Dacă partea a fost prezentă la dezbaterea cauzei în primă instanţă, termenul de apel în cazul acestuia curge de la pronunţare şi nu de la comunicarea hotărârii, în conformitate cu dispoziţiile art. 363 alin. (3) C.proc.pen.
Faptul că judecătorul fondului a scris în hotărâre că termenul de apel curge de la comunicare nu are nicio relevanţă întrucât calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia sunt fixate de către lege şi nu de către judecător.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 312 din 11 mai 2011
Prin sentința penală nr. 693/21.11.2010 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C.proc.pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B.R. pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C.pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată J.A.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen. s-a dispus achitarea inculpatului B.R. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C.pen.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen. s-a dispus achitarea inculpatului B.R. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) C.pen.
S-a constatat că partea vătămată J.A. nu s-a constituit parte civilă.
în baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C.proc.pen. partea vătămată a fost obligată să plătească 370 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 30.03.2009 partea vătămată J.A. a depus o plângere penala la Postul de Poliție Sânmartin prin care a solicitat efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere penală a inculpatului B.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, violare de domiciliu și lovire sau alte violente.
Astfel cum s-a reținut în actul de sesizare și după cum a afirmat și partea vătămată în declarația dată în fața instanței de judecată, aceasta a susținut că a aflat de la numita P.J. că inculpatul ar fi sustras din casa proprietatea sa o masă din fag în cursul lunii martie 2009.
La data de 27.03.2009 partea vătămată a intrat în casa inculpatului solicitându-i să-i restituie masa, după care, conform celor declarate la urmărire penală, a părăsit curtea acestuia intrând în curtea sa care se învecinează cu casa inculpatului. La un moment dat, în timp ce partea vătămată împreuna cu martorul D.Z. reparau gardul împrejmuitor al casei, inculpatul a intrat în curtea părții vătămate printr-o gaură din gard, având o furcă în mană cu care l-a atacat pe partea vătămată lovindu-l. Partea vătămata a trebuit să fugă de la fața locului pentru a nu mai fi lovit. La dosar partea vătămată a depus un certificat medico-legal din care a rezultat că a suferit leziuni traumatice care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Partea vătămată și-a recuperat masa, motiv pentru care nu s-a mai constituit parte civilă.
Cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe, la termenul din data de 11.05.2010 partea vătămată a declarat că își retrage plângerea față de inculpat astfel că, luând act de manifestarea de voință a acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C.proc.pen., raportat la art. 10 lit. h) C.proc.pen., s-a încetat procesul penal împotriva inculpatului pentru comiterea acestei infracțiuni.
Referitor la infracțiunea de violare de domiciliu, s-a constatat că prin declarația dată în fața instanței de judecată partea vătămată a afirmat că are domiciliul în mun. Miercurea Ciuc.
Conform art. 192 C.pen. latura obiectivă a infracțiunii de violare de domiciliu constă în „Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia”. în consecință, trebuia să fie vorba de o clădire sau încăpere care are calitatea de locuință, fiind folosită cu acest scop de partea vătămată, indiferent dacă este sau proprietar al imobilului.
în speță, casa în care a intrat inculpatul era proprietatea părții vătămate dar aceasta nu constituie locuința sa, care este în mun. Miercurea Ciuc și nu în comuna Sânsimion. Casa în care a intrat inculpatul este de fapt o casă „bătrânească” care, conform declarației date în faza de urmărire penală, nu este locuită.
Din cele de mai sus a rezultat că imobilul în cauză nu are calitatea de „locuință” în sensul art. 192 C.pen., nefiind astfel întrunită latura obiectivă a infracțiunii de violare de domiciliu.
Cu privire la infracțiunea de furt calificat, s-a constatat că inculpatul a susținut constant că masa despre care partea vătămată a afirmat că ar fi sustras-o din casa bătrânească, a cumpărat-o. în declarația dată în fața instanței de judecată, inculpatul a afirmat că vânzătorul se numește C.A., care a locuit mai demult în vecinătate dar s-a mutat în localitatea Plăieși, fără însă a putea furniza date pentru identificarea acestuia.
Fiind audiată în ședința de judecată din data de 14.09.2010, martora P.J. a declarat instanței că în urmă cu 2 ani a văzut în curtea părții vătămate o persoană care a pus pe cap o masă și a dat-o peste gard altor persoane din curtea alăturată. Deși îl cunoștea după nume pe inculpat, martora a declarat că nu ar putea recunoaște persoana care a sustras masa deoarece nu l-a văzut bine, având masa pe cap și nu l-a văzut niciodată pe inculpat nici după începerea procesului.
Singurul care a afirmat că inculpatul este cel care a sustras masa este partea vătămată, dar și acesta a declarat că are cunoștință despre identitatea făptuitorului de la martorii audiați de instanță, care însă nu au confirmat că ar cunoaște identitatea acestuia.
S-a constatat astfel, că nu s-a dovedit faptul că inculpatul este cel care a sustras masa părții vătămate săvârșind infracțiunea de furt calificat.
împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc și partea vătămată J.A.
Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
în motivarea apelului s-a arătat că inculpatul s-a făcut vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat reținută în sarcina sa, respectiv fapta prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. i) C.pen., avându-se în vedere că acesta nu a putut prezenta o justificare plauzibilă cu privire la modul în care a intrat în posesia mesei sustrase.
în ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, faptă prevăzută de art. 192 alin. (2) C.pen. s-a considerat că în cauză imobilul în care s-a produs această infracțiune ținea de uzul domestic deoarece, așa cum a arătat partea vătămată obișnuia din când în când să mai treacă pe la acesta, astfel că în cauză s-a apreciat sunt întrunite și elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Prin apelul declarat, partea vătămată J.A. a criticat sentința sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor judiciare.
Prin decizia penală nr. 30/22.02.2011 pronunțată de Tribunalul Harghita, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc și de partea vătămată J.A., s-a desființat, în parte, sentința atacată și rejudecând cauza limitativ în baza art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen. a fost condamnat inculpatul B.R., la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen. a fost condamnat inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C.pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
în baza art. 71 C.pen. i s-au interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.pen.
A fost eliminată dispoziția privind obligarea părții vătămate J.A. la plata cheltuielilor judiciare statului.
Au fost menținute celelalte dispozițiile din sentința atacată.
în baza art. 191 C.proc.pen. obligă pe inculpatul B.R. să plătească statului cheltuieli judiciare în primă instanță, iar în baza art. 193 C.proc.pen. cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul Harghita a avut în vedere următoarele:
Din probatoriul administrat în cauză s-a putut constata fără dubii, că inculpatul intimat, a intrat prin gaura aflată în gard în curtea părții vătămate, având asupra sa o furcă.
Aprecierea primei instanțe că imobilul nu putea fi considerată „locuință” în sensul prevederilor art. 192 C.pen., Tribunalul Harghita, a considerat că este greșită. Prin locuință, în sensul legii penale, se înțelege locul ales în mod liber, unde persoana își desfășoară viața. Nu interesează dacă aceasta este permanentă sau temporară. Partea vătămată nu folosea permanent imobilul, dar obișnuia să treacă din când în când pe la aceasta.
Nu a putut fi înlăturat nici faptul că inculpatul a intrat cu furca în mână chiar când partea vătămată repara gardul împreună cu martorul D.Z.
Astfel, instanța de apel a apreciat că fapta inculpatului B.R. de a intra fără drept, înarmat cu o furcă în curtea părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, în forma prevăzută de art. 192 alin. (2) C.pen.
în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat, tribunalul a reținut că masa sustrasă se afla în locuința inculpatului, acesta declarând că a cumpărat masa de la C.A., fără a proba această susținere. Mai mult, concubina acestuia, O.I. în declarația dată în faza de urmărire penală nu a amintit de cumpărarea mesei, arătând că inculpatul a predat masa părții vătămate „pentru a nu avea probleme” cu partea vătămată. Martora audiată de instanță a arătat că nu a văzut persoana care a dus masa, însă a văzut cum masa a fost dată peste gard altor persoane. Nu știa precis, dar a bănuit că persoana respectivă locuia în curtea unde s-a dat masa peste gard.
Lipsa martorilor sau ezitarea celor ascultați se putea datora și fricii, inculpatul fiind cunoscut ca o persoană neintegrată în comunitate.
Lipsa de suport probator a afirmației că a cumpărat masa, a format convingerea instanței că inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată.
La individualizare pedepsei, tribunalul a reținut circumstanțele concrete ale comiterii celor două infracțiuni precum și persoana inculpatului, atitudinea nesinceră și comportamentul antisocial al acestuia.
Inculpatul se afla în stare de recidivă postexecutorie, după cum a rezultat din referatul de evaluare, nici după executarea pedepsei în regim de detenție (aplicată pentru infracțiuni de tâlhărie), nu și-a schimbat stilul de viață, nu avea o ocupație permanentă.
în consecință, Tribunalul Harghita a procedat în modul arătat în dispozitivul deciziei penale descris mai sus.
împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C.proc.pen., a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, care solicită, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în rejudecare obligarea părții vătămate la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru cercetarea infracțiunii de lovire și alte violențe.
în motivarea scrisă a recursului, parchetul arată că partea vătămată J.A. și-a retras plângerea formulată împotriva inculpatul B.R. pentru comiterea infracțiunii de lovire și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C.pen., dispunându-se încetarea procesului penal, însă în mod nelegal s-a dispus de către instanța de apel eliminarea dispoziției prin care partea vătămată a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Procurorul a formulat și un motiv suplimentar de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 18 C.proc.pen. și anume că apelul părții vătămate a fost admis în mod greșit cu toate că acesta era tardiv formulat.
De asemenea și inculpatul a formulat recurs, în termen, arătând că nu este vinovat de faptele reținute în sarcina sa.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de recurs și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C.proc.pen., Curtea apreciază că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul parchetului, instanța de control judiciar reține:
Potrivit art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. a) C.proc.pen., în cazul de încetare a procesului penal, cheltuielile judiciare avansate de stat se suportă de partea vătămată, în caz de retragere a plângerii, iar potrivit alin. (4) din același text de lege, în cazul în care mai multe părți sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanța hotărăște partea din cheltuieli judiciare datorate de fiecare.
