Potrivit art.139 alin.1 C.proc.pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Potrivit art.139 alin.1 C.proc.pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanţă numai sub aspectul prevăzut în art.140 C.proc.pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, iar referirea generică la gravitatea mai redusă a infracţiunii sau la faza de finalizare în care se află cercetarea judecătorească nu este de natură să satisfacă cerinţele unei motivări concrete la care se referă art.137 partea finală C.proc.pen. şi nu este în măsură, în absenţa altor date, să înlăture existenţa temeiului stabilit prin art. 148 lit. f C.proc.pen.
Prin încheierea penală din 2 octombrie 2007 Tribunalul Maramureş, în baza art.139 rap. la art.145 C.proc.pen. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei T.A.I., trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunilor prev.de art.7 alin.1 din Legea 39/2003, art.12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001, art.328 C.pen., art.293 C.pen. cu aplicarea art.33 lit.a cod pen., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu respectiv Baia Mare.
I s-a impus inculpatei să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organele de urmărire penale şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să se prezinte la Poliţia municipiului Baia Mare conform programelor de supraveghere întocmite de aceasta ori de câte ori este chemată; c) să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; e) să nu comunice direct sau indirect cu părţile civile G.D., A.A., şi martorele S.E., A.I. şi M.I.
A atras atenţia inculpatei că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor stabilite, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei dacă nu a fost arestată în altă cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La termenul din 2 octombrie 2007 inculpata prin apărător a solicitat revocarea arestării preventive şi înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă, respectiv cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Tribunalul a reţinut că în baza art.139 C.proc.pen. măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
24
Tribunalul a constatat că în speţă condiţia impusă de art.148 lit. f C.proc.pen. cu privire la „existenţa probelor că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică” nu mai subzistă.
În primul rând, condiţia pericolului pentru ordinea publică solicitat de lege a fost apreciat până în acest moment ca fiind dat de gravitatea sporită a faptelor de care este acuzată inculpata şi de rezonanţa în rândul opiniei publice determinând reacţia negativă a acesteia faţă de împrejurarea că persoanele asupra cărora planează astfel de acuzaţii sunt cercetate în stare de libertate.
Instanţa a apreciat că, dată fiind scurgerea unui interval de timp din momentul comiterii faptelor de care este acuzată inculpata şi până în prezent, pericolul concret pentru ordinea publică la care se referă art.148 lit. f C.proc.pen. s-a diminuat, sintagma conţinută în cuprinsul textului legal presupunând existenţa unor riscuri de natură a pune în primejdie funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora, elemente ce decurg atât din circumstanţele reale ale cauzei cât şi din cele personale privind-o pe inculpată şi care în prezent nu mai sunt reliefate.
Pericolul concret pentru ordinea publică este ulterior săvârşirii faptei, şi are un caracter limitat în timp.
Reacţia promptă a organelor judiciare în momentul luării şi menţinerii măsurilor preventive trebuie să fie în deplină concordanţă cu disp.art.136 C.proc.pen. unde se prevede scopul acestora şi anume: buna desfăşurare a procesului penal ori, pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată, ori de la executarea pedepsei.
Instanţa a apreciat că acest moment urmărirea penală este finalizată, buna desfăşurare a procesului penal, în faza judecăţii se poate realiza şi cu inculpata în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât deja s-a procedat la audierea acesteia şi a unei părţi vătămate, astfel că se poate aprecia că faţă de aceasta se poate dispune şi o altă măsură preventivă care prin conţinutul său să fie în concordanţă cu art.136 C.proc.pen.
Dacă pericolul concret pentru ordinea publică la care se referă art.148 lit. f C.proc.pen. ar fi apreciat prin prisma rezonanţei sociale a faptelor de care este acuzată inculpata, făcându-se abstracţie de prevederile art.136 C.proc.pen., s-ar da măsurii preventive o altă natură juridică, una punitivă, ori funcţionalitatea unei astfel de măsuri constă în a preveni sau înlătura împrejurările care împiedică realizarea în bune condiţii a procesului penal, creându-se confuzii între pericolul social pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a unei persoane şi pericolul social generic stabilit de legiuitor pentru anumite infracţiuni.
Raportat la aceste considerente, şi la caracterul excepţional al măsurii privării de libertate a unei persoane, caracter recunoscut şi de art.5 al CEDO, instanţa a înlocuit arestarea preventivă cu obligarea de a nu părăsi localitatea, impunând inculpatei obligaţiile precizate în dispozitivul încheierii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş solicitând admiterea căii de atac promovate şi rejudecând cauza, a se respinge cererea de revocare şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatei ca netemeinică.
