Prin Încheierea din data de 5.09.2007 Curtea de Apel Galaţi a admis recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA şi de inculpatul G.A.N. împotriva Deciziei penale nr. 153/25.04.2007 a Tribunalului Vrancea pronunţată în dosarul nr. 749/275/2006 (Sentinţa penală nr.672/15.11.2006 a Judecătoriei Panciu pronunţată în dosarul nr.749/275/2006).
A casat în întregime decizia penală mai sus menţionată şi a dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv la Tribunalul Vrancea.Prin Sentinţa penală nr.672/15.11.2006 Judecătoria Panciu a dispus condamnarea inculpatului G.A.N. pentru comiterea următoarelor infracţiuni:- încredinţare cu ştiinţă a unui autovehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art.78 al.3 din OUG nr.195/2002,cu aplicarea art.37 litera b cod penal, la 8 luni închisoare;- fals privind identitatea, prevăzută de art.293 cod penal, cu aplicarea art.37 litera b cod penal, la 6 luni închisoare.În temeiul art.33 litera a şi art.34 litera b cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.
S-a dispus ca pe durata executării pedepsei rezultante, inculpatul să fie lipsit de drepturile prevăzute de art.64 literele a,b,c şi e cod penal; a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 1200 lei RON.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, coroborând declaraţiile martorului V. M. cu cele ale inculpatului şi ţinând seama de procesele verbale de constatare, concluziile raportului de expertiză dactiloscopică, adresele emise de IPJ Vrancea, actele medicale a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La 21.02.2006 G.A.N. a încredinţat un autovehicul unei persoane care nu deţinea permis de conducere şi care l-a condus pe ruta Bucureşti – Panciu; fiind depistat de către organele de poliţie, inculpatul şi-a declinat o identitate falsă.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu şi inculpatul G.A.N.
În motivele de apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu a susţinut că sentinţa este netemeinică prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă prea blândă în raport de gravitatea faptelor comise şi de antecedentele penale ale inculpatului.
Inculpatul G.A.N. a susţinut că sancţiunea aplicată este prea severă, o amendă administrată fiind suficient coercitivă deoarece faptele comise nu au caracterul unor infracţiuni ce sunt fapte fără un pericol social evident. A propus audierea unui martor, respectiv N.V. şi a depus acte.
Prin Decizia penală nr.153/25.04.2007, Tribunalul Vrancea a respins ca nefondate ambele apeluri, reţinând, în esenţă, că prima instanţă a apreciat în mod corect asupra vinovăţiei inculpatului, în baza probelor administrate în cauză, a făcut o corectă apreciere asupra gradului de pericol social al faptelor şi a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate acestuia.
Împotriva celor două hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpatul G.A.N.
Parchetul a criticat hotărârile recurate ca netemeinice, susţinând, în dezvoltarea motivelor de recurs, că pedepsele aplicate inculpatului sunt prea reduse, în raport cu gradul de pericol social al faptelor săvârşite.
Inculpatul, prin apărător, a invocat greşita apreciere asupra gradului de pericol social al faptelor şi a solicitat să se facă aplicarea disp.art.181 din Codul penal.
S-a apreciat că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art.378 alin. 11 din Codul de procedură penală, cu ocazia judecării apelului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Această nouă dispoziţie legală, introdusă cu prilejul modificării Codului de procedură penală prin Legea nr.356/2006, constituie o transpunere în dreptul intern a principiului prevăzut de art.6 teza I din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauzele Constantinescu împotriva României” şi Mircea împotriva României”) a statuat în mod constant că este contrară cerinţelor unui proces echitabil condamnarea unei persoane, fără ca ea să fi avut posibilitatea să fie audiată personal de către instanţă.
În speţă, inculpatul G. A. N. nu s-a prezentat pentru a fi audiat nici în faza de urmărire penală, nici în cursul judecăţii în primă instanţă.
Inculpatul a fost însă prezent în apel la patru termene de judecată – respectiv la termenele din 31 ianuarie 2007, 21 februarie 2007, 4 aprilie 2007 şi 25 aprilie 2007 – fără ca instanţa de apel să procedeze la ascultarea acestuia, astfel cum prevede textul de lege mai sus enunţat.
Ascultarea inculpatului de către instanţa de apel se impunea nu doar ca o obligaţie formală, ci era absolut necesară pentru a clarifica împrejurările în care a fost săvârşită fapta prevăzută de art.78 alin.3 din OUG nr.195/2002, privitor la care, în ultimul cuvânt, inculpatul nu şi-a recunoscut vinovăţia.
Faţă de aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art.38515 pct.2 litera c, cu referire la art.3859 alin.1 pct.10 Cod procedură penală – caz de casare ce va fi luat în considerare din oficiu – Curtea a apreciat că urmează a fi admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de inculpatul G. A. N., va fi casată Decizia penală nr.153/25.04.2007 a Tribunalului Vrancea şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a dispus ca instanţa de rejudecare să se conformeze dispoziţiilor art.378 alin.1 1 din Codul de procedură penală, privind obligativitatea ascultării inculpatului şi – în baza probelor administrate precum şi a altor probe pe care le ca considera utile – va lămuri cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
