Este inadmisibilă cererea de întrerupere a arestării preventive, chiar şi pe motiv de boală, în lipsa unei prevederi legale în acest sens.
(Decizia nr. 31 din 5 februarie 2002 – Secţia 1 penală)
Prin Sentinţa penală nr. 773 din 10.12.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul Z.G.
A fost obligat condamnatul la cheltuieli judiciare către stat.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, la data de 09.11.2001, petiţionarul Z.G. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună întreruperea executării pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 620 din 15.10.2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
în motivarea cererii condamnatul a arătat că suferă de boli ce nu pot fi tratate în reţeaua D.G.P.
Examinând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a constatat cererea inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Prin Sentinţa penală nr. 620 din 15.10.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, Z.G. a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie; sentinţa penală sus-menţionată nu este definitivă şi nu a fost emis mandatul de a pedepsei închisorii.
Pe de altă parte, la termenul de judecată din 10.12.2001, petiţionarul a învederat instanţei că nu mai insistă în soluţionarea cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii.
împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul Z.G. pentru nelegalitate şi netemeinicie, învederând că suferă de boli care îl pun în imposibilitate de a executa pedeapsa şi deci sunt îndeplinite condiţiile legii pentru întreruperea executării pedepsei închisorii (art. 455 din Codul de procedură penală raportat la art. 453 lit. a) din Codul de procedură penală).
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate, în raport de criticile formulate şi expuse mai sus, precum şi din oficiu întreaga cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea constată că apelul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că apelantul se află în executarea pedepsei închisorii în baza unui mandat de executare, deoarece Sentinţa penală nr. 620 din 15.10.2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, prin care a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare (art. 211 din Codul penal), nu este definitivă.
Rezultă deci că, în prezent, apelantul se află arestat preventiv, situaţie în raport de care legea nu prevede întreruperea măsurii arestării preventive, printr-o cerere separată, într-un alt dosar.
Măsura arestării preventive poate fi înlocuită, revocată (art. 139 din Codul de procedură penală) ori poate înceta de drept (art. 140 din Codul de procedură penală), dar nu poate fi întreruptă.
în consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere, ca inadmisibilă, a cererii inculpatului de întrerupere a unei măsuri de arestare preventivă este temeinică şi legală, deoarece dispoziţiile art. 455 din Codul de procedură penală, raportat la art. 453 din Codul de procedură penală, se referă în mod exclusiv la pedepse ce se execută în baza unor hotărâri definitive.
Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea va respinge apelul declarat de inculpatul Z.G., ca nefondat.
