Sluţirea constă, din punct de vedere medico-legal, într-o deformare evidentă, obiectivă, cu caracter permanent, de ordin morfologic care, indiferent de localizare, alterează aspectul estetic, armonios nativ al unei regiuni anatomice, punând persoana respectivă în condiţii de inferioritate. În ceea ce priveşte leziunile produse la nivelul feţei, în practica medico-legală se foloseşte (cu acelaşi înţeles) şi noţiunea de desfigurare, care desemnează o sluţire cu repercusiuni grave asupra fizionomiei.
Pentru stabilirea, din punct de vedere juridic, al producerii unei „sluţiri” este necesară stabilirea neechivocă a două elemente: 1. producerea unei leziuni de natură să afecteze semnificativ fizionomia părţii vătămate, producându-i acesteia o sluţire în sensul dat acestui termen de medicina legală; 2- această leziune să nu fie susceptibilă de a fi supusă unui proces de vindecare normal, în cadrul căruia acest prejudiciu estetic să se diminueze sau chiar să dispară.
În ceea ce priveşte primul element, atât actele medico-legale efectuate în cauză, cât şi planşa foto şi observarea directă a fizionomiei părţii vătămate pledează neîndoielnic spre concluzia că partea vătămată suferă în acest moment de un prejudiciu estetic, fizionomia feţei fiindu-i alterată considerabil, datorită dimensiunilor şi poziţionării plăgii geniale care a evoluat spre o cicatrice în curs de maturare.
Referitor la cel de-al doilea element, expertiza medico-legală, fără a exclude ipoteza imposibilităţii de remediere a prejudiciului estetic, pe care l-au recunoscut implicit a exista la acest moment, a temporizat concluziile cu privire la producerea acestui prejudiciu cu caracter de stabilitate, invocând necesitatea epuizării tuturor resurselor terapeutice.
Instanţa va ţine cont în parte de concluziile expertizei medico-legale, constatând că soluţiile terapeutice vizate de specialişti nu sunt similare cu posibilitatea unei vindecări naturale şi exced obiectivului stabilit de instanţă, obiectiv care se referea în mod neechivoc la stabilirea unui prejudiciu estetic ce nu poate fi remediat pe calea unei vindecări naturale.
În acest sens, concluziile experţilor medico-legali s-au întemeiat pe examinarea realizată de specialistul de Chirurgie Plastică şi Reparatorie, care a recomandat o „plastie de repoziţionare a cicatricii printr-o plastie în Z”.
Or, această soluţie terapeutică presupune în fapt o intervenţie chirurgicală constând în excizarea cicatricei şi apoi utilizarea “Z-plastia” pentru a crea doua lambouri tegumentare, cate unul pentru fiecare parte a plăgii rezultate şi nu este, în niciun caz compatibilă cu ideea unei vindecări naturale a leziunii produse.
Pe de altă parte este necesar ca partea vătămată să fie de acord să fie suspusă unei intervenţii chirurgicale reparatorii, să aibă posibilităţile financiare în acest sens, în situaţia în care intervenţia nu este suportată de fondurile pentru asigurări de sănătate, iar stabilirea sau nu a consecinţelor concrete ale faptei inculpatului nu poate să depindă nici de disponibilitatea părţii vătămate de a de supune unei intervenţii chirurgicale, nici de posibilităţile financiare ale acesteia, atât timp cât o astfel de soluţie terapeutică nu este un remediu normal şi uzual pentru vindecarea unei leziuni, existând un drept indiscutabil al părţii vătămate de a opta sau nu pentru aceasta, fără ca acest drept de opţiune să poată juca un rol în aprecierea corectei încadrări juridice a faptei comise de inculpat.
În plus, însuşi chirurgul plastician estimează că această „plastie în Z” poate fi încercată doar dacă cicatricea este retractilă însă, şi în acest caz, va putea restabili fizionomia, însă nu va aduce o îmbunătăţire semnificativă a aspectului estetic.
În consecinţă, din moment ce soluţiile terapeutice în considerarea cărora nu s-a putut estima de specialiştii medico-legali, cu caracter de permanenţă, prejudiciul estetic, nu sunt compatibile cu o evoluţie normală, uzuală a leziunii, fiind posibilă doar o intervenţie chirurgicală ce se estimează a compensa doar parţial acest prejudiciu, instanţa va constata, prin examinarea coroborată a tuturor probelor administrate cu privire la acest aspect, că partea vătămată a suferit o sluţire, în sensul dispoziţiilor art. 182 alin. 2 Cod penal.
Faţă de cele expuse mai sus, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, va dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.C., prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, având nr. 1723/P/2012, din 24.02.2012, din infracţiunea de „vătămare corporală”, prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 40 alin. 1 Cod penal, în infracţiunea de „vătămare corporală gravă”, prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 40 alin. 1 Cod penal.
