat de zidul imobilului cu ușa stângă față blocată și imposibil de deschis conducătorul auto având posibilitatea de a ieși din mașină numai pe ușa dreapta față care a fot găsită deschisă. Inculpatul a solicitat agenților de poliție să nu apeleze serviciul de urgență 112 și nici ambulanța din discuția cu acesta agenții de poliție concluzionând că inculpatul era într-o stare avansată de ebrietate și are leziuni la piciorul stâng.
Existența leziunilor la piciorul stâng a fost confirmată și de membrii echipajului SMURD deplasat la fața locului care au încercat să acorde îngrijiri medicale inculpatului fiind însă refuzați de acesta. Martorul G.C.M. a declarat că nu a văzut-o pe inculpată la fața locului în perioada cât a fost acesta la locul accidentului încercând să acorde îngrijiri medicale inculpatului, iar inculpatul prezenta halenă alcoolică. Martorul B.I., șoferul care a condus pe inculpată la fața locului audiat în fața instanței și-a modificat parțial declarația față de cele declarate în cursul urmăririi penale însă față de timpul scurs și față de esența declarației date instanța apreciază că este posibil ca martorul să fi pierdut din memorie amănunte, astfel că instanța are în vedere declarația dată de acest martor în cursul urmăririi penale, declarație care fiind mai apropiată temporal incidentului dedus judecății este mai complexă și neinfluențată de trecerea timpului.
Martorii S.I.V. și S.V. au dat mai multe declarații în cursul urmăririi penale și câte o declarație în cursul cercetării judecătorești, părți din aceste declarații fiind contradictorii unele cu altele. Instanța reține lipsa de sinceritate a celor doi martori și din totalul acestor declarații prin coroborare cu celelalte probe administrate instanța reține că inculpatul C.A.I. a sunat de pe telefonul mobil pe inculpata C.T.M. care la rândul său a apelat dispeceratul taxi Bravo Reghin în două rânduri.
Față de aceste date rezultate din verificările privind traficul convorbirilor telefonice prima instanță a constatat că nu se coroborează cu aceste date declarațiile inculpaților și cele ale martorilor S.I.V. și S.V., întrucât nu inculpata C.T.M. a apelat pe soțul său ci inculpatul C.A.I. a apelat pe inculpata C.T.M. care a comandat un taxi pentru a fi transportată la locul accidentului. De remarcat că declarațiile celor doi inculpați nu se coroborează cu restul probelor administrate nici în ce privește aspectele premergătoare accidentului rutier, în sensul că dacă am accepta că inculpata a condus autovehiculul în încercarea de a găsi o deschisă pe timpul nopții, ar însemna că inculpatul care declară că a fost la Petelea cu martorii S.I.V. și S.V. a lăsat pe soția sa cu copilul bolnav pentru a ține companie celor doi martori, ceea ce este greu de acceptat în condițiile în care inculpatul se consideră o persoană cu valori morale și umane înalte, potrivit cărora nu ar lăsa familia în nevoie pentru a ține companie prietenilor. Cu privire la starea inculpatului, este dovedit fără putință de tăgadă faptul că acesta după producerea accidentului prezenta leziuni la piciorul stâng, care ulterior s-a dovedit a fi fracturat, în timp ce inculpata C.T.M. nu prezenta nici un fel de leziune și nici nu a fost de față la momentul la care echipajul SMURD a pentru a acorda îngrijiri accidentaților din evenimentul rutier.
De asemenea șoferul de taxi care a transportat pe inculpați la unitatea medicală a declarat că inculpatul a adormit în mașină în drum spre Spitalul din Reghin, iar medicii de la unitățile medicale la care s-a prezentat inculpatul au menționat prezența halenei alcoolice.
Față de toate aceste aspecte instanța de fond a conchis că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina acestora respectiv inculpatul C.A.I. se face vinovat de comitere infracțiunii de refuz de a se supune recoltării de probe biologice prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 iar inculpata C.T.M. se face vinovată de comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C.pen.
