Nerespectarea principiilor şi obligaţiilor prevăzute de art. 3, 4, 62, 289 şi 356 din Codul de procedură penală de către instanţa de fond a condus la efectuarea unei cercetări judecătoreşti deficitare.
în vederea aflării adevărului, prima instanţă avea obligaţia de a administra în mod nemijlocit toate probele necesare, respectiv să audieze referitor la situaţia de fapt atât părţile vătămate, cât şi martorii din acte, inclusiv persoanele trimise în judecată anterior pentru fapte săvârşite în aceleaşi împrejurări.
Apelul este o cale devolutivă de atac în cadrul căreia se procedează practic la o nouă judecată în fondul cauzei, instanţa de apel putând administra orice noi probe pe care le consideră necesare. Această dispoziţie legală nu trebuie însă interpretată în mod extensiv, căci s-ar ajunge la situaţii – cum este de altfel şi cea din speţă – în care lipseşte practic cercetarea judecătorească.
(Decizia nr. 142/A din 19 martie 2002 – Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 794 din 13.12.2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) din Codul penal, inculpatul O.N. a fost condamnat la 10 ani închisoare, iar în baza art. 180 alin. 2, cu aplicarea art. 37 lit. a) din Codul penal, la o pedeapsă de 6 luni închisoare. Conform art. 189 alin. 2 din Codul penal (două fapte cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) din Codul penal), a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse de câte 5 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. a) din Codul penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare; aplicând art. 83 din Codul penal, prin revocarea în beneficiul liberării condiţionate pentru două pedepse de 2 ani, respectiv 8 luni închisoare, inculpatul va executa în total pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
Inculpatului i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) din Codul penal pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 65 din Codul penal, i s-a menţinut starea de arest în baza art. 350 din Codul de procedură penală, i-a fost dedusă prevenţia în baza art. 88 din Codul penal şi în baza art. 67 din Codul penal s-a dispus degradarea sa militară.
S-a făcut aplicarea art. 113 şi 114 din Codul penal până la însănătoşire, s-a confiscat un pistol cu aer comprimat, iar în baza art. 191 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prima instanţă a reţinut, în fapt, că la 20.05.1999 partea vătămată R.N., ajutată de partea vătămată B.R.M., efectuând reparaţii la locuinţa celei dintâi au constatat că pentru terminarea lucrărilor mai aveau nevoie de o cantitate de nisip, motiv pentru care s-au deplasat în porţiunea Splaiul Unirii unde au observat pe trotuar o grămadă de nisip şi au presupus că a rămas de la repararea drumului. Cantitatea de nisip nu era îngrădită sau semnalizată, în sensul că ar aparţine vreunei persoane fizice sau unei societăţi comerciale, astfel încât au început să-l încarce în maşină.
între timp au fost imobilizaţi de lucrători ai S.C. “O.” S.R.L., care i-au condus în curtea societăţii, unde patronul O.N., ajutat de C.C. şi D.E., i-a lovit cu pumnii şi picioarele, aruncându-i ulterior într-o hazna aflată în curte, fiind împiedicaţi a scăpa de către inculpat, care a asmuţit nişte câini pe ei.
în cele din urmă părţile vătămate au fost scoase din hazna, asupra lor punându-se un jet de apă printr-un furtun, părţile vătămate fiind împiedicate să părăsească incinta societăţii şi obligate să dea declaraţii, în sensul că au furat nisip, în ciuda faptului că ei au dorit să plătească contravaloarea acestuia.
Ca urmare a leziunilor cauzate prin lovire, R.N. a fost internat la Spitalul Prof. Dr. Bagdasar, din raportul medico-legal existent la dosar rezultând că viaţa i-a fost pusă în pericol. în ce-l priveşte pe B.R.M., acesta a primit lovituri, leziunile cauzate necesitând 4-5 zile îngrijiri medicale.
în considerentele sentinţei, tribunalul menţionează că situaţia de fapt rezultă din probele dosarului, enumerând mijloacele de probă, poziţia inculpatului din declaraţiile date în ambele faze ale procesului penal, starea psihică a inculpatului şi aspecte legate de individualizarea pedepselor aplicate acestuia.
Sentinţa a fost apelată atât de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cât şi de inculpatul O.N.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe pentru aplicarea greşită a pedepselor complimentare, nerespectarea dispoziţiilor art. 88 din Codul penal, greşita aplicare concomitentă a măsurilor de siguranţă prevăzute de art. 113 şi 114 din Codul penal, netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecarea cauzei în limitele arătate.
în apelul său, inculpatul a criticat sentinţa, întrucât instanţa a încălcat principiul nemijlocirii prevăzut de art. 289 din Codul procedură penală, în mod greşit l-a condamnat şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal, deoarece lipseşte plângerea prealabilă a părţii vătămate B.R.M., nu s-a pronunţat cu privire la schimbarea de încadrare juridică solicitată de inculpat prin apărător, este nelegal modul de stabilire a executării pedepselor aplicate prin condamnările anterioare consemnate în fişa de cazier, s-a soluţionat în mod greşit latura civilă a cauzei. Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Ambele apeluri declarate sunt fondate.
Curtea a constatat că prima instanţă a nesocotit mai multe principii înscrise în Codul de procedură penală şi obligaţii ce-i revin instanţei de fond cu ocazia judecăţii, de natură a aduce atingere drepturilor procesuale ale inculpatului, nerezolvând practic fondul cauzei, respectiv dispoziţiile art. 3, 4, 62, 289 şi 356 din Codul de procedură penală.
în aceste condiţii, în vederea aflării adevărului, instanţa de fond avea obligaţia de a administra în mod nemijlocit toate probele necesare, respectiv să audieze referitor la situaţia de fapt atât părţile vătămate, cât şi martorii din acte, inclusiv persoanele trimise în judecată anterior pentru fapte săvârşite în aceleaşi împrejurări, respectiv C.C., D.E. şi H.C.
Cu toate acestea, pe lângă audierea inculpatului, instanţa de fond a audiat în mod nemijlocit doar un singur martor din acte, respectiv N.M., fără a insista în audierea celorlalţi martori din acte şi a părţilor vătămate, fapt care se impunea în cauză.
Este adevărat că apelul este o cale devolutivă de atac în cadrul căreia se procedează practic la o nouă judecată în fond a cauzei, instanţa de apel putând administra orice noi probe pe care le consideră necesare. Această dispoziţie legală nu trebuie însă interpretată în mod extensiv căci s-ar ajunge la situaţii, cum este de altfel şi cea din speţă, în care lipseşte practic cercetarea judecătorească (care potrivit legii trebuie efectuată de către prima instanţă) şi în care întregul material probator s-ar administra în faţa instanţei de control judiciar, situaţie inadmisibilă, contrară spiritului legii şi de natură a aduce atingere, prin răpirea unui grad de jurisdicţie, drepturilor şi intereselor legitime ale inculpatului.
Cum în speţă lipseşte cercetarea judecătorească, Curtea, apreciind că fondul cauzei nu a fost soluţionat, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, a admis ambele apeluri declarate în cauză, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, menţinând starea de arest a inculpatului, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Cu ocazia rejudecării urmează a fi avute în vedere toate criticile cuprinse în motivele de apel formulate de parchet şi inculpat, cu relevanţă atât în ce priveşte latura penală a cauzei, cât şi latura civilă.
