APLICAREA DISPOZIŢIILOR ART. 335 COD PROCEDURĂ PENALĂ Infracţiuni contra proprietăţii


Asupra prezentului proces penal:

Prin rechizitoriul nr…înregistrat la această instanţă sub nr. …Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a pus în mişcare actiunea penală si a dispus trimiterea in judecată a inculpatului GD pentru comiterea infractiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 al.1 c.p. şi furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1 – 209 al.1 lit.g c.p. cu aplicarea art. 41 al.2 c.p.

În sustinerea actului de sesizarea instantei s-a invederat că, în baza aceleiasi rezolutii infractionale , în perioada 4-12.XI.2008 pe timp de zi si pe timp de noapte , inculpatul a sustras din locuintele părtilor vătămate SV suma de 250 lei şi de la SI a sustras bijuterii din aur, un telefon mobil marca „Alcatel” si suma de 50 lei , în această ultimă , intrând fără consimţământul părtii vătămate.

A fost audiat inculpatul care a recunoscut comiterea infractiunilor .

Au fost audiati martorii SA şi SG.

Analizând întregul material probator administrat in cauză , atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti , instanţa reţine următoarea situatie de fapt:

Inculpatul GD a prestat diverse activităţi in gospodăria părtii vătămate , consătean , motiv pentru care in data de 4.XI.2008 in jurul orei 19,00 s-a deplasat la locuinţa acesteia pentru a-i face o vizită.

Intrucât partea vătămată nu era acasă, fii acesteia , respectiv martorii SG şi SA i-au permis accesul in casă unde au urmărit un program de televiziune.

La un momentdat , profitând de absenţa celor 2 fraţi , a sustras suma de 250 lei aflată sub televizor , după care a părăsit locuinţa fără să aştepte revenirea celor doi minori şi fără să-i încunoştiinteze .

La revenirea părtii vătămate în domiciliu s-a observat lipsa banilor fiind anunţate organele de politie.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei atât în cursul urmăririi penale cât şi la cercetarea judecătorească , de fiecare dată cu precizarea că a sustras suma de 150 lei .

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 250 lei , instanţa urmând să reţină ca prejudiciu această sumă având in vedere declaratiile părtii vătămate şi declaratiile martorilor SA si SG.

În data de 12.XI.2008 in jurul orei 8,00 inculpatul a intrat in curtea locuinţei părtii vătămate SI pe poarta de acces de la drumul public care nu era asigurată iar apoi în casă pe uşile care erau închise , dar , de asemenea , neasigurate. Din interior şi-a însuşit o verighetă din aur de 14 karate , in greutate de 3 grame , 1 inel din aur în greutate de 2 grame , suma de 50 lei şi un telefon mobil marca „Alcatel”.

Partea vătămată , după constatarea absentei bunurilor , a anunţat organele de politie , care au găsit asupra inculpatului inelul de 2 grame aur si telefonul mobil marca Alcatel iar cu privire la suma de 50 lei acesta a precizat că a cheltuit-o în interes personal.

Prejudiciul cauzat părtii vătămate SI, în sumă de 450 lei a fost acoperit partial , aceasta solicitând să fie despăgubită cu suma de 260 lei.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor retinute prin prezenta cauză.

Prin rechizitoriul nr… înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. …acelasi inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infractiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat ambele în formă continuată prev. de art. 192 al.1 c.p. cu aplic. art. 41 al.2 c.p. şi art. 208 al.1 – 209 al.1 lit.e,i , al.2 lit. b c.p. cu aplic. art. 41 al. 2 c.p.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 6.06.2008 acesta a sustras părtii vătămate MMG suma de 400 lei , în zilele de 11, 15 şi 24.XI.2008 a pătruns fără drept pe portile neasigurate , in domiciliile părtilor vătămate BO si IV şi prin efractie a sustras bunuri in valoare de 2305 lei iar la data de 2.XII.2008 s-a deplasat in incinta barului „Focul viu” prilej cu care a sustras o geantă în care se aflau suma de 200 lei, un încărcător de telefon mobil, o carte de identitate , 1 card bancar , 1 parfum cauzând părtii civile BE un prejudiciu de 300 lei.

