Tribunalul DOLJ Sentinţă penală nr. 161 din data de 25.02.2015
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 22.01.2014, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 1804/215/2014, rechizitoriul nr. 115D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaților: B.F. și S.C.M, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este un grup infracțional organizat potrivit legii, prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. 1 și 2 din Codul penal; prostituție, prev. și ped. de art. 328 din Codul penal și proxenetism, prev. și ped. de art. 329 alin. 1 și 2 din Codul penal, cu aplic. art. 33 lit. “;a”; din Codul penal.
În actul de sesizare a instanței, s-a reținut următoarea situație de fapt:
În urmă cu aproximativ 6-7 ani, inculpatul B.F., sportiv de performanță – lupte greco-romane, legitimat la data respectivă la Clubul Sportiv Municipal Craiova, a participat la o competiție sportivă în municipiul București, unde de la colegii de lot național sportiv a aflat că numitul SPC caută sportivi care să întrețină relații sexuale cu el, în schimbul unor sume de bani, aspect confirmat și de martorul VV.
Inculpatul B.F., împreună cu alți colegi selecționați la lotul național de lupte greco-romane au întreținut relații sexuale orale cu SPC, într-un apartament din municipiul București, închiriat de acesta din urmă, situat în zona Unirii, primind în schimb sume de bani de la SPC, care i-a propus să-i găsească persoane de sex masculin care să întrețină relații sexuale cu el în schimbul unor sume de bani.
La scurt timp, inculpatul B.F., împreună cu un coleg de la lotul național de lupte greco-romane, s-au deplasat în Germania, la invitația lui SPC, unde au întreținut relații sexuale cu acesta, în schimbul unor sume de bani. Cheltuielile legate de transport au fost suportate de către SPC, care le-a asigurat și cazarea la domiciliul lui din Berlin.
În anul 2008, inculpatul B.F., împreună cu martorul DSS s-au deplasat în Germania – Berlin, unde inculpatul B.F. a întreținut din nou relații sexuale cu SPC, care i-a oferit și lui DSS suma de 200 euro, sumă cu privire la care DSS susține că i-a cerut-o el lui SPC, cu titlu de împrumut, fără să întrețină cu el relații sexuale și că scopul deplasării în Germania a fost de a-și cumpăra un autoturism.
Această afirmație este greu de acceptat, dat fiind conduita lui S.P.C., care a oferit sume de bani numai celor care au întreținut relații sexuale cu el, cât și discuțiile telefonice dintre inculpatul B.F. și S.P.C., din care rezulta că DSS și-a exprimat parerea ca suma de 200 euro pe care S.P.C. urma să o dea lui V.D.C. pentru întreținerea de relații sexuale este mica avansând suma de 250 euro.
Prezența în Germania a inculpatului B.F. și a lui DSS, rezultă și din fotografiile în care cei doi apar împreună cu S.P.C., găsite cu ocazia percheziției informatice efectuată asupra suportului optic tip CD, inscripționat “;poze Berlin”;, ridicat din locuința lui DSS cu ocazia perchezitiei domiciliare.
Tot în cursul anului 2008, S.P.C. a în România, în scopul întreținerii de relații sexuale cu persoane de sex masculin și l-a anunțat pe inculpatul B.F., care, împreună cu martorii P.R.M. , DSS și alți doi colegi de serviciu, neidentificați până în prezent, dintre care unul cu prenumele “Fane”, au mers la București, unde fiecare a întreținut relații sexuale, contra cost, cu S.P.C., aspecte cunoscute și de martorul B.B.C. , care l-a transportat la București pe inculpatul B.F. și căruia S.P.C. i-a propus să întrețină relații sexuale cu el.
Martorul P.R.M. a întreținut și ulterior relații sexuale cu S.P.C. în Germania, primind suma de 100 de euro prin serviciul Money Gram.
Colegii de serviciu sau prietenii care cunoșteau de la inculpatul B.F. si de la DSS orientările homosexuale ale lui S.P.C. și că acesta plătește pentru relațiile sexuale sume cuprinse între 100 și 300 euro, și-au exprimat dorința de a merge și ei în Germania în acest scop. Conform înțelegerii dintre inculpatul B.F. și S.P.C., primul îl contacta telefonic pe S.P.C. și îi descria aspectul fizic al persoanelor de sex masculin care doreau să vină în Germania, fiind preferați și acceptați bărbații cu o constituție solidă.
Din declarația martorului V.M.L. , coleg de serviciu la firma CIVITAS cu inculpatul B.F., rezultă că la propunerea inculpatului B.F. s-au deplasat în Germania în luna decembrie 2011 și au locuit la domiciliul lui S.P.C. care a suportat integral toate cheltuielile de transport și cazare.
Aici, el a refuzat să întrețină relații sexuale cu S.P.C. și nu cunoaște dacă B.F. a întreținut atunci relații sexuale cu S.P.C., dar cunoștea de la B.F. că acesta întreținuse înainte relații sexuale cu S.P.C. pentru bani.
