Aplicarea a două pedepse principale pentru o singură infracţiune este contrară principiului legalităţii incriminării şi pedepsei prevăzut de art. 2 C.pen.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 264 din 20 aprilie 2011
La data de 18.01.2011, în dosarul nr. 717/258/2010, Judecătoria Miercurea Ciuc pronunță sentința penală nr. 49 prin care:
în baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea C.pen. (21 de acte materiale) și cu aplicarea art. 3201alin. 7 C.proc.pen., a condamnat-o pe inculpata A.E., la pedeapsa de 3.750 lei amendă și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „emitere de file cec fără a avea disponibil în cont”.
în baza art. 71 C.pen., i-au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C.pen., ca pedeapsă accesorie, iar în baza C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepselor pe o durată de 2 ani și 4 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii.
în baza art. 71 alin. (5) C.pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii, iar în baza art. 359 C.proc.pen., i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor C.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
în baza art. 346 C.proc.pen., s-au respins acțiunile civile formulate de părțile civile SC A. SA Constanța și SC M.A. SRL Brașov, iar în baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen., inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a adopta o asemenea soluție instanța de fond a reținut că:
La termenul de judecată, din data de 18.01.2010, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpata a declarat că recunoaște, în totalitate, faptele reținute în actul de sesizare a instanței, nu solicită administrarea de probe și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor, administrate în faza de urmărire penală.
în consecință, instanța a admis cererea inculpatei, i-a adus la cunoștință acestuia, prevederile actului de sesizare, cu privire la infracțiunea, pentru comiterea căreia a fost trimisă în judecată, și a procedat la audierea sa, sub aspectul recunoașterii faptei comise.
Având în vedere declarația inculpatei, în considerarea prevederilor art. 3021C.pen., pentru stabilirea vinovăției acestuia, instanța a analizat probatoriul administrat în faza de urmărire penală ținând cont de concluziile pe fond ale părților.
Astfel, din materialul probator administrat a rezultat că, în fapt, la data de 06.11.2006 organele de poliție au fost sesizate cu plângerea părții vătămate SC B.C. SRL care a solicitat efectuarea de cercetări față de inculpata A.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. S-a arătat că la data de 11.09.2006 între SC G. SRL, firmă administrată de inculpată, și SC B.C.A. SRL s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare, de legume și fructe, care la punctul 7 privind modalitatea și condițiile de plată, prevedea că plata se va face prin cec, bilet la ordin, ordin de plată sau numerar, în termen de 14 zile de la ridicarea mărfii, data plății fiind menționată și pe factura fiscală.
Partea vătămată a livrat către SC G. SRL diverse cantități de legume, valoarea totală a mărfii livrate fiind de 8034,71 lei. în vederea achitării mărfii, inculpata a emis un număr de 3 cecuri, respectiv seriile BF nr. 00018982 pentru 2503,84 lei și BF 327 nr. 00018988 pentru 3250,26 lei. Cel de-al treilea cec nu a mai fost introdus la plată. Cecurile erau semnate și ștampilate de învinuită în calitate de administrator la SC G. SRL.
La data de 03.11.2006 cele 2 cecuri au fost introduse, spre decontare, la sucursala CEC Bank – sucursala Harghita, dar au fost refuzate la plată pe motivul „lipsei totale a disponibilului trăgător aflat în interdicție bancară” și cu mențiunea „scos din circulație”.
Partea vătămată SC A. SA la data de 16.11.2006, a depus, de asemenea, plângere împotriva lui G.L.I., solicitând cercetarea acestui a pentru emiterea unui număr de 4 file cec, pentru achitarea contravalorii produselor achiziționate, care însă ulterior au fost refuzate la decontare pentru lipsă totală de disponibil.
Din declarația administratorului firmei V.L. a rezultat faptul că în data de 21.07.2006 a fost încheiat contractul cu nr. 6674 între societatea SC A. SA și SC G. SRL, contract semnat de G.L.I., specificându-se în contract ca modalitate de plată fila cec, ordin de plată, numerar, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Colaborarea dintre cele două firme a început în luna iulie 2006 și s-a desfășurat în condiții bune până în luna septembrie 2006, când au fost emise facturile fiscale pentru achiziționarea de către SC G. SRL a unor cantități de ulei de floarea soarelui, valoarea acestora fiind de 46.990,20 lei.
Pentru plata acestor facturi SC G. SRL a emis un număr de 4 cecuri, care, fiind introduse, în bancă, spre decontare, la data de 27.10.2006, au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil.
Conform declarațiilor martorului M.L.A., în cauză cecurile au fost semnate de inculpata A.E., fiind înmânate reprezentanților părții vătămate acestei societăți, de către inculpată și făptuitorul G.L.
