În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzută de art.82 alin.2 Cod penal.
Conform art.14 şi art.346 Cod procedură penală a constatat acoperit prejudiciul produs părţii civile U.P.F.R iar în baza art.189 şi art.191 Cod procedură penală a obligat pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În data de 27.09.2003, organele de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila, Serviciul de Investigare a Fraudelor au efectuat un control la partea responsabilă civilmente PF I. I. pe linia respectării prevederilor Legii nr.8/1996, privind dreptul de autor, discotecă care funcţiona în incinta fostului magazin CONSUM COOP din comuna Măxineni, judeţul Brăila, de aproximativ 1 an.
În momentul efectuării controlului în discotecă se aflau aproximativ 10 persoane.
Cel care se ocupa de difuzarea muzicii în discotecă a fost identificat în persoana martorului C. I. care a declarat organelor de poliţie că discoteca era organizată de partea responsabilă civilmente PF I. I., iar CD-urile îi aparţineau inculpatului I. I.
La data de 30.09.2003, inculpatul I. I. a prezentat organelor de poliţie autorizaţia cu nr.4110/26.02.1999, prin care Consiliul Judeţean Brăila îi permitea organizarea discotecii. Totodată, inculpatul a făcut dovada plăţii pe luna august 2003 a drepturilor către UCMR -ADA.
Totuşi, inculpatul I. I. nu a putut prezenta autorizaţia emisă de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, unicul reprezentant în domeniu în România.
În urma controlului au fost ridicate un număr de 45 CD-uri care au fost trimise în vederea expertizării la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.
După verificarea celor 45 de fonograme tip compact disc, s-a constatat că sunt produse ce nu prezintă caracteristicile produselor originale, nu sunt prevăzute cu marcaj holografic obligatoriu ce se aplică produselor originale, fiind produse pirat.
Fiind audiat, inculpatul I. I. a recunoscut că utiliza în discotecă CD-uri pirat şi că nu avea contract încheiat decât cu Inspectoratul Uniunii Compozitorilor, însă precizează că nu a avut cunoştinţă de obligaţia achitării unei taxe şi UPFR.
Acesta a fost de acord să plătească prejudiciul cauzat părţii civile.
S-a menţionat că Uniunea Producătorilor de Fonograme din România s-a constituit parte civilă cu suma de 11.997.768 lei (pentru utilizarea de produse contrafăcute la comunicarea publică), sumă de reprezintă contravaloarea celor 39 CD-uri contrafăcute ce cuprind titluri ce aparţin repertoriului. Din totalul de 45 CD-uri, 6 CD-uri nu aparţin repertoriului protejat de UPFR şi că Uniunea Producătorilor de Fonograme din România s-a constituit parte civilă şi cu suma de 705.000 lei ce reprezintă comunicarea publică neautorizată.
În cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti inculpatul a achitat suma de 3.000.000 lei ROL aşa cum rezultă din mandatele poştale nr.5220, nr.115, nr.304 şi nr.20107.
Situaţia de fapt, mai sus expusă, este dovedită cu următoarele mijloace de probă :
-plângerea părţii vătămate
-proces verbal de depistare
-constatare tehnico-ştiinţifică
-adresa nr.317/19.01.2004 emisă de ORDA coroborat cu recunoaşterea inculpatului atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti.
Pe parcursul procedurilor judiciare, prin adresa depusă, dosar nr.79/2006 al Curţii de Apel Galaţi, se arată că inculpatul I. I. a acoperit integral prejudiciul creat, motiv pentru care se retrage plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia.
Referitor la aceste aspecte, instanţa poate lua act numai de faptul că, prejudiciul a fost acoperit, cu privire, însă la retragerea plângerii prealabile, având în vedere că prin art.XII din OUG nr.190/21.11.2005 a fost abrogat art.144 din legea nr.8/1996, potrivit căruia împăcarea părţilor sau retragerea plângerii înlătură răspunderea penală, dispoziţii de procedură de imediată aplicare, nu se poate lua act de retragerea plângerii.
În drept, fapta inculpatului I. I., administrator al PF I.I., care în data de 27.09.2003 a prezentat într-un loc public, respectiv într-o discotecă din comuna Măxineni, jud.Brăila, înregistrări sonore ale unor producători fără să deţină autorizarea din partea titularilor de drepturi, întruneşte elementele constitutive ale art.41 alin .2 Cod penal.
Faţă de faptul că la data săvârşirii faptei şi până în prezent au intrat în vigoare mai multe reglementări în materie, instanţa a aplicat şi dispoziţiile art.13 Cod penal privind legea penală mai favorabilă.
Săvârşirea infracţiunii şi vinovăţia inculpatului fiind dovedite, tribunalul a dispus condamnarea acestuia, ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art.72 Cod penal şi de împrejurările referitoare la persoana inculpatului care are 49 ani, este recăsătorit, are un copil minor, studii medii, are ocupaţie, nu are antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal a avut o poziţie sinceră recunoscând şi regretând săvârşirea faptei comise şi a acoperit prejudiciul creat părţii vătămate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul I. I. solicitând încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii formulate de partea vătămată.
A arătat că retragerea plângerii s-a produs înainte de abrogarea art.144 din Legea nr.8/1996 şi că în cauză trebuie făcută aplicarea legii penale mai favorabile în conformitate cu prevederile art.13 Cod penal.
Apelul declarat de inculpat este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art.13 alin.1 Cod penal, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Verificând succesiunea de legi în timp, Curtea constată că la data săvârşirii faptei (27.09.2003), pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, era necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate (art.144 din Legea nr.8/1996), iar limitele de pedeapsă, pentru infracţiunea prevăzută de art.140 lit.g din Legea nr.8/1996, erau închisoarea de la o lună la 2 ani sau amendă de la 200.000 lei la 3.000.0000 lei ROL.
În prezent, urmare a modificărilor succesive de legi privind dreptul de şi drepturile conexe, prin OUG nr.123/2005 şi OUG nr.190/2005 pentru urmărirea şi judecarea infracţiunii comise de inculpat nu este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar limitele de pedeapsă sunt închisoarea de la o lună la 2 ani sau amenda de la 5.000.000 la 300.000.000 lei ROL.
Astfel, întrucât în speţa dedusă judecăţii legea veche condiţiona punerea în mişcare a acţiunii penale de introducerea unei plângeri de către persoana vătămată, pe când potrivit legii noi punerea în mişcare a acţiunii penale se face din oficiu, este evident că legea veche este mai favorabilă şi este aplicabilă în cauză conform regulii stabilite de art.13 Cod penal.
În plus se observă că şi sub aspectul limitelor de pedeapsă legea veche este mai favorabilă, legea nouă prevăzând o pedeapsă mai mare cu amendă faţă de legea veche.
Fiind stabilit că legea veche, în redactarea în vigoare la data comiterii faptei de către inculpat, este mai favorabilă, urmează ca aceasta să se aplice în integritatea ei în prezenta cauză, nefiind îngăduită crearea unei „lex tertia” prin aplicarea unor dispoziţii din legea veche şi a altor dispoziţii din legea nouă.
În concret, câtă vreme legea veche prevedea că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar potrivit art.131 alin.2 Cod penal, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, urmează a se constata că, prin adresa UPFR, dosar nr. 79/2006 al Curţii de Apel Galaţi, partea vătămată şi-a retras plângerea prealabilă, aspect faţă de care în cauză trebuia să se dispună de către instanţa de fond încetarea procesului penal.
Argumentul invocat de tribunal potrivit căruia dispoziţiile privind punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a părţii vătămate sunt dispoziţii de procedură penală şi implicit de imediată aplicare nu poate fi primit câtă vreme instituţia plângerii prealabile este reglementată în cuprinsul părţii generale a Codului penal (art.131) constituind o condiţie de pedepsibilitate pentru unele infracţiuni prevăzute în partea specială a Codului penal şi alte legi speciale.
Prin urmare, plângerea prealabilă este în primul rând o instituţie de drept penal substanţial care priveşte incidenţa răspunderii penale, iar împrejurarea că, în acelaşi timp, aceasta constituie şi o condiţie pentru organul judiciar competent să poată proceda la punerea în mişcare a acţiunii penale nu îi conferă caracterul de dispoziţie procesual penală de imediată aplicare.
Faţă de cele mai sus arătate, Curtea va admite apelul declarat de inculpat, va desfiinţa hotărârea pronunţată de tribunal, iar în rejudecare va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpat obligând partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.192 alin.1 Cod procedură penală.