Martorul C.M.L.C. , coleg de serviciu cu inculpatul B.F., a fost contactat telefonic de către S.P.C. care i-a propus să vină în Germania să întrețină relații sexuale cu el sau dacă acceptă va veni el în România.
Din discuțiile telefonice purtate de inculpatul B.F. cu S.P.C., interceptate și înregistrate autorizat, rezultă aspectele susmenționate, precum și faptul că inculpatul B.F. stabilea cu S.P.C. sumele de bani pe care urmau să le primească persoanele de sex masculin care veneau în Germania în scopul de a întreține relații sexuale cu acesta. În acest mod, inculpatul B.F. i-a transportat în Germania pe V.L, MSC și pe VOC, zis “Mîrlanu”, care au întreținut relații sexuale cu S.P.C., primind fiecare sume de bani cuprinse între 150 -200 euro.
Astfel, la data de 12.09.2012, ora 15:29:19 inculpatul B.F. de la postul telefonic mobil cu numărul 0762.247.139 intr-o convorbire telefonică cu numitul “;Z.”; care utiliza postul telefonic mobil cu numărul 0740.161.341 spune că la începutul lunii octombrie va da o fugă până în Germania să facă și el de-o ciorbă, că este sărac și să facă și el câteva sute că se duce cu marfă proaspătă, menționând că “așa cum sunt fetele ălea mari căutate, așa caută acesta băiețeii”;.
De fiecare dată cand ajungea in Germania, inculpatul B.F. a întreținut și el relații sexuale cu S.P.C., primind de la acesta sume de bani distincte pentru relațiile sexuale, în afara sumelor de bani reprezentând cheltuielile legate de carburant și taxe de drum – deplasările fiind făcute exclusiv cu autoturismul, cat si de sumele de bani plătite de S.P.C. persoanelor de sex masculin găsite si aduse pentru întreținerea de relații sexuale.
În ziua de 23.09.2012 la orele 13:16:43, respectiv 15:34:37 inculpatul B.F. a purtat discuții telefonice cu S.P.C. aflat la postul telefonic cu numărul 157.732.44041, punându-se de acord pentru venirea inculpatului B.F. în Germania la începutul lunii octombrie și în cuprinsul căreia S.P.C. îi precizează că “trebuie să se gândească cu banii, că el trebuie să suporte, întelegi, cât, cu banii, cât trebuie”;.
În ziua de 27.09.2012 la ora 19:42:51 inculpatul B.F. în discuția telefonică purtată cu S.P.C., care utiliza postul telefonic cu numărul 491.577.324.4041, stabilește cuantumul sumei pe care S.P.C. trebuie să o suporte, legată de contravaloarea cheltuielilor de carburant și vignete, pentru deplasarea în Germania a inculpatului B.F. care îi precizează că “ăsta de ți-l aduc acuma, 99,9% îți place și că…(vulgar) are 50 de kg”;.
La data de 29.09.2012 în convorbirea telefonică purtată la ora 15:42:21, S.P.C. îi spune inculpatului B.F. că îi va da băiatului cu care vine suma de 200 de euro, întrebându-l pe acesta dacă “băiatul face de toate sau e cam așa complicat”; primind răspuns de la inculpatul B.F. că “da, da…adică dacă e peste tot”;. În aceiași discuție telefonică, S.P.C. îi precizează inculpatului B.F. că “eu vorbesc prima zi cu el. Dacă spune ceva care nu pot să plătesc, atuncea nu știu cum facem”;, însă inculpatul B.F. l-a asigurat că nu este problemă și se va înțelege cu băiatul.
Din verificările efectuate în cauză a rezultat că băiatul despre care s-a făcut vorbire în discuțiile dintre inculpatul B.F. și S.P.C., este martorul V.M.C., zis “M” “;, pe care inculpatul B.F. l-a apelat în mod repetat l-a numărul de telefon 0768.025.087 și a purtat convorbiri telefonice legate de plecarea în Germania.
La data de 03.10.2012 inculpatul B.F. la ora 18:22:06 a purtat discuții telefonice cu S.P.C., căruia i-a precizat că a discutat cu băiatul și i-a spus că va primi 250 de euro spunând, că discuția a fost auzită și de către martorul DSS care si a exprimat parerea că suma de 250 euro este mică si a avansat suma de 250 de euro.
În cursul anului 2010, inculpatul S.M.C. , practicant și antrenor de kick boxyng la clubul Power Gym Craiova, a aflat de la inculpatul B.F. că S.P.C. plătește sume de bani consistente pentru întreținerea de relații sexuale cu persoane de sex masculin și că foarte mulți agenți de pază de la CIVITAS Craiova au fost în Germania în acest scop, iar dacă dorește, poate să meargă și el.
