Apel. Calitatea procesuală activă a procurorului de a investi instanţa cu o cerere de desfiinţare a unor înscrisuri falsificate în cazul unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale dispuse anterior intrării în vigoare a prevederilor art.245 alin.1 lit


Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 325A din data de 19.06.2015

Apel. Calitatea procesuală activă a procurorului de a investi instanța cu o cerere de desființare a unor înscrisuri falsificate în cazul unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale dispuse anterior intrării în vigoare a prevederilor art.245 alin.1 lit.c1 din Codul de procedură penală introduse prin art.1 pct.132 din Legea nr.356/2006, însă înainte ca rezoluția să fi fost comunicată părții interesate și aceasta să fi avut posibilitatea de a o ataca cu plângere.

Domeniu: nulitate act

Art.1 pct.132 din Legea nr.356/2006; art.14 alin.1 din Codul de procedură penală modificat; art.245 alin.1 lit.c1 din Codul de procedură penală modificat; art.228 alin.6 teza a II-a din Codul de procedură penală modificat; art.228 alin.61 din Codul de procedură penală modificat; art.45 alin.1 C.Pr.Civ

Prin art. 245 alin. 1 lit. c Cod procedură penală în vigoare la data emiterii rezoluției, se prevede că prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra măsurilor asiguratorii privind reparațiile civile și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, iar acest text se coroborează cu prevederile art. 14 alin. 1 Cod procedură penală conform cu care, repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile, în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală sau parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de apărare.

Atunci când instanța penală nu a fost sesizată prin punerea în mișcare a acțiunii penale pentru a putea soluționa acțiunea civilă, iar instanța civilă nu putea fi sesizată de către procuror căci acțiunea nu viza apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, procurorul are totuși calitate procesuală activă a solicita desființarea înscrisurilor falsificate atunci când rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nu a rămas încă definitivă la data sesizării instanței.

În această situație sunt aplicabile dispozițiile art.245 Cod procedură penală modificate prin Legea nr.356/2006, intrată în vigoare ulterior emiterii rezoluției, astfel că procurorul este abilitat să sesizeze instanța civilă competentă cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.

După data intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006, este activat principiul aplicării imediate a legii noi cu privire la raporturile juridice ale căror efecte nu s-au epuizat sub imperiul legii vechi, și deși, această lege conține modificări ale normelor procesual penale, datorită efectelor produse asupra proceselor civile, prin recunoașterea calității procesuale active parchetului pentru intentarea unei acțiuni de drept civil, principiul aplicării imediate a legii noi este aplicabil acțiunilor civile care au ca obiect desființarea unui înscris falsificat.(Decizia civilă nr.325A/ 19 iunie 2015 pronunțată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ)

Prin cererea din 09.07.2013, reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta N.A.M.V., desființarea următoarelor înscrisuri: acțiunea în revendicare depusa în dosarul nr. 5697/1994 al Judecătoriei Sectorului 2 București; cerere de legalizare și investire cu titlu executoriu a sentinței civile nr. 6675/1995 a Judecătoriei Sectorului 2 București; acțiunea în revendicare depusa în dosarul nr. 3628/1997 al Judecătoriei Sectorului 2 București; cerere de legalizare și investire cu formula a deciziei civile nr. 59/1998 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă; cerere de apel împotriva sentinței civile nr. 32/39 din 1997 a Judecătoriei Sectorului 2 București.

În motivare, a arătat ca la data de 19.02.2013, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, cererea de clarificare și îndreptare a rezoluției Parchetului Judecătoriei Sectorului 2 București nr. 6215/P/2001, privind desființarea înscrisurilor (cereri de retrocedare imobil) formulate de locatarii imobilului din str. Thomas Masaryk, nr. 36, sector 2, București.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, nr. 6215/P/2001 din data de 02.08.2006 s-a dispus: neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzuta de art. 291 Cod penal, deoarece a intervenit decesul făptuitorului R.I.; confirmarea neînceperii urmăririi penale față de numita N.A.M.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. 1 Cod penal, deoarece exista o cauza care înlătură răspunderea penala, respectiv iresponsabilitatea, conform art. 48 Cod penal; confirmarea neînceperii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. 1 Cod penal, deoarece s-a împlinit termenul special al răspunderii penale.

