– apel
– citare
– comunicarea hotarârii
DOSAR NR. 9911/2/2009 (2465/2009)
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala si pentru cauze de minori si familie, decizia penala nr. 27/A din 1 februarie 2010
Apel exercitat dupa emiterea mandatului de a pedepsei. Apel declarat în termen. Apel peste termen. Nelegala citare si comunicare a hotarârii. Consecinte.
Constatând ca citarea în cursul judecatii nu a fost îndeplinita în mod legal, se constata – în egala masura – ca este viciata si procedura de comunicare a sentintei de condamnare, care, în conformitate cu dispozitiile art. 182 rap. la art. 175-181 C. pr. pen., s-a efectuat similar cu citarea inculpatului în cursul judecatii.
Drept urmare, nici comunicarea hotarârii nu a fost îndeplinita în mod legal, asa încât calea de atac exercitata de inculpat urmeaza a fi calificata ca un apel declarat în termen.
Drept urmare, nici comunicarea hotarârii nu a fost îndeplinita în mod legal, asa încât calea de atac exercitata de inculpat urmeaza a fi calificata ca un apel declarat în termen.
art.182 rap. la art. 175-181, art.291, art.363, art.365 C. pr. pen.
Prin sentinta penala 106/15.02.2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala s-a dispus condamnarea inculpatului B.V. la 3 ani închisoare pentru infractiunea prev. de art. 215 alin. 2 si 3 cu aplicarea art. 41 alin. 2 si C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), precum si la 2 pedepse de câte 4 ani închisoare pentru savârsirea infractiunilor prev. de art. 282 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 si C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
Conform art. 33 – 34 C. pen. s-a dispus sa se execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare si conform art. 1 alin. 1 din Legea 137/1997 s-a constatat gratiata în întregime aceasta pedeapsa, facându-se aplicarea art. 10 din Legea 137/1997.
Conform art. 117 C. pen., s-a dispus extradarea inculpatului de pe teritoriul României, dupa executarea pedepsei principale.
Prin aceeasi sentinta a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an, 6 luni si 10 zile închisoare inculpatul A.S.
În baza art. 14 si 346 C. pr. pen., inculpatii B.V. si A.S. a fost obligati la plata despagubirilor civile.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut ca în perioada 1992-1994, cei doi inculpati au indus în eroare reprezentantii mai multor societati comerciale cu ocazia încheierii unor contracte de furnizare de marfuri, producând acestor firme prejudicii prin emiterea unor cec-uri fara acoperire si prin neplata contravalorii marfurilor.
S-a considerat ca sentinta a ramas definitiva prin neapelare, asa încât a fost emis mandatul de executare a pedepsei pe numele condamnatului B.V..
Inculpatul G.V. a declarat apel împotriva acestei sentinte. Prin cererea înaintata instantei (având data postei 16.10.2009), a solicitat, în principal, constatarea faptului ca apelul a fost declarat în termen, deoarece sentinta nu i-a fost comunicata în mod legal niciodata iar, în subsidiar, sa se constate ca este vorba despre un apel peste termen legal declarat, având în vedere ca a fost extradat din Austria la 01.10.2009, când a fost predat autoritatilor române si când i-a fost comunicat MEPI nr. 140 din 6.03.2002, în care erau trecute alte date de stare civila decât cele ce corespund situatiei sale actuale (deoarece în prezent nu se mai numeste B.V., ci G.V.) si alte date erau trecute eronat, cum ar fi numele tatalui si locul nasterii. Tocmai datorita acestor erori, ulterior, în data de 14.10.2009, i-a fost înmânat un nou mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele actual, fiind înstiintat ca vechiul mandat a fost anulat. De asemenea, inculpatul solicita ca un al doilea subsidiar, ca în situatia în care instanta va aprecia ca executarea pedepsei a început în data de 01.10.2009, sa se dispuna repunerea în termenul de apel tocmai datorita acestei situatii, referitoare la emiterea a doua mandate de executare.