Inculpatul S.M.C. a fost de acord și s-a deplasat în Germania împreună cu inculpatul B.F. cu autoturismul acestuia marca Volkswagen model Golf 4, fiind însoțiți și de un nepot al acestuia din urmă, căruia i se spune “Tiristul”. În Germania au rămas o perioadă de 3 zile, timp în care au locuit la domiciliul din Berlin al lui S.P.C., unde fiecare dintre cei trei a întreținut relații sexuale cu acesta, primind sume de bani în mod distinct.
Inculpatul S.M.C. a primit suma de 150 euro de la S.P.C., care i-a propus ca în situația în care cunoaște persoane de sex masculin care doresc să întrețină relații sexuale, să-i aducă în Germania, el suportând cheltuielile legate de drum și cazare, cu condiția ca înainte să-i trimită pe contul de facebook sau să expedieze pe adresa de e-mail poze cu aspectul fizic al respectivelor persoane, pentru a-și da acceptul să fie aduși în Germania.
Din convorbirile telefonice purtate de inculpatul S.M.C. cu S.P.C., interceptate și înregistrate autorizat, cât și din accesările autorizate de instanța de judecată ale adreselor de e-mail “” și “”, rezultă că inculpatul S.M.C. , în mod repetat, a purtat convorbiri în acest sens cu S.P.C. și i-a expediat acestuia poze ale unor persoane de sex masculin care voiau să întrețină relații sexuale contra cost în Germania, cu acesta.
Din convorbirile telefonice purtate de inculpatul S.M.C. cu S.P.C., interceptate și înregistrate autorizat, cât și din accesările autorizate de instanța de judecată ale adreselor de e-mail “” și “”, rezultă că inculpatul S.M.C. , în mod repetat, a purtat convorbiri în acest sens cu S.P.C. și i-a expediat acestuia poze ale unor persoane de sex masculin care voiau să întrețină relații sexuale contra cost în Germania, cu acesta.
Astfel, la data de 14.09.2012, la ora 18:04:29, inculpatul S.M.C. de la postul telefonic mobil cu nr. 0765.851.844 a avut o convorbire telefonică cu S.P.C. la numărul de telefon 004915773244041 în cuprinsul căreia se discută despre venirea în Germania și se menționează că o să-i trimită poze pe facebook înainte de a pleca.
Din răspunsurile autorităților judiciare germane, urmarea cererilor de Comisie Rogatorie formulate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova și a solicitărilor de schimb de informații transmise de Brigada de Combatere a criminalității Organizate Craiova, rezultă că numărul de telefon 004915773244041 a fost înregistrat pe identitatea fictivă Pavel Paul cu adresă inexactă, iar despre S.P.C. s-a comunicat că acesta este cunoscut cu orientări homosexuale și a fost cercetat pentru trafic de migranți și falsificare de bani, fiind cetățean german, vorbitor de limbă rusă și română.
La data de 17.09.2012, orele 22:31:55 și ulterior, în zilele de 18.09.2012, orele 12:46:44, 12:49:39, 12:50:02, 15:49:15, 15:50:16, inculpatul S.M.C. de la postul telefonic cu numărul 0765.851.844 a purtat în mod repetat discuții telefonice cu diferiți interlocutori, printre care și cu martorul RON, căruia i-a transmis un SMS cu următorul conținut , parola: vasile”;.
În discuțiile telefonice, inculpatul S.M.C. le solicită interlocutorilor să își facă poze și să le trimită pe adresa de email susmenționată sau pe contul de facebook atașat adresei de poștă electronică. În discuția purtată cu interlocutorul care utiliza postul telefonic mobil cu numărul 0784.087.038 (cartelă PrePaid), acesta îi spune inculpatului S.M.C. că “;O. merge ca șofer și nu îi face poze pentru că este leșinat rău”;.
Această afirmație coroborată cu afirmațiile lui S.P.C. și ale inculpatului B.F. care precizează că sunt preferați bărbați cu aspect fizic solid, cu brațe și piept puternic, conduce la concluzia că persoanele cărora li se solicita să trimită poze pe facebook erau selectate pentru întreținerea relațiilor sexuale cu S.P.C..
De altfel, în discuția telefonică purtată la 26.09.2012, ora 22:17:50, S.P.C. afirmă că “;dar nu platesc pentru 2000 de km oameni care nici nu prea îmi plac, era altceva dacă era la Craiova sau eram în România și spun hai, viniți la București așa”;.
Cu ocazia audierii, martorul R.O.N a confirmat că i s-a propus, atât lui cât și numitului I.P.L.M. de către inculpatul S.M.C. care era antrenorul lor de kick boxing la sala “;Laguna Albastră”;, să meargă în Germania să întrețină relații sexuale cu un neamț pe nume S., care urma să-i plătească. R.O.N. a refuzat propunerea, accepând doar să meargă ca șofer cu autoturismul tatălui, marca Opel Astra, cu nr. DJ 22 ROV.
Din declarația lui R.O.N. rezultă că numitul L.I. ar fi acceptat propunerea inculpatului S.M.C. , însă nu cunoaște din ce motive cei doi nu au mai făcut deplasarea.