Din conținutul rezoluției rezultă că, la data de 08.10.2001, s-a înregistrat sub nr. 7766/P/2001, plângerea formulata de locatarii imobilului situat în București, str. Thomas Masaryk, nr. 36, sector 2, prin care solicitau efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 288 alin.1 Cod penal și art. 290 Cod penal față de numiții N.A.M.V. și R.I..

În cererea de chemare în judecată având ca obiect revendicarea imobilului din litigiu, numita N.A.M.V. a arătat ca autoarea sa, V.E.A., decedată la data de 26.07.1987, i-a fost bunică, instituind-o legatara universală pe mama sa, N.V., născută V., și decedata la data de 06.01.1998. Conform certificatului de moștenitor nr. 94/200, eliberat de BNP Maria Gabura, de pe urma defunctei V.D.E., a rămas ca moștenitor testamentar N.V., decedată.

Acel certificat de moștenitor a fost eliberat la cererea formulată de N.A.M.V., care a prezentat notarului un olograf, întocmit de V.E.D., datat la 20.12.1984, prin care lăsa fiicei decedatului său soț, V.C.D., N.V., întreaga sa avere. Pe parcursul judecații cauzei, N.A.M.V. a fost reprezentata de avocat R.I.. Prin raportul de expertiza medico-legala psihiatrica efectuat în dosarul nr. 3108/P/2001, s-a stabilit ca N.A.M. a avut discernământul abolit în perioada 1994-1998.

Prin decizia civila nr. 58/1998, Tribunalul București, Secția a III-a Civila, a admis apelul formulat de N.A.M.V. și a dispus obligarea Consiliului General al Municipiului București la predarea către apelantă, în deplina proprietate și liniștita posesie a imobilului susmenționat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 92 alin. 1 și art. 95 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă și art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală.

Pârâta N.A.M.V. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și completare la întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecata, în considerarea caracterului nelegal al actului de sesizare, iar în subsidiar, respingerea cererii ca fiind formulata de o persoană fără calitate procesuală activă. În al doilea subsidiar, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Pârâta, prin completarea la întâmpinare, a invocat și excepția lipsei calității procesuale active, pentru considerentele menționate anterior, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată arătând ca înscrisurile nu pot fi considerate false, câtă vreme au fost însușite în mod corespunzător de către pârâta. De asemenea, în perioada 1994-1998, pârâta nu a avut discernământul abolit.

Intervenienții P.T. și P.I. au formulat cerere de intervenție forțata împotriva pârâtei N.A.M.V. și a Consiliului General al Municipiului București. În motivare, intervenienții au arătat ca admiterea cererii de chemare în judecată, nesemnată de persoană în cauză a dus la pronunțarea deciziei civile nr. 59/1998 a Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă, prin care s-a dispus retrocedarea imobilului din str. Thomas Masaryk, nr. 36, sector 2. La data de 25.04.2014, intervenienții au depus și cerere de intervenție principală și accesorie.

La termenul din data de 25.02.2014, instanța a calificat cererea formulată de intervenienții P.T. și P.I., ca fiind o cerere de intervenție accesorie, în favoarea reclamantului, pe care a încuviințat-o în principiu.

Prin sentința civilă nr. 476 din 11.04.2014, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis excepția lipsei calității procesuale active. În consecință, a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în contradictoriu cu pârâta N.A.M.V., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții P.T. și P.I..

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, întrucât inadmisibilitatea presupune, fie neîndeplinirea unei proceduri prealabile anterior formulării acțiunii, fie existența unei alte căi procedurale, impuse de lege, pentru valorificarea aceluiași drept.