Față de aceasta din urmă instanța de prim-grad a constatat că în cursul urmăririi penale cu ocazia audierii, i s-a pus în vedere dreptul de a refuza să dea declarații potrivit art. 80 C.proc.pen. inculpata arătând că dorește să fie audiată în calitate de martor și a declarat în mod necorespunzător adevărului, astfel că prima instanță a apreciat că atitudinea inculpatei care în calitate de soție a preferat să încalce dispozițiile legale pentru a încerca exonerarea de răspundere a inculpatului, prezintă un grad de pericol social mai mare decât în cazul unui alt martor care nu s-ar găsi în relații de rudenie cu inculpatul, întrucât o altă persoană nu ar beneficia de prevederile art. 80 C.proc.pen. neavând posibilitatea de a refuza să declare ca martor odată ce a fost propusă.
în drept, s-a reținut că, fapta inculpatului C.A.I., care în noaptea de 3/4.01.2008, în jurul orelor 3:30, aflându-se în stare de ebrietate, a condus autoutilitara proprietate personală, marca Ford Tranzit, cu numărul de înmatriculare MS, pe strada Mihai Viteazul, din Reghin, fiind implicat într-un accident de circulație soldat cu pagube materiale și vătămarea corporală a sa, de a se împotrivi și a se sustrage de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuzul, împotrivirea sau sustragerea de a se supune recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002; fapta inculpatei C.T.M., care, fiind audiată în calitate de martor în dosarul penal cu nr. de mai sus, la data de 28.02.2008, a făcut afirmații mincinoase privind implicarea inculpatului C.A.I. în accidentul de circulație produs în noaptea de 3/4.01.2008, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C.pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților prima instanță a ținut seama de dispozițiile C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) și anume:
– limitele pedepselor stabilite de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina fiecărui inculpat;
– gradul de pericol social determinat de modul și împrejurările comiterii faptelor;
– prejudiciul cauzat;
– persoana și antecedentele penale ale fiecărui inculpat.
Referitor la inculpatul C.A.I. instanța de fond a reținut că potrivit fișei de judiciar acesta nu este la primul contact cu legea penală, fără a se găsi în stare de recidivă, după comiterea faptei a încercat prin toate mijloacele să evite tragerea la răspundere penală, negând permanent comiterea faptei și în încercarea de a evita inculparea sa pentru faptele săvârșite a determinat chiar indirect pe soția sa la comiterea unei infracțiuni de mărturie mincinoasă.
Pe parcursul judecării apelurilor, inculpații au fost asistați de un apărător ales.
La termenul de judecată din 15 noiembrie 2010 inculpații fiind prezent în fața instanței, au fost informați asupra drepturilor consacrate de art. 70 alin. (2) C.proc.pen., ocazie cu care au precizat că doresc să dea declarații în fața instanței de control judiciar. Astfel, s-a procedat la audierea inculpaților, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
în probațiune inculpații, prin apărătorul ales, au solicitat admiterea probei testimoniale cu numitul S.V., cerere care a fost încuviințată de către instanță și s-a procedat la audierea martorului, depoziția acestuia fiind atașată la dosar.
împotriva acestei hotărâri, au declarat apel inculpații, invocând nelegalitatea și netemeinicia sentinței primei instanțe.
Prin decizia penală nr. 33/A/02.02.2011, Tribunalul Mureș a respins ca nefundat apelul declarat de inculpatul C.A.I. și a admis apelul declarat de inculpatul C.T.M., a desființat parțial hotărârea atacată, iar în rejudecare, a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Fiind îndeplinite cerințele C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit potrivit art. 82 C.pen.
în baza art. 359 C.pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de C.pen.
Restul dispozițiilor hotărârii atacate au fost menținute.
în motivarea acestei decizii, s-a arătat în esență că sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută – pornind de la conținutul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești în fața instanței de prim grad, hotărârea instanței de fond, nu comportă nici un fel de critică, fiind juste soluțiile la care s-a oprit prima instanță, respectiv condamnarea inculpatului C.A.I. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice, aplicarea art. 85 C.pen. referitoare la anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicarea pedepsei accesorii, condamnarea inculpatei C.T.M. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de apel a considerat că, din conținutul materialului probator administrat în cauză a rezultat fără putință de tăgadă faptul că inculpații se fac vinovați de comiterea faptelor de care sunt acuzați, în modalitățile descrise.
