C. pen., art. 53
Aplicarea a două pedepse principale pentru o singură infracţiune este contrară principiului legalităţii incriminării şi pedepsei prevăzut de art. 2 Cod penal.
La data de 18.01.2011, în dosarul nr.717/258/2010, Judecătoria Miercurea Ciuc pronunţă sentinţa penală nr.49 prin care:
În baza art.84 alin.1, pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (21 de acte materiale) şi cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedură penală, a condamnat-o pe inculpata A.E., la pedeapsa de 3.750 lei amendă şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de “emitere de file cec fără a avea disponibil în cont”.
În baza art.71 Cod penal, i-au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal, ca pedeapsă accesorie, iar în baza art.81 Cod penal, s-a suspendat condiţionat executarea pedepselor pe o durată de 2 ani şi 4 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii, iar în baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
În baza art.346 Cod procedură penală, s-au respins acţiunile civile formulate de părţile civile S.C. A. S.A. Constanţa şi S.C. M.A. S.R.L.Braşov, iar în baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a adopta o asemenea soluţie instanţa de fond a reţinut că:
La termenul de judecată, din data de 18.01.2010, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpata a declarat că recunoaşte, în totalitate, faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu solicită administrarea de probe şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor, administrate în faza de urmărire penală.
În consecinţă, instanţa a admis cererea inculpatei, i-a adus la cunoştinţă acestuia, prevederile actului de sesizare, cu privire la infracţiunea, pentru comiterea căreia a fost trimisă în judecată, şi a procedat la audierea sa, sub aspectul recunoaşterii faptei comise.
Având în vedere declaraţia inculpatei, în considerarea prevederilor art.302 ind.1 Cod penal, pentru stabilirea vinovăţiei acestuia, instanţa a analizat probatoriul administrat în faza de urmărire penală ţinând cont de concluziile pe fond ale părţilor.
Astfel, din materialul probator administrat a rezultat că, în fapt, la data de 06.11.2006 organele de poliţie au fost sesizate cu plângerea părţii vătămate S.C. B.C. S.R.L. care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de inculpata A.E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. S-a arătat că la data de 11.09.2006 între S.C. G. S.R.L., firmă administrată de inculpată, şi S.C. B.C.A. S.R.L. s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare, de legume şi fructe, care la punctul 7 privind modalitatea şi condiţiile de plată, prevedea că plata se va face prin cec, bilet la ordin, ordin de plată sau numerar, în termen de 14 zile de la ridicarea mărfii, data plăţii fiind menţionată şi pe factura fiscală.
Partea vătămată a livrat către S.C. G. S.R.L. diverse cantităţi de legume, valoarea totală a mărfii livrate fiind de 8034,71 lei. În vederea achitării mărfii, inculpata a emis un număr de 3 cecuri, respectiv seriile BF nr.00018982 pentru 2503,84 lei şi BF 327 nr.00018988 pentru 3250,26 lei. Cel de-al treilea cec nu a mai fost introdus la plată. Cecurile erau semnate şi ştampilate de învinuită în calitate de administrator la S.C. G. S.R.L.
La data de 03.11.2006 cele 2 cecuri au fost introduse, spre decontare, la sucursala CEC BANK – sucursala Harghita, dar au fost refuzate la plată pe motivul “lipsei totale a disponibilului trăgător aflat în interdicţie bancară” şi cu menţiunea “scos din circulaţie”.
Partea vătămată S.C. A. S.A. la data de 16.11.2006, a depus, de asemenea, plângere împotriva lui G.L.I., solicitând cercetarea acestui a pentru emiterea unui număr de 4 file cec, pentru achitarea contravalorii produselor achiziţionate, care însă ulterior au fost refuzate la decontare pentru lipsă totală de disponibil.
