C. proc. pen., art. 365, art. 416 pct. 2 lit. a)
în cazul în care apelul peste termen a fost respins, data rămânerii definitive a hotărârii este, potrivit art. 416 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în lipsa unui apel declarat în termen, data expirării termenului de apel.
I.C.C.J .- Completul de 9 judecători, decizia nr. 74 din 16 februarie 2004, www.scj.ro
Prin sentinţa penală nr. 276 din 17 octombrie 2000, Tribunalul Satu Mare a condamnat pe inculpatul B.V. la un an închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de ieşire din ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 68 alin. (1) lit. b) şi alin. ultim din Legea nr. 56/1992, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
In temeiul art. 10 din Legea nr. 137/1997, s-a revocat beneficiul graţierii condiţionate a pedepselor stabilite prin sentinţa penală nr. 1226 din 17 noiembrie 1997 a Judecătoriei Rădăuţi, urmând ca pedeapsa rezultantă, de un an închisoare, să fie executată alături de pedeapsa aplicată în cauza supusă judecăţii.
Instanţa a reţinut că, în noaptea de 11 mai 2000, inculpatul, împreună cu alte persoane, a încercat să iasă din ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 74A din 22 martie 2001, a respins apelul inculpatului ca nefondat.
Recursul declarat de inculpat a fost admis prin decizia nr. 4262 din 10 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, s-au casat hotărârile atacate, s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei în prevederile art. 20 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din
O.U.G. nr. 105/2001, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată în baza noii încadrări juridice şi, consta-tându-se că infracţiunile ce au format obiectul condamnării anterioare
sunt concurente cu tentativa de trecere frauduloasă a frontierei, s-au înlăturat aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi revocarea beneficiului graţierii pedepselor anterioare.
In ceea ce priveşte starea de recidivă şi revocarea graţierii, instanţa de recurs a motivat că prin hotărârile atacate s-a reţinut greşit că sentinţa penală nr. 1226/1997 a Judecătoriei Rădăuţi a rămas definitivă la data expirării termenului de apel, 22 decembrie 1997, iar nu la 4 iulie 2001 când, în urma rejudecării după casare a apelului declarat peste termen, acesta a fost respins ca nefondat, situaţie în care la data pronunţării sentinţei în cauza de faţă, la 17 octombrie 2000, nu a existat o condamnare anterioară definitivă care să constituie primul termen al recidivei, infracţiunile fiind, deci, concurente.
împotriva ultimei decizii s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că instanţa de recurs a înlăturat contrar legii aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi dispoziţia de revocare a graţierii pedepselor anterioare, sentinţa penală nr. 1226/1997 rămânând definitivă la data expirării termenului de apel, anterior săvârşirii ultimei infracţiuni.
Recursul în anulare este fondat.
Din actele cauzei, rezultă următoarele:
Sentinţa penală nr. 1226 din 17 noiembrie 1997 a Judecătoriei Rădăuţi a fost atacată cu apel de inculpat la 8 decembrie 2000, acesta cerând repunerea în termen, cu motivarea că, fiind plecat din ţară, nu a luat cunoştinţă despre hotărârea primei instanţe decât la întoarcerea din străinătate, ceea ce constituie o cauză temeinică de împiedicare a exercitării în termen a apelului.
Prin decizia penală nr. 21 din 10 ianuarie 2001, Tribunalul Suceava a respins cererea de repunere în termen şi a respins apelul inculpatului că tardiv. Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 269 din 15 martie 2001, a respins recursul declarat de inculpat, a casat decizia atacată şi a trimis cauza tribunalului pentru rejudecarea apelului, cu motivarea că, inculpatul lipsind atât la judecată, cât şi la pronunţare în faţa primei instanţe, sunt incidente prevederile art. 365 C. proc. pen. referitoare la apelul peste termen.
Rejudecând apelul, prin decizia penală nr. 489 din 4 iulie 2001, Tribunalul Suceava a respins apelul inculpatului ca nefondat, soluţie menţinută în recurs prin decizia penală nr. 700 din 3 octombrie 2001 a Curţii de Apel Suceava.
In prezenta cauză, Tribunalul Satu Mare a reţinut că sentinţa penală în discuţie a rămas definitivă la 22 decembrie 1997, data expirării termenului de apel, în raport cu data comunicării sentinţei, la 11
decembrie 1997. Această dată fiind anterioară săvârşirii, la 11 mai 2000, a tentativei de trecere frauduloasă a frontierei, a reţinut, aşa cum s-a arătat, starea de recidivă de după condamnare; ultima infracţiune fiind săvârşită înăuntrul termenului de încercare de 3 ani, a graţierii condiţionate, a revocat beneficiul graţierii pedepselor anterioare, soluţie menţinută în apel.
Instanţa de recurs a reţinut că sentinţa nr. 1226/1997 a rămas definitivă la 3 octombrie 2001, când curtea de apel a respins recursul
inculpatului ca nefondat. In ceea ce priveşte data rămânerii definitive a menţionatei sentinţe, cu consecinţe asupra stării de recidivă şi a revocării graţierii, sunt de observat următoarele.
Potrivit art. 416 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., hotărârile primei instanţe rămân definitive la data expirării termenului de apel, când nu s-a declarat apel în termen.
In conformitate cu art. 365 din acelaşi cod, partea care a lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare, poate declara apel peste termen.
Spre deosebire de instituţia repunerii în termen când, potrivit art. 364 C. proc. pen., apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, apelul peste termen nu este considerat ca fiind făcut în termen, iar executarea nu se suspendă, ceea ce înseamnă că hotărârea atacată are caracter definitiv şi executoriu, iar în cazul respingerii apelului peste termen hotărârea primei instanţe rămâne definitivă, potrivit art. 416 pct. 2 lit. a), la data expirării termenului de apel, în lipsa apelului declarat în termen.
Ca atare, inculpatul fiind condamnat definitiv la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni şi săvârşind o nouă infracţiune intenţionată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, în termenul de încercare al graţierii condiţionate, reţinerea recidivei potrivit art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi revocarea graţierii conform art. 10 din Legea nr. 137/1997 sunt legale şi temeinice.
In consecinţă, recursul în anulare a fost admis, s-a casat în parte decizia atacată cu privire la înlăturarea aplicării prevederilor referitoare la starea de recidivă şi la revocarea beneficiului graţierii, care au fost menţinute, şi s-a dispus înlăturarea aplicării art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
