Posibilitatea de modificarea a regimului sancţionator al recidivei aplicat de instanţa care a judecat fondul cauzei pe calea contestaţiei la executare; noţiunea de „incident” ivit în cursul executării.
Prin cererea formulată de judecătorul delegat la Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Iaşi, înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.6254/99/2011, s-a formulat contestaţie la executarea sentinţei penale nr.157/18.03.2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi motivat de ivirea unui incident în cazul executării, în sensul deducerii corecte a perioadei executate de condamnatul Z.D., respectiv de la 28.03.2010.
În drept s-au invocat dispoziţiile art.461 lit.d C.proc.pen.
Prin contestaţia formulată s-a invocat, că în fapt, prin sentinţa penală nr.157 din 18.03.2011 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr.10036/99/2010, rămasă definitivă prin neapelare s-a dispus:
„In baza art. 20 C.p. raportat la art.174 C.p. si art.176,lit.c C.p. cu aplicarea art.37,lit.a C.p. condamna pe inculpatul Z.D. la pedeapsa principala de 9 ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev si ped de art.64.lit.a,.teza a doua si b C.p. pe o durata de 5 ani, pentru savarsirea infractiunii de tentativa de omor deosebit de grav.
In baza art.39.alin.1 C.p. raportat la art.34 alin.1 lit.a C.p. si art.35 alin.2 C.p. contopeste pedeapsa de 9 ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev si ped de art.64 lit.a, teza a doua si b C.p. pe o durata de 5 ani aplicate prin prezenta sentinta cu pedeapsa detentiunii pe viata si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a si b c.p. pe o durata de 10 ani aplicate prin Sp.83/1998 a Tribunalului Iasi, definitiva prin DP.1143/2000 a Curtii Supreme de Justitie, inculpatul urmand a executa pedeapsa cea mai grea a detentiunii pe viata si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64, lit.a si b C.p. pe o durata de 10 ani.
Pe durata si in conditiile art.71 C.p. interzice inculpatului drepturile prev de art. 64,lit.a,teza a doua si b C.p.
Anulează mandatul de a pedepsei nr. 98/1998/12.05.2000 emis in baza Sp.83/1998 a Tribunalului Iasi, definitivă prin DP.1143/2000 a Curtii Supreme de Justitie, si dispune emiterea unui nou mandat in baza prezentei sentinte, la ramanerea definitiva a acesteia.
Deduce din pedeapsa detentiunii pe viata perioada executata din 3.03.1997 la zi.”
La data de 11.04.2011, Tribunalul Iaşi a emis pe numele inculpatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.207/2011.
La data de 15.04.2011, Penitenciarul Iaşi, cu adresa nr.X332027/PIIS din data de 12.04.2011, a formulat o solicitare instanţei de executare prin care a opinat cu privire la oportunitatea promovării unei contestaţii la executare având ca obiect deducerea corectă a perioadei executate de către condamnatul Z.D.. S-a motivat în adresa formulată că, în mod greşit, Tribunalul Iaşi a dispus prin sentinţa penală sus-menţionată deducerea perioadei executate de condamnat, cu începere de la data de 03.03.1997, făcând aplicarea disp. art.39 alin.1 C.penal, deoarece la data săvârşirii infracţiunii pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.157/2011, condamnatul era deja în executarea unei condamnări definitive fiind aplicabile disp. art.39 alin.2 C.penal. În aceste împrejurări se impunea deducerea perioadei executate, cu începere de la data săvârşirii ultimei infracţiuni, respectiv, de la data de 28.03.2010.
Urmare a acestei adrese, judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Iaşi, a formulat contestaţia la executare de faţă.
Instanţa a dispus ataşarea ds.10036/99/2010 al Tribunalului Iaşi în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.157/18.03.2011.
Analizând actele şi lucrările dosarului, văzând contestaţia la executare formulată şi argumentele expuse în motivarea acesteia, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.157 din 18.03.2011 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr.10036/99/2010, rămasă definitivă prin neapelare s-a dispus condamnarea inculpatului Z.D. pentru savarsirea infractiunii de tentativa de omor deosebit de grav prev. şi ped. de disp. art. 20 C.p. raportat la art.174 C.p. si art.176,lit.c C.p. cu aplicarea art.37 lit.a C.p. la pedeapsa principala de 9 ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev si ped de art.64, lit.a, teza a doua si b C.p. pe o durata de 5 ani,
In baza art.39, alin.1 C.p. raportat la art.34 alin.1, lit.a C.p. si art. 35, alin.2 C.p. s-a contopit pedeapsa de 9 ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev si ped de art.64, lit.a, teza a doua si b C.p. pe o durata de 5 ani aplicate prin prezenta sentinta, cu pedeapsa detentiunii pe viata si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64, lit.a si b c.p. pe o durata de 10 ani aplicate prin Sp.83/1998 a Tribunalului Iasi, definitiva prin DP.1143/2000 a Curtii Supreme de Justitie, urmand ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea a detentiunii pe viata si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64, lit.a si b C.p. pe o durata de 10 ani.
Pe durata si in conditiile art.71 C.p. s-au interzis inculpatului drepturile prev de art. 64, lit.a, teza a doua si b C.p.