La data de 05.01.2007 partea vătămată SC M.A., reprezentată de F.F.V., a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de inculpata A.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Din plângerea și declarația administratorului F.V.V. a rezultată că, la începutul lunii septembrie 2006 a fost contactat de către G.L. în calitate de reprezentant al SC G. SRL și, fără a se încheia vreun contract de colaborare, între cele două firme, au fost demarate o serie de activități comerciale. SC G. SRL achiziționa marfă emițând, imediat, file cec, completate la toate rubricile cu valoarea facturilor achiziționate, termenul scadent fiind de 21 de zile. Relația dintre cele două societăți a decurs normal până la data de 16.10.2006, când societatea SC G. SRL a intrat în interdicție bancară, provocând un prejudiciu părții vătămate de 168.244,44 lei, deoarece în perioada 18.10.2006-15.11.2006, cele 15 cecuri emise pentru plata mărfurilor livrate au fost introduse la bancă, spre decontare, dar au fost refuzate la plată, pe motivul lipsei totale de disponibil. Cecurile au fost semnate de inculpata A.E.
în mod corect, s-a reținut, în actul sesizare, faptul că inculpata nu a avut intenția de a produce un prejudiciu, în dauna părților vătămate, motiv pentru care emiterea cecurilor fără a avea disponibil în bancă, nu întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, neexistând scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust.
în acest sens, inculpata a arătat, în declarația sa, că din mărfurile achiziționate de la cele 3 societăți, o parte au fost redistribuite către alte firme, printre care și o firmă din localitatea Mioveni, jud. Argeș, respectiv Y.O. SRL, care, la rândul său, i-a predat fila cec cu nr. 01100241, pe care inculpata a primit-o ca și garanție. Această filă cec a fost introdusă în bancă de inculpată, pentru suma de 214.389,90 lei la 26.10.2009, dar a fost refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil, motiv pentru care și inculpata, la rândul său, a fost pusă în imposibilitatea de a-și onora plățile către clienții săi.
Situația descrisă de inculpată nu justifica însă emiterea, de către aceasta, a cecurilor pentru plata mărfurilor achiziționate, știind că nu are disponibil în contul bancar, faptă a constitui infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934.
Ca urmare, în drept, fapta comisă față de partea vătămată SC B.C. SRL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) (două acte materiale).
Fapta comisă față de partea vătămată SC A. SA Constanța s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) (patru acte materiale) și că fapta comisă față de partea vătămată SC M.A.P. SRL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) (15 acte materiale).
Având în vedere că faptele au fost comise de inculpată, în baza aceleiași rezoluții infracționale, într-o perioadă relativ scurtă, cu caracter de continuitate, pentru toate cele 21 de acte materiale s-au constatat a deveni aplicabile prevederile C.pen.
Pentru individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată s-au avut în vedere, în primul rând, dispozițiile C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) privind criteriile generale de individualizare.
Astfel, s-a reținut că inculpata nu avea antecedente penale, iar circumstanțele în care a comis faptele, deși nu o disculpau, erau de natură a diminua gravitatea acestora. De asemenea, s-a avut în vedere că inculpata a recunoscut faptele comise în cadrul urmăririi penale și în fața instanței de judecată.
Cu toate acestea, față de sumele mari, de bani, pentru care au fost emise cecurile, pedeapsa nu a putut fi coborâtă sub minimul prevăzut de lege, fiind aplicabile prevederile art. 80 alin. (2) C.pen., însă a fost stabilită la acest minim redus cu o treime conform art. 3201 alin. (7) C.proc.pen.
în consecință, în baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea C.pen. (21 de acte materiale) și cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C.proc.pen., a condamnat-o pe inculpata A.E. la pedeapsa de 3.750 lei amendă și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „emitere de file cec fără a avea disponibil în cont”.
în baza art. 71 C.pen., i-au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C.pen., ca pedeapsă accesorie și față de circumstanțele personale ale inculpatei instanța a considerat că scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C.pen. putea fi atins și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Drept urmare, în baza C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepselor pe o durată de 2 ani și 4 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în baza art. 71 alin. (5) C.pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
în baza art. 359 C.proc.pen., i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor C.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
Cu privire la latura civilă a cauzei:
Prin Decizia nr. 43/2008, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, instanța penală investită cu judecarea infracțiunilor, prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, asupra cecului, nu va soluționa acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, urmând a pronunța respingerea ca inadmisibilă a acestei acțiunii civile.
în acest sens s-a arătat că infracțiunile, prevăzute în art. 84 din Legea nr. 59/1934, sunt infracțiuni de pericol, iar scopul încriminării este de a determina emiterea corectă a cecurilor și nu de a se acoperi vreo pagubă materială. De aceea, în asemenea cauze, pentru acoperirea prejudiciului suferit, creditorii au la dispoziție numai acțiunea civilă separată, izvorâtă din contract, și nu acțiunea civilă întemeiată, pe răspunderea delictuală, care ar putea fi alăturată celei penale.