Fiind audiat, martorul I.P.L.M. a declarat că la începutul anului 2012, împreună cu S.M.C. și la propunerea acestuia au plecat în Germania la Berlin, unde a întreținut relații sexuale orale cu “;un neamț pe nume Sven”; primind de la inculpatul S.M.C. suma de 50 euro. Deplasarea în Germania a fost făcută cu un autoturism BMW 316, cu nr. DJ 09 WUF, al cărui șofer a fost identificat în cursul urmăririi penale ca fiind numitul S.D.V. .
Cu ocazia audierii, martorul S.D.V. a confirmat deplasarea în Germania, la solicitarea inculpatului S.C.M. , arătând că suma necesară pentru carburant, 150 sau 200 euro, i-a fost expediată din Germania de la cetățeanul german S.P.C. prin Western Union și a primit, după transport, suma de 80 euro de la inculpatul S.C.M. . Pe perioada aflării în Germania au locuit toți la S.P.C., iar din comportamentul celorlalți, el a avut bănuiala că, atât S.C.M. cât și ceilalți doi bărbați, au întreținut relații sexuale cu S.P.C..
Martorul I.P.L.M. l-a cunoscut pe inculpatul S.C.M. de la B.M.I. zis “;Fetița”;, care frecventa antrenamentele de kick boxing de la sala “;Laguna Albastră”; și la propunerea acestuia B.M.I. zis “;Fetița”; împreună cu inculpatul S.C.M. cu un autoturism marca Opel Astra, cu nr. DJ 85 SMR, condus de martorul S.M.R. zis “;S.”;, s-au deplasat la începutul anului 2012 în Germania, pentru a întreține relații sexuale cu S.P.C. însă, ajuns la Berlin nu a putut fizic să facă acest lucru.
Din declarația lui B.M. zis “;Fetița”;, rezultă că i-a văzut, atât pe S.M.C. cât și pe celălalt băiat, care a mers cu ei, identificat în cursul urmăririi penale ca fiind S.M.V. (fratele inculpatului S.C.M. ) că au intrat fiecare, pe rând, în cameră cu S.P.C., fiecare primind câte 200 euro de la S.P.C. .
Aceeași propunere de a merge în Germania i-a fost făcută în primăvara anului 2012 de către inculpatul S.C.M. și martorului G.A. , i-a spus că va câștiga 50 euro, fără să-i dea detalii, propunere reluată după sărbătorile de iarnă din anul 2012, însă plecarea nu s-a materializat din motive pe care martorul nu le cunoaște.
Cu ocazia audierii, inculpatul S.C.M. a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, arătând că în apartamentul lui S.P.C., a observat că în laptop-ul acestuia se află mii de poze, aproximate ca 10.000 poze cu sportivi dezbrăcați complet, majoritatea practicanți de lupte greco-romane și rugbi. Tot cu această ocazie, inculpatul S.M.C. l-a întâlnit în apartament și pe M.L. , sportiv legitimat la un club din Slatina, însoțit de una alt sportiv și din discuțiile cu aceștia, a rezultat că ei primeau sume de bani cuprinse între 500 și 700 euro de la S.P.C. pentru că întrețineau relații sexuale cu el, dar și haine, telefoane mobile și contravaloarea transportului cu avionul din România în Germania.
Starea de fapt, expusă mai sus, se probează cu: proces-verbal de sesizare din oficiu al organelor de poliție, procese-verbale ale organelor de poliție de identificare a posturilor telefonice și de identificare a învinuiților, proces-verbal de accesare a adresei de poștă electronică ….(a).yahoo.com parola vasile în baza Autorizației nr. 82A din 25.02.2012, însoțit de planșe foto și suport optic, procese-verbale de supraveghere operativă a inculpatului B.F., însoțite de planșe foto, poroces-verbal al organelor de poliție de identificare în trafic a inculpatului B.F. , procese-verbale de accesare a adresei de poștă electronică ….Yahoo.com parola vasile în baza Autorizației nr. 82 JP din 22.10.2012, însoțite de planșe fotografice și capturi de ecran, proces-verbal de accesare a paginii de internet însoțit de capturi de ecran, procese-verbale de percheziție domiciliară, procese-verbale de efectuare a perchezițiilor informatice însoțite de rapoarte EnCase de percheziție informatică, listingurile tranzacțiilor monetare efectuate de S.P.C. prin serviciile de transfer monetar Western Union și Money Gram, acte ale autorităților judiciare germane de efectuare a activităților prin comisie rogatorie, nota,de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate, declarațiile inculpaților B.F. și S.M.C. și declarațiile martorilor.
Prin ordonanțele din data de 14.03.2013, respectiv 15.03.2013, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații B.F. și S.M.C. pentru infracțiunile reținute în sarcina lor.
La data de 14.03.2013, ora 23:00, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova a dispus reținerea inculpatului B.F. pe o durată de 24 ore, începând de la 14.03.2013, ora 23:00, măsura expirând la 15.03.2013, ora 23:00.
