JUDECĂTORIA MOTRU
Sentinţa Nr. 25
Şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2011
Aplicarea în timp a legii de procedură penală.
Aplicarea art. 3201 C.pr.pen. în situaţia în care inculpatul invocă aplicare textului de lege menţionat. Aplicarea principiilor „tempus regit actum” sau mitior lex”.
Prin Rechizitoriul nr. 1267/P/2010 din 20.09.2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru a trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 19572002 constând în aceia că la data de 28.06.2010 inculpatul având o îmbibaţie alcoolică de 2,45 gr.%0 a condus pe drumurile publice un autoturism marca Citroen Jumper.
În faza cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea inculpatului, a martorilor din rechizitoriu şi a martorului propus de inculpat.
Analizând probele administrate în cauză instanţa reţine următoarea situaţie de fapt;
La data de 28.06.2010 în jurul orelor 20,15, inculpatul A.F. a fost depistat de organele de poliţie în timp ce conducea autoutilitara marca Citroen Jumper pe DN 67 conducând cu o concentraţie de vapori de alcool în aerul expirat având valoarea de 1,22 mg/l. rezultată în urma testării cu aparatul alcooltest „Drager”. Inculpatul a fost transportat apoi la Spitalul Municipal Motru fiind recoltate probe biologice de sânge din a căror analiză a rezultat că acesta avea o îmbibaţie alcoolică de 2,45 gr.%0 la ora 21,00 şi 2,20 gr%o la ora 22,00.
Starea de fapt expusă mai sus a fost probată în cursul urmăririi penale cu proces verbal de sesizare, buletin de examinare clinică, buletin de analiză toxicologică, declaraţii de martori, declaraţie de inculpat, iar în cursul judecăţii cu declaraţia inculpatului care a recunoscut faptele, cu declaraţii de martori.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută mai sus, în drept, fapta inculpatului de a fi condus pe drumurile publice un autovehicul, cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală de 0,80 gr./l. alcool pur în sânge şi care a avut reprezentarea şi a acceptat faptul că acţiunea sa constituie un pericol pentru siguranţa circulaţiei, chiar dacă nu l-a urmărit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 din .
Astfel, instanţa va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Înainte de a proceda la individualizarea pedepsei instanţa apreciază că se impune a se analiza aplicabilitatea dispoziţiilor art. 320 ind. 1 C.pr.pen., text de lege introdus în Codul de procedură penală de Legea 202/2010.
Potrivit alin. 1 al art. 320 ind. 1 C.pr.pen. inculpatul poate declara personal că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală până la începerea cercetării judecătoreşti.
Potrivit acestui text de lege legiuitorul a înţeles să limiteze în timp momentul până la care se poate aplica procedura accelerată instituită de art. 320 ind. 1 C.pr.pen.
Începerea cercetării judecătoreşti, ca act procesual, este reglementată de dispoziţiile art. 322 C.pr.pen., text de lege ce stabileşte obligaţiile şi atribuţiile instanţei de judecată în privinţa acestui termen.
În aceste condiţii şi ţinând cont de momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii 202/2010 instanţa apreciază că momentul până la care inculpatul putea să declare recunoaşterea săvârşirii faptelor a fost depăşit.
De asemenea, se reţine că norma de procedură penală, în privinţa aplicării sale în timp este guvernată de principiul tempus regit actum sau altfel spus norma de procedură penală odată intrată în vigoare este de imediată şi strictă aplicare, ea neretroactivând.
Fiind vorba despre o normă procesuală este exclusă aplicarea principiului mitior lex, principiu reglementat de dispoziţiile C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
În aceste condiţii instanţa va respinge cererea inculpatului pentru aplicarea dispoziţiilor art. 320 ind. 1 C.pr.pen.
La alegerea pedepsei precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa conform C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) va avea în vedere pericolul social concret al faptelor săvârşite determinat de modul de producere şi de importanţa valorilor sociale încălcate.
Vor fi de asemenea avute în vedere datele persoane ale inculpatului, respectiv faptul că acesta se află la primul conflict cu legea penală, a avut o atitudine corespunzătoare după săvârşirea faptei şi o conduită bună anterior săvârşirii faptei.
În acest sens instanţa va reţine circumstanţele prevăzute de art. 74 lit. a şi c C.pen. respectiv aplicabilitatea art. 76 alin. 1 lit. d C,.pen.
Având în vedere aceste aspecte instanţa apreciază că o pedeapsă de 6 luni închisoare este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art,. 52 C.pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie instanţa reţine că natura faptei săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. Prin urmare, în baza art. 71 alin. 1 C.pen. urmează ca instanţa să aplice inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.
Apreciind în contextul celor deja menţionate şi ţinând cont de probele în circumstanţiere administrate în cauză, declaraţia martorului I.I., urmează a fi suspendată condiţionat executarea conform art. 81 C,.pen. pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni potrivit art. 82 C.pen. şi în baza art. 71 alin. 5 din acelaşi cod se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
Va fi atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
Va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare avansate de stat, inclusiv onorariu avocat din oficiu.