În dezvoltarea motivelor de apel se arata ca nu a avut cunostinta de prezenta cauza penala, nefiind înstiintat sau citat vreodata.
Curtea a solicitat Tribunalului Bucuresti relatii privind modalitatea de punere în executare a sentintei, asa încât au fost comunicate copia mandatului de executare a pedepsei emis pe numele B.V., ce a fost anulat în conformitate cu sentinta penala nr. 747/F din 30.09.2009, ramasa definitiva prin nerecurare la 14.10.2009, copia noului mandat de executare (cu acelasi numar, dar emis la 14.10.2009) pe numele G.V. completat cu datele actuale de stare civila ale apelantului, precum si copia contestatiei la executare si copia sentintei penale nr. 747/2009, ca si dovezile de comunicare catre apelant a acestei sentinte.
A fost atasat dosarul în care a fost pronuntata sentinta penala de condamnare nr. 106/15.02.2002 apelata de inculpat, împreuna cu cele 6 volume ale dosarului de urmarire penala.
Examinând actele si lucrarile dosarului în temeiul art. 371 C. pr. pen., Curtea apreciaza ca a fost investita cu un apel declarat în termen, care este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Mai întâi, trebuie precizat ca apelantul a utilizat numele de B.V. pâna în data de 2007, când a obtinut cetatenia Republicii Moldova si, potrivit noilor acte de identitate, având în vedere si numele dobândit prin casatorie, în prezent acesta se numeste G.V.
Apelantul nu a fost niciodata înstiintat despre existenta dosarului de urmarire penala sau a judecatii, neprimind niciuna din citatiile care au fost emise în cauza.
În ceea ce priveste citarea inculpatului, se constata ca începerea urmaririi penale s-a dispus prin procesul verbal din 20.04.1995, însa nici înaintea acestui moment, în faza actelor premergatoare si nici ulterior, în cursul urmaririi penale, nu a fost niciodata citat. S-au facut numai anumite verificari referitoare la domiciliul acestuia sau locul de resedinta si, considerându-se ca se sustrage urmaririi penale, în data de 25.06.1996 s-a dispus emiterea unui mandat de arestare preventiva în lipsa, fara ca acesta sa fie vreodata pus în executare.
Asa cum rezulta din adresele existente în dosarul de urmarire penala, organele de cercetare au facut verificari solicitând relatii de la Biroul National Interpol si de la Directia Generala de Pasapoarte si a Politiei de frontiera, rezultând ca inculpatul B.V. ar avea domiciliul în orasul B. din Republica Moldova, iar potrivit actelor autentificate depuse la dosar de catre aparatorul celuilalt inculpat (A.S.), sediul societatii comerciale unde inculpatul ocupa functia de manager general era în Londra, la o adresa complet indicata, fiind totodata indicata si o adresa de corespondenta în Viena.
Cu toate acestea, în citativul rechizitoriului s-a mentionat o singura adresa din Viena si orasul B. din Republica Moldova, fara alte date de identificare.
În cursul cercetarii judecatoresti, instanta a preluat fara a cenzura mentiunile din rechizitoriu, si a dispus citarea inculpatului conform acestor mentiuni incomplete.
Documentele de citare în conformitate cu procedura cu strainatatea au fost returnate.
Astfel, pentru citatia emisa în Republica Moldova, documentele au fost restituite cu precizarea ca citarea nu se poate efectua în absenta indicarii strazii, a numarului sau apartamentului si nici nu se pot face verificari cu privire la persoana citata, în lipsa datelor de stare civila ale acesteia, sau a datelor de patrimoniu.
Documentele de citare emise în Austria au fost returnate cu mentiunea ca în urma verificarilor, numitul B.V. ar fi parasit teritoriul austriac, stabilindu-se în Republica Moldova.
