Drept procesual penal. Partea Specială. Apelul. Cereri esenţiale. Obligaţiile instanţei de apelC.proc.pen., art. 365, art. 371, art. 378 alin. (2), art. 3859 alin. 1 pct. 10, art. 2 – 4, art. 6, art. 289Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 5, art. 6
Au caracter esenţial, în sensul dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 10 C.proc.pen., atât cererea prin care inculpatul exercită calea de atac a apelului, chiar peste termen, cât şi cererea de a i se permite să-şi formuleze apărarea în gradul de jurisdicţie al apelului, împotriva acuzaţiilor aduse prin rechizitoriu, inculpatul având dreptul de a fi ascultat în apărarea sa în faţa instanţei de apel, iar această instanţă are obligaţia de a-i acorda acest drept, în condiţiile în care inculpatul a fost condamnat de prima instanţă, fără a fi audiat. Ambele cereri sunt de natură să garanteze, pentru inculpat, dreptul nediscriminatoriu la exerciţiul efectiv al căii de atac prevăzută de lege, dreptul de a contesta acuzaţiile ce i se aduc şi dreptul de a se apăra, prin ascultarea sa de către o instanţă de judecată imparţială.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia penală nr. 561/R din 29 mai 2008
Prin sentinţa penală nr. 166/7.11.2003 pronunţată în dosar nr. 194/2003, Judecătoria Lipova, în baza art. 215 alin. (2) şi (3) cu aplicarea art. 33 lit. a), 74 alin. (2), 76 lit. b) C.pen., l-a condamnat pe inculpatul C.D., cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii.
În baza art. 288 alin. (1) cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
În baza art. 291 cu aplicarea art. 33 lit. b) C.pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza art. 85 C.pen. a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 424/19.10.1999 a Judecătoriei Ineu pronunţată în dosar nr. 251/1999 şi cea aplicată în privinţa pedepsei de 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 26/23.02.2002 a Judecătoriei Gurahonţ în dosar nr. 25/2000 şi au fost contopite pedepsele cu cele aplicate prin hotărârea Judecătoriei Lipova, în cea mai grea de 4 ani închisoare pe care a sporit-o cu 6 luni stabilindu-se ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
În condiţiile şi pe perioada prevăzută de art. 71 C.pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C.pen.
În baza art. 14 şi urm. raportate la art. 346 C.proc.pen. şi art. 998 C.civ. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile B.I.R. – Sucursala Zonală Reşiţa prin lichidator suma de 114.249.905 lei, credit restant şi dobânzi aferente şi au fost respinse pretenţiile civile pentru suma aferentă prejudiciului cauzat acestei de A.F.K.A. actualizată la 630.566.072 lei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel peste termen, potrivit art. 365 C.proc.pen., inculpatul criticând-o pentru nelegalitate în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea sau trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât nu a fost legal citat şi nu a avut cunoştinţă de prezentul dosar.
Prin decizia penală nr. 75 din 28.02.2008 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 194/25072003 s-a respins apelul declarat peste termen de inculpat, în baza art. 350 alin. (1) C.proc.pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării începând cu data de 31.01.2008 până la zi. A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a decide astfel tribunalul a constatat că prima instanţă a reţinut o stare de fapt corectă şi în raport cu probatoriul administrat, a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Apărările formulate de inculpat, nu au putut fi luate în considerare pentru că acesta a fost audiat la urmărirea penală, i-a fost prezentat materialul de urmărire penală şi a avut cunoştinţă de cauză. S-a apreciat că în mod tendenţios s-a sustras de la judecată plecând în străinătate.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul criticând-o sub aspectul că a fost judecat în primă instanţă, în absenţa sa, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra apelului său, declarat peste termen.
Examinând recursul astfel declarat, Curtea de Apel constată că acesta este fondat.
Astfel, inculpatul a declarat apel peste termen împotriva sentinţei penale nr. 166/07.11.2003 a Judecătoriei Lipova, invocând ca nu a cunoscut despre existenţa procesului penal finalizat cu condamnarea sa decât la primirea mandatului de a pedepsei, iar în apel doreşte să-şi formuleze apărarea împotriva acuzaţiilor aduse.
Tribunalul, în calitate de instanţă de apel, nu a analizat cererea inculpatului, atât sub aspectul declarării acestei căi de atac peste termen, prin intermediul dispoziţiilor art. 365 C.proc.pen., cât şi al sesizării cadrului judiciar adecvat în care inculpatul să-şi formuleze apărarea în cauză, în condiţiile evocate de prevederile art. 371 C.proc.pen., privind efectul devolutiv al apelului şi art. 378 alin. (2) C.proc.pen., relativ la obligativitatea ce revine instanţei de apel de a asculta inculpatul atunci când acesta nu a fost ascultat de prima instanţă.
Procedând astfel, Tribunalul a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 385/9 alin. (1), pct. 10 C.proc.pen., în sensul că această instanţă nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru inculpat, de natură să garanteze drepturile sale şi să influenţeze soluţia procesului.
Curtea de Apel statuează că au caracter esenţial, în sensul dispoziţiilor art. 385/9 alin. (1) pct. 10 C.proc.pen.:
1.cererea prin care inculpatul exercită calea de atac a apelului, chiar şi peste termen; 2.cererea de a i se permite să-şi formuleze apărarea în gradul de jurisdicţie al apelului, inculpatul având dreptul să fie ascultat în apărarea sa in faţa instanţei de apel, iar această instanţă are obligativitatea de a-i acorda acest drept în condiţiile prevăzute de art. 378 alin. (2) C.proc.pen., deoarece inculpatul a fost condamnat de prima instanţă fără a fi audiat. Ambele cereri sunt de natură să garanteze, pentru inculpat, dreptul nediscriminatoriu la exerciţiul efectiv al căii de atac prevăzute de lege, dreptul la a contesta acuzaţiile ce i se aduc în faţa instanţei de judecată şi dreptul de a se apăra, în mod prioritar prin ascultarea sa de către o instanţă de judecată imparţială. Totodată, aceste cereri soluţionate într-un cadru procesual adecvat, sunt de natură să influenţeze soluţia procesului, în funcţie de problematica specifică pe care o supun atenţiei instanţei.
Prin neobservarea caracterului esenţial al acestor cereri ale inculpatului, s-au încălcat principiile de bază ale procesului penal, şi anume: principiul legalităţii procesului penal (art. 2 C.proc.pen.); principiul aflării adevărului (art. 3 C.proc.pen.); principiul rolului activ al instanţei de judecată în desfăşurarea procesului penal (art. 4 C.proc.pen.); principiul garantării dreptului la apărare (art. 6 C.proc.pen.). De asemenea, au fost încălcate principiile specifice fazei de judecată ale procesului penal, şi anume principiile oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii (art. 289 C.proc.pen.) iar prin aceasta s-au încălcat drepturile fundamentale ale oricărei persoane implicate într-un proces penal, cum sunt dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare împotriva unei acuzaţii în materie penală (art. 5 şi 6 din Convenţia asupra Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului ).
Astfel fiind, Curtea de Apel va admite recursul inculpatului, va casa decizia atacată cu recurs şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, urmând ca această instanţă să soluţioneze cererea de apel peste termen, cu ascultarea inculpatului şi verificarea apărărilor acestuia.