Instanța a reținut că motivele invocate de pârâtă în susținerea acestei excepții vizează, în realitate, lipsa calității procesuale active a Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, cu privire la care a statuat următoarele:

Prin rezoluția din data de 02.08.2006, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr. 6215/P/2001, s-a dispus confirmarea: propunerii de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 291 Cod penal, întrucât a intervenit decesul făptuitorului R.I.; a propunerii de neîncepere a urmăririi penale față de pârâta N.A.M.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 290 alin. 1 Cod penal, întrucât exista o cauză care înlătură răspunderea penală, respectiv iresponsabilitatea conform art. 48 Cod penal; a propunerii de începere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor săvârșite prevăzute de art. 290 alin.1 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul special de prescripție a răspunderii penale.

În motivarea rezoluției s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 6675/28.06.1994 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată în dosarul nr. 5697/1994, s-a admis acțiunea formulată de numita N.A.M.V. și s-a dispus obligarea Consiliului Local al Municipiului București să-i lase acesteia în deplină proprietate și posesie imobilul din str. Nicolae Filipescu, nr. 52, sector 2, București. Împotriva acestei sentințe a formulat apel Consiliul Local al Municipiului București, care a fost respins prin decizia civilă nr. 269A/06.02.2005 a Tribunalului București, Secția a III-a Civilă, definitivă și irevocabilă prin nerecurare. Pe parcursul judecării cauzei, N.A.M.V. a fost reprezentată de avocat R.I. care în fața instanței a administrat toate probele. Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în dosarul nr. 3108/P/2001, s-a stabilit că N.A.M.V. a avut discernământul abolit în perioada 1994-1998. Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București sub nr. 3628/1997, numita N.A.M.V. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să îi fie lăsat în deplină proprietate imobilul din București, str. Thomas Masaryk, nr. 36, sector 2.

Prin sentința civilă nr. 3239/27.03.1997, Judecătoria Sectorului 2 București a respins acțiunea în revendicare, iar prin decizia civila nr. 59/13.01.1998 a Tribunalului București, s-a admis apelul formulat de N.A.M.V. și s-a dispus obligarea Consiliului General al Municipiului București să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul din București, str. Thomas Masaryk, nr. 36, sector 2. Pe toată perioada judecării cauzei, numita N.A.M.V. a fost reprezentata de avocatul R.I.. Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 49 din 9 februarie 2005 s-a concluzionat că semnăturile de pe acțiunea în revendicare depusă în dosarul nr. 5697/1994 al Judecătoriei Sectorului 2 București, de pe cererea de legalizare și investire titlu executoriu a sentinței civile nr. 6675/1994, de pe acțiunea în revendicare depusă în dosarul civil nr. 3628/1997 al Judecătoriei Sectorului 2 București, de pe cererea de legalizare și investire cu formulă executorie a deciziei civile nr. 59/1998 nu au fost executate de N.A.M.V. și nici de numitul R.I.. În urma verificărilor efectuate în cauză s-a stabilit că numitul R.I. a decedat la data de 30.09.2005, conform extrasului din registrul de deces al Primăriei Sectorului 1 București.”;

La data de 19.02.2013, locatarii imobilului din București, str. Thomas Masaryk, nr. 36, au formulat o cerere de îndreptare și clarificare a rezoluției din data de 02.08.2006, solicitând sesizarea instanței civile în vederea desființării înscrisurilor falsificate.

Instanța a mai reținut că, prin decizia nr. 15 din data de 21.01.2005, dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin.1 Cod procedură civilă, respectiv atunci când este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, ori în alte cazuri prevăzute expres de lege. În celelalte cazuri, în baza principiului disponibilității care guvernează procesul civil, acțiunea pentru desființarea totala sau parțială a unui înscris falsificat aparține părților.

