Judecătoria Baia Mare prin sentinţa penală nr.639 din 24 martie 2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, rap.la art.10 lit.c rap.la art. 5 C.pr.penală a achitat pe inculpatul B.M.C., pentru comiterea infracţiunilor de:viol prev.de art.197 al.1 C.penal; tâlhărie prev.de art.211 al.1, al.2 lit.b şi c C.penal, cu aplicarea art.33 lit.a C.penal.
A condamnat pe acelaşi inculpat pentru tentativă la comiterea infracţiunii de furt calificat prev.de art: 20 rap.la art.208 al.1, 209 al.1 lit.a C.penal, cu aplicarea art.320 ind.1 din Lg.202/2010, la 1 an închisoare.
În baza art.81, 82 C.penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani şi s-a atras atenţia inculpatului asupra prev.art 83 C.penal.
Conform disp.art 350 al.al.3 lit.b C.pr.penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului şi potrivit disp art.88 C.penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată în arest preventiv, începând cu 06.08.2010, la zi.
Cu consecinţele prev.de art.71 al.5, 64 lit.a, teza II C.penal.
A condamnat pe inculpaţii: B.C.A., C.A., C.R.E., toţi pentru tentativă la comiterea infracţiunii de furt calificat prev.de art: 20 rap.la art.208 al.1, 209 al.1 lit.a C.penal, cu aplicarea art.320 ind.1 din Lg.202/2010 faţă de toţi inculpaţii, la câte 6 luni închisoare. În baza art.81, 82 C.penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru toţi inculpaţii pe o durată de câte 2 ani şi 6 luni şi s-a atras atenţia inculpaţilor asupra prev.art 83 C.penal.
A condamnat pe inculpatul C.N., pentru tentativă la comiterea infracţiunii de furt calificat prev.de art: 20 rap.la art.208 al.1, 209 al.1 lit.a C.penal, cu aplicarea art.320 ind.1 din Lg.202/2010, la 1an închisoare. În baza art.81, 82 C.penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o durată de 3 ani şi s-a atras atenţia inculpatului asupra prev.art 83 C.penal.
Cu consecinţele prev.de art.71 al.5, 64 lit.a, teza II C.penal, pentru toţi inculpaţii.
În temeiul art.346 al.3 C.pr.penală s-a respins pretenţiile părţii civile I.S.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În noaptea de 28/29.07.2010, în jurul orei 01:50, partea vătămată I.S.A. se deplasa pe str. Păşunii din Municipiul Baia Mare, în zona Magazinului Billa 2, dinspre intersecţia cu B-dul Republicii, înspre intersecţia cu str. Grănicerilor, după ce s-a despărţit de prietenul său, martorul M.A.. În dreptul imobilului cu numărul 4 de pe str. Păşunii, a ajuns-o din urmă un bărbat (care partea vătămată susţine că era inculpatul B.M.C.), care a trecut pe lângă aceasta. După ce a mers până la intersecţia cu str. Grănicerilor, bărbatul s-a întors înapoi, a trecut din nou pe lângă partea vătămată, după care s-a reîntors, a acostat-o şi a imobilizat-o, acoperindu-i gura cu mâna şi a târât-o într-o zonă retrasă, situată între imobilul cu nr.4 de pe str. Păşunii şi imobilul cu nr.100 de pe str. Grănicerilor, unde prin folosirea de violenţe, a obligat-o să întreţină cu el raport sexual oral, după care a lovit-o peste cap şi a obligat-o să îi dea banii pe care îi avea asupra sa, respectiv suma de 30 lei .
După ce a deposedat-o pe partea vătămată de bani, bărbatul a părăsit locul faptei, fugind peste câmpul situat în spatele imobilelor susmenţionate.
Partea vătămată l-a anunţat telefonic pe prietenul său, martorul M.A. despre cele întâmplate, iar acesta s-a deplasat la locul unde se afla aceasta, însoţit de tatăl său, martorul M.V., cei trei pornind în căutarea agresorului. Pentru că nu au reuşit să-l găsească, martorul M.V. a apelat numărul de urgenţă 112.
Cei trei au fost conduşi de organele de poliţie la sediu unde au fost date declaraţii, iar partea vătămată a fost audiată, semnalmentele persoanei care a obligat-o să întreţină cu el raport sexual oral şi a deposedat-o de suma de 30 de lei, fiind cele din declaraţia de la fila 36-verso din dosarul de urmărire penală.
Potrivit Raportului de constatare medico-legală nr. 826/26.08.2010, partea vătămată I.S.A. prezintă în unghiul extern al gurii o echimoză violacee tumefiată de 4/2 cm, pe mucoasa vestibulară la acelaşi nivel de continuitate de 0,5 cm cu membrană albicioasă, subiectiv cefalee cu dureri de gât ; a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire sau comprimare cu mâna şi degetele ; leziunile au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; leziunile nu au pus în primejdie viaţa; leziunile au putut data din 29.07.2010.
Potrivit descrierii făcute de partea vătămată în prima declaraţie dată la poliţie în dimineaţa zilei de 29.07.2010, agresorul „era la 20-26 ani, înălţime 1,75 m, bine făcut, lat în spate, faţa rotundă, plinuţă, sprâncene groase, ten închis dar nu părea a fi ţigan, tuns scurt cu aceeaşi dimensiune iar la ochi avea un defect, parcă îi fugea ochiul drept, palmele de la mâini erau proeminente, vocea era groasă. Era îmbrăcat într-o bluză cu dungi alb cu albastru şi pantaloni de blugi de culoare bleu.”