în susținerea acestei concluzii pot fi invocate următoarele probe:
– declarația martorului cu identitate protejată C.F., care a observat că după producerea accidentului, din partea dreaptă a autoturismului a coborât o persoană de statură mai solidă, de sex masculin, iar după aproximativ 15 minute a venit un taxi, din care a coborât o persoană de sex feminin.
– procesul-verbal de cercetare la fața locului.
– fișa de consultații întocmită de echipajul SMURD sosit la fața locului, în care este consemnat că inculpatul prezenta „ușoară halenă alcoolică”.
– foaia de observație clinică generală întocmită de Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș, unde s-a menționat, cu ocazia internării inculpatului, că „intoxicație etanolică acută”.
– listingul apelurilor primite și înregistrate de SC T.B. SRL Tg Mureș (Punct de lucru Reghin), care coroborate cu informațiile oferite de S.R.I., confirmă faptul că inculpatul a apelat-o la ora 4:03 pe soția lui, inculpata C.T.M., care la un interval de 5 minute a contactat în două rânduri dispeceratul firmei de taxi.
– declarațiile martorilor G.C.M., H.A.R. și C.C.I. (asistenți SMURD), care l-au văzut pe inculpat imediat după producerea accidentului.
– declarațiile martorului B.I., taximetristul care a transportat-o pe inculpată la locul accidentului.
– declarațiile martorilor S.I.V. și S.V., care inițial au confirmat susținerile inculpatului în sensul că nu el ar fi condus autoutilitara Ford Tranzit implicată în accidentul rutier ci soția sa, însă ulterior și-au retras aceste declarații.
Inculpatul C.A.I. a solicitat instanței de apel reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul aplicării unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege și aplicarea C. pen., referitor la suspendarea condiționată a executării pedepsei, motivând că se află la prima abatere.
Instanța a apreciat însă că, cu ocazia judecării cauzei de către instanța de prim-grad, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei fiind avute în vedere toate criteriile stabilite de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
Inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege, în condițiile în care limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 sunt închisoare de la 2 la 7 ani.
S-a reținut că nu există nici un temei pentru reținerea vreunei circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului având în vedere poziția sa nesinceră, faptul că a încercat în mod premeditat să inducă în eroare organele de cercetare susținând că soția sa se afla la volan și determinând două persoane să dea declarații false în acest sens, precum și existența antecedentelor penale.
Recunoașterea faptei doar în fața instanței de apel, nu a putut conduce la reținerea automată a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C.pen., deoarece a intervenit doar după condamnarea în primă instanță, astfel încât nu demonstrează o atitudine sinceră consecventă, pe întreaga durată a procesului penal, ci doar o schimbare de „poziție”, în fața evidenței.
De asemenea, instanța a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ cerințele C. pen., în sensul că, chiar dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii, nu depășește 2 ani, scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia.
Inculpatul a mai fost condamnat anterior, a beneficiat de instituția suspendării condiționate însă nu a înțeles să-și remodeleze comportamentul și a avut o atitudine vădit ostilă în timpul cercetării penale, îngreunând în mod deliberat activitatea organelor de anchetă.
Cu privire la inculpata C.T.M., instanța a apreciat că fapta săvârșită de aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă, persistența și caracterul premeditat deliberat al faptei. S-a reținut că acesteia i s-au pus în vedere în mod expres prevederile art. 80 C.proc.pen., care îi ofereau posibilitatea să nu depună mărturie, însă aceasta a înțeles să nu se prevaleze de aceste dispoziții legale, și în mod intenționat, să dea declarații mincinoase.
Retragerea acestei mărturii a intervenit doar în fața instanței de apel, astfel încât nu au putut fi aplicabile dispozițiile art. 260 alin. (2) C.pen., care condiționează aplicarea clauzei de nepedepsire de retragerea declarației înainte de a se fi pronunțat o hotărâre.