În considerentele acestei decizii s-a arătat că în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, prin încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 245 alin. 1 lit. b. și c și art. 249 alin. 2 Cod procedură penală, prin ordonanța de încetare a urmăririi penale sau prin cea de scoatere de sub urmărire penală, procurorul dispune asupra restituirii lucrurilor care, potrivita art. 118 Cod penal, nu sunt supuse confiscării speciale și asupra restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Din prevederile acestor texte de lege, precum și din prevederile art. 169 și 170 din Codul de procedură penală rezultă că procurorul are competența de a dispune cu privire la repararea pagubei numai prin restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Este adevărat că, prin art. I pct. 132 din Legea nr. 356 publicată în Monitorul Oficial din 07.08.2006 ale cărei dispoziții au intrat în vigoare în 30 de zile de la data publicării, dispozițiile art. 245 alin. 1 Cod procedură penală au fost modificate, în sensul că prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, procurorul poate dispune și asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat.

În interpretarea și aplicarea acestor dispoziții (art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală), Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2 din 17.01.2011, a stabilit că procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acțiunea civilă pentru desființarea unui înscris falsificat, atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată.

Cu toate acestea, în conformitate cu principiul neretroactivității legii (art. 15 alin. 2 din Constituția României), instanța a apreciat că dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală nu pot conferi calitate procesuală activă procurorului pentru a sesiza instanța civilă în vederea desființării înscrisului falsificat în cazul soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse anterior intrării lor în vigoare. Așa fiind, procurorul are legitimare procesuală activă pentru a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris numai în cazul rezoluțiilor sau ordonanțelor prin care se dă o soluție de netrimitere în judecată emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006.

Ca atare, ținând cont că la data pronunțării rezoluției nr. 6215/P/2001 din 02.08.20006, procurorul nu avea calitate procesuală activă pentru a sesiza instanța civilă în vederea desființării înscrisurilor falsificate, instanța a constatat că excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă este întemeiată și a admis-o cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă.

În raport de soluția dată cererii principale, a fost respinsă, ca neîntemeiată, și cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului, formulată de intervenienții P.T. și P.I..

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și intervenienții P.T.și P.I..

Prin apelul său, parchetul a susținut nelegalitatea sentinței, arătând că în raport de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României, care stipulează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod de procedură penală, pot conferi calitate procesuală activă procurorului în vederea desființării înscrisului falsificat în cazul soluțiilor de netrimitere în judecată.

Faptul că la data soluționării dosarului penal, printr-o rezoluție de netrimitere în judecată, parchetul nu avea calitate procesuală pentru sesizarea instanței civile, nu înseamnă că, ulterior, odată cu consacrarea unui temei legal expres în Codul de procedură penală, nu este posibilă introducerea acțiunii.

De altfel, Legea nr. 356/2006 a fost publicată la data de 07.08.2006, iar rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost emisă la data de 02.08.2006, dată de la care curge termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. 3 Cod de procedură penală anterior, în virtutea căruia se putea formula plângere la prim-procuror. Ca urmare, la data împlinirii acestui termen, erau aplicabile prevederile art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod de procedură penală.

Intervenienții au solicitat anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru următoarele motive:

-greșit instanța nu a constatat tardivitatea întâmpinărilor și a soluționat cauza pe baza excepțiilor invocate prin acestea;

-greșit instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active, în condițiile în care dispozițiile art. 245 lit. c1 Cod de procedură penală și decizia nr. 2 din 17.01.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, îi conferă această calitate;

-greșit instanța nu a introdus forțat în proces, în baza art. 61 – 69 și art. 78 din Noul Cod de procedură civilă, Consiliul General al Municipiului București;

-greșit instanța a nesocotit decizia civilă nr. 1315 din 17.02.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În apel, prin încheierea din 06.03.2015, curtea a încuviințat, în principiu, cererea de intervenție accesorie a numitului B.C., în baza art. 61 alin. 3 și art. 63 din Noul Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea apelului, arătând că în momentul emiterii rezoluției, normele procedurale în vigoare (nici cele penale și nici cele civile) nu permiteau sesizarea direct de către organele penale a instanței civile. Ca urmare, la data emiterii actului de dezinvestire, parchetul Judecătoria Sectorului 2 București nu avea posibilitatea legală de a sesiza instanțele civile pentru anularea actelor false. Într-adevăr, dispozițiile art. 245 din Codul de procedură penală în vigoare la data emiterii rezoluției din 02.08.2006, nu permiteau sesizarea instanței civile pentru anularea înscrisurilor false.

