Aplicarea art. 184 Cod procedura penala: Cand nu este caz de judecata penala sau daca actiunea publica s-a stins sau s-a prescris, falsul


R O M A N I AJUDECATORIA BARLADJUDB

Aplicarea art. 184 Cod procedura penala: Cand nu este caz de judecata penala sau daca actiunea publica s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanta civila, prin orice mijloace de dovada”.

Cu nr. x din 07-07-2008 s-a inregistrat cererea formulata de reclamantul C N in contradictoriu cu paratii Comisia Locala B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Primarul mun. B si Comisia Judeteana Vde Stabilire a Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor, solicitand obligarea paratilor sa comunice rezolvarea cererii lui de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 2,26 ha, sub sanctiunea de daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de intarziere, rectificarea registrului agricol pentru anii 1951 – 1955, deschis pe numele autorului lui C T, fila 191, partea B, si obligarea paratului Primarul mun. Barlad sa achite suma de 1.000 lei, reactualizata in raport cu rata inflatiei, reprezentand contravaloare expertiza criminalistica.

In motivarea actiunii, reclamantul C N a aratat ca a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 2,26 ha, cerere depusa la Comisia Locala G ce a fost inaintata pentru competenta solutionare catre Comisia Locala B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, terenul fiind la limita celor doua unitati administrative. Arata reclamantul C N ca nu i-a fost solutionata cererea. Precizeaza reclamantul C N ca a formulat plangere penala in urma careia s-a constatat ca registrul agricol a fost modificat de catre angajatii Primariei B, diminuandu-se suprafata de teren detinuta de autorii lui. In cursul cercetarii penale s-a impus efectuarea unei expertize criminalistice, expertiza ce a fost achitata de el.

Actiunea nu a fost motivata in drept.

In dovedirea actiunii, reclamantul C N a folosit proba cu acte si proba cu interogatoriul paratilor.

Comisia Locala B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor si Primarul mun. B au depus intampinari, aratand ca reclamantul C N nu indica numarul de inregistrare a cererilor de reconstituire, terenul revendicat, iar despre dosarul de cercetare penala nu au cunostinta. Solicita respingerea actiunii reclamantului. Paratii au folosit proba cu acte.

Comisia Judeteana V de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor nu a depus intampinare.

In cauza s-a dispus atasarea dosarului penal nr. 1356/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria B.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Cu nr. 5568/12-03-2007 (fila 67 dosar), reclamantul C N a solicitat Presedintelui Comisiei Locale B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor sa puna in discutie cererile lui nr. 62/01-11-2005 si nr. 67/14-11-2005, prin care a solicitat retrocedarea suprafetei de 2,26 ha teren. Sustine in aceeasi adresa reclamantul C N ca prin adresa nr. 298/24-01-2007 a fost instiintat de catre Comisia Locala Grivita ca cele doua cereri au fost transmise spre competenta solutionare cu adresa nr. 321/24-01-2007 catre Comisia Locala B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.

Analizand continutul adresei nr. 298/24-01-2007 (fila 71 dosar) emisa de catre Comisia Locala G se constata ca s-a raspuns reclamantului C N ca cererile lui inregistrate cu nr. 62 /2005 si 67/2005 au fost respinse deoarece terenul solicitat se afla pe raza mun. B. Comisia Locala G in cuprinsul adresei nr. 298/24-01-2007 nu a precizat ca cele doua cereri ( nr. 62 si nr. 67/2005) au fost comunicate cu adresa nr. 321/24-01-2007 catre Comisia Locala B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, asa cum sustine reclamantul C N in cererea inregistrata cu nr. 5568/12-03-2007.

Din interogatoriile luate paratilor Comisia Locala B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor si Primarul mun. B, intrebarea nr. 2, a rezultat ca la sediul Primariei B nu a fost inregistrata adresa nr. 321/24-01-2007.

Coroborand raspunsurile la interogatoriu cu adresa nr. 298/24-01-2007(fila 71 dosar) rezulta ca sustinerile reclamantului C N precum ca cererile sale au fost comunicate catre Comisia Locala B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor nu se confirma si mai mult rezulta ca au fost solutionate de Comisia Locala G prin respingerea acestora.

Prin rezolutia data de Parchetul de pe langa Judecatoria Barlad in dosarul nr. 1356/P/2007 s-a dispus neinceperea urmaririi penale pentru faptele reclamate de C N, constatand ca a intervenit prescriptia raspunderii penale. S-a constatat, in urma efectuarii unei expertize criminalistice platite de reclamantul C N, ca in registrul agricol pentru anii 1951 – 1955 s-au efectuat modificari, neputandu-se stabili cu certitudine vechimea acestora, putand fi plasate in perioada 1954 – 1992. Impotriva acestei rezolutii a formulat plangere reclamantul CN, plangere ce i-a fost respinsa prin rezolutia din 14-03-2008 a Prim – Procurorului de pe langa Parchetul de pe langa Judecatoria B, cu precizarea ca exista posibilitatea formularii unei actiuni civile pentru anularea modificarilor false.

Potrivit art. 184 C.p.c., cand nu este caz de judecata penala sau daca actiunea publica s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanta civila, prin orice mijloace de proba.

In cauza s-a dispus neinceperea urmaririi penale intrucat a intervenit prescriptia raspunderii penale, ca urmare nu s-a constatat savarsirea unei infractiuni de fals, acesta putand fi cercetat de instanta civila, pe cale incidentala, prin orice mijloc de proba.

In mod gresit, reclamantul C N solicita rectificarea registrului agricol, nedovedind ca modificarile au fost constatate ca fiind false si ca au fost efectuate de salariati ai Primariei mun. B, in conditiile in care din intrebarea nr. 6 la interogatoriul luat paratilor Primarul mun. B si Comisia Locala B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor rezulta ca o perioada registrele au fost si in posesia Arhivelor Nationale.

In ceea ce priveste plata contravalorii expertizei se constata ca nu exista dovada savarsirii unui fals de catre angajatii Primariei mun. B.

Fata de acestea, in temeiul art. 1169 C.civ. si art. 184 C.p.c., se va respinge cererea formulata de reclamantul C N in contradictoriu cu paratii Comisia Locala Barlad pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Primarul mun. B si Comisia Judeteana V de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor.

Se va dispune restituirea catre Parchetul de pe langa Judecatoria B a dosarului nr. 1356/P/2007.1