C. pen., art. 13, art. 15, art. 146 C. proc. pen., art. 461
Dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., referitoare la „o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară” trebuie raportat la C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), care reglementează principiul aplicării legii mai favorabile. Este admisibilă contestaţia la întemeiată pe inter-venirea modificărilor legislative ale art. 146 C. pen. la care face trimitere art. 215 alin. (5) C. pen., o interpretare contrară a dispoziţiilor art. 15 C. pen. putând determina reducerea sferei de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive,
creând o inechitate între cei aflaţi în curs de judecată şi cei condamnaţi definitiv.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3240 din 24 mai 2005
Prin sentinţa penală nr. 1437 pronunţată la data de 15 noiembrie 2004, în dosarul penal nr. 1184/2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a hotărât:
A admis contestaţia la executare formulată de condamnatul C.C.
1. A decontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 2304/2004 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti în pedepsele de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 154/1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi respectiv un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 229/2001 a Judecătoriei Piteşti.
Repune în individualitatea lor pedepsele de 10 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 154/1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia 1 penală şi respectiv un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 98/2002 a Judecătoriei Curtea de Argeş, cumulate aritmetic ca urmare a revocării ultimei pedepse.
2. In baza art. 15 C. pen., raportat la art. 458 C. proc. pen., şi art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a redus pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 154/1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la 7 ani şi 6 luni închisoare.
A dispus să execute condamnatul, alături de pedeapsa redusă prin prezenta şi pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 98/2002 a Judecătoriei Curtea de Argeş, în final urmând să execute 8 ani şi 6 luni închisoare.
In baza art. 36 C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin prezenta cu pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 229/2001 a Judecătoriei Piteşti, condamnatul urmând să execute 8 ani şi 6 luni închisoare.
In baza art. 36 alin. ultim C. pen., a dedus prevenţia de la 6 noiembrie 1998 la zi.
A anulat M.E.P.I. nr. 4103/2004 emis în baza sentinţei penale nr. 2304/2004 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti definitivă prin neapclare şi a emis un nou mandat de executare a pedepsei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 2304/2004 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a verificat dosarul de condamnare, a solicitat relaţii de la penitenciarul unde contestatorul se află în executarea pedepsei cu privire la câtimea rămasă şi comportarea acestuia.
A considerat admisibilă posibilitatea reducerii pedepsei pe calea contestaţiei la executare, datorată apariţiei unei legi mai favorabile.
Constatând că potrivit modificării art. 146 C. pen., cu privire la noţiunea de „deosebit de grav”, în baza art. 15 C. pen., faţă de dovezile de îndreptare existente, poate opera aplicarea textului modificat, mai favorabil, şi astfel contestatorului să i se reducă din cuantumul pedepsei, întemeiat pe art. 458 C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 162 pronunţată la data de 10 martie 2005, în dosarul penal nr. 678/2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a desfiinţat sentinţa, în fond respingând contestaţia la executare ca nefondată.
Instanţa de apel a apreciat că prin admiterea contestaţiei şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare altei încadrări juridice s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, fiind admis „fondul”.
Pedeapsa aplicată inculpatei reprezintă minimul legal prevăzut pentru infracţiunea de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, noutatea legislativă referindu-se la cuantumul prejudiciului susceptibil a primi o încadrare sau alta.
In termen legal, împotriva acestei decizii, considerând-o ilegală şi netemeinică, s-a declarat recurs de către condamnatul care a criticat aplicarea legii, apreciată ca greşită [art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.].
Condamnatul a solicitat menţinerea sentinţei de fond .
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând hotărârile, actele dosarului în care s-au materializat probele, în raport de critica şi legislaţia în vigoare, aplicabilă în cauză, constată că motivul de casare invocat este întemeiat.
Considerentele acestei opinii vor fi prezentate în cele ce urmează:
Elaborarea legilor este justificată de nevoia existenţei ordinii sociale. Ele nu sunt întotdeauna exprese sau foarte clare, reprezentând un cadru, apărând necesară interpretarea lor, care arc loc pe baza principiilor consacrate în fiecare domeniu.
In dreptul penal se urmăreşte deopotrivă atât restabilirea ordinei de drept, cât şi reeducarea inculpatului, amândoi membrii ai aceleiaşi societăţi. Aşa cum se încearcă repararea prejudiciilor materiale şi morale ale părţilor vătămate, aşa cum se iau măsuri de siguranţă, tot
astfel inculpatului i se aplică reguli menite să-l redea vieţii sociale, lipsit de pericol, dincolo de momentul reeducării sale nemaifiind justificată coerciţia.
Scopul final este acela de a se crea relaţii armonioase în societate, lipsite de pericol, nu de a distruge, de a răzbuna.
In momentul în care ceva din pedeapsa aplicată inculpatului sau din momentul de executare al acesteia creează condamnatului nedumerire sau impresia că a fost nedreptăţit, scopul reeducării nu poate fi atins.
Dc aceea, rămâne rolul instanţelor să facă o corectă şi atentă interpretare a legilor atunci când este posibil în folosul omului, iar nu împotriva sa.
Această neobişnuit de lungă introducere are menirea de a explica, de ce dintre două opinii juridice, argumentate şi una şi cealaltă, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a ales-o pe aceea potrivit căreia contestaţia să fie admisă.
Motivarea instanţei de fond este completă şi convingătoare, astfel încât curtea şi-o însuşeşte în totalitate, şi anume:
Se constată că în cauză, avându-se în vedere cuantumul prejudiciului la data producerii acestuia (280 milioane lei) şi dispoziţiile art. 146 C. pen., în vigoare la data soluţionării definitive a acesteia (potrivit cărora prin consecinţe deosebit de grave se înţelegea o pagubă materială mai mare de 50 milioane lei), fapta condamnatului a fost încadrată în dispoziţiile art. 215 alin. (2), (3), (4) şi (5) C. pen.
Insă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la 3 februarie 2000, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 207/2000 care a modificat dispoziţiile art. 146 C. pen., în sensul că prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de un miliard lei, iar ulterior prin Legea nr. 456/2001 de aprobare şi modificare a ordonanţei mai sus indicate s-a stabilit că prin „consecinţe deosebit de grave” se înţelege o pagubă mai mare de 2 miliarde lei. Ca urmare, ţinându-se seama de această modificare legislativă, precum şi de împrejurarea că prin hotărârea de condamnare la 11 ani închisoare s-a reţinut în sarcina contestatorului un prejudiciu de 280 milioane lei, tribunalul apreciază că devin aplicabile dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 458 C. proc. pen. şi art. 15 alin. (1) C. pen., privind aplicarea facultativă a legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive, deoarece pedeapsa aplicată petentului este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă.
Astfel, tribunalul a considerat ca fiind admisibilă contestaţia la executare formulată de petentul C.C., chiar dacă soluţionarea acesteia se raportează la alte dispoziţii legale decât cele avute în vedere la stabilirea încadrării juridice a faptei prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă, ca urmare a modificării dispoziţiilor art. 146 C. pen.
Apreciind o atare contestaţie ca fiind admisibilă, tribunalul este obligat să verifice mai întâi dacă în cauză sunt incidente condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (1) C. pen., respectiv dacă s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii, iar mai înainte de executarea în întregime a acesteia a intervenit o lege nouă care prevede o pedeapsă mai uşoară al cărei maxim special însă trebuie în mod obligatoriu să fie mai mare decât cuantumul pedepsei ce se execută.
Mai mult, considerăm că dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., referitoare la „o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară” trebuie raportat la C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), care reglementează principiul aplicării legii mai favorabile, având în vedere denumirea marginală a art. 15 C. pen. „aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive”.
Or, în cauză se constată că prin aplicarea legii penale mai favorabile ca urinare a modificării dispoziţiile art. 146 C. pen., se influenţează încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare întrucât suntem în prezenţa unei infracţiunii pentru care legiuitorul a prevăzut o formă agravată în funcţie de cuantumul pagubei care atrage producerea consecinţelor deosebit de grave.
Insă stabilirea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina con-testatorului conform legii noi, apare numai ca un raţionament folosit pentru a constata dacă legea nouă este mai favorabilă, verificându-se astfel îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 15 C. pen.
In consecinţă, admisibilitatea unei contestaţii la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 C. pen. nu este afectată de împrejurarea că potrivit legii noi fapta săvârşită de condamnat ar primi o altă încadrare juridică, întrucât această nouă încadrare a faptei este avută în vedere de tribunal cu ocazia soluţionării contestaţiei, fară ca pe această cale să se ajungă la o schimbare a încadrării juridice a infracţiunii pentru care petentul a fost condamnat definitiv. Astfel, încadrarea juridică rămâne cea stabilită prin hotărârea contestată, iar pe calea contestaţiei se poate ajunge la o reducere a pedepsei ca urmare a aplicării legii mai favorabile.
O interpretare contrară a dispoziţiilor art. 15 C. pen., ar determina reducerea sferei de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, creând o inechitate între cei aflaţi în curs de judecată şi cei condamnaţi definitiv ca în cazul petentului din cauza de faţă.
Ca urmare, tribunalul constată că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (1) C. pen., după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi înainte de executarea în întregime a pedepsei de 11 ani închisoare (condamnatul a executat 6 ani) a intervenit o lege penală mai favorabilă care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar pedeapsa aplicată este mai mică decât maximul prevăzut de legea nouă.
Având în vedere că este vorba de aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, tribunalul apreciază că petentul C.C. poate beneficia de dispoziţiile acesteia întrucât a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând fapta pentru care a fost condamnat, a executat din pedeapsă 6 ani închisoare, a avut un comportament corespunzător pe perioada executării pedepsei fiind recompensat în mai multe rânduri pentru menţinerea ordinii şi curăţeniei în camera de deţinere, pentru participarea la activităţile moral-religioase, a fost vizitat periodic de părinţi şi concubină, care îi oferă suportul moral şi material necesar, fiind şi tatăl unui copil minor.
Chiar dacă condamnatul este recidivist şi pedeapsa pe care o execută este rezultatul unui concurs de infracţiuni, nu se poate face abstracţia că acesta în aproape şapte ani de detenţie a dat dovezi de îndreptare. Astfel a avut comportament bun, a stabilit relaţii corespunzătoare cu ceilalţi, a răspuns pozitiv la sarcinile date, a muncit deşi este bolnav de steatoză hepatică, a participat la activităţi moral-religioase, a fost recompensat de mai multe ori şi este motivat în libertate să ducă o viaţă normală, având familie, un copil minor.
Toate acestea demonstrează că scopul pedepsei a fost atins şi deoarece dispoziţiile legale permit o posibilitate de reducere a pedepsei, recursul apare fondat şi va fi menţinută sentinţa de fond şi a fi casată în conformitate cu dispoziţiile art. 3851 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., decizia de apel.
Se va menţine sentinţa de fond.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Notă: Constatăm că faţă de decizia nr. 3670 din 14 iunie 2005 a
I.C.C.J., secţia penală, soluţia dispusă în decizia prezentă este contrară.
Apreciem întemeiată soluţia dispusă prin decizia nr. 3670 din 14 iunie 2005 a Î.C.C.J.
Prin O.U.G. nr. 207/2000* cu modificările ulterioare, a fost majorat cuantumul prevăzut de art. 146 C. pen. privind consecinţele deosebit de grave. Pentru asigurarea aplicării integrale a principului legii mai favorabile, Codul penal prevede incidenţa acesteia şi în raport cu faptele pentru care s-a aplicat o pedeapsă definitivă în baza unei legi anterioare, indiferent dacă această pedeapsă nu a fost încă executată, se află în curs de executare, ori a fost deja executată în întregime. Aplicarea principiului mitior Iex în cazul pedepselor definitive prezintă unele trăsături distincte în raport de situaţiile tranzitorii propriu-zise. Astfel, nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este prin ipoteză legea nouă, singura aplicabilă. Ceea ce trebuie stabilit este dacă într-adevăr legea nouă este mai favorabilă. Apreciem că această condiţie nu este îndeplinită cu privire la O.U.G. nr. 207/2000, întrucât modificările aduse codului penal privesc urmarea infracţiunii şi nu limitele de pedeapsă, care au rămas aceleaşi.