Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Contopirea pedepselor


În cazul anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei, pedeapsa anterioară şi cea aplicată ulterior se contopesc, potrivit prevederilor art. 85 alin. 1 C. pen., şi nu se execută alăturat, prin totalizare, prevederile art. 83 alin. 1 nefiind incidente.

(Secţia penală, decizia nr. 3068 din 13 iunie 2001)
– Extras –

Prin sentinţa penală nr. 285 din 25 septembrie 2000, Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpatul

A. I. la 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. 2 lit.

a, d şi e, cu aplicarea art. 75 lit. c C. pen.

în baza art. 85 din acelaşi cod, s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepselor de un an şi 6 luni şi de 3 luni închisoare aplicate prin două hotărâri anterioare, în temeiul art. 83 s-a suspendat şi apoi s-a revocat suspendarea condiţionată a aceloraşi pedepse, contopite în pedeapsa cea mai grea, de un an şi 6 luni închisoare, dispunându-se ca aceasta să fie executată cumulat cu pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune, în total

9 ani închisoare.

Instanţa a reţinut că, la 28 noiembrie 1999, împreună cu alţi inculpaţi condamnaţi în cauză, au sustras părţii vătămate prin violenţă 500.000 de lei şi un telefon mobil.

Prin decizia penală nr. 261/A din 6 decembrie 2000, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de inculpat, a menţinut anularea suspendării condiţionate a executării pedepselor de un an şi 6 luni închisoare pe care le-a contopit între ele şi, în temeiul art. 85 C. pen., a contopit pedeapsa rezultantă de un an şi 6 luni cu pedeapsa aplicată prin sentinţa atacată, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare. S-a înlăturat suspendarea executării şi revocarea acesteia dispusă de prima instanţă.

în motivarea deciziei s-a arătat că în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 85

C. pen. pentru pedepsele anterioare, dar a greşit când a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei
rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare şi apoi revocarea suspendării pentru aceeaşi pedeapsă, dispunând greşit ca pedeapsa să fie executată alături de pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecăţii.

în recursul declarat de procuror împotriva deciziei s-a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit legea prin înlăturarea suspendării condiţionate a executării pedepselor anterioare, înlăturarea revocării suspendării şi contopirea lor în pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune, întrucât în acest fel inculpatul nu mai execută nimic din pedepsele anterioare.

Recursul este nefondat.

Aşa cum a constatat şi instanţa de apel prin anularea suspendării condiţionate a executării pedepselor anterioare, s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 85 alin. 1 C. pen., ca urmare a constatării că, înainte de rămânerea definitivă a hotărârilor prin care s-a dispus suspendarea, condamnatul mai săvârşise o infracţiune.

Ca urmare, potrivit art. 85 alin. 1 C. pen. pedepsele se contopesc după regulile concursului de infracţiuni sau ale recidivei, fără a face, asupra pedepselor anterioare contopite, aplicarea art. 81 şi ale art. 83 din acelaşi cod, cum, greşit, prima instanţă a procedat.

Rezultatul acestei greşeli a fost acela că pedepsele anterioare contopite au fost alăturate noii pedepse, dispunându-se executarea unei pedepse de 9 ani închisoare, în loc de a contopi pedepsele anterioare cu cea din urmă, dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele de 7 ani şi 6 luni cum este legal.

în consecinţă, recursul declarat de procuror a fost respins.