În ciuda staruintei autoritatilor moldovene, care au comunicat instantei în mai multe rânduri necesitatea indicarii datelor de stare civila si a informatiilor referitoare la patrimoniul inculpatului, instanta nu a comunicat aceste relatii, a constatat ca citarea numitului B.V. în Republica Moldova si în Austria nu se mai impune si a dispus ca acesta sa fie citat prin afisare la usa Consiliului local al Municipiului Bucuresti, unde a fost comunicata si hotarârea de condamnare.
Curtea apreciaza ca prezenta cauza a fost solutionata cu încalcarea dispozitiilor art. 291 cu referire la art. 177 alin. 1 si 4 C. pr. pen.
În primul rând, se constata ca nici organele de urmarire penala si nici instanta de judecata nu au efectuat toate verificarile posibile pentru identificarea adreselor la care inculpatul putea fi citat. Aceasta se impunea cu atât mai mult cu cât urmarirea penala si judecata s-au desfasurat în lipsa, neexistând nici un înscris din care sa rezulte ca inculpatul ar fi avut cel putin cunostinta de existenta cauze penale.
Mai mult, desi existau relatii referitor la sediul din Londra al societatii comerciale unde inculpatul era manager general, fiind totodata indicata si o adresa de corespondenta din Viena, acestea nu au fost mentionate în rechizitoriu, iar instanta nu a dispus niciodata citarea inculpatului la aceste adrese, cu toate ca în lipsa altor date, citarea la aceste adrese se impunea în conformitate cu disp. art. 177 alin. 1 teza ultima C. pr. pen.
Pe de alta parte, asa cum sustine si apelantul, existau la dosar date referitoare la locul nasterii si, având în vedere relatiile solicitate de catre autoritatile din Republica Moldova, care vizau inclusiv date referitoare la patrimoniul inculpatului, era posibila citarea acestuia în localitatea în care s-a nascut, unde detinea în proprietate un imobil, dându-i astfel posibilitatea de a fi informat de catre rude cu privire la existenta cauzei penale.
Pe cale de consecinta, constatând ca citarea în cursul judecatii nu a fost îndeplinita în mod legal, se constata – în egala masura – ca este viciata si procedura de comunicare a sentintei de condamnare, care, în conformitate cu dispozitiile art.182 rap. la art. 177 alin. 4 C. pr. pen., similar cu citarea inculpatului în cursul judecatii, s-a efectuat prin afisare la usa consiliului local.
Raportat la aceasta apreciere, devine inutila examinarea cererilor formulate de catre apelant, ca subsidiar, referitoare la calificarea caii de atac ca un apel peste termen si la repunerea în termenul de apel.
Pentru motivele mai sus expuse, având în vedere ca judecarea cauzei a avut loc în lipsa inculpatului nelegal citat, pentru a asigura respectarea dreptului inculpatului la un proces echitabil, Curtea a admis apelul, a desfiintat sentinta apelata în ceea ce-l priveste pe inculpatul B.V. (în prezent G.V.) si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante, mentinând dispozitiile din sentinta referitoare la inculpatul A.S.
Ca si consecinta a desfiintarii sentintei, având în vedere dispozitiile art. 370 C. pr. pen. privind efectul suspensiv al apelului, instanta de apel a dispus anularea formelor de executare emise în baza sentintei apelate referitor la inculpatul B.V., precum si punerea apelantului inculpat în libertate.
Urmare a acestei solutii si prin raportare la dispozitiile art. 1451 C. pr. pen., retinând sub acest aspect ca inculpatul nu este cetatean român si în prezent are domiciliul în Republica Panama din America de Sud, Curtea a apreciat ca pentru justa solutionare a cauzei se impune luarea fata de inculpat a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, cu aplicarea art. 1451 raportat la art. 145 alin.11 referitor la impunerea obligatiilor de natura a asigura prezenta inculpatului la judecata.
Se va face aplicarea art.145 alin.21 si 22 C. pr. pen.