Cu toate acestea, în condițiile în care inculpata, prin declarația dată în apel, a recunoscut săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, retrăgându-și astfel declarația, instanța a apreciat că pot fi aplicabile dispozițiile art. 260 alin. (3) C.pen., care impun în această situație reducerea pedepsei conform art. 76 C.pen.
împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recurs cei doi inculpați.
în motivarea recursului, inculpatul C.A.I. solicită pronunțarea unei condamnări la pedeapsa închisorii sub minimul special și suspendarea condiționată a executării pedepsei, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C.pen., iar inculpata C.T.M. solicită în principal încetarea procesului penal, ca urmare a incidenței cauzei de nepedepsire, prevăzută de art. 260 alin. (2) C.pen., arătând că a revenit asupra declarației făcute inițial, iar în subsidiar solicită achitarea sa, pe considerentul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, datorită împrejurărilor în care a fost comisă și a relației existente între cei doi inculpați, care sunt soți.
Motivele de recurs au fost suplimentate și cu cererea privind înlăturarea dispozițiilor primei instanțe de anulare suspendării condiționate a unei pedepse anterioare, deoarece hotărârea de condamnare nu este definitivă.
Examinând recursurile promovate, din prisma dispozițiilor art. 3858, art. 3856alin. (1)-(2), art. 3859 pct. 14 raportat la art. 52 și art. 62-68 C.proc.pen., instanța de control judiciar îl găsește fondat pe cel declarat de inculpat și nefondat pe cel declarat de inculpată, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută – pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal – hotărârea instanței nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit judecătorul fondului, respectiv la condamnarea inculpaților și a stabilirii modalității de în regim de detenție în cazul inculpatului, respectiv prin suspendarea condiționată în cazul inculpatei.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar consideră că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpații se fac vinovați de comiterea faptelor penale, în modalitatea descrisă.
Instanța de fond și cea de apel au analizat criteriile prevăzute de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), astfel încât pedepsele în cazul fiecărui inculpat au fost stabilite într-un cuantum corespunzător.
Analizând mai întâi motivul suplimentar invocat de inculpatul C.A.I. privind anularea suspendării condiționate a executării unei pedepse anterioare, Curtea îl găsește întemeiat, pentru considerentele arătate în continuare.
Prima instanță a constatat că prin sentința penală nr. 1395/23.10.2007 a Judecătoriei Tg. Mureș definitivă prin decizia penală nr. 46/A/07.03.2008 inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii de un an cu suspendare condiționată a executării, astfel că anterior rămânerii definitive a acestei pedepse inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză, faptă care se află în concurs real cu infracțiunea anterioară potrivit art. 33 lit. a) C.pen. Față de această situația instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (1) C.pen. și a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1395/23.10.2007 a Judecătoriei Tg. Mureș definitivă prin decizia penală nr. 46/A/07.03.2008 a Tribunalului Mureș și a dispus contopirea celor două pedepse potrivit dispozițiilor art. 34 C.pen. inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
însă, prin înscrisurile depuse în fața instanței de recurs, inculpatul a făcut dovada că prin decizia penală nr. 148/A/28.04.2011, Tribunalul Mureș a respins ca nefondat apelul peste termen declarat împotriva sentinței penale nr. 1395/23.10.2007 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr. 3175/320/2007, iar la 02.05.2011 a atacat cu recurs această decizie.
Dovedind că sentința penală nr. 1395/23.10.2007 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr. 3175/320/2007 nu este definitivă, Curtea constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 85 C.pen. privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Analizând solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului pedepsiei și de suspendare condiționată a executării acesteia, constatăm că inculpatul a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii și a executat parte din aceste pedepse, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, însă nu a înțeles care sunt urmările comportamentului antisocial manifestat și nu și-a corectat acest comportament, continuând să săvârșească fapte penale, astfel încât scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în cuantumul stabilit de prima instanță și numai în regim de detenție.
Inculpata C.T.M. a invocat incidența cauzei de nepedepsire, prevăzută de art. 260 alin. (2) C.pen.
Potrivit acestui text, mărturia mincinoasă nu se pedepsește dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunțat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul își retrage mărturia.
Pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de art. 260 alin. (1) C.pen., vom urmări succesiunea în timp a activității celor două părți.
