Nerespectarea dispoziţiilor legale privind citarea părţilor la judecata apelului atrage nulitatea deciziei penale, prevăzută de art. 197 alin. 1 şi 6 din Codul de procedură penală, şi impune rejudecarea apelului de aceeaşi instanţă.
(Decizia nr. 402 din 5 martie 2003 – Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 1164 din 15.07.2002, Judecătoria Buftea, în baza art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 4 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul D.R. la 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 – 82 din Codul penal pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, şi punerea în vedere a dispoziţiilor art. 83 din Codul penal.
S-a luat act că prejudiciul produs părţii civile SC “L.” SRL a fost integral acoperit.
în fapt, s-a reţinut că la 30 ianuarie SC “L.” SRL a livrat marfă SC “R.” SRL, la care inculpatul era administrator, emiţându-se facturi pentru mărfurile livrate, a căror plată cei doi reprezentanţi ai societăţilor au stabilit să fie efectuată cu filă cec, la data de 14.02.2001. Diferenţa dintre valoarea facturii de livrare marfă şi suma înscrisă pe fila cec reprezenta o diferenţă de plată dintr-o factură anterioară.
La data de 19.02.2001, Banca X a dispus refuzul la plată a filei cec, pe motivul lipsei disponibilului în cont, trăgătorul aflându-se în interdicţie bancară.
Prin Decizia penală nr. 1820/A din 4.11.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa fondului şi, rejudecând, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului din art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 4 din Codul penal în art. 215 alin. 4 din Codul penal, menţinând pedeapsa aplicată la fond.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul D.R.
Parchetul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 alin. 1 pct. 171 şi 21 din Codul de procedură penală, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 378 alin. 3 din Codul de procedură penală, tribunalul nepronunţându-se asupra celui de-al doilea motiv principal invocat de inculpat, respectiv contrarietatea între considerentele sentinţei, în care se reţine că partea vătămată se constituie parte civilă cu suma rămasă neachitată, şi dispozitiv, unde s-a luat act că prejudiciul a fost integral acoperit. Deşi apelul inculpatului a vizat latura civilă, partea civilă nu a fost citată, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 375 alin. 2 din Codul de procedură penală. Parchetul a mai criticat greşita schimbare a încadrării juridice, în speţă încadrarea corectă fiind cea prevăzută de art. 215 alin. 1 şi 4 din Codul penal, precum şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, în condiţiile în care apelul a fost admis.
Inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 385® alin. 1 pct. 12 şi 14 din Codul de procedură penală, susţinând că instanţele au apreciat greşit probele cauzei, din care rezultă că faptei îi lipsesc atât latura obiectivă, sub aspectul elementului material, cât şi vinovăţia, sub forma intenţiei directe, astfel că a solicitat achitarea, în baza art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală. A mai criticat hotărârile date în cauză sub aspectul greşitei aprecieri că fapta pentru care a fost trimis în judecată prezintă gradul de pericol al unei infracţiuni şi a solicitat achitarea, în baza art. 10 alin. 1 lit. b1) din Codul de procedură penală combinat cu art. 181 din Codul penal, şi aplicarea unei pedepse administrative.
în concluziile orale, prin apărător, inculpatul şi-a însuşit criticile parchetului de la pct. 1, 2 şi 4 din motivele de recurs.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că se impune analizarea cu prioritate a celui de-al doilea motiv de apel invocat de parchet, însuşit şi de inculpat.
Astfel, în mod cert apelul inculpatului a vizat latura civilă, acesta invocând greşita obligare la despăgubiri, deşi au fost achitate integral.
însă indiferent dacă acele critici erau fondate sau nu, potrivit art. 375 alin. 2 din Codul de procedură penală, judecarea apelului se face cu citarea părţilor, în speţă judecata interesând în mod direct poziţia procesuală a părţii civile SC “L.” SRL, care nu a fost citată în cauză, ceea ce impune rejudecarea apelului.
Din acest motiv, celelalte critici formulate de parchet şi inculpat împotriva aceleiaşi decizii, inclusiv cele însuşite de inculpat din recursul parchetului, nu au mai fost analizate, dar urmează a fi avute în vedere la rejudecare.
Aşa fiind, Curtea a admis recursurile declarate de parchet şi inculpat, a casat decizia instanţei şi a trimis cauza spre rejudecare către aceeaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti.