în consecință, în baza art. 346 C.proc.pen., au fost respinse acțiunile civile formulate de părțile civile SC A. SA și SC M.A. SRL Brașov și în baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen., a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Această hotărâre a instanței de fond, în termen legal, a fost atacată cu recurs de către:
– Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, care a solicitat ca, în urma admiterii acestei căi de atac și a casării parțiale a sentinței penale vizate, să se procedeze la condamnarea inculpatei, la o singură pedeapsă. Recursul fondat pe prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C.proc.pen., a învederat că hotărârea instanței de fond este nelegală, prin prisma faptului că s-au aplicat două pedepse principale pentru o singură infracțiune. S-a arătat că, art. 53 C.pen. care reglementează felurile pedepselor, le clasifică în pedepse principale, complementare și accesorii, iar pedepsele principale sunt detențiunea pe viață și amenda. în dreptul românesc penal, pentru aceeași infracțiune cumularea devine posibilă între pedeapsa principală și cele complementare.
„Pedepsele principale multiple sunt prevăzute numai sub formă de pedepse alternative, conferind astfel instanței judecătorești posibilități largi de individualizare a pedepsei”.
De aceea, aplicarea a două pedepse principale pentru o singură faptă a încălcat principiul legalității incriminării prevăzut de art. 2 C.pen.
în plus, o asemenea soluție ar conduce la îngreunarea aplicării altor instituții de drept penal. De exemplu, cele două pedepse nu pot fi contopite, întrucât contopirea se poate efectua numai în cazul săvârșirii mai multor infracțiuni. De asemenea, ar deveni inaplicabilă instituția prescripției executării pedepsei sau a suspendării condiționate. în sentința atacată, s-a observat că instanța a dispus suspendarea condiționată pe un termen de încercare de 2 ani și 4 luni, termen care se referea la pedeapsa închisorii, fără a avea în vedere că, pedeapsa amenzii, nu a fost contopită cu pedeapsa închisorii. Deci, pentru două pedepse principale, pentru nu s-a aplicat concursul, curgea un singur termen de încercare.
Chiar dacă art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934 prevedea aplicarea, pentru aceeași infracțiune, în mod cumulativ, a pedepsei amnezii și închisorii, având în vedere reglementarea din C.pen. care nu mai prevede posibilitatea acestui cumul, se putea concluziona că, art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, a fost modificat în momentul intrării în vigoare a C.pen., în sensul că pedepsele prevăzute în art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934 s-ar aplica alternativ și nu cumulativ. Această interpretare se impunea cu atât mai mult, cu cât art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, a făcut obiectul mai multor excepții de neconstituționalitate, iar Curtea Constituțională, de fiecare dată, a respins excepția ca inadmisibilă (Decizia nr. 645/28.06.2007) pe motiv că asemenea necorelări legislative nu intră în competența Curții Constituționale, instanțele judecătorești fiind cele competente să interpreteze și să rezolve asemenea necorelări.
Trebuia remarcat că legea generală în materie este C.pen., lege care trebuia aplicată tuturor infracțiunilor prevăzute prin legi speciale, conform dispozițiilor art. 362 C.pen.
– Inculpata A.E. care a cerut ca, în urma admiterii recursului său și a casării parțiale a sentinței penale criticate să i se aplice doar pedeapsa principală de 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 81-82 C.pen., înlăturându-se amenda de 3750 Ron ce i-a fost aplicată. S-a învederat de către inculpată că:
– în fapt, prin sentința atacată a fost condamnată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea C.pen. și cu aplicarea, art. 3201 C.proc.civ., la pedeapsa de 3.750 lei amendă și 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 81-82 C.pen. Pentru infracțiunea de „emitere de file cec fără a avea disponibil în cont” instanța ar fi trebuit să aplice numai o singură pedeapsă. Instanța în mod greșit a condamnat-o la pedeapsa cu amendă, întrucât Decretul nr. 544/1953 a stabilit că, se aplică numai pedeapsa închisorii, în toate cazurile în care se prevăd pedepse cu închisoare și cu amendă.
– Partea civilă SC A. SA Constanța ce, prin reprezentantul său legal, a solicitat ca în urma admiterii acestei de căi de atac și a reformării parțiale a sentinței penale criticate, să îi fie admisă acțiunea civilă exercitată în cauză. S-a învederat că respingerea pretențiilor lor civile, în cadrul procesului penal, îi conduc la imposibilitatea recuperării prejudiciului încercat, de această parte civilă, ca urmare a faptei penale comise de administratorul A.E. S-a mai arătat că SC G. SRL Miercurea Ciuc a fost supusă procesului falimentului, procedura a fost finalizată, societatea respectivă a fost radiată, fără ca această parte civilă să fie notificată în vederea înscrierii sale în tabelul creditorilor.
