în situaţia în care sentinţa apelată este, în totalitate, nemotivată, cu privire la situaţia de fapt imputată, mijloacele de probă, evaluate în concret, pe care se întemeiază şi forma de vinovăţie ce se reţine în cauză, aceasta echivalează cu o nerezolvare a fondului cauzei deduse judecăţii.
Prin sentinţa penală nr. 362 din data de 17.09.1998 a Tribunalului Bucureşti – secţia l-a penală, a fost condamnat inculpatul P.G., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. e Cod penal, la o pedeapsă de 6 ani închisoare. S-a reţinut, în fapt, că la data de 11.05.1998, inculpatul a deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată S.I., de o pereche de cercei din argint, două inele din aur şi 10.000 lei, prejudiciul cauzat fiind acoperit integral în natură, prin restituirea bunurilor sustrase.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o ca netemeinică, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, apreciată ca excesiv de severă.
Din oficiu, în virtutea efectului devolutiv statuat prin dispoziţiile art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că hotărârea apelată este esenţial nelegală, deoarece nu a rezolvat fondul cauzei.
Nerezolvarea fondului cauzei există atunci când, în considerentele hotărârii primei instanţe nu se arată existenţa sau inexistenţa faptei imputate, nu sunt descrise şi evaluate în concret mijloacele de probă administrate, în vederea aflării adevărului, nu se statuează forma de vinovăţie a inculpatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii ce i se reţine în sarcină.
Astfel, prin considerentele hotărârii apelate, nu se reţine nici liminar o situaţie de fapt şi nici măcar nu se arată cea descrisă în actul de sesizare, respectiv în rechizitoriul scris al procurorului. Pe de altă parte, nu sunt analizate probele administrate în cauză, şi dacă, pe baza examenului acestora, se reţine sau nu vinovăţia inculpatului.
Situaţia că inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia nu exonerează instanţa de a administra direct şi nemijlocit probele în cauză, manifestând prin aceasta rol activ (consacrat prin dispoziţiile art. 4 Cod procedură penală), tocmai pentru a se asigura aflarea adevărului cu privire la faptă şi împrejurările comiterii acesteia, precum şi cu privire la persoana făptuitorului -în sensul principiului fundamental ce guvernează desfăşurarea procesului penal, statuat prin dispoziţiile art 3 Cod procedură penală.
Mai mult, cercetarea judecătorească efectuată nu este completă, întrucât nu au fost audiaţi decât inculpatul şi partea vătămată, şi care, în coroborare cu menţiunea inexactă a recunoaşterii infracţiunii (deoarece inculpatul neagă exercitarea de violenţe fizice asupra victimei), impun cu necesitate admiterea apelului inculpatului, prin incidenţa cazului de desfiinţare totală, prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. b teza II Cod procedură penală, şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu indicaţia ca aceasta să audieze direct şi nemijlocit martorii oculari asistenţi, indicaţi în actele de urmărire penală. (I.D.)
(Secţia a II-a penală, decizia penală nr. 63/1999)