În dimineaţa zilei de 29.07.2010, în jurul orelor 10 s-a procedat la realizarea portretului robot al agresorului, acesta fiind făcut de martora V.G.A., care, potrivit declaraţiei date în faţa instanţei nu a avut în vedere declaraţia părţii vătămate de mai sus. Procedura urmată în realizarea portretului robot este cea descrisă de martoră în faţa instanţei şi a avut ca punct de plecare semnalmentele date de partea vătămată cu acea ocazie şi care în mare corespund cu cele date iniţial” tânăr în jur de 22,26 ani, de înălţimea mea-1,65;1,75 m-şaten, ten măsliniu, fără semne particulare vizibile (deşi iniţial a declarat că la ochi avea un defect, parcă îi fugea ochiul drept), ochi albaştri spre verzi, pulover albastru cu dungă albă şi în jur de 60 kg.”
După finalizarea portretului robot s-a utilizat aplicaţia pentru comparaţie a softului, aşa cum declară martora, cu fotografiile persoanelor care sunt în baza de date a inspectoratului de poliţie, introducând ca motor de căutare grupa de vârstă indicată de partea vătămată, respectiv 22-26 ani şi nu au fost găsite persoane care să corespundă portretului robot.
Ulterior, în data de 30 şi respectiv 31.07.2010 i s-a comunicat martorei, de la Poiliţia Mun.Baia Mare că utilizându-se acelaşi soft, dar cu motor de căutare 20-26 ani au fost indicate persoane cu semnalmente asemănătoare(deşi inculpatul avea la acea dată 19 ani) şi că partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat după o razie făcută cu o seară înainte.
În zilele următoare agresiunii, partea vătămată i-a însoţit pe poliţiştii care au pornit în căutarea agresorului prin cartierele oraşului Baia Mare(razia despre care face vorbire martora), condiţii în care, la data de 30.07 2010 partea vătămată îl observă pe inculpatul B.M.C. pe str.Păltinişului din Baia Mare(fiind singură în maşina poliţiei) şi îl indică pe acesta ca fiind agresorul. Cu privire la acest fapt este dată declaraţia de la fila 37 din dosarul de urmărire penală şi a fost întocmit Procesul-Verbal de la dosar, în care se face menţiunea că deplasarea în zona Cartierului V.Alecsandri din Baia Mare s-a făcut în urma declaraţiei părţii vătămate că „ar putea recunoaşte autorul pentru că l-a mai văzut prin zona Cartierului V.Alecsandri…” înainte de agresiune. O asemenea declaraţie a părţii vătămate nu a existat însă până la data de 06.08.2010 când a fost audiată, după recunoaşterea din grup. Până la această dată partea vătămată a declarat că ar recunoaşte autorul după semnalmentele pe care le-a indicat.
La data de 06.08.2010, inculpatul B.M.C. se afla în sediul poliţiei când, potrivit actelor din dosarul de urmărire penală, a fost recunoscut după voce de către partea vătămată care se afla într-unul din birouri, aceasta cerând să-i fie prezentat pentru recunoaştere. Urmare cererii acesteia s-a organizat recunoaşterea din grup la care au asistat ca martori numiţii O.G. şi V.M. Audiaţi fiind cei doi martori în faza de judecată au declarat că recunoaşterea din grup s-a făcut în condiţiile în care în camera în care a fost introdus grupul de bărbaţi se afla şi partea vătămată, inculpatul fiind introdus ultimul şi separat de ceilalţi.
În aceste condiţii partea vătămată, care îl văzuse deja pe stradă pe inculpat şi îl indicase ca fiind autorul deşi prima descriere a agresorului nu corespundea profilului acestuia, a realizat identificarea din grup a inculpatului după semnalmentele observate anterior pe stradă(un tatuaj pe gamba dreaptă), tatuajul nefiind văzut însă de partea vătămată în noaptea în care a fost agresată deoarece a declarat că agresorul era îmbrăcat în pantaloni lungi de culoare bleu.
Procedura recunoaşterii a fost însă viciată, fiind sugestivă datorită introducerii inculpatului în încăpere separat de grupul format pentru recunoaştere şi în prezenţa părţii vătămate.
Dată fiind discrepanţa dintre elementele de identificare furnizate de partea vătămată cu ocazia audierii sale în dimineaţa zilei în care a avut loc agresiunea şi trăsăturile inculpatului, organele de cercetare ar fi trebuit să ia măsuri cu ocazia efectuării recunoaşterii din grup a agresorului, pentru verificarea poziţiei părţii vătămate.
