Aprecierea termenului prev. de art. 27 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi sancţiunea nerespectării acestuia de către inculpatul trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 143 din aceeaşi lege. Procedură civilă şi p


Pentru a se dispune astfel s-au reţinut următoarele:

Prin plângerea adresată spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi, petenta S.C. „L. C. 2003” SPRL Iaşi a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 2705/P/15.06.2008, pronunţate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, menţinută prin rezoluţia nr. 845/II/2/04.08.2009 a prim-procurorului din cadrul aceluiaşi parchet.

În motivarea plângerii petenta a invocat nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul M. P., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 143 şi 147 din L. 85/ 2006 privind procedura insolvenţei, din perspectiva împrejurării referitoare atât la refuzul acestuia de a pune la dispoziţia judecătorului sindic şi a lichidatorului judiciar în condiţiile prev. de art. 35 din L. 85/ 2006 a documentelor şi informaţiilor prev. de art. 28 al. 1 lit. a –f, precum şi situaţiile financiare ale anului 2008, existând dovada continuării activităţii de către debitorul M. P. şi în anul 2009, precum şi cu privire la fapta acestuia de neintroducere a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei în termen legal de maximum 30 zile de la data ivirii stării de .

Tribunalul, examinând plângerea formulată în baza disp. art. 2781 Cod pr. penală de către S.C. „L. C. 2003” SPRL Iaşi raportat la actele şi lucrările dosarului nr. 2705/ P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi dispoziţiile legale aplicabile a constatat că aceasta nu este întemeiată deoarece, cu privire la infracţiunea prev. de art 143 din Legea nr. 85/ 2006, referitoare în speţa la fapta reprezentantului legal al SC. „C. M” S.R.L. Iaşi, M. P., de neintroducere a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei în termenul legal de max. 30 de zile de la data ivirii stării de insolvenţă, în mod corect nu s-a antrenat răspunderea penală a reprezentantului legal sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni deoarece disp. art. 27 din L. 85/2006 – care prevăd că „ debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să se adreseze tribunalului cu o cerere în termen de maxim 30 de zile de la apariţia situaţiei de insolvenţă” trebuiesc coroborate cu disp. art. 143 din aceeaşi lege şi care

prevăd că „constituie infracţiunea de bancrută simplă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prev. de art. 27 , termenul real fiind de 7 (şapte) luni şi nu de 30 zile cum în mod neîntemeiat a susţinut petenta în plângerea sa.

Mai mult, constată Tribunalul că prin sentinţa comercială nr. 62/S din data de 14.02.2008 a Tribunalului Iaşi a fost admisă cererea formulată de creditorul SC M. T. C. S.R.L. prin deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei şi s-a dispus intrarea în faliment a debitorului SC. „C. M” S.R.L. Iaşi, lichidator judiciar fiind numită petenta din prezenta cauză, şi, deşi nu a fost introdusă de către reprezentantul legal al acestei societăţi nu mai pot fi reţinute efectele negative ale acestei fapte datorită intervenţiei unui terţ, văzând şi împrejurarea că petenta nu a făcut dovada cu privire la momentul apariţiei stării de insolvenţă în raport de care să se calculeze termenul de 7 luni prev. de disp. art. 27 rap. la art. 143 din pentru debitor în vederea introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei , astfel că nu rezultă că intimatul a încălcat acest termen.