Din declaraţia administratorului firmei V.L. a rezultat faptul că în data de 21.07.2006 a fost încheiat contractul cu nr. 6674 între societatea S.C. A. S.A. şi S.C. G. S.R.L., contract semnat de G.L.I., specificându-se în contract ca modalitate de plată fila cec, ordin de plată, numerar, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Colaborarea dintre cele două firme a început în luna iulie 2006 şi s-a desfăşurat în condiţii bune până în luna septembrie 2006, când au fost emise facturile fiscale pentru achiziţionarea de către S.C. G. S.R.L. a unor cantităţi de ulei de floarea soarelui, valoarea acestora fiind de 46.990,20 lei.
Pentru plata acestor facturi S.C. G. S.R.L. a emis un număr de 4 cecuri, care, fiind introduse, în bancă, spre decontare, la data de 27.10.2006, au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil.
Conform declaraţiilor martorului M.L.A., în cauză cecurile au fost semnate de inculpata A.E., fiind înmânate reprezentanţilor părţii vătămate acestei societăţi, de către inculpată şi făptuitorul G.L.
La data de 05.01.2007 partea vătămată S.C. M.A., reprezentată de F.F.V., a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de inculpata A.E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Din plângerea şi declaraţia administratorului F.V.V. a rezultată că, la începutul lunii septembrie 2006 a fost contactat de către G.L. în calitate de reprezentant al S.C. G. S.R.L. şi, fără a se încheia vreun contract de colaborare, între cele două firme, au fost demarate o serie de activităţi comerciale. S.C. G. S.R.L. achiziţiona marfă emiţând, imediat, file cec, completate la toate rubricile cu valoarea facturilor achiziţionate, termenul scadent fiind de 21 de zile. Relaţia dintre cele două societăţi a decurs normal până la data de 16.10.2006, când societatea S.C. G. S.R.L. a intrat în interdicţie bancară, provocând un prejudiciu părţii vătămate de 168.244,44 lei, deoarece în perioada 18.10.2006 – 15.11.2006, cele 15 cecuri emise pentru plata mărfurilor livrate au fost introduse la bancă, spre decontare, dar au fost refuzate la plată, pe motivul lipsei totale de disponibil. Cecurile au fost semnate de inculpata A.E..
În mod corect, s-a reţinut, în actul sesizare, faptul că inculpata nu a avut intenţia de a produce un prejudiciu, în dauna părţilor vătămate, motiv pentru care emiterea cecurilor fără a avea disponibil în bancă, nu întrunea elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, neexistând scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust.
În acest sens, inculpata a arătat, în declaraţia sa, că din mărfurile achiziţionate de la cele 3 societăţi, o parte au fost redistribuite către alte firme, printre care şi o firmă din localitatea Mioveni, jud. Argeş, respectiv “Y.O.” S.R.L., care, la rândul său, i-a predat fila cec cu nr.01100241, pe care inculpata a primit-o ca şi garanţie. Această filă cec a fost introdusă în bancă de inculpată, pentru suma de 214.389,90 lei la 26.10.2009, dar a fost refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil, motiv pentru care şi inculpata, la rândul său, a fost pusă în imposibilitatea de a-şi onora plăţile către clienţii săi.
Situaţia descrisă de inculpată nu justifica însă emiterea, de către aceasta, a cecurilor pentru plata mărfurilor achiziţionate, ştiind că nu are disponibil în contul bancar, faptă a constitui infracţiunea prevăzută de art.84 din Legea nr.59/1934.
Ca urmare, în drept, fapta comisă faţă de partea vătămată S.C. B.C. S.R.L. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art.41 alin.2 (două acte materiale).
Fapta comisă faţă de partea vătămată S.C. A. S.A. Constanţa s-a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art.41 alin.2 (patru acte materiale) şi că fapta comisă faţă de partea vătămată S.C. M.A. P. S.R.L. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art.41 alin.2 (15 acte materiale).
Având în vedere că faptele au fost comise de inculpată, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, într-o perioadă relativ scurtă, cu caracter de continuitate, pentru toate cele 21 de acte materiale s-au constatat a deveni aplicabile prevederile art.41 alin.2 Cod penal.