Recursul este fondat .
Prima instanţă a motivat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, argumentând că tulburarea socială rezultată din gravitatea presupuselor fapte s-a diminuat treptat prin trecerea perioadei semnificative de timp în care inculpata a fost arestată preventiv (4 luni) respectiv de la 6 iulie 2007.
25
Conform art.139 alin.35 din acelaşi cod, măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prevăzute în art.136 alin.1 lit.b şi c C.proc.pen.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanţă numai sub aspectul prevăzut în art.140 C.proc.pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidenţă în cauză.
Ori, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei nu s-au schimbat, până în prezent fiind audiată inculpata şi o parte vătămată, cercetarea judecătorească fiind abia la început, fiind necesar a se mai administra în probaţiune atât probe testimoniale cât şi audierea altor părţi vătămate.
Raportat la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, respectiv traficarea în scopul exploatării părţilor vătămate prin obligare la prostituţie, numărul persoanelor racolate, starea de pericol creată prin vătămarea adusă relaţiilor sociale privind viaţa persoanei, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege, nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Rezonanţa socială a faptelor reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret. Având în vedere că de la data arestării inculpatei a trecut o perioadă de doar 3 luni şi jumătate, nu se pune problema estompării rezonanţei sociale a infracţiunilor şi nici problema înlocuirii arestului preventiv cu o altă măsură mai blândă.
Printre criteriile ce trebuie avute în vedere de instanţă la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr.678/2001 şi Legea 39/2003, trebuie să se numere şi gradul de pericol social al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei, numărul de persoane traficate şi amploarea acestui fenomen infracţional.
Tribunalul, a făcut abstracţie de aceste criterii astfel că instanţa de recurs a reţinut că, faţă de gradul ridicat de pericol social al faptelor stabilite în sarcina inculpatei de către procuror, numărul de persoane traficate şi amploarea acestui fenomen infracţional, există în continuare temeiuri care justifică menţinerea inculpatei în stare de arest preventiv, existând la dosar probe certe că lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Faţă de modul de concepere şi organizarea activităţii infracţionale de către inculpată, dacă s-ar admite cererile de revocare a măsurii arestării preventive, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranţă în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalităţii actului de justiţie.
În plus, s-a reţinut că existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie constituie, conform jurisprudenţei CEDO „factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie”, măsura arestării preventive a inculpatei fiind conformă scopului instituit prin art.5 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracţiune”, măsura menţinerii arestării preventive este justificată şi prin prisma aceleiaşi jurisprudenţe.
Nu este de neglijat de asemenea poziţia inculpatei pe parcursul procesului penal. Astfel, inculpata a refuzat iniţial să facă declaraţii în faţa procurorului, ulterior le-a dat în faţa instanţei cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, negând învinuirile aduse, după care în faţa procurorului în raport de probele administrate a revenit şi a recunoscut săvârşirea faptelor de prostituţie şi fals privind
26
identitatea, negând comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane.
S-a apreciat că, în baza dispoziţiilor art.136 C.proc.pen., pentru desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a procesului penal şi pentru a se împiedica sustragerea inculpatei de la urmărirea penală sau de la judecată, este necesară măsura arestării preventive, subzistând temeiurile iniţiale care au impus luarea acesteia.
Este de subliniat că, la fel ca în cazul luării măsurii arestării preventive, încheierea de înlocuire a arestării preventive trebuie să cuprindă temeiurile concrete care au determinat înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă; referirea generică la gravitatea mai redusă a infracţiunii sau la faza de finalizare în care se află cercetarea judecătorească nu este de natură să satisfacă cerinţele unei motivări concrete la care se referă art.137 partea finală din acelaşi cod.
Existenţa şi, în acelaşi timp, subzistenţa în continuare a unor temeiuri care au justificat arestarea preventivă a inculpatei constituie şi sunt conforme şi scopurilor instituite prin art.5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Amploarea activităţii infracţionale, modul de concepere şi de derulare justifică menţinerea arestului preventiv, la dosar fiind probe care conduc la incidenţa temeiului prev.de art.148 lit.f C.proc.pen.
Pentru aceste motive, în baza art.385^ pct.2 lit. d C.proc.pen. s-a admis recursul declarat de Ministerul Public – DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş împotriva încheierii penale din 2 octombrie 2007 a Tribunalului Maramureş prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei T.A.I. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, încheiere care a fost casată şi, rejudecând, s-a respins cererea de revocare şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatei şi s-a menţinut măsura arestării preventive.
Decizia penală nr. 619/R/16.10.2007
