Apel. Neagravarea situatiei în propria cale de atac.


Cod procedura penala, art. 372 alin. 1, art. 145 alin. 3

În timpul judecatii apelului declarat numai de inculpat, nu se poate proceda la înlocuirea masurii obligarii de a nu parasi localitatea fata de acesta cu masura arestarii preventive conform art. 145 alin. (3) Cod procedura penala deoarece i s-ar agrava situatia în propria cale de atac.La data de 28.03.2008, Curtea de Apel Constanta (anterior investita cu solutionarea apelurilor declarate de inculpatele L.A. si Z.D., împotriva sentintei penale nr.523/17.12.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta) a fost sesizata de catre Inspectoratul Politiei Constanta, Serviciul Investigatii Criminale, cu o sesizare vizând încalcarea de catre inculpatele L.A. si Z.D., a masurilor aplicate si a obligatiilor instituite fata de acestea, prin decizia penala nr.53/MP din 23.07.2007 a Curtii de Apel Constanta.Sesizarea urmeaza a fi respinsa pentru urmatoarele considerente:La momentul formularii sesizarii, cauza penala în care s-a dispus, fata de cele doua inculpate, prin aplicarea art.139 Cod procedura penala, masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu si s-au stabilit în sarcina acestora obligatii a caror încalcare se afirma, se afla în etapa procesuala a apelului, cale de atac declarata exclusiv de catre inculpate, care, la pronuntarea sentintei penale nr.523/17.12.2007, aveau limitata doar libertatea de circulatie si nu dreptul de libertate individuala.Ca atare, în aceasta etapa procesuala, vazând si dispozitiile art.372 al.1 Cod procedura penala, apreciat a se referi nu doar la momentul pronuntarii deciziei în apel, ci referindu-se la întreaga perioada în care cauza se afla pe rolul de judecata al instantei de control judiciar, aplicarea dispozitiilor art.145 al.3 Cod procedura penala, nu mai este posibila, întrucât ar agrava situatia apelantelor în propriul apel.În plus, nici titularul sesizarii – Serviciul de Investigatii Criminale din cadrul Inspectoratului de Politie Constanta, nu are competenta functionala de a sesiza instanta, întrucât nu este organul de supraveghere desemnat de organul judiciar care a dispus masura.Ca atare, pentru aceste motive curtea a respins sesizarea.