Pentru individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată s-au avut în vedere, în primul rând, dispoziţiile art.72 Cod penal privind criteriile generale de individualizare.
Astfel, s-a reţinut că inculpata nu avea antecedente penale, iar circumstanţele în care a comis faptele, deşi nu o disculpau, erau de natură a diminua gravitatea acestora. De asemenea, s-a avut în vedere că inculpata a recunoscut faptele comise în cadrul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată.
Cu toate acestea, faţă de sumele mari, de bani, pentru care au fost emise cecurile, pedeapsa nu a putut fi coborâtă sub minimul prevăzut de lege, fiind aplicabile prevederile art.80 allin.2 Cod penal, însă a fost stabilită la acest minim redus cu o treime conform art.320 ind.1 alin.7 Cod pr. pen.
În consecinţă, în baza art.84 alin.1, pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (21 de acte materiale) şi cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 Cod pr. pen., a condamnat-o pe inculpata A.E. la pedeapsa de 3.750 lei amendă şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de “emitere de file cec fără a avea disponibil în cont”.
În baza art.71 Cod penal, i-au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal, ca pedeapsă accesorie şi faţă de circumstanţele personale ale inculpatei instanţa a considerat că scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art.52 Cod penal putea fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Drept urmare, în baza art.81 Cod penal, a suspendat condiţionat executarea pedepselor pe o durată de 2 ani şi 4 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art.359 Cod pr. pen., i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
Cu privire la latura civilă a cauzei:
Prin Decizia nr.43/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, instanţa penală investită cu judecarea infracţiunilor, prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, asupra cecului, nu va soluţiona acţiunea civilă alăturată acţiunii penale, urmând a pronunţa respingerea ca inadmisibilă a acestei acţiunii civile.
În acest sens s-a arătat că infracţiunile, prevăzute în art.84 din Legea nr.59/1934, sunt infracţiuni de pericol, iar scopul încriminării este de a determina emiterea corectă a cecurilor şi nu de a se acoperi vreo pagubă materială. De aceea, în asemenea cauze, pentru acoperirea prejudiciului suferit, creditorii au la dispoziţie numai acţiunea civilă separată, izvorâtă din contract, şi nu acţiunea civilă întemeiată, pe răspunderea delictuală, care ar putea fi alăturată celei penale.
În consecinţă, în baza art.346 Cod pr. pen., au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile civile S.C. A. S.A. şi S.C. M.A. S.R.L.Braşov şi în baza art.191 alin.1 Cod pr. penală, a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Această hotărâre a instanţei de fond, în termen legal, a fost atacată cu recurs de către:
-Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, care a solicitat ca, în urma admiterii acestei căi de atac şi a casării parţiale a sentinţei penale vizate, să se procedeze la condamnarea inculpatei, la o singură pedeapsă. Recursul fondat pe prev.art.3859 alin.1 pct.171 Cod procedură penală, a invederat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, prin prisma faptului că s-au aplicat două pedepse principale pentru o singură infracţiune. S-a arătat că, art.53 Cod penal care reglementează felurile pedepselor, le clasifică în pedepse principale, complementare şi accesorii, iar pedepsele principale sunt detenţiunea pe viaţă şi amenda. În dreptul românesc penal, pentru aceeaşi infracţiune cumularea devine posibilă între pedeapsa principală şi cele complementare.
„Pedepsele principale multiple sunt prevăzute numai sub formă de pedepse alternative, conferind astfel instanţei judecătoreşti posibilităţi largi de individualizare a pedepsei”.
De aceea, aplicarea a două pedepse principale pentru o singură faptă a încălcat principiul legalităţii incriminării prev. de art. 2 Cod penal.
