Apel. Nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate. Incidenţa cazului de casare prevăzut în art.3859 alin.1 pct.10 C.pr.pen. Absolvenţi


Incidenţa cazului de casare prevăzut în art.3859 alin.1 pct.10

C.pr.pen.

C.pr.pen.

Nepronunţarea de către instanţă asupra

unuia dintre apelurile declarate în cauză

conduce la casarea deciziei, fiind incidente

dispoziţiile prev.de art.3859 alin.1 pct.10

(Curtea de Apel Piteşti – dec.pen.

nr.243/R din 19 aprilie 2007)

Prin sentinţa penală nr.865 din 7 iunie 2006, pronunţată de

Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost condamnat inculpatul la doi ani

închisoare pentru infracţiunea prev.de art.184 alin.2 şi 4 Cod penal. S-a

făcut aplicarea prevederilor art.81 şi următoarele Cod penal. A fost

obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabilă civilmente la plata

despăgubirilor materiale şi morale către partea civilă. De asemenea, a fost

obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în timp ce

circula cu autoturismul pe care îl conducea, inculpatul a accidentat-o pe

partea vătămată, căreia i-a provocat leziuni traumatice, pentru vindecarea

cărora au fost necesare 90 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva sentinţei au declarat apel SC ASIROM SA şi

inculpatul.

Prin decizia penală nr.282/A din 20 decembrie 2006,

pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a admis apelul inculpatului, s-a

desfiinţat în parte sentinţa, în sensul reducerii pedepsei la 1 an închisoare,

menţinându-se în rest dispoziţiile sentinţei.

Prin decizia penală nr.243/R din 19 aprilie 2007, pronunţată

de Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul Societăţii de SC

ASIROM SA, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la

acelaşi tribunal.

Pentru a decide astfel, în mod corect curtea a constatat că,

deşi au fost declarate două apeluri, de către inculpat şi de către societatea

de asigurare, tribunalul a soluţionat numai apelul formulat de inculpat.

Ca urmare a acestui fapt, s-a constatat incidenţa cazului de

casare prev.de art.3859 alin.1 pct.10 C.pr.pen, întrucât instanţa nu s-a

pronunţat asupra unei cereri esenţiale, respectiv asupra apelului declarat

de unitatea asigurătoare.