Prin sentinta penală nr. …pronunţată de Judecătoria Buzău inculpatul a fost condamnat definitiv pentru faptele retinute in rechizitoriul nr. ..la o pedeapsă rezultantă de 2 ani si 6 luni închisoare cu aplic. art. 71 al.2 c.p. si art. 64 al.1 lit.a , teza a – II-a , lit.b c.p. cu mentinerea măsurii arestării acestuia.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada retinerii si arestării preventive a inculpatului începând cu 8.XII.2008 la zi.

Având in vedere că faptele retinute în prezenta cauză , comise in datele de 4.XI.2008 si 12.XI.2008 se situează in intervalul 6.06.2008 – 2.XII.2008 si in continuarea acestui interval de timp in care au fost comise faptele de furt pentru care a fost condamnat deja definitiv si având in vedere şi modul asemănător de operare , perioadele scurte de timp între faptele de furt şi violare de domiciliu instanta apreciază că acestea reprezintă acte materiale ale aceleiasi infractiuni de furt calificat in formă continuată şi violare de domiciliu in formă continuată prev. de art. 208 al.1 – 209 al.1 lit.e,i, al.2 lit.b c.p. cu aplic. art. 41 al.2 c.p. si art. 192 al.1 c.p. cu aplic. art. 41 al.2 c.p.

Prin urmare , instanta va face aplicarea in cauză a dispozitiilor art. 335 al.2 c.p. în sensul că va dispune desfiintarea sentintei penale nr. ..pronunţată de Judecătoria Buzău in dosarul nr. .., va dispune reunirea cauzelor urmând să se pronunţe prezenta hotărâre.

Reţinând vinovăţia inculpatului instanta urmează să-l condamnbe având in vedere toate faptele de furt retinute in sarcina acestuia , criteriile generale de individualizare a pedepselor relevat prin multitudinea de acte materiale, modalitatea concretă de comitere a acestora , intrând in locuinţele părtilor vătămate in plină zi dar si persoana inculpatului care a recunoscut comiterea faptelor de furt si violare de domiciliu. Deşi nu este recidivist inculpatul a mai fost cercetat pentru infractiuni de furt calificat comise prin acelasi mod de operare iar în prezent este in executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinta penală nr. ..

În baza art. 334 Cod proc. Penală va schimba încadrarea juridică dată faptelor de furt prin rechizitoriile nr. ..şi … în infracţiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e,g,i , alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi infracţiunea de violare de domiciliu în formă continuată prev. de art. 192 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 192 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal va condamna inculpatul GD la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, în perioada 12.11.2008 – 24.11.2008.

În baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e,g,i , alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal va condamna inculpatul GD la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată , în dauna părţilor vătămate MMG, IV, BO, BE, SV şi SI, în perioada 6.06.2008 – 2.12.2008.

În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a 2 a şi lit. b Cod penal începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.

Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

Va deduce din pedeapsa aplicată reţinerea din 13.11.2008 precum şi reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 8.12.2008 la zi.

Va anula mandatul de a pedepsei nr. ..emis de biroul de executări penale din cadrul Judecătoriei Buzău şi dispune emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei.

Va lua act că partea vătămată BE nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul nefiind acoperit în totalitate.

În baza art. 14 alin. 3, lit. b, art. 346 Cod proc. penală cu referire la art. 998 Cod civişl va obliga inculpatul GD la 400 lei despăgubiri civile către partea vătămată MMG, la 1500 lei despăgubiri civile către partea vătămată BO, 1020 lei despăgubiri civile către partea vătămată IV ,la 250 lei despăgubiri civile către SV şi la 260 lei despăgubiri civile către partea vătămată SI.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal va confisca de la inculpat suma de 200 lei.

În baza art. 191 Cod proc. penală va obliga inculpatul la 1300 lei din care 600 lei onorariu apărător din oficiu.