În plus, o asemenea soluţie ar conduce la îngreunarea aplicării altor instituţii de drept penal. De exemplu, cele două pedepse nu pot fi contopite, întrucât contopirea se poate efectua numai în cazul săvârşirii mai multor infracţiuni. De asemenea, ar deveni inaplicabilă instituţia prescripţiei executării pedepsei sau a suspendării condiţionate. În sentinţa atacată, s-a observat că instanţa a dispus suspendarea condiţionată pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, termen care se referea la pedeapsa închisorii, fără a avea în vedere că, pedeapsa amenzii, nu a fost contopită cu pedeapsa închisorii. Deci, pentru două pedepse principale, pentru nu s-a aplicat concursul, curgea un singur termen de încercare.
Chiar dacă art. 84 alin. 1 din Legea 59/1934 prevedea aplicarea, pentru aceeaşi infracţiune, în mod cumulativ, a pedepsei amnezii şi închisorii, având în vedere reglementarea din Codul penal care nu mai prevede posibilitatea acestui cumul, se putea concluziona că, art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934, a fost modificat în momentul intrării în vigoare a Codului penal, în sensul că pedepsele prevăzute în art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 s-ar aplica alternativ şi nu cumulativ. Această interpretare se impunea cu atât mai mult, cu cât art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934, a făcut obiectul mai multor excepţii de neconstituţionalitate, iar Curtea Constituţională, de fiecare dată, a respins excepţia ca inadmisibilă (Decizia nr. 645 din 28 iunie 2007) pe motiv că asemenea necorelări legislative nu intră în competenţa , instanţele judecătoreşti fiind cele competente să interpreteze şi să rezolve asemenea necorelări.
Trebuia remarcat că legea generală în materie este Codul penal, lege care trebuia aplicată tuturor infracţiunilor prevăzute prin legi speciale, conform dispoziţiilor art. 362 Cod penal.
-Inculpata A.E. care a cerut ca, în urma admiterii recursului său şi a casării parţiale a sentinţei penale criticate să i se aplice doar pedeapsa principală de 4 luni închisoare, cu aplic. art.81, 82 Cod penal, înlăturându-se amenda de 3750 Ron ce i-a fost aplicată. S-a invederat de către inculpată că:
-În fapt, prin sentinţa atacată a fost condamnată pentru infracţiunea prev. şi ped. de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal şi cu aplic., art.3201 Cod procedură civilă, la pedeapsa de 3.750 lei amendă şi 4 luni închisoare, cu aplic. art.81, 82 Cod penal. Pentru infracţiunea de „emitere de file cec fără a avea disponibil în cont” instanţa ar fi trebuit să aplice numai o singură pedeapsă. Instanţa în mod greşit a condamnat-o la pedeapsa cu amendă, întrucât Decretul nr.544/1953 a stabilit că, se aplică numai pedeapsa închisorii, în toate cazurile în care se prevăd pedepse cu închisoare şi cu amendă.
-Partea civilă SC „A.”SA Constanţa ce, prin reprezentantul său legal, a solicitat ca în urma admiterii acestei de căi de atac şi a reformării parţiale a sentinţei penale criticate, să îi fie admisă acţiunea civilă exercitată în cauză. S-a invederat că respingerea pretenţiilor lor civile, în cadrul procesului penal, îi conduc la imposibilitatea recuperării prejudiciului încercat, de această parte civilă, ca urmare a faptei penale comise de administratorul A.E.. S-a mai arătat că SC G. SRL Miercurea Ciuc a fost supusă procesului falimentului, procedura a fost finalizată, societatea respectivă a fost radiată, fără ca această parte civilă să fie notificată în vederea înscrierii sale în tabelul creditorilor.