În consecință, Parchetul Judecătoria Sectorului 2 București era ținut de dispozițiile deciziei în interesul legii nr. XV/2005 care limitau dreptul procurorului de a sesiza instanța civilă la cazurile prevăzute de fostul articol 245 din Codul de procedură penală.

Referitor la critica formulată de către apelanții-intervenienți privind tardivitatea depunerii întâmpinării, a solicitat respingerea acesteia în raport de dispozițiile art. 247 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Curtea, referitor la apelul declarat de intervenienți, a constat că pârâtei i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată la data de 17.09.2013, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, respectiv, în termen de 25 de zile de la primirea acesteia. În acest sens, în adresa de comunicare din 13.09.2013, prima instanță a stabilit atât data comunicării acțiunii, 17.09.2013, cât și termenul limită de depunere a întâmpinării, 14.10.2013.

Întâmpinarea a fost depusă înăuntrul termenului legal, respectiv, la data de 14.10.2013, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul de corespondență (fila 45 dosar). Prin aceasta, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, care a fost respinsă de către instanță.

Completarea întâmpinării, care nu poartă data înregistrării la instanță, dar care figurează depusă la primul termen de judecată din 28.01.2014, cuprinde dezvoltări ale argumentației privind inadmisibilitatea acțiunii, dar și invocarea unei noi excepții, aceea a lipsei calității procesuale active a parchetului.

Nici la termenul din 28.01.2014, când s-a depus această completare la întâmpinare, dar nici la termenul următor din 25.02.2014, parchetul nu a invocat tardivitatea completării întâmpinării, în raport de dispozițiile art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.

Or, conform art. 246 alin. 2 coroborat cu art. 247 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepția tardivității depunerii întâmpinării, excepție relativă ce protejează exclusiv interesele părții, trebuie invocată de către reclamant, fie prin răspunsul la întâmpinare, fie, cel târziu, la primul termen de judecată acordat după depunerea acesteia.

Întrucât această excepție nu a fost invocată până cel târziu la termenul din 25.02.2014, nu mai poate fi ridicată de către reclamant și, cu atât mai puțin, de către intervenienți.

În plus, cererile de intervenție accesorie au fost admisă, în principiu, la data de 25.02.2014, când intervenienții accesorii au devenit părți în proces.

Conform art. 65 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției.

Așa fiind, în condițiile în care completarea întâmpinării a rămas câștigată cauzei, ca urmare a neinvocării tardivității ei la termenul din 25.02.2014 de către reclamant, intervenienții nu mai pot invoca cu succes această tardivitate, ei preluând procedura în starea în care se afla în momentul admiterii intervenției.

În plus, și nu în ultimul rând, excepția lipsei calității procesuale active invocată prin completarea la întâmpinare, este o excepție de fond peremptorie, dirimantă și absolută, astfel încât, conform art. 247 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, poate fi invocată de parte sau de instanță în orice fază a pricinii, deci, chiar și în apel și în recurs, independent de depunerea sau nu a întâmpinării.

În consecință, just prima instanță s-a considerat legal investită cu soluționarea excepțiilor invocate prin întâmpinare și completarea la aceasta.

Referitor la soluționarea pe fond a excepției lipsei calității procesuale active, cu privire la care s-au formulat motive de apel atât de către parchet cât și de către intervenienții accesorii, curtea a reținut următoarele:

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între titularul cererii de chemare în judecată și titularul raportului de drept substanțial supus judecății.

Prin excepție, calitatea procesuală activă îi este recunoscută și procurorului, prin prevederile art. 92 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă (art. 45 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă), conform cu care procurorul poate porni orice acțiune civilă, ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Un caz anume prevăzut de lege este cel conferit prin prevederile art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006, conform cu care, prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se poate dispune sesizarea instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.

