Contestarea bunului sustras ori a cuantumului prejudiciului exclude aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (2) C.pen., pentru că recunoaşterea nu este integrală. În al doilea rând, încadrarea juridică în furt cu consecinţe deosebit de grave, se raportează la criteriul valorii prejudiciului, fiind, prin urmare, indisolubil legată de acesta, ceea ce presupune, că acţiunea civilă nu poate fi, în această ipoteză, disjunsă.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1061 din 12 octombrie 2011
Prin sentința penală nr. 90/03.06.2011, pronunțată de Judecătoria Brezoi, în baza art. 347 și art. 3201 C.proc.pen., s-a disjuns latura civilă a cauzei. Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea a trei infracțiuni prevăzute de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) și g) C.pen., cu aplicarea art. 3201 C.proc.pen.
în baza art. 33 și 34 C.pen., s-a dispus ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în data de 04.02.2011, cei doi inculpați împreună cu numitul P.C.A., au sustras 5 țevi metalice, trei monede de aur cu efigia împăratului Franz Josef, moștenire de familie.
în perioada 06.03-19.03.2011, inculpatul I.Ghe.L. a intrat în casa de vacanță prin efracția ușii principale și din interior a sustras un TV LCD Samsung, un TV LCD Galactic, un laptop Dell și un rastel metalic pe care a trebuit să-l smulgă din petele unde era încastrat.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi și inculpații I. Ghe.L. și N.Ghe.C.
Prin decizia penală nr. 1061/R/12.10.2011, Curtea, a admis recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi și de inculpații N.Gh.C. și I.Ghe.L.
A casat în totalitate sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Brezoi.
Hotărârea instanței de recurs se întemeiază pe următoarele argumente:
Din actul de sesizare a instanței, rezultă că inculpații au fost trimiși în judecată pentru comiterea în concurs a câte două infracțiuni de furt calificat cu consecințe deosebit de grave.
Infracțiunile de furt se înscriu în categoria celor de rezultat, datorită modificărilor pe care le produc în lumea obiectivă, ceea ce presupune că urmările caracteristice acestui gen de fapte, se înscriu în conținutul lor constitutiv.
Cu alte cuvinte, nu se poate vorbi despre o infracțiune consumată de furt, dacă nu s-a produs o pagubă în patrimoniul deținătorului bunului sustras.
Dispozițiile art. 3201 C.proc.pen., pe care le-a aplicat instanța în cauză, se subordonează unor condiții imperative prevăzute chiar de textul de lege precizat, care în alin. (2) arată explicit că judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală „doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare”.
Atât în fața primei instanțe, cât și în cursul urmăririi penale, deși inculpații au menționat că recunosc faptele, sunt de acord să achite contravaloarea doar a sumelor de bani în lei.
Conținutul acuzațiilor ce le-au fost aduse inculpaților se referă la fapte de sustragere care au vizat și o sumă de bani în valută, respectiv aceea de 140.000 Euro, pe care inculpații au precizat că nu au sustras-o.
In acest context, este evident că recunoașterea faptelor nu a fost integrală, așa cum solicită imperativ textul art. 3201 alin. (2) C.proc.pen., prima instanță aplicând eronat aceste dispoziții.
In al doilea rând, încadrarea juridică în furt cu consecințe deosebit de grave, se raportează la criteriul valorii prejudiciului, fiind, prin urmare, indisolubil legată de acesta, ceea ce presupune, că acțiunea civilă nu poate fi, în această ipoteză, disjunsă.
Textul art. 3201 C.proc.pen. a fost conceput de legiuitor să servească imperativului general ce privește buna desfășurare a justiției, care nu poate fi atins în cauză, în condițiile disjungerii acțiunii civile de cea penală, tocmai datorită indivizibilității acestora.
S-ar ajunge, în caz contrar, la consecințe inacceptabile, când, de exemplu, instanța, soluționând acțiunea civilă disjunsă, ar constata că prejudiciul este cu mult inferior decât cel solicitat de partea civilă, ceea ce ar presupune că și încadrarea juridică ar fi cu totul alta și, implicit, sancțiunile aplicate inculpaților ar fi trebuit să fie mai mici, însă aceste neajunsuri nu mai pot fi corijate, pentru că hotărârea de condamnare a rămas între timp definitivă, cu toate urmările ce decurg din aceasta.
Prima instanță a neglijat, în opinia curții, aspecte esențiale pe care inculpații le-au relevat în declarațiile lor, în legătură cu suma de bani în euro, împrejurări de natură să influențeze soluția procesului și care dau conținut cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C.proc.pen., impunând trimiterea cauzei pentru rejudecare.
In același timp, prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, în raport cu incidența dispozițiilor art. 3201 C.proc.pen., așa cum s-a arătat anterior, ceea ce determină incidența unui al doilea motiv de casare, și anume cel prevăzut de art. 3859 pct. 171 C.proc.pen.
(Judecător Marius Gabriel Săndulescu)
