APEL. ADMITERE. OBLIGAREA APELANTEI LA PLATA CHELTUIELILOR JUDICIARE CĂTRE STAT. INADMISIBILITATE.


Dacă apelul inculpatei a fost admis, aceasta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Tribunalul Bucureşti – secţia l-a penală, prin decizia penală nr. 96/A/ 25.01.1999, a admis apelul formulat de Parchet, precum şi al inculpatei P.P., a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe şi a redus termenul de încercare la 2 ani, obligând inculpata la 50.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

împotriva acestei decizii penale a formulat recurs inculpata, criticând-o sub trei aspecte, altele decât obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Critica adusă de inculpată este nefondată, însă greşita aplicare a dispoziţiilor Codului de procedură penală privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat poate fi analizată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 171 Cod procedură penală, ce se ia în considerare totdeauna din oficiu.

Astfel, instanţa de apel a dispus, în mod greşit, obligarea inculpatei la 50.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, în condiţiile în care a admis apelul acesteia, încălcând dispoziţiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.

în consecinţă, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost admis recursul inculpatei P.P., a fost casată, în parte, decizia instanţei de apel şi a fost înlăturată obligarea apelantei inculpate la plata sumei de 50.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei. (Judecator Marian Carcel – sectia II penala CAB)

(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.448/1999)