în speță, inculpatul B.R. a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei infracțiuni, respectiv furt calificat, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.
Pentru infracțiunea de furt calificat și violare de domiciliu inculpatul a fost condamnat de către instanța de apel, iar pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe s-a menținut soluția de încetare a procesului penal, dispusă de instanța de fond, ca urmare a retragerii plângerii părții vătămate J.A.
La prima instanță, partea vătămată a fost obligată să plătească toate cheltuielile judiciare avansate de stat, iar în apel această dispoziție a fost eliminată.
Prin urmare, în mod greșit, instanța de apel a dispus eliminarea dispozițiilor prin care partea vătămată era obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, întrucât aceasta trebuia obligată la plata cheltuielilor judiciare parțiale, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) și alin. (4) C.proc.pen., întrucât și-a retras plângerea formulată împotriva inculpatului pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar inculpatul trebuia obligat tot la plata cheltuielilor judiciare parțiale, în conformitate cu dispozițiile art. 191 alin. (1) C.proc.pen. raportat la dispozițiile art. 192 alin. (4) C.proc.pen., deoarece a fost condamnat de către instanța de apel pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și violare de domiciliu.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocat de parchet, Curtea apreciază că și acesta este fondat.
Parte vătămată J.A. a fost prezentă la dezbaterea cauzei în primă instanță la data de 14.09.2010, când a și pus concluzii, astfel că termenul de apel în cazul acestuia curge de la pronunțare și nu de la comunicarea hotărârii, în conformitate cu dispozițiile art. 363 alin. (3) C.proc.pen.
Faptul că judecătorul fondului a scris în hotărâre că termenul de apel curge de la comunicare, nu are nicio relevanță întrucât calea de atac și termenul de exercitare a acesteia sunt fixate de către lege și nu de către judecător.
Prin urmare, având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 21.09.2010, iar apelul părții vătămate a fost declarat la data de 05.10.2010, instanța de apel trebuia să constate că acesta este tardiv, fiind declarat în afara termenului de 10 zile prevăzut de art. 363 alin. (1) C.proc.pen., acesta împlinindu-se la data de 04.10.2010.
Procedând în alt mod, instanța de apel a pronunțat o hotărâre supusă casării.
Cu privire la recursul inculpatului, Curtea apreciază că acesta este fondat, însă pentru alte considerente decât cele expuse de inculpat.
în motivarea recursului, inculpatul arată că el nu se face vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa.
Curtea nu poate reține aceste susțineri. Din probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, rezultă fără nici un dubiu că la data de 27.03.2009, în jurul orelor 10:00, inculpatul, printr-o spărtură a gardului a intrat în curtea părții vătămate, având în mână o furcă, după care a atacat partea vătămată cu furca, aceasta fiind obligată să fugă de la fața locului pentru a nu mai fi lovită de inculpat.
Acest lucru este confirmat de către declarațiile părții vătămate și de martorul D.Z., care a fost prezent la fața locului, și a văzut cum s-a produs incidentul dintre părți. Chiar inculpatul în declarațiile date în cursul urmăririi penale recunoaște că a intrat în grădina părții vătămate având în mână o furcă, însă susține că nu a lovit-o pe aceasta.
Prin urmare, în mod corect instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C.pen.
De asemenea, și în privința condamnării inculpatului pentru comiterea infracțiunii de furt calificat soluția instanței de apel este corectă, masa pe care partea vătămată a reclamant-o ca fiind sustrasă a fost găsită în casa inculpatului, martora P.J. văzând momentul în care o persoană a sustras masa din casa părții vătămate, iar explicația inculpatului că a cumpărat această masă de la C.A., nu poate fi reținută, fiind doar simple afirmații, inculpatul restituind masa părții vătămate.
Dacă masa era într-adevăr cumpărată de la acest martor solicita audierea acestuia și nu restituia de bunăvoie masa părții vătămate.
Recursul inculpatului este fondat pentru alte considerente.
Instanța de apel a obligat inculpatul la plata sumei de 370 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, cu toate că partea vătămată și-a retras plângerea pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, astfel și aceasta trebuia obligată la plata cheltuielilor judiciare parțiale către stat.
Prin urmare, sub acest aspect recursul inculpatului este fondat, acesta urmând a fi obligat la plata sumei de 270 lei în loc de 370 lei cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale în favoarea statului, restul cheltuielilor judiciare către stat trebuind a fi suportate de către partea vătămată.
Față de considerentele expuse, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. urmează să admită recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și inculpatul B.R., să caseze parțial decizia atacată și rejudecând cauza, urmează să respingă ca tardiv apelul declarat de partea vătămată J.A. împotriva aceleiași sentințe și să oblige partea vătămată, în baza art. 192 alin. (2) C.proc.pen. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale în primă instanță și 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, în favoarea statului.
în baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen., urmează să oblige inculpatul la plata sumei de 270 lei în loc de 370 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
De asemenea, Curtea urmează să mențină restul dispozițiilor din decizia atacată și care nu contravin prezentei hotărâri.