Prin ordonanța din 15.03.2013, ora 00:50, s-a dispus reținerea inculpatului S.M.C. pe o durată de 24 ore, începând de la 15.03.2013, ora 00:50, măsura expirând la 16.03.2013, ora 00:50.
Prin încheierea nr.79/15.03.2013 a Judecătoriei Craiova, pronunțată în dosarul nr.9953/215/2013 s-a admis propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților B.F. și S.M.C. , pe o durată de 29 de zile, fiind emise mandatele de arestare preventivă nr. 87 și 88 din data de 15.03.2013.
Prin încheierea nr. 99 din 08.04.2013 a Judecătoriei Craiova, a fost prelungită măsura arestării preventive a inculpaților B.F. și S.M.C. pe o durată de 30 de zile până la data de 12.05.2013, fiind revocată la data de 19.04.2013 de către Tribunalul Dolj, urmare a admiterii recursului declarat de inculpați împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpați.
În baza sentinței penale cu nr. 1265 din data de 28/02/2014, în baza art. 6 din legea 255/2013, cu referire la art. 36 alin. 1 lit. c din codul de procedură penală, s-a declinat competența de soluționare a acuzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – Secția pentru Minori și familie sub nr.3778/63/2014, iar ulterior cauza a fost înregistrată pe rolul Secției Penale sub nr. 3778/63/2014*.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul S.M.C. a recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, și a solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește. Nu a mai solicitat administrarea de probe în cursul judecății.
În temeiul art. 378 C.p.p., a fost audiat inculpatul B.F., care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Conform art. 381 Cpp și art.374 alin. 7 C.p.p. s-au audiat martorii A.A, V.M.C., P.R.M. , C.M.L.C., D.S.S, M.B.M., declarațiile fiind consemnate si atașate la dosar.
Examinând actele și lucrările dosarului probele administrate în cursul urmăririi penale, precum și cele efectuate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, instanța reține următoarele:
Începând cu anul 2008, inculpatul B.F. a întreținut, în mod repetat, în schimbul unor sume de bani, relații sexuale cu cetățeanul german S.P.C.. Inculpatul a acceptat propunerea cetățeanului german de a găsi persoane de sex masculin pentru a întreține relații sexuale contra cost cu acesta, sens în care a racolat și transportat în Germania pe numiții S.C.M, V.M. și pe V.M.C..
Cu ocazia efectuării percheziției informatice efectuată asupra dispozitivelor de stocare a datelor ridicate de la locuința inculpatului B.F. (hard-disk, seria PVG904ZFTWWK8V) au fost găsite fișiere imagine în care apar numiții V.M.L. și S.P.C., fiind găsită și o fotografie a lui V.M.L. lângă autoturismul VW Golf 4, cu numărul DJ 84 BDM.
Din discuțiile telefonice purtate de inculpatul B.F. cu S.P.C., interceptate și înregistrate autorizat, rezultă aspectele susmenționate, precum și faptul că inculpatul B.F. stabilea cu S.P.C. sumele de bani pe care urmau să le primească persoanele de sex masculin care veneau în Germania în scopul de a întreține relații sexuale cu acesta. În acest mod, inculpatul B.F. i-a transportat în Germania pe V.L., M.S.C. și pe V.O.C., zis “M.”, care au întreținut relații sexuale cu S.P.C., primind fiecare sume de bani cuprinse între 150 -200 euro.
La data de 07.10.2012 inculpatul B.F. însoțit de martorii A.A. și V.M.C. au plecat din municipiul Craiova în Germania – Berlin la S.P.C. cu autoturismul marca Rover cu numărul de înmatriculare M 4875 BB după cum rezultă din procesul verbal de supraveghere operative insotit de planse foto, din procesul verbal al organelor de poliție din cadrul S.C.C.O. Mehedinți și din notele de redare a convorbirilor telefonice ale inculpatului B.F..
Din formularele de transfer monetar rezultă că inculpatul B.F. a primit de la S.P.C. prin serviciul Western Union suma de 359,55 $ în perioada 02.01.2009-03.01.2011 și suma de 1524 $ prin serviciul Money Gram în perioada 04.07.2009-03.01.2011.
În ceea ce îl privește pe inculpatul S.C.M, începând cu anul 2010, inculpatul a întreținut, în mod repetat, în schimbul unor sume de bani, relații sexuale cu numitul S.P.C.. Inculpatul a acceptat propunerea cetățeanului german de a găsi persoane de sex masculin pentru a întreține relații sexuale contra cost cu acesta, sens în care a racolat și transportat în cursul anului 2012 în Germania pe numiții I.P.L.M., B.M.I. zis “Fetița”, S.M.V., G.A. , G.I.A., M.B.