În speță, prin rezoluția din 02.08.2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în temeiul art. 228 alin. 6 Cod procedură penală a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal, întrucât a intervenit decesul făptuitorului R.I. și de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 Cod penal, întrucât există o cauză de iresponsabilitate a numitei N.A.M.. De asemenea, sub aspectul acestei din urmă infracțiuni s-a confirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale, întrucât s-a împlinit termenul special de prescripție a răspunderii penale.

Conform art. 228 alin. 6 teza a II-a Cod procedură penală, în forma în vigoare de la data emiterii ordonanței, copie de pe rezoluție se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum și, după caz, persoanei față de care s-au efectuat acte premergătoare.

Din adresa nr.761/VIII-1/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, rezultă că, în urma verificărilor efectuate, nu s-au regăsit în evidențele acestei instituții comunicări cu privire la soluția din data de 02.08.2006. Ulterior, a fost identificată cererea de comunicare formulată de una dintre persoanele interesate, B.C. și înregistrată cu nr. 669/VIII-1/2011, iar soluția a fost comunicată acestuia la data de 14.03.2011.

Conform art. 228 alin.6/1 Cod procedură penală, în vigoare la data de 02.08.2006, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale se poate face plângere la instanța de judecată, potrivit art. 278/1 și următoarele Cod procedură penală, adică în termen de 20 zile de la data comunicării.

Din cuprinsul rezoluției nr. 6215 din 02.08.2006, reiese faptul că sesizarea pentru efectuarea de cercetări penale împotriva numitei N.A.M. și numitului R.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care s-a pronunțat soluția de neîncepere a urmării penale, a fost făcută de I.A. și B.I. și de locatarii imobilului din București, str. Thomas Masaryk nr. 36, sector 2. Ca urmare, datorită necomunicării soluției, raportat la aceștia, cu excepția lui B.C., soluția de neîncepere a urmăririi penale nu este nici până în prezent definitivă.

Rezoluția nu cuprinde nici o mențiune cu privire la măsurile asiguratorii sau cu privire la restabilirea situației anterioare, în sensul art. 245 alin. 1 lit. c Cod procedură penală.

Într-adevăr, prin art. 245 alin. 1 lit. c Cod procedură penală în vigoare la data emiterii rezoluției, se prevede că prin ordonanța de încetare a urmăririi penale (neîncepere a urmăririi penale) se dispune totodată asupra măsurilor asiguratorii privind reparațiile civile și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Acest text se coroborează cu prevederile art. 14 alin. 1 Cod procedură penală conform cu care, repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile, în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală sau parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de apărare.

Numai că instanța penală nu a fost sesizată pentru comiterea vreunei infracțiuni pentru a putea soluționa acțiunea civilă, iar instanța civilă nu putea fi sesizată de către procuror căci, conform art. 45 alin. 1 Cod procedură civilă, Ministerul Public putea porni acțiunea civilă doar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și alte cazuri expres prevăzute de lege.

Cum speța nu se circumscrie nici uneia dintre aceste situații, rezultă că procurorul nu putea dispune prin rezoluție măsuri cu privire la desființarea totală sau parțială a înscrisurilor pretins false, deși a reținut în cuprinsul acesteia că din raportul de expertiză criminalistic nr. 49 din 09.02.2005, s-a concluzionat că semnăturile de pe acțiunea în revendicare depusă în dosarul nr. 5697/1994 al Judecătoriei Sectorului 2 București, de pe cererea de legalizare și investire cu formulă executorie a sentinței civile nr. 6675/1994, de pe acțiunea în revendicare depusă în dosarul civil nr. 3628/1997 al Judecătoriei Sectorului 2 București, de pe cererea de legalizare și investire cu formulă executorie a deciziei civile nr. 59/1998, nu au fost executate de N.A.M.V. și nici de numitul R.I..

Numai că înainte de comunicarea rezoluției din 02.08.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București (deci înainte ca soluția enunțată să rămână definitivă, situație ce se menține și la data intentării prezentei acțiuni din 09.07.2013, cu privire la majoritatea titularilor cererii către parchet), dispozițiile art. 245 Cod procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, intrată în vigoare la 07.09.2006, în sensul că procurorul a fost abilitat să sesizeze instanța civilă competentă cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.

