Majoritatea declaraţiilor părţilor vătămate, ale martorilor, adică mai exact probele de care se prevalează parchetul în cererea sa privind dispunerea arestării preventive faţă de ce doi inculpaţi, au fost obţinute cu mult înainte de începerea urmăririi penale. Aceasta poate duce la o eventuală constatare a nulităţii absolute a acestora, astfel că nu pot fi considerate indicii temeinice în sensul art.143 C.p.p.
Secţia penală şi de minori, decizia nr. 3/R din 15 ianuarie 2007
Prin Încheierea penală nr.6/2007 a Tribunalului Maramureş s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş şi în consecinţă s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor D.V. şi H.I. pe timp de 29 de zile, împotriva cărora s-au emis mandatele de arestare preventivă cu începere din 5 ianuarie până în 2 februarie 2007, inclusiv.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în cauză există indicii temeinice ale comiterii de către cei di inculpaţi a faptelor pentru care sunt cercetaţi, şi anume că inculpatul Danci în perioada 2002-2004 s-a asociat cu alţi 4 învinuiţi în vederea recrutări de tinere fete din zona Borşa -Vişeu, în scopul exploatării sexuale a acestora în Italia, în acest scop, inculpatul a recrutat prin promisiuni false mai multe tinere majore şi minore, pentru care a suportat taxele în vederea obţinerii paşapoartelor şi apoi tot pe cheltuiala sa, tinerele au fost transportate în Italia unde au fost preluate de către un alt învinuit şi exploatate sexual.
Inculpatul H.I., la sfârşitul anului 2002 s-a asociat cu alţi învinuiţi în scopul recrutării de tinere fete din zona Borşa -Vişeu, în scopul exploatării sexuale a acestora în Italia, în acest scop, inculpatul, împreună cu o altă învinuită a recrutat o tânără prin promisiuni false mai multe tinere majore şi minore, pentru care a suportând cheltuieli cu actele şi cu cazarea la un hotel.
Prima instanţă a mai reţinut ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art.148 lit.h C.p.p., întrucât există probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar în cazul inculpatului D.I. şi a prevederilor art. 148 lit. e C.p.p., în sensul că există date din care rezultă că inculpatul a exercitat presiuni asupra persoanei vătămate C.M.A., aceasta fiind ameninţată cu moartea în mai multe rânduri de către inculpat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat în termen legal recurs, cei doi inculpaţi, criticând soluţia primei instanţe ca nefiind temeinică şi legală.
În motivarea recursurilor lor, inculpaţii au învederat faptul că, din datele dosarului de urmărire penală nu rezultă existenţa unor probe certe că lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, că ameninţarea la adresa părţii vătămate reţinută de către prima instanţă nu este de dată recentă, datând din 2004, că în cazul inculpatului H.I. nu există probe ale comiterii de către acesta a infracţiunii pentru care este cercetat.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale în materie, curtea reţine următoarele:
Prin rezoluţia DIICOT- Biroul Teritorial Maramureş din data de 23.11.2006 s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr.17/D/P/2004 împotriva inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1 şi 2 C.p. şi trafic de persoane prev. de art.12 alin.2 lit.a din Legea 678/2001, respectiv trafic de minori, în cazul inculpatului D.I., prev. de art.13 alin.1,3 şi 4 din aceeaşi lege.
Verificând dosarul de urmărire penală se constată că majoritatea declaraţiilor părţilor vătămate, ale martorilor, adică mai exact probele de care se prevalează DIICOT în cererea sa privind dispunerea arestării preventive faţă de ce doi inculpaţi, mai exact în cursul anului 2004 au fost obţinute cu mult înainte de începerea urmăririi penale, ceea ce ar duce la o eventuală constatare a nulităţii absolute a acestora, astfel că nu pot fi considerate indicii temeinice în sensul art.143 C.p.p..
Chiar şi în situaţia în care nu s-a cunoscut identitatea celor doi inculpaţi decât la data amintită mai sus , procurorul avea posibilitatea să înceapă in rem urmărirea penală înainte de strângerea probelor.