Din cuprinsul convorbirii telefonice, purtate în ziua de 18.09.2012, la ora 16:39:12, de inculpatul S.M.C. cu S.P.C. rezultă că acesta din urmă nu a fost mulțumit de constituția fizică a celor care au expediat pozele pe facebook, afirmând că “;îi plac băieții care au piept, care au brațe și toate astea”; și că el plătește mulți bani să vină ei în Germania și că i-ar accepta numai dacă ar veni el în România. În cuprinsul aceleiași convorbiri telefonice, inculpatul S.M.C. spune că va veni în Germania un băiat pe nume Liviu, care arată la corp “;cum era M.”;, iar S.P.C. îl solicită în mod expres pe “;moldovanul”;, ceea ce denotă că inculpatul S.M.C. obișnuia să racoleze și să transporte în Germania persoane de sex masculin pentru a întreține relații sexuale cu S.P.C..
În convorbirea telefonică purtată la 20.09.2012, ora 14:34:39, inculpatul S.M.C. stabilește cu S.P.C. ca acesta să plătească pe loc banii pentru drum și pentru băieți (1.000 euro, din care 300 euro pentru carburant), iar banii pentru inculpatul S.M.C. poate să-i dea și peste o lună. Cetățeanul german S.P.C. a fost de acord cu această sumă, cerându-i inculpatului S.M.C. să suporte el carburantul până în Germania pentru că nu poate să-i trimită bani prin Western Union sau Money Gram întrucât are probleme în Germania, deoarece a efectuat foarte multe transferuri monetare.
De altfel, în listingul tranzacțiilor monetare efectuate de S.P.C. către cetățeni români, se observă că are mai multe astfel de tranzacții expediate pe numele S.G.C., sora inculpatului S.M.C. , fapt ce arată intenția lui S.P.C. de a induce în eroare o eventuală supraveghere a lui, iar inculpatul S.M.C. era executat silit pe orice fel de cont bancar sau de transfer monetar pentru o datorie la ING Bank.
Din probatoriul administrat în cauză se observă preocupările inculpatului S.M.C. de a găsi persoane cu constituție fizică, asemănătoare celei cerute de S.P.C.. În acest sens, inculpatul S.M.C. l-a contactat telefonic la data de 02.11.2012, ora 09:05:01, pe S.P.C. și s-a interesat dacă “un tip, pe nume Bogdan, campion la lupte, a venit cumva la tine”;, discuție în care S.P.C. a afirmat că “au fost mai mulți băieți de la lupte așa, dar dacă nici nu știi cum să, cine este și cum se cheamă și toate astea”;.
În aceeași zi, la un interval de 30 de minute, la ora 09:31:30, inculpatul S.M.C. l-a contactat telefonic pe martorul M.B.M., care i-a confirmat că a mai fost în Germania la “neamțul acela din Berlin și singur și cu B.”;, iar la propunerea făcută de a merge din nou, martorul M.B.M. a precizat că “fără 250 nu merge”;, moment în care inculpatul S.C.M a afirmat că “mie pentru ăștia îmi dădea câte 200 și eu le luam 50, știi”;.
S.P.C. i-a solicitat inculpatului S.C.M. sa fie atent ce persoane de sex masculin aduce in Germania pentru ca nu doreste sa se afle in ce scop vin la el, discuții purtate telefonic la data de 25.09.2012, ora 17:19:16.
În același scop, inculpatul S.M.C. , prin intermediul numitului G.D. zis “Kamikaze”;, la data de 26.09.2012, ora 20:55:49, a discutat telefonic cu martorul G.I.A., la numărul de telefon mobil 0768.140.877, căruia i-a propus să meargă în Germania pentru a întreține relații sexuale și i-a solicitat să pună pe contul “ăla de facebook câte 2-3 poze și să se vadă pieptul mare și încordat, solicitându-i să-și facă și o poză în …… goală”;, după care, i-a spus martorului că ” eu am dus o grămadă de băieți acolo”;.
În ziua de 26.09.2012, la ora 22:25:08, inculpatul S.M.C. a purtat discuții telefonice cu o persoană aflată la postul telefonic cu nr. 0784.087.038, fapt ce dovedește preocupările permanente în a găsi persoane dispuse să întrețină relații homosexuale cu S.P.C. contra sumei de 100 de euro.
Din formularele de transfer monetar rezultă că inculpatul S.C.M. a primit de la S.P.C. prin serviciul Money Gram în perioada 04.07.2009-22.01.2013 suma de 1321 $. O mare parte din transferurile monetare efectuate au fost expediate, pe numele sorei inculpatului, numita S.G.C., care a declarat, cu ocazia audierii, că sumele de bani au fost destinate inculpatului S.C.M. care a și fost plecat în Germania de două ori, împreună cu fratele lor S.M.V, iar în fotografiile postate pe facebook, de către S.C.M. , i-a recunoscut pe numiții D.I.A. zis “;Fetița”; și S.D.V. .
Prin actul de sesizare, inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de prostituție, prev și ped de art. 328 C.p., proxenetism prev. și ped. de art. 329 alin. 1 și 2 C.p. și constituire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este un grup infracțional organizat potrivit legii, prev și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap la art. 323 alin. 1 și 2 din Codul penal.
Întrucât, în cauză, de la săvârșirea infracțiunilor până la judecarea definitivă au intervenit mai multe legi penale, urmează a se stabili legea incidentă cu privire la acuzațiile aduse inculpaților, pentru a se aplica legea mai favorabilă.
În examinarea legii incidente cu privire la aceste acuzații, instanța analizează influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale celor trei infracțiuni pentru care inculpații sunt acuzați, iar în examinarea acestui criteriu verifică dacă fapta mai este incriminată de lege nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică și, de asemenea, verifică consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării căii de atac.
Astfel, potrivit art. 5 cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Alin. 2 al aceluiași articol, menționează că dispozițiile alin. 1 se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de parlament, modificări ori completări, ori respinse, dacă în timpul cât acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.
De asemenea, art. 12 din Lg. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Lg. 286/2009 privind codul penal, menționează la alin. 1 că, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă, în raport cu infracțiunea comisă.
Determinarea legii penale mai favorabile presupune o examinare comparativă a dispozițiilor fiecăreia dintre legile succesive, atât cu privire la condițiile de incriminare a faptei, a condițiilor de tragere la răspundere, cât și cu privire la sancțiunile de drept penal prevăzute în fiecare dintre aceste legi, iar apoi o evaluare concretă a efectelor fiecăreia dintre aceste legi, pentru a stabili care dintre ele, în cazul dat, este mai favorabilă inculpatului.
Prin decizia nr. 265/2014, Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal, sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, această decizie fiind obligatorie, conform dispozițiilor legale.
În baza art. 386 alin. 1 Cod de procedură penală, art. 5 C.p., instanța va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații B.F. și S.C., din infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. 1, 2 C.pen în infracțiunea prev de art. 367 alin. 1 Cp și din infracțiunea de proxetism prev de art. 329 alin. 1 și 2 C.p. în infracțiunea prev de art. 213 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p.
Instanța reține că infracțiunea de prostituție prev. de art. 328 Cp din 1969 a fost dezincriminată, astfel că, față de dispozițiile art. 4 NCP, va dispune achitarea inculpaților B.F. și S.C.M, în temeiul art. 16 NCP rap la art. 4 NCP și art. 17 alin. 2 NCP.
Conform art. 213 alin. 1 NCP constituie infracțiunea de proxenetism determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane.
Conform art. 213 alin. 4 NCP prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.
În aceste condiții nu se va reține practicarea prostituției, în sensul legii penale, dacă actele sexuale sunt întreținute cu aceeași persoană, chiar în scopul obținerii de foloase patrimoniale.
În speța de față, se reține în sarcina inculpatului B.F. faptul că a găsit persoane de sex masculin (P.R.M. , DSS și alti bărbați neindentificați) pentru a întreține relații sexuale cu cetățeanul german S.P.C. și a racolat și transportat pe numiții S.C.M, V.M.L. și V.M.C. pentru a întreține relații sexuale contra cost cu cetățeanul german. În sarcina inculpatului S.C.M s-a reținut faptul că a racolat persoane de sex masculin pentru întreținerea de bunăvoie de relații sexuale contracost cu cetățeanul german S.P.C., în concret a transportat în Germania în anul 2012 pe numiții G.I.A., B.M. I., SMV , S.M. și a propus întreținerea de relații sexuale contracost numiților G.A. , G.I.A. și M.B..
Întrucât actele sexuale au fost întreținute numai cu aceeași persoană, respectiv cu cetățeanul german S.P.C., instanța constată lipsa unei trăsături esențiale a infracțiunii ca fapta să fie prevăzută să fie prevăzută de legea penală (tipicitatea obiectivă).
Tipicitatea, prevăzută de art. 15 alin. 1 NCP drept prima trăsătură esențială a infracțiunii, rezultă din principiul legalității incriminării și presupune corespondența dintre fapta concretă săvârșită , direct sau indirect, de o persoană și elementele de natură obiectivă și subiectivă stabilite de legiuitor în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare.
Având în vedere faptul că în speta de față raporturile sexuale au fost întreținute numai cu cetățeanul german S.P.C., fapta nefiind incriminată de legiuitor în această modalitate, instanța va dispune achitarea celor doi inculpați , in temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I NCPP.
Cu privire la infracțiunea prev de art. 8 din Lg. 39/2003, rap la art. 323 alin. 1 și 2 Cod Penal anterior, pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată, se constată următoarele:
Prin Legea nr. 187/2012, respectiv art. 126, a fost modificată Lg. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, în sensul că a fost redefinit grupul infracțional organizat, definiția fiind cea redată în art. 367 alin. 6 Cod Penal, fiind totodată modificat conținutul infracțiunii de “infracțiune gravă”;, legea prevăzând de asemenea în mod expres că art. 7 – 10 și 13 se abrogă. Ca urmare, s-a pus problema dacă faptele prevăzute în art. 8 din Lg. 39/2003 au fost dezincriminate sau dacă ele continuă să fie sancționate conform dispozițiilor art. 367 Cod Penal.