Astfel, prin art. I pct. 132 din această lege s-a prevăzut că, la art. 245, după litera c alin. 1 Cod procedură penală se introduce o nouă literă, litera c1, cu următorul cuprins: sesizarea instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.

Ca urmare a acestei modificări legislative, revenind asupra unei statuări anterioare contrare, prin decizia nr. 2 din 17.01.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală, procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acțiunea civilă pentru desființarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată.

Din considerentele aceleiași decizii, care sunt ca și dispozitivul, obligatorii pentru instanțe, rezultă că voința legiuitorului a fost în sensul de a conferi legitimare procesuală activă procurorului, de a formula acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris, ori de câte ori pronunță una din soluțiile de netrimitere în judecată, anume de încetare a urmăririi penale sau, după caz, de neîncepere a urmăririi penale, ori de scoatere de sub urmărire penală.

În acest sens, stau mărturie prevederile art. 228 alin. 6 teza finală Cod procedură penală, conform cu care dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c1, sunt aplicabile și în cazul în care procurorul dispune neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, acesta fiind abilitat în mod expres să introducă acțiune în fața instanței civile pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris, când pronunța astfel de soluții.

În consecință, titularii plângerilor penale, soluționate prin neînceperea urmării penale, aveau posibilitatea de a cere procurorului în procedura plângerii reglementate prin art. 278/1 Cod procedură penală completarea rezoluției din 02.08.2006, în sensul de a cuprinde mențiunea de sesizare a instanței civile pentru desființarea înscrisurilor pretins falsificate.

După data intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006, este activat principiul aplicării imediate a legii noi cu privire la raporturile juridice ale căror efecte nu s-au epuizat sub imperiul legii vechi, aplicabil atât înainte, cât și după modificarea Codului de procedură civilă. Deși, această lege conține modificări ale normelor procesual penale, datorită efectelor produse asupra proceselor civile, prin recunoașterea calității procesuale active parchetului pentru intentarea unei acțiuni de drept civil, principiul aplicării imediate a legii noi este aplicabil acțiunilor civile, care au ca obiect desființarea unui înscris falsificat.

Chiar în lipsa completării acestei rezoluții, la data intentării acțiunii, 09.07.2013, procurorul avea legitimare procesuală activă de a cere desființarea înscrisurilor, în baza art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 45 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă, al cărui conținut a fost preluat în integralitate prin art. 92 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.

Aceste din urmă prevederi legale sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății în baza art. 24 din Noul Cod de procedură civilă, conform cu care dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

Cum Noul Cod de procedură civilă a intrat în vigoare la 15.02.2013, iar acțiunea a fost intentată la 09.07.2013, evident este guvernată de prevederile legii noi și nu de cele aflate în vigoare la data de 02.08.2006, în ceea ce privește soluționarea laturii civile.

În consecință, în opinie majoritară, ca urmare a înlăturării excepției lipsei calității procesuale active, în lipsa cercetării fondului, în baza art. 480 alin. 3 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a admis ambele apeluri, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe.

Celelalte motive de apel formulate de către intervenienți fiind subsecvente rezolvării excepției lipsei calității procesuale active urmează a fi avute în vedere la soluționarea în fond a cererii de către prima instanță.

În motivarea opiniei separate, s-a reținut că litigiul are ca obiect desființarea unor înscrisuri false, la cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în favoarea căruia au intervenit, în mod accesoriu, intervenienții P.T. și P.I.. S-a reținut că în principiu, potrivit art. 92 Noul Cod de procedură civilă procurorul poate porni orice acțiune civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Cum în prezentul proces, procurorul nu a formulat acțiunea civilă în interesul unor persoane minore, incapabile sau dispărute, ci în interesul unor persoane pe deplin capabile, care au și intervenit în prezentul proces în interesul Parchetului și nu în interes propriu atunci, problema calității procesuale active a Parchetului se transferă către ultima ipoteză legală, aceea constând în “alte cazuri expres prevăzute de lege).