Analizând cele trei recursuri astfel declarate prin prisma prevederilor art. 3859C.proc.pen. se constată că au caracter fondat, doar cele ale acuzării și inculpatei, recursul părții civile nefiind fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
în ceea ce privesc recursurile declarate în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc și de inculpata A.E. se constată că ambele părți nu au înțeles să conteste starea de fapt reținută în cauză (stare de fapt ce corect determinată în cauză a primit încadrarea juridică adecvată) ci doar faptul că pentru fapta comisă inculpatei i s-au aplicat cumulativ două pedepse, fapt ce contravine, în mod evident, prevederilor cu caracter imperativ ale art. 2 C.pen. Pe baza unei judicioase interpretări a probatoriului cauzei s-a stabilit că, în a doua jumătate a anului 2006, mai precis în intervalul cuprins între 13 august și 16 noiembrie 2006, inculpata A.E. în baza aceleași rezoluții infracționale a emis cecuri pentru plata mărfurilor achiziționate de la diverși alți agenți economici, cu toate că știa că nu are disponibil în contul bancar, al societății comerciale ce o administra, aceste 21 de acte materiale corect reținându-se că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii incriminate de dispozițiile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea C.pen. Stabilindu-se în cauză existența faptei și a vinovăției inculpatei, la soluționarea fondului cauzei acesteia, i-a fost aplicată cumulativ atât pedeapsa închisorii de 4 luni cât și pedeapsa amenzii de 3.750 lei, fapt ce contravine așa cum s-a mai arătat prevederilor art. 2 C.pen. La nivelul acestei instanțe de control judiciar constatându-se existența cazului de casare reglementat de art. 3859 pct. 171 C.proc.pen. se apreciază, că se impune, corijarea sentinței penale nr. 49/2011 a Judecătoriei Miercurea Ciuc în sensul de a i se aplica inculpatei recurente o singură pedeapsă și anume cea de 4 luni închisoare, pedeapsă care prin prisma circumstanțelor reale reținute drept cadru al săvârșirii faptei imputate corespunde exigențelor legiuitorului român, expuse în prevederile art. 72 raportat la art. 52 C.pen. Aplicarea unei unice pedepse inculpatei, se impune, pentru a se respecta legalitatea incriminării unei fapte, cu caracter penal, în contextul în care inculpata, ce a înțeles de la debutul anchetei penale declanșate împotriva sa să manifeste o atitudine constantă de cooperare, cu organele judiciare, și de regret, realizând consecințele faptei sale poate fi reeducată și prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus, corect determinat de instanța de fond a cărei modalitate de să fie cea reglementată de prevederile art. 81-82 C.pen.
în ceea ce privește recursul declarat de partea civilă SC A. SA, recurs ce vizează modalitatea de soluționare a laturii civile de către instanța de fond se constată că acesta are un caracter nefondat, deoarece la prim grad jurisdicțional, magistratul fondului a făcut o corectă aplicare a deciziilor pronunțate de către înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile unite asupra problemelor de drept ce au generat o practică neunitară la nivel național. Avându-se în vedere considerentele deciziei în interesul Legii nr. 43/2008 și dispozițiile art. 84 din Legea nr. 59/1934 în mod corect s-a constatat că în prezenta cauză acțiunea civilă a părților vătămate nu se poate rezolva decât pe cale separată, deoarece infracțiunea comisă de către inculpată este una de pericol, iar creditorul păgubit printr-o asemenea faptă are la îndemână doar acțiunea civilă izvorâtă din clauzele contractului încheiat de părți. Fiind vorba despre o infracțiune de pericol în care nu există o răspundere materială delictuală acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă nu poate fi rezolvată decât separat prin promovarea de către recurentă a unei acțiuni civile de natură contractuală în fața instanței civile.
Pentru toate aceste considerente mai sus expuse urmează ca în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. d) C.proc.pen. să se admită recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 49/18.01.2011 a Judecătoriei Miercurea Ciuc în dosarul nr. 717/258/2010.
Se va casa în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza se va elimina din hotărârea atacată condamnarea inculpatei la pedeapsa de 3.750 lei amendă pentru comiterea infracțiunii de emitere de cecuri fără a avea disponibil în cont, prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Vor fi menținute celelalte dispoziții din sentința penală atacată.
Potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. va fi respins ca nefondat recursul declarat de partea civilă SC A. SA împotriva aceleiași hotărâri.