Cod procedură penală, art. 136, 160 /2 .
Convenţia europeană a drepturilor omului , art. 5.
Existenţa unei hotărâri de condamnare în fond nu înlătură aplicabilitatea dispoziţiilor art.136 C.proc.pen., potrivit cărora scopul măsurilor preventive se poate realiza şi prin liberarea provizorie sub control judiciar , cu atât mai mult cu cât lăsarea în libertate a inculpatului nu este una necondiţionată, ci este circumscrisă unor obligaţii stricte în sarcina sa şi riscului ca, în caz de încălcare a acestora, să fie din nou arestat.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Încheierea penală pronunţată la data de 19 august 2011 în dosarul nr. 1445/97/2010 al Curţii de Apel Alba Iulia, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.2886 din 26 august 2011 a ÎCCJ- Secţia penală.
Prin cererea formulată la termenul din 18.08.2011 sub dosar nr. 1445/97/2010 inculpatul V.G.A. a solicitat instanţei de apel punerea în libertate sub control judiciar.
În motivarea cererii se arată că inculpatul a recunoscut faptele şi nu mai are cereri în probaţiune pentru a influenţa cercetarea judecătorească.
În faţa instanţei, prin apărătorul său, inculpatul a arătat că inculpatul este arestat de 1 an şi 7 luni , iar termenul rezonabil a fost depăşit, iar în cauză nu există motive a se considera că, odată liberat, inculpatul ar încerca să influenţeze mersul cercetării judecătoreşti.
Prin încheierea penală pronunţată la data de 19 august 2011 în ds. nr. 1445/97/2010 Curtea de apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul V.G.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
Inculpatul V.G.A.a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv şi condamnat în prezenta cauză în primă instanţă prin sentinţa penală nr. 42/02.03.2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.penal pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 al.1 din Legea nr. 39/2003, rap. la art.2 lit.a teza 2 şi b, pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 Cp , proxenetism în formă continuată prev. de art. 329 al.1 Cp cu aplic. art.41 al.2 Cp , (5 acte materiale) şi trafic de minori, prev. de art.13 al.1 din Legea nr. 678/2001.
Prin aceeaşi sentinţă s-a menţinut, în baza art.350 C.proc.pen., arestarea preventivă a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 12.01.2010 până la data de 02.03.2011.
În ceea ce priveşte cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată în cauză , constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art.160 ind.6 alin.1 şi 2 C.proc.pen, instanţa a admis în principiu cererea formulată.
Analizând temeinicia cererii, instanţa reţine că, potrivit art.160 ind.2 C.proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. De asemenea nu se acordă liberarea provizorie sub control judiciar în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părti ,martori sau experţi ,alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În cauza de faţă instanţa constată că este îndeplinită prima condiţie prevăzută de art.160 ind.2 C.proc.pen.,pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care s-a dispus arestarea preventivă şi ulterior condamnarea inculpatului în primă instanţă este închisoarea până la 15 ani.
De asemenea, în cauză nu există date din care să rezulte că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi ,martori sau experţi ,alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Potrivit art.160 ind.1 C.proc.pen., în cursul procesului penal inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, iar conform art.5 paragraf 3 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit.c) are dreptul de a fi eliberată în cursul procedurii.
Curtea Europeană a statuat în cauza Wemhoff contra Germaniei, cu titlu de principiu general în această materie, că detenţia preventivă trebuie să aibă caracter excepţional, iar persistenţa motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracţiune, după o anumită perioadă, nu mai este suficientă, autorităţile trebuind să analizeze situaţia personală a acuzatului mai în detaliu şi să găsească motive specifice pentru menţinerea sa în detenţie. Astfel, Curtea a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea – riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, riscul ca, în cazul eliberării acuzatul să împiedice desfăşurarea procesului sau să comită alte infracţiuni, riscul să tulbure ordinea publică.
Curtea de apel apreciază că, la acest moment procesual, gradul de pericol social al faptelor de săvârşirea cărora este acuzat inculpatul nu mai constituie motive temeinice şi suficient de puternice pentru a legitima detenţia inculpatului fie ea numai provizorie.
Astfel, în privinţa riscului ca inculpatul să nu se mai prezinte la proces se constată că acesta este minim, deoarece în cazul liberării provizorii sub control judiciar legea instituie anumite obligaţii în sarcina inculpatului a căror nerespectare atrage revocarea liberării şi arestarea din nou a acestuia. Mai mult, Curtea Europeană a arătat , în acelaşi caz Wemhoff contra Germaniei, că riscul ca acuzatul să se sustragă anchetei nu poate fi apreciat doar în raport de gravitatea pedepsei pe care ar putea să o primească acuzatul.
În ceea ce priveşte riscul ca , în cazul eliberării acuzatul să împiedice desfăşurarea procesului sau să comită alte infracţiuni, în cauză nu există date la dosar în acest sens .
Referitor la riscul de tulburare a ordinii publice, trebuie demonstrat că punerea în libertate a acuzatului ar tulbura în mod real ordinea publică , iar menţinerea măsurii este legitimă doar dacă ordinea publică este efectiv ameninţată .
Astfel, s-a apreciat la momentul arestării inculpatului, respectiv 12.01.2010, că pericolul pentru ordinea publică al lăsării în libertate este unul real având în vedere împrejurările comiterii faptelor, consecinţele negative ale acestora, precum şi gravitatea faptelor , însă la acest moment procesual – inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, a fost audiat de către instanţa de apel şi astfel riscul tulburării liniştii publice este unul minim, în contextul în care reacţia publică la comiterea unor astfel de fapte şi aşteptările societăţii referitoare la atitudinea organelor abilitate şi-au găsit corespondent în modul ferm şi prompt de acţiune al autorităţilor judiciare.
Pe de altă parte, potrivit art.136 C.proc.pen., scopul măsurilor preventive se poate realiza şi prin liberarea provizorie sub control judiciar , cu atât mai mult cu cât lăsarea în libertate a inculpatului nu este una necondiţionată, ci este circumscrisă unor obligaţii stricte în sarcina sa şi riscului ca, în caz de încălcare a acestora, să fie din nou arestat.
Curtea va mai avea în vedere şi aspectele de ordin personal ale inculpatului lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră a acestuia pe parcursul desfăşurării procesului penal, precum şi înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar, aspecte în măsură să consolideze garanţiile pe care autoritatea judiciară trebuie să le aibă în vedere în momentul admiterii unei atare cereri, în vederea realizării unui control judiciar ferm şi eficient.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Curtea constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul V.G.A. este întemeiată.