Asupra modalităţii în care se procedează la recunoaşterea din grup, literatura de specialitate a stabilit că, condiţiile în care se va produce contactul cu persoanele ce trebuie recunoscute vizează selectarea cu atenţie a persoanelor cu care urmează a fi simultan prezentată persoana ce trebuie recunoscută şi totodată asigurarea unui cadru cât mai apropiat celui existent în momentul percepţiei iniţiale. Pentru a nu se da loc unor prezentări tendenţios sugestive, persoanele împreună cu care urmează a fi prezentată cea care trebuie recunoscută, trebuie selectate din rândul celor ce prezintă o seamă de însuşiri asemănătoare, se cere evitarea contrastelor izbitoare, a stridenţelor care ar putea conduce la recunoaşteri greşite. Astfel, asemănarea celui ce urmează a fi recunoscut cu cei împreună cu care va fi prezentat pentru recunoaştere, presupune identitate de sex, o anumită apropiere a trăsăturilor fizice şi a ţinutei vestimentare, precum şi o vârstă apropiată. De asemenea, procedura ce urmează a fi urmată în cadrul activităţii de recunoaştere este aceea că după constituirea grupului din care face parte persoana ce trebuie recunoscută, este invitată persoana care face recunoaşterea şi nu cum s-a procedat în cazul de faţă, atrăgându-se atenţia părţii vătămate asupra persoanei ce trebuia recunoscută, aceasta fiind văzută anterior de partea vătămată pe stradă.
Aceste reguli nu numai că nu au fost avute în vedere la constituirea grupului pentru recunoaştere (a se vedea planşa fotografică a grupului) dar includerea inculpatul lui în grup s-a făcut în manieră tendenţios sugestivă prin aducerea lui în încăpere separat de ceilalţi şi includerea în grup în prezenţa părţii vătămate. Procedura ce ar fi trebuit urmată în cadrul activităţii de recunoaştere este aceea că după constituirea grupului din care face parte persoana ce trebuie recunoscută, este invitată persoana care face recunoaşterea şi nu cum s-a procedat în cazul de faţă, atrăgându-se atenţia părţii vătămate asupra persoanei ce trebuia recunoscută, aceasta fiind văzută anterior de partea vătămată pe stradă.
De asemenea, o regulă de bază în efectuarea recunoaşterii este aceea că persoana prezentată pentru recunoaştere trebuie să fie îmbrăcată în aceleaşi haine sau cu haine asemănătoare cu ale celui bănuit. Ori în cauza de faţă vestimentaţia inculpatului şi a câtorva bărbaţi din grup era apropiată de cea în care partea vătămată l-a identificat pe stradă, astfel încât era vizibil tatuajul şi nu apropiată de cea în care l-a văzut pe agresor. Astfel, partea vătămată, este evident că l-a recunoscut pe inculpat ca fiind cel pe care l-a văzut pe stradă, îmbrăcat în pantaloni scurţi şi având un tatuaj pe gambă şi nu pe agresor, ale cărui semnalmente indicate de partea vătămată iniţial nu corespund inculpatului.
La aceeaşi dată (06.08.2010) a fost întocmită şi planşa fotografică de la din dosarul de urmărire penală, de recunoaştere după fotografie, recunoaştere care nu se poate determina dacă a fost ulterioară sau anterioară recunoaşterii din grup, toate actele de cercetare efectuate în cursul urmăririi penale neavând consemnată ora întocmirii. Doar în procesul-verbal de la fila 52 s-a menţionat că partea vătămată a fost invitată telefonic la sediul poliţiei, în data de 06.08.2010, la ora 18,00 iar inculpatul la ora 19,00.
Date fiind cele mai sus consemnate este evident că asocierea portretului robot cu persoana inculpatului s-a făcut după ce partea vătămată l-a văzut pe inculpat pe stradă şi l-a indicat ca fiind autorul agresiunii, susţinând pentru prima dată că îl ştia mai de mult din cartier.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor de viol şi tâlhărie declarând iniţial că în noaptea în care a avut loc agresiunea s-a întors din Austria împreună cu soţia sa, fiind confuz asupra datei exacte. Astfel, în cursul urmăririi penale(Ordonanţa din 31.08.2010, fila 188 din dosarul de urm.penală) s-a reţinut că inculpatul a declarat iniţial că s-a întors în ţară în data de 29.07.2010, revenind apoi în cadrul aceleiaşi declaraţii, şi susţinând că s-a întors în ţară în data de 28.07.2010.Acest fapt a fost consemnat în procesul verbal aflat la fila 53 din dosarul de urm.pen. încheiat la data de 15.07.2010 aşa cum rezultă din acest înscris.
Analizând conţinutul procesului verbal sus-amintit s-a constatat că acesta cuprinde o inadvertenţă referitoare la data întocmirii lui, care nu poate fi înlăturată, în sensul că inculpatul nu putea face o declaraţie în data de 15.07.2010 în care să vorbească despre acţiuni ulterioare acestei date.
Neputându-se determina data exactă în care a fost luată această declaraţie inculpatului, înscrisul va fi înlăturat de instanţă.
Poziţia oscilantă a inculpatului asupra datei exacte a întoarcerii sale în ţară a rezultat din declaraţia dată în 06.08.2010 cu ocazia audierii sale de către organele de cercetare, după recunoaşterea din grup, asupra acesteia revenind ulterior, audiat fiind în prezenţa avocatului din oficiu.
Martorii audiaţi în cursul urmăririi penale şi apoi în faza de judecată cu privire la prezenţa în ţară a inculpatului în noaptea agresiunii au fost de asemenea confuzi în ce priveşte data exactă, însă au declarat că în noaptea în care s-au întors au fost văzuţi şi interogaţi de o patrulă de poliţie în cartierul în care locuiesc, în timp ce descărcau bagajele din maşină.
În urma investigaţiilor efectuate de instanţă la Poliţia Mun.Baia Mare pentru a fi identificate persoanele care au făcut parte din patrulă, s-a comunicat că din patrulă, în noaptea de 25/26.07.2010, pe str.Luminişului din Baia Mare, au făcut parte agenţii de poliţie T.C. şi Z.C..