Astfel, C.T.M. a fost audiată în calitate de martor în faza de urmărire penală, în dosarul penal nr. 165/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, dosar în care soțul acesteia, C.A.I., era cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la legea circulației.
în calitatea sa de martor, prin declarația din 28.02.2008, aceasta a făcut afirmații mincinoase privind implicarea soțului său în accidentul de circulație produs în noaptea de 3/4.01.2008.
împotriva acesteia a fost începută urmărirea penală și apoi, prin rechizitoriul din 06.10.2008, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Prin sentința penală nr. 473/08.07.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-Mureș, inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiționată pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C.pen.
Abia prin declarația dată în fața instanței de apel la 15.11.2010, inculpata revine și recunoaște săvârșirea faptei.
Sintetizând cele reținute, Curtea constată că recurenta C.T.M. a avut calitatea de martor și a făcut declarația mincinoasă la 28.02.2008, a devenit inculpată la 06.10.2008, a fost condamnată în primă instanță la 08.07.2010 și abia în apel, tot în calitate de inculpată, își recunoaște fapta, la 15.11.2010.
Potrivit tezei finale a art. 260 alin. (2) C.pen., pentru a opera cauza de nepedepsire se cere ca retragerea mărturiei să fie făcută de martor. Ori, așa cum am arătat în alineatul precedent, recunoașterea faptei (invocată de apărare ca fiind o retragere a mărturiei) a fost făcută la 15.11.2010 în faza apelului, unde recurenta avea încă din 06.10.2008, calitatea de inculpată.
De aici tragem concluzia că nu mai poate opera cauza de nepedepsire prevăzută de art. 260 alin. (2) C.pen., dacă retragerea mărturiei mincinoase a intervenit după începerea urmăririi penale împotriva martorului care a făcut afirmațiile mincinoase, ci retragerea mărturiei trebuie să aibă loc atâta vreme cât martorul are această calitate și nu devine învinuit sau inculpat. A admite apărarea formulată, ar însemna că recurenta ar cumula atât calitatea de martor, cât și cea de inculpată, ceea ce este de neconceput.
Așadar, declarația făcută de C.T.M. în procesul penal pornit împotriva sa, respectiv în apel, în sensul că recunoaște și regretă săvârșirea faptei, nu constituie o retragere a acestei mărturii și nu are ca efect pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs al inculpatei nu poate fi primit, deoarece, pe de o parte, infracțiunea pentru care a fost condamnată în fond și în apel este una de pericol și nu una de rezultat, astfel încât nu se poate aprecia că faptei de mărturie mincinoasă i-ar lipsi gradul de pericol social pentru a fi reținută ca infracțiune. Aceasta s-a consumat în momentul în care martora a făcut afirmațiile mincinoase. Avem în vedere faptul că, deși avea posibilitatea să nu dea declarații potrivit dispozițiilor art. 80 C.pen., inculpata și-a menținut afirmațiile mincinoase și abia în faza apelului a revenit asupra lor.
Așa cum am reținut, tribunalul a făcut o corectă reapreciere a dispozițiilor C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) cu privire la inculpată și a redus cuantumul pedepsei aplicată acesteia la 6 luni închisoare cu suspendare condiționată, pedeapsă pe care Curtea o apreciază ca fiind necesară și suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C.pen., atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare.
Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, vom admite recursul declarat de recurentul-inculpat C.A.I. împotriva deciziei penale nr. 33/A/02.02.2011, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Vom casa parțial decizia atacată și vom desființa parțial sentința penală nr. 473/08.07.2010 pronunțată de Judecătoria Reghin.
Rejudecând cauza pe latura penală, vom menține pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.
Vom înlătura din dispozitivul sentinței atacate aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) C.pen. privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1395/2007 a Judecătoriei Tg-Mureș.
Vom înlătura din dispozitivul sentinței atacate aplicarea dispozițiilor art. 34 C.pen. privind contopirea celor două pedepse.
Vom menține aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. față de pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită de prima instanță.
Vom menține restul dispozițiilor din hotărârile atacate, care nu contravin prezentei decizii.
Vom respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-inculpată C.T.M. împotriva aceleiași decizii.