Faţă de cele de mai sus, curtea apreciază că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul H., care este bănuit de comiterea unui singur act material al infracţiunii amintite, nu există probe şi indicii temeinice în sensul ar.68 ind.1 C.p.p. care să facă rezonabilă presupunerea că a comis fapta de care este acuzat.
Mai mult decât atât, în cauză nu poate fi reţinut nici art.148 lit.f C.p.p. cu privire la acest inculpat, practica judiciară în materie pronunţându-se în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică nu există în cazul trecerii unui interval de timp atât de lung de la data comiterii infracţiunii şi până la data la care s-a propus arestarea preventivă, în speţă fapta a fost comisă în cursul anului 2002 iar propunerea s-a făcut la data de 7.01.2007.
În ceea ce-l priveşte însă pe inculpatul Danci, curtea apreciază că există unele indicii temeinice că acesta a comis faptele pentru care este cercetat şi anume declaraţiile învinuitei M.D.B., a învinuitului A.R.V., ale inculpatului, declaraţii date ulterior datei la care s-a început urmărirea penală.
În cauză nu poate fi reţinut temeiul prev. de art.148 lit.e C.p.p. neexistând date de natură recentă din care să rezulte că inculpatul ar fi ameninţat vreo parte vătămată.
Chiar dacă, în speţă, se poate da eficienţă art.148 li.f C.p.p., Curtea, faţă de cele mai sus amintite, constată că nu se impune privarea de libertate a inculpatului, însă este necesară luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara aşa cum este aceasta reglementată de art.145 ind.1 C.p.p.
Aşa fiind, în baza art. 385 ind.15 pct.2 lit. d C.p.p. va admite recursurile declarate de inculpaţii D.V., şi H.I., împotriva încheierii penale nr.6/2007 a Tribunalului Maramureş, pe care o va casa în întregime .
Trecând la rejudecarea cauzei, în baza art.145 ind.1 C.pr.pen. va dispune luarea faţă de inculpatul D.V. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 15.01.2007 şi până la data de 13.02.2007.
Va impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii:
a)să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat.
b)să se prezinte la Poliţia Maramureş ori de câte ori este chemat.
c)să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei.
d)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Va atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii obligării de a nu părăsi ţara sau a obligaţiilor de mai sus, se poate lua faţă de el măsura arestării preventive.
În baza art.149 ind.1 alin.9 C.p.p. va respinge propunerea DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş privind arestarea inculpatului H.I..
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. Conform art.192 al.3 C.pr.pen. cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. (Judecător Monica Rodina)
Arestare prventivă. Temeiuri. Pericol concret pentru ordinea publică. Trăsături
In aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu poate fi făcută abstracţie de gravitatea faptei; sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, şi din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii corespunzătoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.
Secţia penală şi de minori, Încheierea nr. 86/R din 16 octombrie 2007
Prin încheierea penală nr.49 din 9 octombrie 2007 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a admis propunerea formulată de DIICOT Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud şi în temeiul art.149/1 C.proc.pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului H.S.G. pe o durată de 29 de zile începând cu data de 9 octombrie 2007 şi până la 7 noiembrie 2007 cercetat fiind pentru comiterea infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat şi trafic de migranţi prev. de art.7 alin.1
din Legea 39/2003, art.2 alin.1 din OUG 112/2001 şi art.71 din OUG 105/2001, cu aplicarea art.33
lit.a C.pen.
Pentru a pronunţa această încheiere, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin Ordonanţa nr.25/P din 9 octombrie 2007, DIICOT Biroul Teritorial Bistriţa a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat pentru comiterea infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat şi trafic de migranţi prev. de art.7 alin.1 din Legea 39/2003, art.2 alin.1 din OUG 112/2001 şi art.71 din OUG 105/2001 cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. constând în aceea că împreună cu cetăţeanul moldovean B.A., cu numita P.D.M., D.V. şi M.E. s-au constituit într-un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, organizând, în mai multe rânduri transportarea unui nr. de 7 migranţi – cetăţeni moldoveni – în scopul de a-i trece fraudulos frontiera de stat a României, fie prin folosirea unor documente de identitate contrafăcute, fie prin însuşirea identităţii, unor cetăţeni români, acte puse la dispoziţia celor în cauză, de către inculpat.