Audiat fiind martorul T.C. confirmă susţinerile martorilor, arătând că a sesizat pe str.Luminişului din Baia Mare, în noaptea de 25/26.07.2010 când a efectuat patrulă împreună cu colegul său, un grup de persoane care descărcau bagaje mari şi care au declarat că atunci s-au întors din străinătate.
Această declaraţie s-a coroborat cu cea a martorei S.E., concubina inculpatului B. care susţine că a plecat împreună cu inculpatul din Austria spre România în cursul lunii iulie în ziua de duminică, aceasta fiind data de 25.
Prin urmare este dovedit, fără a fi contestat de inculpat că în noaptea în care a partea vătămată a fost agresată, acesta se afla în Baia Mare.
Acest fapt nu creează însă prezumţia că este şi autorul infracţiunilor de viol şi tâlhărie.
Cu privire la comiterea de către acesta a infracţiunilor de viol şi tâlhărie s-a dispus testarea ambelor părţi cu poligraful, rezultând că în ce o priveşte pe partea vătămată nu au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat iar în privinţa inculpatului au fost identificate modificări psihofiziologice care nu pot fi interpretate strict ca fiind legate de prezenţa sau absenţa comportamentului simulat.
În raport cu probele arătate mai sus, cu precizările făcute asupra modului de administrare de către organele de cercetare, instanţa a reţinut că asocierea persoanei inculpatului cu agresorul s-a făcut doar în baza declaraţiilor părţii vătămate, făcute după ce aceasta l-a văzut pe stradă, fără a se face vreo raportare a acestor declaraţii la ceea ce a declarat partea vătămată imediat după agresiune. S-a constatat că inadvertenţele apărute nu au fost verificate de către organele de cercetare, în sensul de a fi verificată poziţia părţii vătămate, care este evident că a fost victima agresiunii aşa cum aceasta a descris-o, dar care deşi iniţial nu a furnizat niciun amănunt din care să rezulte că l-a mai văzut şi anterior pe agresor în cartier, după ce l-a văzut pe stradă pe inculpat a fost foarte sigură că el este cel care a violat-o. Siguranţa părţii vătămate nu poate constitui probă în dovedirea vinovăţiei inculpatului, în lipsa altor probe.
Cu privire la comiterea infracţiunii de viol şi tâlhărie partea vătămată I.S.A. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 50.000 lei, dar şi-a retras plângerea penală la termenul de judecată din data de 04.02,2011 declarând că doreşte ca inculpatul să nu mai fie judecat pentru ambele infracţiuni şi susţinând pentru prima dată că agresorul i-a sustras şi telefonul, motiv pentru care şi-a menţinut doar pretenţiile privind valoarea telefonului şi suma de 30 de lei de care a fost deposedată de agresor. Susţinerea părţii vătămate a fost surprinzătoare, dat fiind faptul că după ce a fost agresată aceasta şi-a sunat prietenul de pe telefonul mobil.
Având în vedere considerentele de mai sus, considerând că există dubii evidente privind vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunilor de viol şi tâlhărie, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor 11 pct. 2 lit. a, rap.la art.10 lit.c rap.la art. 5 C.pr.penală achitând inculpatul pentru comiterea acestor infracţiuni.
II.) La data de 06.08.2010, în jurul orei 10:00, în urma unei înţelegeri prealabile, inculpatul B.M.C., împreună cu inculpaţii B.C.A., C.A., C.R.E., C.N., C.R. şi R.A.S. s-au deplasat la punctul de lucru al SC G.C. SRL Baia Mare, cu scopul de a sustrage componente de fier vechi , zidite dintr-o platformă din beton. În acest sens, inculpaţii au început să spargă platforma din beton folosindu-se de baroase şi târnăcoape, cu scopul de a disloca doi stâlpi metalici cu greutatea de câte 100 kg fiecare , aproximativ, fiind depistaţi de organele de poliţie la locul săvârşirii infracţiunii.
C.S.M., în calitate de reprezentant legal al părţii vătămate SC G.C. SRL Baia Mare a declarat că valoarea prejudiciului care s-ar fi produs prin sustragerea stâlpilor ar fi fost de 150 lei, însă nu s-a constituit parte civilă în cauză, nefiindu-i cauzat nici un prejudiciu.
În drept:
Fapta inculpatului B.M.C., astfel cum a fost probată şi recunoscută, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la comiterea infracţiunii de furt calificat prev.de art. 20 rap.la art.208 al.1, 209 al.1 lit.a C.penal, faptă pentru cpomiterea căreia instanţa l-a condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare.
Faptele inculpaţilor B.C.A., C.A. şi C.R.E., astfel cum au fost probate şi recunoscute, întrunesc elementele constitutive ale tentativei la comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20, rap.la art.208 al.1, şi 209 al.1 lit.a, C.penal, pentru care instanţa i-a condamnat la pedeapsa de câte 6 luni închisoare.