Analizând cele trei recursuri astfel declarate prin prisma prev.art.3859 Cod procedură penală se constată că au caracter fondat, doar cele ale acuzării şi inculpatei, recursul părţii civile nefiind fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În ceea ce privesc recursurile declarate în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc şi de inculpata A.E. se constată că ambele părţi nu au înţeles să conteste starea de fapt reţinută în cauză (stare de fapt ce corect determinată în cauză a primit încadrarea juridică adecvată) ci doar faptul că pentru fapta comisă inculpatei i s-au aplicat cumulativ două pedepse, fapt ce contravine, în mod evident, prevederilor cu caracter imperativ ale art.2 Cod penal. Pe baza unei judicioase interpretări a probatoriului cauzei s-a stabilit că, în a doua jumătate a anului 2006, mai precis în intervalul cuprins între 13 august şi 16 noiembrie 2006, inculpata A.E. în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale a emis cecuri pentru plata mărfurilor achiziţionate de la diverşi alţi agenţi economici, cu toate că ştia că nu are disponibil în contul bancar, al societăţii comerciale ce o administra, aceste 21 de acte materiale corect reţinându-se că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii incriminate de disp.a rt.84 alin.1 pct.2 din lege anr.59/1934 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal. Stabilindu-se în cauză existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatei, la soluţionarea fondului cauzei acesteia, i-a fost aplicată cumulativ atât pedeapsa închisorii de 4 luni cât şi pedeapsa amenzii de 3.750 lei, fapt ce contravine aşa cum s-a mai arătat prev. art.2 din Codul penal. La nivelul acestei instanţe de control judiciar constatându-se existenţa cazului de casare reglementat de art.3859 pct.171 Cod procedură penală se apreciază, că se impune, corijarea sentinţei penale nr.49/2011 a Judecătoriei Miercurea Ciuc în sensul de a i se aplica inculpatei recurente o singură pedeapsă şi anume cea de 4 luni închisoare, pedeapsă care prin prisma circumstanţelor reale reţinute drept cadru al săvârşirii faptei imputate corespunde exigenţelor legiuitorului român, expuse în prev. art.72 rap.la art.52 Cod penal. Aplicarea unei unice pedepse inculpatei, se impune, pentru a se respecta legalitatea incriminării unei fapte, cu caracter penal, în contextul în care inculpata, ce a înţeles de la debutul anchetei penale declanşate împotriva sa să manifeste o atitudine constantă de cooperare, cu organele judiciare, şi de regret, realizând consecinţele faptei sale poate fi reeducată şi prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus, corect determinat de instanţa de fond a cărei modalitate de să fie cea reglementată de prev. art.81, 82 Cod penal.
În ceea ce priveşte recursul declarat de partea civilă SC A. SA, recurs ce vizează modalitatea de soluţionare a laturii civile de către instanţa de fond se constată că acesta are un caracter nefondat, deoarece la prim grad jurisdicţional, magistratul fondului a făcut o corectă aplicare a deciziilor pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile unite asupra problemelor de drept ce au generat o practică neunitară la nivel naţional. Avându-se în vedere considerentele deciziei în interesul legii nr.43/2008 şi dispoziţiile art.84 din legea nr.59/1934 în mod corect s-a constatat că în prezenta cauză acţiunea civilă a părţilor vătămate nu se poate rezolva decât pe cale separată, deoarece infracţiunea comisă de către inculpată este una de pericol, iar creditorul păgubit printr-o asemenea faptă are la îndemână doar acţiunea civilă izvorâtă din clauzele contractului încheiat de părţi. Fiind vorba despre o infracţiune de pericol în care nu există o răspundere materială delictuală acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă nu poate fi rezolvată decât separat prin promovarea de către recurentă a unei acţiuni civile de natură contractuală în faţa instanţei civile.
Pentru toate aceste considerente mai sus expuse urmează ca în conformitate cu art.38515 pct.1 lit.d Cod procedură penală să se admită recursul declarat împotriva sentinţei penale nr.49 din 18 ianuarie 2011 a Judecătoriei Miercurea Ciuc în dosarul nr.717/258/2010.
Se va casa în parte hotărârea atacată şi rejudecând cauza se va elimina din hotărârea atacată condamnarea inculpatei la pedeapsa de 3.750 lei amendă pentru comiterea infracţiunii de emitere de cecuri fără a avea disponibil în cont, prev. de art.84 alin.1 pct.2 din legea nr.59/1934.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată.
Potrivit art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală va fi respins ca nefondat recursul declarat de partea civilă S.C A. S.A. împotriva aceleiaşi hotărâri.