Din probele dosarului a rezultat că inculpatul H.S. organizat împreună cu celelalte persoane cercetate, trecerea frauduloasă a frontierei României, a cetăţenilor moldoveni C.V., C.I., C.D., B.A., A.I., Z.I. şi A.I. care au folosit în acest scop, fie cărţi de identitate falsificate, fie documente
originale ale unor cetăţeni români, acte remise de inculpat.
Propunerea de arestare preventivă a fost motivată prin aceea că sunt întrunite cumulativ condiţiile prev. de art.143 şi 148 lit. f C.proc.pen., respectiv acelea că există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat şi că pentru respectivele fapte legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Tribunalul a reţinut că în speţă există indicii temeinice privind presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat din: declaraţiile cetăţenilor moldoveni C., C. şi C., din verificarea actelor remise de inculpat (false), precum şi din transcrierile înregistrărilor telefonice efectuate în cauză.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul H.S.G., solicitând casarea ei în întregime şi rejudecând cauza, cercetarea sa în stare de libertate, având în vedere că în speţă nu sunt întrunite cerinţele pericolului concret pentru ordinea publică prev. de art.148 lit. f C.proc.pen., iar, pe de altă parte, nu există nici probe de vinovăţie raportat la faptele ce i se impută.
Recursul declarat în cauză este nefondat deoarece instanţa de fond în mod judicios a apreciat că sunt prezente prevederile art.143 şi 148 lit. f C.proc.pen., arestarea inculpatului impunându-se în vederea efectuării urmăririi penale, a unei bune administrări a probelor, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat şi trafic de migranţi prev. de art.7 alin.1 din Legea 39/2003, art.2 alin.1 din OUG 112/2001 şi art.71 din OUG 105/2001 cu aplicarea art.33 lit. a C.pen. de către DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud.
La data de 9 octombrie 2007 s-a emis împotriva inculpatului mandatul de arestare preventivă nr.11 din 9 octombrie 2007 de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud pe o durată de 29 de zile, măsura arestării preventive care este contestată potrivit art.149/1 alin.13 C.proc.pen.
Măsura arestării inculpatului s-a luat cu respectarea disp.art.143 şi 148 lit. f C.proc.pen., în sarcina inculpatului reţinându-se infracţiuni pentru care pedepsele prevăzute de lege depăşesc 4 ani închisoare, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, din probele administrate până în această fază a urmăririi penale, rezultă indicii temeinice şi presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat, fiind incidente temeiurile arestării preventive prev. de art.148 lit. f C.proc.pen.
Împrejurarea că inculpatul susţine că este nevinovat de comiterea infracţiunilor pentru care este cercetat reprezintă o prezumţie legală, respectată de autorităţi şi care subzistă până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare.
În consecinţă, prin luarea măsurii arestării preventive, nu s-a înlăturat această prezumţie, ci doar s-au verificat condiţiile limitative prevăzute de art.148 şi următoarele din Codul de procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanţa de fond sub aspectul reţinerii sau nu a vinovăţiei inculpatului.
Analizând încheierea atacată din perspectiva art. 5 din CEDO, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, curtea apreciază că sunt respectate şi aceste dispoziţii, în sensul că inculpatul recurent a fost iniţial arestat în vederea aducerii în faţa instanţei competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
În legislaţia română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 C.proc.pen., iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit.f
C.proc.pen.
În ceea ce priveşte condiţia ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, conform art.148 lit.f C.proc.pen., este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei; sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, şi din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii corespunzătoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susţine, ci şi date referitoare la fapte, nu de puţine ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acţionează îndeajuns împotriva infracţionalităţii.
Probele şi indiciile temeinice în speţă sunt: declaraţiile inculpatului date în faţa instanţei, declaraţiile cetăţenilor moldoveni şi transcrierile înregistrărilor telefonice coroborate cu documentele de identitate falsificate sau documentele originale ale cetăţenilor români, remise de inculpat cetăţenilor moldoveni.
În conformitate cu art.5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art.23 din Constituţie, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unor noi infracţiuni, fiind necesar astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Faţă de aceste considerente, curtea în baza art.38515 pct.1 lit. b C.proc.pen. a respins recursul inculpatului ca nefondat. (Judecător Delia Purice)