Fapta inculpatului C.N., astfel cum a fost probată şi recunoscută, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20, rap.la art.208 al.1, şi 209 al.1 lit.a, C.penal, pentru care instanţa l-a condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 Cod penal respectiv: lipsa antecedentelor penale( doar inculpaţii C.N. şi B.M.C. sunt cunoscuţi cu antecedente penale, motiv pentru care le-a fost aplicată o pedeapsă mai mare), pericolul social concret al faptei, împrejurările şi modalitatea comiterii faptei, valoarea prejudiciului cauzat, precum şi atitudinea inculpaţilor în raport cu autorităţile judiciare respectiv faptul că în cauză îşi găsesc aplicabilitate dispoziţiile art.3201 din Lg.202/2010, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul fiind reduse cu o treime.
Pentru individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicate inculpaţilor, instanţa a apreciat în raport cu împrejurările concrete ale speţei şi cu nevoile de apărare socială, faptul că scopul pedepselor va putea fi atins şi fără executarea acestora, sens în care se va da eficienţă prevederilor art. 81 Cod penal, dispunându-se suspendarea condiţionată a excecutării pedepselor pentru toţi inculpaţii şi stabilind termene de încercare conform disp.art.82 C.penal.
Inculpaţilor li s-a interzis dreptul de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, faptele acestora fiind incompatibile cu respectul şi încrederea pe care comunitatea le datorează autorităţilor publice, interdicţia fiind suspendată pe durata termenului de încercare.
Având în vedere că inculpatul B.M.C. a fost judecat în stare de arest preventiv,potrivit disp.art 350 al.al.3 lit.b C.pr.penală instanţa a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului şi potrivit disp art.88 C.penal a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată în arest preventiv, începând cu 06.08.2010, la zi.
S-a respins constituirea de parte civilă formulată de partea civilă I.S.A..
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii primei instanţe şi rejudecând cauza, a se dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul B.M.C. pentru comiterea infracţiunii de viol, prev.de art.197 alin.1 C.pen., în baza art.10 lit.h şi art.11 pct.2 lit.b C.pr.pen., faţă de retragerea plângerii prealabile a părţii vătămate I.S.A. şi totodată, condamnarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev.de art.211 alin.1, alin.2 lit.b şi c C.pen. şi pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului de mai sus, pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat, prev.de art.20 rap.la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a C.pen., cu înlăturarea prevederilor art.320/1 C.pr.pen. pentru această din urmă infracţiune.
În sinteză, Parchetul a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile pct.18 al art.385/9 C.pr.pen., în sensul că magistratul fondului a comis o eroare gravă de fapt în interpretarea probelor testimoniale şi ştiinţifice administrate în cauză, ceea ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a inculpatului pentru infracţiunile de viol şi tâlhărie. În opinia acuzării, partea vătămată de la începutul urmăririi penale, cât şi pe parcursul derulării cercetării judecătoreşti, a avut o poziţie constantă de indicare a inculpatului drept al infracţiunilor imputate prin rechizitoriu, martorii ascultaţi nemijlocit în faţa judecătorului confirmând întrutotul susţinerea victimei.
Cu toate acestea, printr-o interpretare eronată a probaţiunii, contrar prevederilor art.63, 64 C.pr.pen. instanţa de fond a pronunţat o soluţie de achitare a inculpatului.
Curtea examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal (parte vătămată, parte responsabilă civilmente).
Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.
Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Din considerentele sentinţei pronunţate în cauza penală de faţă rezultă că prima instanţă nu a administrat nemijlocit toate probele testimoniale indicate în rechizitoriul parchetului, neaudiind martorii V.G.V., B.C.A., M.I., S.D.A., G.M.A., M.C.M., C.R., iar dacă se constata o imposibilitate obiectivă de ascultare a acestora trebuia să facă aplicarea art.327 alin.3 C.proc.pen., să dea citire în şedinţă publică declaraţiilor acestora din faza de urmărire penală şi să ţină cont de ele la judecarea procesului.
Este de remarcat că potrivit art. 200 din Codul de procedură penală, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul ca să se dispună trimiterea în judecată.
Articolul 289 din acelaşi cod, dispune că “judecata cauzei se face în faţa instanţei constituită potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu”.
Din economia textelor legale menţionate, rezultă că probele strânse în cursul urmăririi penale, servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată, de către instanţă, în şedinţă publică, în mod nemijlocit, oral şi în contradictoriu.
Numai după verificarea efectuată în aceste condiţii, instanţa poate reţine, motivat , că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 62 şi art. 63 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 din acelaşi cod, hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat în cauză, constituind un lanţ deductiv fără discontinuitate.
Din verificarea pieselor dosarului rezultă că judecătoria nu şi-a exercitat suficient rolul activ pentru a verifica prin cercetarea judecătorească dacă inculpatul este sau nu autorul infracţiunilor imputate. Neefectuând o cercetare judecătorească completă, instanţa de fond a încălcat reguli de bază ale procesului penal.
Astfel, potrivit art. 65 alin.1 cod proc.pen., sarcina probaţiunii, în procesul penal, revine organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti, iar potrivit art. 66 alin.1 din acelaşi cod, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa.
În raport de particularităţile modului în care s-a pretins că au fost comise faptele, instanţa de fond pentru a stabili cert dacă inculpatul este sau nu autorul infracţiunilor, trebuia să manifeste o deosebită rigoare în cercetarea judecătorească, pentru a identifica fiecare element de detaliu din faptele şi împrejurările ce formează obiectul probaţiunii.
În speţă, se constată că prima instanţă a pronunţat soluţia de condamnare fără să verifice în cursul cercetării judecătoreşti în mod complet, în condiţiile prevăzute de art. 289 şi 290 cod proc.pen., depoziţiile tuturor martorilor invocaţi în actul de trimitere în judecată şi fără să administreze orice alte probe rezultate ca fiind necesare din cercetarea judecătorească pentru aflarea adevărului.
Procedând în acest mod, judecătoria a dat dovadă de lipsă de preocupare în vederea efectuării cercetării judecătoreşti, abdicând astfel de la principiul aflării adevărului.
Astfel, dintr-un număr de 13 martori, propuşi în rechizitoriu în acuzarea inculpatului, instanţa a ascultat 6, omiţând audierea martorilor V.G.V., B.C.A., M.I., S.D.A., G.M.A., M.C.M., C.R.. La ultimul termen de judecată, din faţa instanţei de fond, nici nu s-a mai pus problema administrării probelor testimoniale, neexistând nicio dispoziţie a instanţei în acest sens, deşi nu fuseseră ascultaţi nemijlocit toţi martorii indicaţi în rechizitoriu, pentru susţinerea poziţiei acuzării. Chiar dacă judecătoria a fost în imposibilitate de a-i asculta nemijlocit, în ipoteza în care a avut în vedere conform art.327 alin.3 C.proc.pen. declaraţiile acestora din faza de urmărire penală, ele trebuiau analizate prin prisma coroborării lor cu celelalte mijloace de probă.
Inculpatul, în mod constant, nu a recunoscut infracţiunea de viol şi tâlhărie, recunoscând doar tentativa la infracţiunea de furt calificat. În acest sens, în declaraţia din faţa instanţei de fond, învederează textual că „s-a întors din Austria în noaptea de 27/28 iulie 2010, nu recunoaşte săvârşirea violului şi a tâlhăriei, de asemenea, susţine că nu ştie să scrie şi că nu confirmă cele consemnate în procesul-verbal aflat la fila 53 din dosarul de u.p., în care este precizat că a ajuns în România în ziua de 28 iulie 2010 împreună cu concubina sa”.
În motivarea sentinţei judecătoriei, nu apare nici o aserţiune cu privire la apărarea inculpatului în sensul că nu ştie să scrie, să citească şi raportat la aceasta, contradicţiile între declaraţiile sale date în diferitele faze ale procesului penal. Mai mult, judecătorul fondului trebuia să lămurească dacă inculpatul B.M. a făcut plângere penală împotriva organelor de poliţie pentru infracţiunea de cercetare abuzivă, întrucât în declaraţia de la fila 39 instanţă, învederează textual că „la 6 august 2010, am fost agresat de poliţist, fiind lovit la spate şi tălpile picioarelor pentru a recunoaşte infracţiunea de viol, ocazie cu care mi s-a dat să semnez o declaraţie scrisă cu pixul de către poliţist. Neconcordanţele în ce priveşte întoarcerea mea din Austria le explic prin faptul că declaraţiile au fost date sub presiune, în timpul audierilor. Precizez că declaraţia olografă a fost scrisă de poliţistul V. şi am fost bătut de poliţistul S.” În aceste condiţii, Curtea apreciază că era absolut necesară ascultarea martorului V., nemijlocit în faţa magistratului pentru a lămuri neconcordanţele apărute în declaraţiile succesive ale inculpatului din faza de urmărire penală şi din faţa instanţei. De asemenea, instanţa de fond trebuia să lămurească dacă la audierea inculpatului la organele de urmărire penală a fost prezent apărătorul acestuia ales sau din oficiu, raportat la actele de agresiune invocate de inculpat la luarea declaraţiilor şi poziţia avocatului cu privire la aceste aspecte.
Curtea constată că prin modalitatea în care s-a desfăşurat cercetarea judecătorească în prima instanţă, au fost încălcate două dintre principiile fundamentale ale procesului penal: contradictorialitatea şi nemijlocirea. În baza acestor principii, instanţa este obligată să readministreze toate probele administrate în cursul urmăririi penale, putând astfel să le perceapă prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral şi în şedinţă publică de toate părţile.
Încălcarea dreptului la apărare, atât al victimei, cât şi al inculpatului, precum şi cel la un proces echitabil potrivit art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu pot fi înlăturate, decât prin anularea sentinţei pronunţate de prima instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Baia Mare.
Din examinarea dispoziţiilor citate ale Convenţiei – la care România este parte, astfel că, potrivit art.11 şi art.20 din Constituţie, aceste dispoziţii fac parte din dreptul intern – rezultă că , încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată (acuzat), aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil. Aceste aserţiuni sunt valabile şi în cazul părţilor vătămate, nu numai ale persoanelor inculpate.
Ori, în înţelesul unui proces echitabil intră, aşa cum reglementează art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie şi cum relevă jurisprudenţa CEDO, asigurarea dreptului inculpatului şi al victimei trimişi în judecată şi aflaţi în faţa instanţei, de a pretinde ascultarea martorilor în prezenţa lor, cu posibilitatea de a pune întrebări, de a li se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit şi contradictoriu cu celelalte părţi, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.
Chiar dacă în dreptul procesual penal român situaţia prevăzută în art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie nu are o consacrare expresă, cerinţa realizării condiţiei este obligatorie sub sancţiunea nulităţii şi, deci, a desfiinţării hotărârii pronunţate cu încălcarea acestei exigenţe.