Legea specială care a prevăzut expres legitimarea procesuală activă a procurorului de a formula acțiunea civilă pentru desființarea, în tot sau în parte a unui înscris falsificat este Legea nr. 356 din 21.07.2006 care prevede, completând Codul de procedură penală din anul 1968, că prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune și asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.

Prin decizia nr. 2 din 17.01.2011, pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că procurorul are legitimare procesuală de a formula acțiunea civilă cu privire la desființarea în tot sau în parte a unui înscris falsificat, atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată, integrând această situație în “alte cazuri expres prevăzute de lege”;, în acord cu sintagma extensivă utilizată de legiuitor în art. 45 alin. 1 din Cod procedură civilă (1865).

Problema în prezenta speță este aceea că, Legea nr. 356 publicată în Monitorul Oficial al României la data de 07.08.2006 a intrat în vigoare la 06.09.2006, potrivit art. 3 din legea menționată, iar rezoluția parchetului de neîncepere a urmăririi penale respectiv rezoluția din dosarul nr. 6215/P/2001 a fost pronunțată la data de 2.08.2006, sub imperiul legii vechi. De asemenea, potrivit art. 3 alin. 4 din Legea nr. 356/2006, actele și lucrările efectuate potrivit legii anterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, (respectiv a Legii nr. 356) rămân valabile. Rezultă că, la data pronunțării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale procurorul nu avea temei legal pentru a dispune sesizarea instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris, actul fiind bine întocmit în baza dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii lui.

De asemenea, în lipsa existenței unei dispoziții în rezoluția Parchetului, respectiv a dispoziției exprese de sesizare a instanței civile, așa cum prevede art. 245 lit. c/1 Cod procedură penală, introdus prin Legea nr. 356/2006 și cum a observat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia pronunțată în interesul legii nr. 2 din 17.01.2011, nu există nici un temei legal pentru ca parchetul să sesizeze instanța civilă, deoarece data de 06.09.2006, data de intrare în vigoare a Legii nr. 356/2006, este data la care procurorul a primit legal legitimare procesuală activă pentru sesizarea instanței civile cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, dată până la care legitimarea procesuală a parchetului a fost legal limitată la inițiativa procesuală în favoarea minorilor, dispăruților și incapabililor. Deci, de la data menționată, sesizarea instanței civile, legal limitată de art. 45 alin. 1 Cod procedură civilă (1865) a devenit obligatorie, în cazul prevăzut de art. 245 lit. c/1 Cod procedură penală (1968).

Însă, legea nu se aplică în mod retroactiv, ci dispune numai pentru viitor, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, astfel că, instanța civilă putea fi legal sesizată de către procuror, cu privire la desființarea totală sau parțială a unor înscrisuri, numai în baza unei rezoluții date după data de 06.09.2006 și prin care se dispune în mod expres și obligatoriu, potrivit dispozițiilor legale și a motivației Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinsă în decizia nr. 2 din 17.01.2011, dată în interesul legii, sesizarea instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.

Cum rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost pronunțată anterior datei de 06.09.2006 și cum, în mod legal, aceasta nici nu cuprinde nici o dispoziție de sesizare a instanței civile, prezentul demers judiciar al Parchetului este lipsit de legitimare procesuală activă, deoarece legitimarea procesuală este justificată de lege, numai în cazuri speciale, adică numai prin aplicarea dispozițiilor art. 245 lit. c/1) Cod procedură penală (1968) și numai cu îndeplinirea condițiilor acelui text, care nici nu exista la data rezoluției parchetului.

În baza art. 248 Noul Cod de procedură civilă pronunțarea în baza unei excepții face de prisos cercetarea fondului cauzei, astfel că, motivele de apel ce excedează aspectul de procedură existent în dezbaterea instanței nu vor fi analizate.

De aceea, în opinie separată s-a propus respingerea apelurilor, în baza art. 480 Noul Cod de procedură civilă.