Judecătoria PLOIEŞTI Sentinţă penală nr. 18 din data de 29.01.2015
Autor: SEBASTIAN OLTEANU
Obiect: luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP)
Deliberând asupra propunerii de arestare preventivă, constată:
Prin referatul înregistrat sub nr. …/281/2015 din data de 29.01.2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de FM, fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228, alin.1 – art. 229, alin. 1, lit. b și d și alin. 2, lit. b din Cod Penal.
În motivare, au fost enumerate considerentele de ordin procedural (începerea urmării penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de inculpat, punerea în mișcare a acțiunii penale).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 224, art. 223 alin. 2 raportat la art. 202 alin. 1 și 3 C.pr.pen..
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, judecătorul reține:
Prin ordonanța nr. 13084/P/2014 din data de 06.11.2014, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Secției nr. 2 Poliție au dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228, alin.1 – art. 229, alin. 1, lit. b și d și alin. 2, lit. b din Cod Penal,
Prin ordonanța procurorului nr. 13084/P/2014 din data de 20.01.2015 a dispus continuarea cercetării penale față de inculpatul FM, fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228, alin.1 – art. 229, alin. 1, lit. b și d și alin. 2, lit. b din Cod Penal.
Prin ordonanța procurorului din data de 28.01.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față inculpatul F.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228, alin.1 – art. 229, alin. 1, lit. b și d și alin. 2, lit. b din Cod Penal.
Prin ordonanța nr. …/P/2014 din data de 28.01.2015, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, Secția 2 Poliție au dispus reținerea inculpatului FM pentru o durată de 24 de ore.
Inculpatul a fost reținută 24 ore în începând cu data de 28.01.2015, ora 14.00, măsura urmând să expire la data de 29.01.2015, ora 14.00, fiind asistat de apărătorul din oficiu.
Analizând actele și lucrările dosarului judecătorul de drepturi și libertăți reține următoarele:
Prin ordonanța procurorului din data de 28.01.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față inculpatul F.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228, alin.1 – art. 229, alin. 1, lit. b și d și alin. 2, lit. b din Cod Penal.
Organele de urmărire penală au reținut, în baza probelor administrate, următoarea situație de fapt:
În data de 06.11.2014, la Secția 2 Poliție s-a prezentat persoana vătămată CA care a sesizat faptul că în aceeași zi, în intervalul orar 21.30-21.40, în timp ce se afla la domiciliu, persoane necunoscute au pătruns în apartamentul acestuia, prin escaladarea geamului de la bucătărie și din interior au sustras o tabletă marca Samsung Galaxy Tab 2, moment în care este posibil ca autorii necunoscuți să fi pierdut un telefon mobil marca Nokia.
Totodată a mai precizat că s-a uitat la rubrica MESAJE TEXT în telefonul găsit în locuința sa și a observat un mesaj expediat de o persoană cu pseudonimul Ș, unei alte persoane cu numele de C.
Din administrarea și a celorlalte probe a rezultat că în seara zilei de 06.11.2014, în jurul orelor 21.30 – 21.40, inculpatul FM a pătruns în apartamentul locuit de persoana vătămată, profitând de fereastra rămasă neasigurată, de unde a sustras o tabletă marca Samsung Galaxy Tab 2.
Cu ocazia pătrunderii în locuință și a sustragerii tabletei inculpatul a pierdut, într-adevăr, un telefon mobil.
În vederea depistării inculpatului au fost efectuate inclusiv cercetări criminalistice, fiind necesară compararea de urme papilare.
Audiat fiind, inculpatul a avut o atitudine parțial nesinceră, învederând doar că a întins mâna pe fereastra deschisă și a sustras tableta, negând pătrunderea în locuință.
Această susținere este infirmată de probele administrate deoarece tableta se afla la o distanță de cel puțin 2 m de fereastră, pătrunderea în apartament fiind clar dovedită.
Analizând condițiile prevăzute de art. 223 – C.p.p. care cuprinde condițiile și cazurile pentru dispunerea măsurii arestării preventive, se constată că acestea sunt îndeplinite cumulativ , în primul rând din probe rezultând suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa (sancționată cu un maxim de 5 ani închisoare) și, în al doilea rând, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere cît și a atitudinii inculpatului, constatându-se că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea une stări de pericol pentru ordinea publică.
Starea de pericol pentru ordinea publică rezultă, în primul rând, din gravitatea sporită a infracțiunii: furt calificat din locuință, prin escaladarea ferestrei acesteia, pe timp de noapte (furtul a fost săvârșit prin violarea domiciliului persoanei vătămate).
Gravitatea furtului din locuință este una sporită, asemenea infracțiune, de foarte multe ori, putând fi situația premisă a unor infracțiuni mult mai grave; săvârșirea infracțiunii de furt din locuință denotă un grad mult mai ridicat de nesocotire a legii și a normelor de conviețuire socială.
Față de aceste aspecte, este evident că se impune luarea unor măsuri ferme, inclusiv a măsurilor preventive, apte să conducă la o bună desfășurare a procesului penal și să îl împiedice pe inculpate să săvârșească noi asemenea fapte.
La aprecierea pericolului sporit pentru ordinea publică s-a luat în considerare și faptul că inculpatul a sustras din locuință un aparat electronic cu o valoare de aproximativ 2.000 lei și nu bunuri alimentare sau bunuri cu valoare foarte redusă.
Lipsa antecedentelor penale nu poate constitui, la acest moment procesual, un temei pentru respingerea propunerii de arestare deoarece atitudinea inculpatului este departe de una sinceră.
Acesta a recunoscut săvârșirea faptei dar a negat că a pătruns în domiciliu, pretinzând doar că a întins mâna pe fereastră.
O asemenea declarație se interpretează, evident, în defavoarea inculpatului (este contrazisă de alte probe administrate) și reliefează o periculozitate sporită pentru ordinea publică a inculpatului care dorește exclusiv atenuarea răspunderii penale.
Chiar audiat de judecătorul de drepturi și libertăți, inculpatul deși a recunoscut în parte acuzațiile, nu a manifestat nici o tendință de regret, învederând doar că dorește o împăcare cu persoana vătămată.
Față de toate aceste aspecte, în conformitate și cu jurisprudența CEDO, care permite luarea măsurilor preventive cu respectarea prevederilor art. 5 din Convenție și cu prevederile art. 202,alin. 3 – C.p.p., singura măsură preventivă proporțională cu gravitatea faptei, la acest moment procesual, este măsura arestării preventive, celelalte măsuri preventive nefiind proporționale cu situația.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art.226 alin.1 C.pr.pen., admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiesti, în dosarul de urmărire penală nr. …./P/2014.
În baza art.226 alin.2 raportat la art.223 alin.2 C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului F.M. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 29.01.2015 și până la data de 27.02.2015 inclusiv.
Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului.
În baza art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi achitat din fondurile Ministerului de Justiție.
Cu drept de contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare.