Prin consacrarea acestui efect este înlăturată teama asumării riscului agravării situaţiei părţii în propria cale de atac. Procedura de rejudecare a cauzei, la solicitarea inculpatului, în procedura prevăzută de art. 5221C.proc.pen., este asimilată unei căi ordinare de atac exercitată de acesta.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 41 din 13 aprilie 2010
Prin sentinţa penală nr. 263/02.07.2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza art. 5221C.proc.pen., s-a admis cererea de rejudecare, iar în baza art. 406 alin. (1) C.proc.pen., s-a anulat sentinţa penală nr. 426/27.11.2003 a Tribunalului Argeş, iar inculpatul S.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, în penitenciar, pentru săvârşirea a 6 infracţiuni.
A fost obligat inculpatul la acoperirea prejudiciului cauzat mai multor părţi civile, printre care şi partea civilă Statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş.
Faţă de aceasta, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 77.486 RON, reprezentând despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, sub aspectul laturii civile, Tribunalul a constatat că solidaritatea răspunderii inculpatului cu a părţii responsabile civilmente nu mai există, întrucât aceasta a fost radiată din ca urmare a închiderii procedurii falimentului şi că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul S.I. şi partea civilă Statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentantă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş.
Inculpatul arată că prejudiciul pretins a fi fost cauzat părţii civile A.N.A.F. Bucureşti nu a putut fi dovedit, aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză.
Partea civilă Statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de D.G.F.P. Argeş a criticat cuantumul despăgubirilor civile la care inculpatul a fost obligat de către instanţa de judecată, arătând că acesta nu acoperă integral prejudiciul cauzat de către inculpat, prima instanţă omiţând să se pronunţe asupra dobânzilor şi penalităţilor aferente debitului, aşa cum au fost solicitate, asupra majorărilor de întârziere precum şi asupra instituirii unui sechestru asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente.
Prin decizia penală nr. 41/A/13.04.2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admis apelul inculpatului S.I. reducându-se cuantumul despăgubirilor civile de la 77.486 RON la care inculpatul a fost obligat către partea civilă Statul român – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, la 36.107,2282 RON.
Mai înainte de analizarea temeiniciei motivelor de apel, Curtea a prezentat un scurt istoric al speţei de faţă, arătând că: prin sentinţa penală nr. 426/27.11.2003, pronunţată de Tribunalul Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 3581/29.06.2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul S.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare, cu în condiţiile art. 57, 71 C.pen., pentru săvârşirea a 6 infracţiuni.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.I. SRL Mioveni, la plata despăgubirilor civile către mai multe părţi civile, printre care şi D.G.F.P.S. Argeş.
Faţă de aceasta, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 361.072.282 ROL. S-a emis mandat de executare a pedepsei care a fost executat prin încarcerarea condamnatului extrădat.
Ulterior rămânerii definitive a sentinţei iniţiale de condamnare (sentinţa penală nr. 426/2003, pronunţată de Tribunalul Argeş), conform art. 5221C.proc.pen., raportat la art. 405-408 C.proc.pen., s-a pronunţat sentinţa penală nr. 263/02.07.2009, de Tribunalul Argeş, amplu prezentată în preambulul prezentelor considerente. După prezentarea acestui istoric al speţei, Curtea a trecut la analizarea legalităţii şi temeiniciei sentinţei de mai sus, ce constituie obiectul prezentului recurs. Curtea, în argumentarea soluţiei adoptate, a reţinut următoarele, pe latură civilă: în legătură cu prejudiciul cauzat părţii civile D.G.F.P.S. Argeş, care a fost majorat de către prima instanţă, în opinia curţii, a fost încălcat principiul non reformatio in pejus, principiu ce guvernează procesul penal. Potrivit acestuia, nimeni nu-şi poate crea o situaţie defavorabilă, prin exercitarea propriei sale căi de atac. Prin consacrarea acestui efect, s-a dat expresie deplină dreptului părţilor de a supune hotărârea ce le priveşte unui control jurisdicţional, fiind menită a le înlătura teama asumării riscului, agravării situaţiei lor în propria cale de atac, interesul fiind superior celor al părţilor, de a realiza un cât mai bun act de justiţie.
Curtea reaminteşte faptul că prezenta cauză se află în rejudecare, în procedura prevăzută de art. 5221C.proc.pen., raportat la art. 405-408 C.proc.pen.
Iniţial, prin sentinţa penală nr. 426/27.11.2003, pronunţată de Tribunalul Argeş, pe care D.G.F.P. Argeş nu a atacat-o cu apel, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3581/29.06.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.I. SRL Mioveni la plata despăgubirilor civile în cuantum de 36.107,2282 RON către D.G.F.P.S. Argeş.
Reţinând această situaţie, Curtea asimilează procedura rejudecării conform art. 5221C.proc.pen., raportat la art. 405-408 C.proc.pen., cu situaţia exercitării unei căi de atac, pentru a fi funcţional principiul amintit anterior.
Majorând cuantumul acestor despăgubiri la 77.486 RON, în procedura de rejudecare a cauzei, la solicitarea inculpatului, prima instanţă a încălcat principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.
Contrar susţinerilor inculpatului, prejudiciul cauzat părţii civile Statul român este dovedit prin adresa D.G.F.P. Argeş, adresa O.R.C. Argeş statutul societăţii, contract cesionare.
Deşi din adresa nr. 144/317/52135/29.01.2003, D.G.F.P. Argeş a precizat că societatea administrată de inculpat datorează bugetului de stat suma de 541.734.440 ROL, cuantumul prejudiciului nu poate fi majorat, la această sumă, din motivele prezentate mai sus.
În baza aceluiaşi raţionament, şi pornind de la dispoziţiile sentinţei iniţiale de condamnare (sentinţa penală nr. 426/2003) care nu conţin nici o referire la instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente, nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 163 C.proc.pen. Prin urmare, apelul părţii civile Statul român, care vizează majorarea despăgubirilor civile pe care le datorează inculpatul şi instituirea sechestrului, este neîntemeiat.
(Judecător Doru Mercan)
