C. pen., art. 39 alin. (1)-(2)
Dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen. impun contopirea fiecăreia dintre pedepsele aplicate, ce au constituit concursul de infracţiuni, cu restul de pedeapsă rămas neexecutat (urmare a existenţei recidivei prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., putându-se adăuga şi un spor de pedeapsă, iar apoi se aplică regulile concursului de infracţiuni.
Decizia penală nr. 60 din 28 ianuarie 2010
Prin decizia penală nr. 286 din 2 iunie 2009 Tribunalul Iaşi a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.L. împotriva sentinţei penale nr. 3218/24.10.2008 pronunţată de Judecătoria Iaşi.
Tribunalul a reţinut că procesul-verbal din 04.10.2005 a fost întocmit cu ocazia retumării inculpatului, de autorităţile slovene. Anterior acestei date, inculpatul ar fi ieşit ilegal din România, în înscrisul intitulat „TALON” (completat la intrarea în ţară de inculpat) acesta a declarat pe propria răspundere că a trecut fraudulos frontiera, la data de 02.03.2003, prin punctul de frontieră Borş, părăsind teritoriul României în mod ilegal, ascuns în interiorul unui microbuz care avea ca destinaţie oraşul Padova, Italia.
Astfel, conform adresei Penitenciarului Iaşi, la data punerii în libertate, respectiv 23.09.2002, condamnatului i s-a adus la cunoştinţă hotărârea instanţei prin care s-a dispus întreruperea executării pedepsei pe o perioadă dc 3 luni, precum şi faptul că la expirarea perioadei de întrerupere trebuie să se prezinte le Penitenciarul Iaşi pentru continuarea pedepsei.
De asemenea, inculpatul, conform propriilor declaraţii, s-a interesat despre posibilitatea de a obţine un nou paşaport, însă aflând că procedura presupune un termen de 30 de zile, a hotărât să părăsească teritoriul ţării în mod fraudulos.
Decizia penală a fost recurată dc inculpatul C.L. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând nesemnarea încheierii de şedinţă din dosarul de apel de către preşedintele completului de judecată, rezultând astfel nulitatea prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.; reţinerea eronată de instanţă a faptului că infracţiunea de trecere ilegală a frontierei de stat a fost săvârşită în termenul de recidivă postexecutorie şi aplicarea greşită a legii.
Curtea a analizat actele şi lucrările dosarului de fond şi ale dosarului de apel prin prisma fiecărui motiv invocat de inculpat, al limitelor procedurale prevăzute de dispoziţiile art. 385^ şi urm. C. proc. pen. Faţă de primul motiv de critică a deciziei penale, a constatat că acesta este ne
fondat, nefiind incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ne-semnarea încheierii de şedinţă nu a încălcat dispoziţiile procedurale invocate, „aflarea adevărului sau justa soluţionare a cauzei”, nu au fost obstrucţionate prin acest fapt – „nesemnarea încheierii de şedinţă” – astfel încât, în sensul dispoziţiilor procedurale invocate, nu se impune „anularea
acestui act”. In acelaşi timp, o eventuală nulitate a acestui act ar fi trebuit invocată în cursul efectuării actului şi în prezenţa părţii ce a invocat-o.
A doua critică a recursului referă la modalitatea de calcul a pedepsei. Instanţa de recurs a constatat că inculpatul C.L. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 101 din 25.06.1996 a Tribunalului Iaşi, modificată prin decizia penală nr. 49 din 18.03.1997 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi definitivă prin decizia nr. 204 din
07.03.2000 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La data de 08.02.2001 inculpatul a fost arestat în baza mandatului de a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale anterior menţionate.
Prin sentinţa penală nr. 446 din 10.09.2002 a Tribunalului Iaşi a fost admisă cererea condamnatului C.L. privind întreruperea pe o perioadă de 3 luni a executării pedepsei de 8 ani închisoare, condamnatul fiind pus în libertate la data de 23.09.2002 cu obligaţia prezentării pentru continuarea executării pedepsei la expirarea termenului de 3 luni.
Prin sentinţa penală nr. 756 din 13.12.2002 a fost admisă o nouă cerere a condamnatului C.L. privind întreruperea pe o perioadă de 3 luni a executării pedepsei de 8 ani închisoare, întemeiată pe starea de sănătate a condamnatului.
Prin decizia nr. 260 din 03.07.2003 a Curţii de Apel Iaşi s-a admis recursul condamnatului şi a fost admisă o altă cerere a condamnatului C.L. privind întreruperea pe o perioadă dc 3 luni a executării pedepsei de 8 ani închisoare, întemeiată tot pe starea de sănătate a condamnatului, începând cu data pronunţării. Conform adresei din 14.02.2006 a spitalului, condamnatul a fost internat în intervalul 12.10.2002 -11.07.2007 de mai multe ori.
Deşi avea obligaţia prezentării pentru continuarea executării pedepsei la expirarea termenului de 3 luni stabilit prin sentinţa prin care i-a fost admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei (02.10.2003) inculpatul a luat hotărârea de a pleca în Italia. Ajuns în acel stat, inculpatul a rămas până în luna septembrie 2005, când a fost depistat de autorităţi şi returnat în ţară.
Inculpatul a săvârşit fiecare dintre infracţiunile ce fac obiectul cauzei penale de faţă mai înainte de a fi intervenit o hotărâre de condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele.
Conform adresei Penitenciarului Iaşi, la data punerii în libertate a inculpatului prin sentinţa penală nr. 446 din 10.09.2002 a Tribunalului
Iaşi (23.09.2002) acesta executase 593 zile închisoare şi mai avea de executat din pedeapsa de 8 ani închisoare un rest de 2329 de zile.
Potrivit art. 39 alin. (1) în cazul recidivei prev. de art. 37 lit. a) C. pen., pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit art. 34 şi art. 35 C. pen.; alin. (2) a aceluiaşi articol prevede că în cazul în care pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.
Faţă de aceste dispoziţii instanţa în baza art. 39 alin. (2) C. pen. a contopit fiecare dintre pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă penală cu restul de pedeapsă de 2329 zile închisoare ce rămase de executat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 101 din 25.06.1996 a Tribunalului Iaşi, modificată prin decizia penală nr. 49 din 18.03.1997 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi definitivă prin decizia nr. 204 din
07.03.2000 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultând două pedepse de 2329 zile închisoare, pentru fiecare a adăugat un spor de 3 luni închisoare.
Faptul că persoana condamnată a executat deja anterior o parte dintr-o pedeapsă de 8 ani închisoare nu constituie un impediment la executarea unei noi pedepse rezultante (stabilită prin contopirea a restului rămas neexecutat din vechea pedeapsă cu pedepsele aplicate în prezenta cauză) ori vreun motiv de stingere a pedepsei, iar faptul că la data dc 30.04.2008 C.L. a fost liberat condiţionat cu un rest de 1587 zile neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare, nu presupune că a executat şi pedepsele aplicate prin sentinţa apelată, de câte 9 luni închisoare.