Pentru lămurirea acestei probleme, instanța supremă – respectiv completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală – a pronunțat Decizia nr. 12/02 iunie 2014, prin care a stabilit că faptele prev de art. 323 din Codul Penal anterior și art. 8 din Lg. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Lg. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Lg. 286/2009 privind Codul penal, se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal, nefiind dezincriminate.
În considerentele deciziei menționată mai sus, obligatorie potrivit art. 477 alin. 3 Cod Procedură Penală, se arată însă că, în situația în care, în concret, nu este îndeplinită condiția privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. 6 din Codul penal, devine incident art. 3 alin. 1 din Lg. 187/2012, conform căruia dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare, sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune, potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.
Potrivit art. 367 alin. 1 Cod penal, constituie infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi “inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup”;.
Art. 367 alin. 6 Cod penal, definește grupul infracțional ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.
Așadar, spre deosebire de infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, care presupunea participarea a cel puțin două persoane, infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat impune ca grupul să fie format din cel puțin trei persoane, ale căror fapte să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii.
Ca urmare, instanța apreciază că grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii unor fapte care nu mai sunt prevăzute de legea penală sau care nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, nu constituie grup infracțional organizat în sensul art. 367 alin. 1 și 6 Cod penal.
În lipsa prevederii de către legea penală a modalității în care a fost săvârșită infracțiunea scop, instanța constată că finalitatea urmărită prin constituirea grupului organizat, aceea a săvârșirii a uneia sau mai multor infracțiuni nu mai este îndeplinită, iar structura organizată de făptuitori nu mai constituie grup infracțional, astfel că nu mai este posibilă încadrarea faptei în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare. Astfel sunt incidente în cauză dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea 187/2012 potrivit cărora dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinantă, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii.
Conform art. 15 Cod penal, infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Analizarea condiției privind prevederea faptei în legea penală presupune verificarea corespondenței dintre fapta concretă săvârșită și modelul abstract prevăzut în norma de incriminare, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv. Neîndeplinirea acestei condiții lipsește de temei răspunderea penală a persoanei care a săvârșit fapta.
Faptele inculpaților B.F. și S.C.M nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 367 C.p. Pentru reținerea infracțiunii de grup infracțional organizat este necesar ca fiecare dintre faptele a cel puțin trei inculpați să prezinte trăsăturile infracțiunii prevăzute de art. 367 Cod penal.
În cauza de față, s-a reținut faptul că fiecare inculpat a constituit împreună cu numitul S.P.C. un grup infracțional organizat având ca scop săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Or, având în vedere faptul că în speța de față “grupul”; era format din doar din două persoane, iar față de una dintre acestea (cetățeanul german S.P.C.) participația penală nici nu a fost stabilită, dispunându-se disjungerea cauzei in faza de urmărire penală, instanța apreciază că faptele inculpaților B.F. și S.M. nu întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 367 Cod penal.
Or, în condițiile în care infracțiunea scop, în modalitatea în care a fost săvârșită de cei doi inculpați, nu intră în sfera dreptului penal, este eliminat un element de care depinde chiar caracterul penal al faptei.
Se constată așadar neîndeplinite în totalitate condițiile prev de art. 367 alin. 6 din Codul Penal, care definește noțiunea de “grup infracțional organizat”;, respectiv condiția privind numărul de 3 sau mai multe persoane, pe de o parte, dar și faptul că pe de altă parte infracțiunea scop, pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, nu este prevăzută de legea penală. Instanța reține că nu prezintă relevanță faptul că la momentul comiterii infracțiunii de grup infracțional organizat prevăzută de reglementarea anterioară (art. 8 din Legea nr. 39/2003) erau întrunite elementele constitutive, inclusiv cele privind incriminarea infracțiunii scop (art. 328 C.p. și 329 C.p.), legea penală de dezincriminare fiind întotdeauna retroactivă (art. 4 Cod penal).
Întrucât în cauză, infracțiunea în scopul comiterii căreia inculpații s-au constituit în grup infracțional, nu intră în sfera dreptului penal, se apreciază că nu mai subzistă nici infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, motiv pentru care în baza art 396 Cpp, raportat la art.17 alin.2 Cpp și art.16 alin.2 Cpp, va achita inculpații pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.8 alin.1 din Legea nr.39/2003.
Deși inculpatul SC a solicitat judecarea cauzei în condițiile prev de art. 374 alin. 4 C.p.p., având în vedere soluția de achitare pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, va dispune respingerea cererii privind judecarea cauzei conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii.
Instanța constată că inculpatul B.F. a fost reținut și arestat preventiv în perioada 14.03.2013- 19.04.2013, iar inculpatul S.M.C. a fost reținut și arestat preventiv în perioada 15.03.2013- 19.04.2013.
În temeiul art. 275 alin. 3 NCPP, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.