În altă ordine de idei, hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică atât prin prisma procedeului de interpretare a probelor cu încălcarea art.63, 64 C.pr.pen., cât şi a aplicării defectuoase a disp.art.320/1 C.pr.pen.
Cu privire la interpretarea probelor, Curtea reţine următoarele:
În mod constant, contrar celor reţinute de judecătorie, este de reţinut că partea vătămată I.S.A., pe tot parcursul procesului penal, a dat declaraţii care nu s-au contrazis şi prin care l-a indicat fără ezitări pe inculpat ca fiind autorul infracţiunilor de viol şi tâlhărie.
Referitor la portretul robot întocmit în speţă, se constată că potrivit procesului verbal din 26 august 2010, acesta a fost realizat în 29 iulie 2010 ora 12.14 şi a suferit ultima modificare la ora 12.17, aşadar imediat după comiterea infracţiunilor şi anterior identificării inculpatului, victima a oferit semnalmentele agresorului, în baza cărora s-a întocmit această descriere. Judecătorul fondului a apreciat că identificarea inculpatului B. din grup a fost influenţată de faptul că în data de 30 iulie 2010, partea vătămată I. l-a văzut pe inculpat pe strada Păltinişului din Baia Mare, însă este de reţinut că portretul robot al agresorului era deja întocmit din ziua anterioară, având semnalmente care puteau conduce la identificarea necesară a persoanei făptuitorului, asemănarea dintre imaginea realizată în urma întocmirii portretului robot şi fizionomia numitului B.M. fiind evidentă, aspect ce rezultă din compararea celor două imagini.
În privinţa procedurii de realizare a identificării din grup a inculpatului, judecătoria a apreciat că aceasta a fost viciată, fiind sugestivă datorită introducerii inculpatului în încăpere, separat de grupul format pentru recunoaştere şi în prezenţa părţii vătămate.
Curtea, analizând procesul verbal întocmit de organele de cercetare penală cu ocazia efectuării recunoaşterii din grup, declaraţiile martorilor asistenţi O.G. şi V.M., reţine că în procesul verbal aflat la fila 57 dosar u.p. este descrisă amănunţit procedura urmată cu ocazia efectuării recunoaşterii din grup. Astfel, în prezenţa martorilor asistenţi şi a avocatului inculpatului, s-a format grupul de persoane pentru realizarea recunoaşterii, ulterior fiind invitat inculpatul căruia i s-a cerut să ocupe locul pe care îl doreşte în grup. Ulterior, în încăpere a fost invitată partea vătămată I.S.A., căreia i s-a solicitat să precizeze dacă recunoaşte persoana care în noaptea de 28/29 iulie 2010 a obligat-o să întreţină cu ea raport sexual oral şi a deposedat-o de suma de 30 lei. Partea vătămată l-a recunoscut fără ezitare pe inculpatul B.M.. Procesul verbal este semnat de organele de cercetare penală, avocatul inculpatului, martorii asistenţi, persoanele care au format grupul şi de inculpatul B.M., care nu au avut de făcut obiecţiuni cu privire la modul în care s-a desfăşurat activitatea şi referitor la cele consemnate în procesul-verbal. Martorul V.M.M. în faza de urmărire penală a descris în detaliu modul în care s-a efectuat recunoaşterea din grup. Astfel, a fost introdus în cameră grupul de 5 persoane, ulterior i s-a solicitat inculpatului să-şi aleagă locul în grup, i s-a dat fiecăruia un talon cu număr, iar apoi a fost invitată victima care fără ezitare, l-a indicat pe inculpat. Din depoziţia martorului rezultă fără dubiu că partea vătămată a fost introdusă în cameră după ce inculpatul şi-a ales locul în grup şi nu anterior introducerii acestuia în cameră pentru recunoaştere.
Martorul O.G., în faza de urmărire penală, a descris modul în care s-a efectuat recunoaşterea din grup, învederând că au fost introduse în încăpere mai multe persoane care semănau cu inculpatul, apoi a fost introdus acesta, căruia i s-a cerut să-şi aleagă locul dorit, apoi i s-a cerut victimei să indice agresorul, condiţii în care partea vătămată l-a indicat pe inculpat.
În faza de judecată, martorul V.M.M., a declarat că-şi menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale, precizând că partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind autorul agresiunilor.
În faţa instanţei de fond, şi martorul O.G. a precizat că-şi menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi că partea vătămată l-a recunoscut imediat pe inculpat, afirmând cu tărie că el este agresorul.
Datele consemnate în procesul-verbal de recunoaştere din grup, act ce a fost efectuat în prezenţa apărătorului inculpatului, se coroborează cu declaraţiile date de martorii asistenţi imediat după efectuarea recunoaşterii. Analizând depoziţiile martorilor asistenţi în faza de judecată, aceştia au învederat că-şi menţin cele arătate la poliţie, însă nu pot da detalii amănunţite despre modul efectuării recunoaşterii, actul întocmit în 6 august 2010 neavând pentru ei nicio importanţă, aflându-se întâmplător la sediul organelor de cercetare penală cu probleme personale, iar de la data efectuării acestora până la ascultarea în faţa instanţei, trecând un interval mare de timp.
