Apel. Rejudecare. Principiul non reformatio in pejus


Instanţa reînvestită în urma pronunţării unei soluţii de casare cu trimitere spre rejudecare nu poate aplica o pedeapsă mai mare decât aceea stabilită în hotărârea casată în urma recursului inculpatului, deoarece regula non reformatio in pejus trebuie să-şi producă efectele în orice cadru procesual.

(Decizia nr. 4/A din 15 ianuarie 2002 – Secţia a Il-a penală)

Prin Sentinţa penală nr. 294 din 19 decembrie 2000, Tribunalul Teleorman a dispus, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 2151 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, în art. 2151 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal şi art. 13 din Codul penal, texte de lege în baza cărora inculpata G.l. a fost condamnată la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.

Conform art. 65 din Codul penal, s-au interzis inculpatei pe timp de 2 ani drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal.

Inculpata a fost obligată să plătească părţii civile S.C. “G.” S.A. despăgubiri în sumă de 45.615.616 lei.

S-a reţinut, în fapt, că inculpata a îndeplinit funcţia de gestionar la punctul de desfacere cu amănuntul a produselor de panificaţie, aparţinând S.C. “G.” S.A. Alexandria.

Cu ocazia efectuării unui inventar, pe perioada mai – iulie 1999, s-a constatat existenţa unui minus în valoare de 68.527.350 lei.

Cercetările efectuate au stabilit că minusul a fost cauzat prin însuşirea repetată a unor sume de bani rezultate din vânzarea bunurilor gestionate.

Inculpata a declarat apel, criticând soluţia pronunţată sub aspectul individualizării pedepsei şi aplicării art. 65 din Codul penal.

Prin Decizia penală nr. 162 A din 12 martie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a ll-a penală, s-a admis apelul declarat de inculpată şi s-a desfiinţat sentinţa.

Rejudecând, instanţa de apel a dispus, conform art. 334 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 2151 alin. 2, cu aplicarea art. 41 -42 din Codul penal, în art. 2151 alin. 1, cu aplicarea art. 41 -42 din Codul penal şi art. 13 din Codul penal şi a condamnat-o pe inculpată la 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.

Inculpata a fost obligată la 45.615.616 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă S.C. “G.” S.A. Alexandria şi la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Inculpata a declarat recurs, susţinând că nu a fost legal citată la judecarea cauzei în apel, că cele două hotărâri pronunţate nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluţia, că nu au fost administrate şi nu au fost avute în vedere toate probele care i-au fost încuviinţate.

Recursul este fondat.

Curtea Supremă de Justiţie a casat decizia, trimiţând cauza spre rejudecare.

S-a constatat, astfel, că judecarea cauzei în apel a avut loc fără citarea legală a inculpatei, împrejurare ce constituie motiv de casare, conform art. 3859 alin. 1 pct. 21 din Codul de procedură penală, şi care face inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate.

Curtea, rejudecând apelul după casare, a reţinut următoarele:
într-un prim motiv de apel, dezvoltat de inculpată cu prilejul rejudecării, se invocă greşita sa condamnare, susţinăndu-se că aceasta nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnată de prima instanţă.

Această critică nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Inculpata G.l. a îndeplinit funcţia de gestionar la punctul de desfacere cu amănuntul a produselor de panificaţie proprietatea S.C. “G.” S.A. Alexandria.

Inculpata avea ca atribuţiuni principale de serviciu: primirea şi recepţionarea mărfurilor în gestiune, desfacerea acestora, întocmirea monetarelor şi a rapoartelor de gestiune, predarea sumelor de bani rezultate din vânzări la casieria unităţii.

Proprietara magazinului a dispus efectuarea unui inventar pe perioada mai -iulie 1999 şi în urma acestui inventar s-a constatat că inculpata avea pentru perioada de referinţă o lipsă în gestiune la nivelul sumei de 68.527.350 lei.

Din probatoriul administrat rezultă că inculpata, pe timpul gestionării bunurilor încredinţate de S.C. “G.” S.A. Alexandria, şi-a însuşit şi a folosit în interes personal diferite sume de bani, care în timp, cumulate, au atins nivelul sumei mai sus arătate.

Pentru perioadele când inculpata lua bani din gestiune nu întocmea nici monetare, nici registru de casă.

Pe timpul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti şi-a păstrat aceeaşi atitudine nesinceră faţă de faptele comise, încercând să antreneze răspunderea altor persoane: casiera unităţii – martora O.C. sau colega de serviciu – martora M.M., în legătură cu care a susţinut că parte din banii rezultaţi din vânzări au fost duşi la casieră la domiciliu şi aceasta, efectuând lucrări de conservare la imobil, a cheltuit banii în interes propriu şi nu i-a mai depus la casieria unităţii sau că M.M. lua bani din gestiune tot pentru cheltuieli personale.

Aceste susţineri au fost infirmate constant de depoziţiile martorilor P.G., S.H., D.M., M.C., din care rezultă indubitabil că inculpata, anterior săvârşirii faptelor, a împrumutat de la aceste persoane diferite sume de bani şi pentru că termenele scadente erau depăşite, inculpata a luat bani din gestiune pentru a-şi achita datoriile.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a apreciat vinovăţia inculpatei şi a dispus condamnarea acesteia pentru infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 – 42 din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. 2 din Codul penal, ca efect al aplicării art. 13 din Codul penal, în condiţiile modificării art. 146 din Codul penal prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000.

Cel de-al doilea motiv de apel, invocat în subsidiar de inculpată, care vizează individualizarea pedepsei, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, este fondat.

Referitor la cuantumul pedepsei, Curtea constată că, iniţial, prin Decizia penală nr. 162/A din 12.03.2001, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul inculpatei şi i-a redus acesteia pedeapsa la 1 an şi 6 luni închisoare.

Această decizie a fost casată, ca efect al recursului declarat de inculpată, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

întrucât în propria cale de atac nu i se poate crea inculpatei o situaţie mai grea, potrivit art. 3858 din Codul de procedură penală şi art. 372 din Codul de procedură penală, Curtea va admite această critică şi va reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatei la 1 an şi 6 luni închisoare, aşa cum inculpata a beneficiat iniţial, în apelul soluţionat prin Decizia penală nr. 162/2001 a Curţii de Apel Bucureşti.

Cât priveşte modalitatea de a pedepsei, Curtea apreciază că scopul acesteia poate fi atins şi fără privare de libertate, în condiţiile suspendării condiţionate, având în vedere natura şi gravitatea faptei, precum şi circumstanţele personale ale inculpatei, aflată la primul conflict cu legea penală.

Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, va admite apelul inculpatei şi va desfiinţa în parte hotărârea primei instanţe, în sensul menţionat.