S-a dedus din pedeapsa detenţiunii pe viata perioada executata din 3.03.1997 la zi şi s-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 98/1998/12.05.2000 emis in baza Sp.83/1998 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin DP.1143/2000 a Curţii Supreme de Justiţie, dispunându-se emiterea unui nou mandat, conform sentinţei nr.157/2011 a Tribunalului Iaşi.
Din examinarea fişei de judiciar a condamnatului Z.D., rezultă că acesta a fost anterior condamnat prin sentinţa penală nr.83/1998 a Tribunalului Iasi, definitiva prin decizia penală nr.1143/2000 a Curtii Supreme de Justitie, la pedeapsa rezultantă a detenţiunii pe viata si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a si b C.penal pe o durata de 10 ani.
Inculpatul a fost arestat preventiv la 03.03.1997, în baza mandatului de arestare preventivă nr.105 din 03.03.1997, de la această dată executând pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată. La data de 28.03.2010, aflat în executarea acestei pedepse, în Penitenciarul Iaşi, condamnatul săvârşeşte o nouă infracţiune, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare, prin sentinţa penală 157 din 18.03.2011 a Tribunalului Iaşi, sentinţă prin care, dată fiind starea de recidivă a inculpatului, prev. de art.37 lit.a C.penal, s-au aplicat prevederile art.39 alin.1 C.penal, instanţa contopind pedeapsa detenţiunii pe viaţă (primul termen al recidivei) cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune (al doilea termen al recidivei). Ca urmare, a dispus deducerea perioadei executate de condamnat, de la 03.03.1997, dată de la care a început practic executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, în executarea căreia se afla condamnatul la data săvârşirii noii infracţiuni.
Instanţa reţine că nu este întemeiată contestaţia la executare formulată, urmând a fi respinsă, pentru mai multe considerente, după cum urmează.
În primul rând, stabilirea regimului juridic aplicabil, în speţă, aplicarea art.39 alin.1 C.penal (ce presupune contopirea pedepsei stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară şi ca urmare, deducerea din durata pedepsei a tot ce s-a executat din pedeapsa anterioară) sau a art.39 alin.2 C.penal (care ar fi determinat contopirea doar a restului de pedeapsă rămas de executat din durata pedepsei detenţiunii pe viaţă cu noua pedeapsă de 9 ani închisoare şi în consecinţă şi deducerea doar a perioadei executate de la data săvârşirii ultimei infracţiuni) este apanajul exclusiv al instanţei care a judecat fondul cauzei, schimbarea temeiului juridic neputând fi operată de instanţa de faţă, în cadrul restrâns reglementat de legiuitor prin art.461 lit.d C.proc.pen. (şi nici chiar la lit.a, b, sau c), nefăcând parte dintre incidentele ivite în cursul executării, ci o chestiune legată chiar de soluţionarea pe fond a cauzei.
Se constată astfel, că dispoziţia instanţei de fond de a face aplicarea disp. art.39 alin.1 C.penal (în condiţiile în care aceasta s-a aflat în imposibilitate să determine restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa detenţiunii pe viaţă, având în vedere că nu se poate vorbi de un rest al pedepsei detenţiunii pe viaţă până la intervenirea comutării sau înlocuirii acesteia cu pedeapsa închisorii şi în condiţiile în care inculpatul se afla la data săvârşirii noii infracţiuni chiar în cursul executării acestei pedepse (nefiind liberat condiţionat), şi nu a art.39 alin.2 C.penal a intrat în puterea de lucru judecat, promovarea unei contestaţii la executare cu privire la acest aspect neputând să readucă în discuţie, decât sub forma unei căi de atac deghizate, chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului pricinii.
În ceea ce priveşte solicitarea de a se deduce în mod corect din durata pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicată numitului Z.D., doar perioada executată de la data săvârşirii ultimei infracţiuni, respectiv de la 28.03.2010 la zi, instanţa constată că şi această chestiune ţine, în speţă, de soluţionarea fondului pricinii, derivând din regimul juridic stabilit de instanţa de fond în ceea ce priveşte pedeapsa în caz de recidivă, pentru persoana fizică.
Instanţa reţine că pentru ca un „incident” să poată forma caz de contestaţie la executare se cer îndeplinite două condiţii: în primul rând, incidentul să se ivească în cursul executării pedepsei, deci o împrejurare ce nu putea fi avută în vedere la pronunţarea hotărârii de condamnare, deoarece altfel neaplicarea sa de către instanţă este o eroare de judecată care nu poate fi înlăturată decât în căile ordinare de atac; în al doilea rând, incidentul să se refere la executarea hotărârii, fără să atragă schimbări în dispozitivul hotărârii definitive de condamnare, să respecte deci autoritatea de lucru judecat. Or, aplicarea regimului juridic determinat de starea de recidivă, nu poate forma obiect al contestaţiei la executare, nefiind îndeplinită prima cerinţă, iar schimbarea acestuia de către instanţa de faţă ar conduce la schimbări în dispozitivul hotărârii de condamnare, fiind incompatibilă cu cea de-a doua cerinţă impusă de legiuitor.
Pentru toate aceste considerente, instanţa urmează să respingă contestaţia la executare formulată.
