Potrivit art. 150 alin. 1 Cod procedură penală, măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate sau se sustrage de la urmărire ori se află în una dintre situaţiile prevăzute de art. 1491 alin. 6 Cod procedură penală
Dispoziţiile art. 1491 alin. 6 Cod procedură penală, care prevăd posibilitatea ca propunerea de arestare preventivă să fie examinată în lipsa inculpatului, în prezenţa apărătorului, se referă la situaţia în care inculpatul se află în stare de reţinere sau de arestare potrivit art. 146 şi din cauza sănătăţii ori din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa judecătorului.
Instanţa nu poate soluţiona propunerea de arestare preventivă fără ascultarea inculpatului decât în situaţiile de excepţie enumerate mai sus, în toate celelalte cazuri trebuind să procedeze la ascultarea acestuia.
Prin încheierea nr. 146 din 1 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 10093/63/2013, a fost admisă propunerea de arestare preventivă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
În baza art. 1491 Cod procedură penală raportat la art. 143 şi art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului C.I. pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în a mandatului de arestare preventivă.
În baza art. 1491 Cod procedură penală raportat la art. 143 şi art. 148 lit. a şi f Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului C.V. pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Au fost emise mandate de arestare preventivă pe numele inculpaţilor potrivit dispoziţiilor art. 151 Cod procedură penală.
Impotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii, solicitând respingerea propunerii de arestare preventivă şi revocarea măsurii, inculpatul C.I. arătând că a solicitat la instanţa de fond să nu se judece propunerea în lipsa sa, întrucât era internat în spital şi trebuia ascultat obligatoriu, apoi a solicitat să fie audiat la locul unde se află, cerere ce a fost respinsă, astfel că încheierea instanţei de fond este nulă, deoarece trebuia, obligatoriu, ascultat inculpatul de către judecător.
S-a mai arătat că nu s-au respectat dispoziţiile obligatorii privind ascultarea inculpatului şi asigurarea dreptului la apărare; referatul cu propunere de arestare nu este semnat de procuror; singura sancţiune este nulitatea absolută.
Pentru inculpatul C.V., s-a arătat că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 148 lit. a Cod procedură penală; inculpatul nu s-a sustras urmăririi penale; a fost audiat numai în calitate de martor.
Recursul declarat de inculpatul C.V. este nefondat, iar cel declarat de inculpatul C.I. este fondat, urmând a fi soluţionate ca atare, pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele şi lucrările dosarului, cu privire la inculpatul C.V., Curtea constată că, potrivit art.148 lit.f Cod procedură penală măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală, şi inculpatul a comis o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit art.143 Cod procedură penală, măsura preventivă se poate dispune dacă există probe ori indicii temeinice că inculpatul a comis o faptă prevăzută de legea penală, iar art.681 Cod procedură penală prevede expres că sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta.
Or, în cauză, există indicii temeinice, ce rezultă din probele administrate (procesul-verbal de cercetare la faţa locului încheiat în data de 26.05.2013, procese-verbale de constatare încheiate la 26.05.2013, planşele foto, rapoarte întocmite de agenţii de poliţie, acte medico-legale preliminare, declaraţiile martorilor T.A.D., B.P.M., S.D., B.M.M, declaraţiile părţii vătămate), care duc la presupunerea rezonabilă în sensul săvârşirii de către inculpatul
C.V. a infracţiunilor pentru care este cercetat.
Aceste indicii temeinice nu este necesar să aibă greutatea unora ce ar susţine o hotărâre de condamnare, fiind suficient ca acestea să conducă la bănuiala legitimă sau presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis o faptă penală.
Totodată, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pentru această infracţiune legea prevăzând pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând şi probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, pericolul social ridicat al acestora, atingerea adusă valorilor sociale apărate de lege, rezonanţa socială pe care faptele au avut-o în rândul comunităţii.
Cu privire la temeiul prevăzut de art. 148 lit. a Cod procedură penală, în mod corect a reţinut instanţa de fond că inculpatul C.V. a dispărut de la domiciliu, conform proceselor verbale de căutare întocmite, sustrăgându-se urmăririi penale, astfel că în cazul acestuia sunt întrunite şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. a Cod procedură penală
În ceea ce priveşte motivele de recurs prin care s-a susţinut că referatul cu propunere de arestare nu este semnat de procuror, aspect ce îl priveşte şi pe inculpatul C.V., Curtea apreciază că acest motiv, nefiind expres enumerat printre cauzele de nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, nu poate atrage această sancţiune, putând constitui numai o cauză de nulitate relativă, în condiţiile art. 197 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, condiţionată de existenţa unei vătămări, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Se constată aşadar că există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
În acest moment procesual, nu există argumente care să concluzioneze că în cauză ar fi suficientă o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, aceasta nefiind în măsură să-şi realizeze scopul descris de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, respectiv să asigure buna desfăşurare a procesului penal sau să împiedice sustragerea inculpatului de la judecată.
Pentru aceste considerente, întrucât în mod corect a fost admisă propunerea de arestare preventivă cu privire la inculpatul C.V., fiind întrunite condiţiile art. 148 lit. a şi f Cod procedură penală, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de acesta.
Cu privire la inculpatul C. I., Curtea constată că sunt întemeiate criticile formulate de acesta prin apărător în sensul că s-a soluţionat propunerea de arestare preventivă fără ca inculpatul să fie audiat de instanţă, deşi ascultarea sa era obligatorie.
Astfel, potrivit art. 150 alin. 1 Cod procedură penală, măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate sau se sustrage de la urmărire ori se află în una dintre situaţiile prevăzute de art. 1491 alin. 6 Cod procedură penală
Potrivit art. 1491 alin. 6 Cod procedură penală, în cazul în care inculpatul se află în stare de reţinere sau de arestare potrivit art. 146 şi din cauza sănătăţii ori din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa judecătorului, propunerea de arestare va fi examinată în lipsa inculpatului, în prezenţa apărătorului.
Aşadar, instanţa nu poate soluţiona propunerea de arestare preventivă fără ascultarea inculpatului decât în situaţiile de excepţie enumerate mai sus, în toate celelalte cazuri trebuind să procedeze la ascultarea acestuia, iar în cauză apărătorul ales al inculpatului a insistat în cererea privind audierea sa.
Or, în cauză, deşi inculpatul C.I. se afla internat în spital şi nu putea fi adus, nu era îndeplinită şi cealaltă condiţie a textului art. 1491 alin. 6 Cod procedură penală, respectiv inculpatul nu se afla în stare de reţinere sau de arestare potrivit art. 146, astfel încât Curtea apreciază că nu era incident acest text legal, iar ascultarea inculpatului era obligatorie.
Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de inculpatul C.I. va fi casată încheierea în parte, cu privire la acest inculpat şi se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, neascultarea inculpatul de instanţa de fond în cadrul soluţionării propuneri de arestare preventivă neputând fi suplinită în recurs.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de fond va efectua demersurile pe care le consideră necesare în vederea ascultării inculpatului, (urmând a se verifica la unitatea sanitară unde acesta este internat dacă inculpatul se poate deplasa) şi va avea în vedere şi celelalte susţineri formulate de inculpat prin apărători privind pretinsele încălcări ale unor norme procedurale.
Se va dispune anularea mandatului de arestare preventivă nr.70/2013 emis de Tribunalul Dolj. (încheierea nr. 145/ 05 06 2013 – Secţia penală şi pentru cauze de minori, rezumat judecător Claudia Lăutaru)