Din declaraţia părţii vătămate I.S.A. privind desfăşurarea recunoaşterii din grup, rezultă că i-a fost prezentat un grup de 6 persoane, dintre care l-a recunoscut pe inculpatul B., ca fiind autorul violului şi al tâlhăriei. Declaraţia acesteia se coroborează perfect cu procesul verbal de recunoaştere din grup şi cu declaraţiile martorilor asistenţi din faza de urmărire penală. Nu în ultimul rând, victima l-a identificat pe inculpat şi după voce, anterior prezentării acesteia pentru recunoaştere din grup. La 30 august 2010, victima a fost testată cu tehnica poligraf, iar din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică rezultă că nu au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat.
Pentru motivele ce preced, Curtea apreciază că recunoaşterea din grup realizată la poliţie, la 6 august 2010, s-a făcut cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale în prezenţa apărătorului inculpatului, instanţa apreciind eronat că aceasta a fost viciată, fiind sugestivă datorită introducerii inculpatului în încăpere, separat de grupul format pentru recunoaştere şi în prezenţa victimei, în condiţiile în care se coroborează cu declaraţiile martorilor asistenţi şi cu cele consemnate în procesul-verbal întocmit la acea dată.
La data de 3 februarie 2011, partea vătămată a învederat în faţa instanţei că nu mai rezistă psihic, condiţii în care doreşte să-şi retragă plângerea penală pentru infracţiunea de viol. Cu toate că la 4 februarie 2011, partea vătămată a precizat că-şi retrage plângerea pentru viol, solicitând încetarea procesului penal, instanţa de fond în mod eronat, a considerat că în cauză nu există probe pentru niciuna dintre infracţiuni şi a dispus achitarea inculpatului B.M..
Pe lângă acest motiv de netemeinicie şi nelegalitate în interpretarea probelor, care se constituie în motivul de casare înscris în punctul 18 al art.385/9 C.prpen., judecătoria a apreciat nelegal că în cauză sunt aplicabile prevederile art.320/1 C.pr.pen. faţă de inculpat pentru tentativa la infracţiunea de furt calificat, neadministrând nicio probă pentru dovedirea acestei infracţiuni.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că în şedinţa de judecată din 30 septembrie 2010, după identificarea inculpaţilor, s-a citit rechizitoriul, s-au audiat cei trimişi în judecată, ocazie cu care inculpatul B.M. a arătat că nu recunoaşte infracţiunile de viol şi tâlhărie, spre deosebire de tentativa la furt calificat. Curtea reţine că judecătoria nu putea face aplicarea art.320/1 C.pr.pen., în condiţiile în care acest articol a fost introdus prin art.XVIII pct.43 din Legea 202/2010, text ce a intrat în vigoare doar la 25 noiembrie 2010. Mai mult, câtă vreme inculpatul a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni concurente, ce formează un tot indivizibil, nu se putea aplica disp.art.320/1 C.pr.pen. doar pentru una dintre fapte, textul invocat prevăzând în mod expres că „până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu” şi nu doar una dintre acestea. În aceste condiţii, instanţa de fond era obligată să nu facă aplicarea art.320/1 C.pr.pen. numai pentru una dintre infracţiuni, câtă vreme recunoaşterea inculpatului a avut loc înainte de intrarea în vigoare a legii, iar pe de altă parte, în speţă, i se imputau 3 fapte concurente, dintre care două erau negate, impunându-se astfel, administrarea probaţiunii cu privire la întreaga învinuire adusă.
Neefectuând o cercetare judecătorească completă şi nerăspunzând apărărilor formulate de părţi instanţa de fond a încălcat reguli de bază ale procesului penal, hotărârea fiind lovită de nulitate absolută.
Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Ministri ai Statelor Membre asupra Independenţei, eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor”.
Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr.7, instanţa are obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziţie a instanţei de recurs este reliefată şi de practica CEDO – cauza Boldea contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi”.
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional.
Hotărârea judecătorească nu este un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care îşi găsesc exponenţialul în motivarea hotărârii judecătoreşti.
Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii ce determină pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale propuse de participanţi şi, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căilor de atac.
Pentru motivele ce preced, curtea va admite ca fondat, în baza art.38515 pct.2 lit.d C.proc.pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, împotriva sentintei penale nr. 639 din 24 martie 2011 pronuntata de Judecătoria Baia Mare in dosarul nr. 9836/182/2010 privind pe inculpatul B.M.C..
Se va casa sentinţa penala atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond, respectiv Judecătoriei Baia Mare.
Cu ocazia noii judecăţi în fond, se va lua act de poziţia inculpatului şi a părţii vătămate, conform art.70 sau 323 C.proc.pen., cercetarea judecătorească se va efectua cu respectarea celor 4 principii fundamentale, obligatorii în faza de judecată şi în urma exercitării rolului activ, prin administrarea oricăror altor probe care apar necesare, judecătoria trebuie să ajungă, motivat, la o soluţie temeinică şi legală, ca unic rezultat care exprimă cert adevărul impus de probele obţinute şi administrate conform legii, fără aplicarea art.320/1 C.pr.pen. pentru una din infracţiuni. Şi latura civilă va trebui să fie soluţionată corespunzător, câtă vreme partea vătămată s-a constituit parte civilă cu mai multe sume de bani, care trebuiau clarificate dacă reprezintă doar suma însuşită de inculpat cu ocazia tâlhăriei sau reprezintă şi daune morale, ca efect al suferinţelor îndurate în urma faptelor săvârşite de inculpat. (Judecător Delia Purice)
